E-Antropolog

Destin valah

30 decembrie 2010 Adrian Majuru Editorial

Neajunsul de a te fi născut în România poate căpăta valenţele unui studiu antropologic. Deja literatura l-a circumscris în variate feluri din care amintim selectiv: “moarte cotidiană” şi “tinereţe ciudatăa(Dinu Pillat); “biserică neagră” şi “cadavre în vid”(A.E.Baconsky), “sub zero grade”(Radu Tudoran), “vizuina luminată”(Max Blecher), “stare de tranziţie”(Urmuz), “tristeţe sublimată” (Constantin Fîntîneru), “grozavul întuneric”(Ştefan Petică), “o stepă unde nu a strălucit niciodată soarele”(Traian Demetrescu). Sau o ţară a “geniilor întristate care mor” în mod “barbar şi fără sentiment” în prea cunocscuta “ţară tristă, plină de humor… .” (George Bacovia).

Dincolo de metafore, “în Europa, fericirea se termină la Viena. Mai departe, nenorocire peste nenorocire, dintotdeauna.” (Emil Cioran) Poate nu întîmplător, Vintilă Horia şi-a răpus moartea pe străzile Vienei. Dar cîţi au această şansă?

În “ţara mea” de azi, copii, adulţi şi bătrîni caută cu disperare sau resemnare un răspuns asupra destinului lor ratat. Să fie o “încercare supremă”, şi anume “faptul de a mă fi născut în ţara mea?” (Emil Cioran) Şi să lupţi din răsputeri pentru idealul tău aflat în contradicţie ireconciliabilă cu realitatea şi apoi, ajuns la o vîrstă onorabilă să-ţi confesezi eşecul: “nici nu-ţi poţi imagina cît am devenit de indiferent la spaţiul nostru «mioritic» sau nu, în afară strict de locurile unde m-am născut. Prea multe zile şi nopţi jertfite unui destin condamnat, comun, lamentabil şi evident tragic.”

Ce ar însemna neajunsul de a te fi născut în România? De mai multe ori într-o viaţă simţi că aici “viitorul e perimat chiar înainte de a se fi născut”. România este ţara unde “copii abandonaţi vor să se nască a doua oară”(Adevărul, 4258, p.3) iar tinerii preferă să fie sfîrtecaţi de bombe prin alte ţări decît să mai creadă în vreo iluzie de prost gust vehiculată de saltimbanci politici, pîntecoşi, stupizi, aroganţi, şmecheri, şperţari şi baroni. Copil fiind citeşti pe chipul părinţilor tăi neputinţa de a trăi normal, aşa cum şi-ar fi dorit, dincolo de rutină, lehamite, sărăcie şi facturi.

Copii tăi vor citi aceleaşi riduri ale neputinţei pe chipul tău de adult frustrat. Cursul vieţii tale ratate se eşalonează în mii de şpăgi date în toate direcţiile, pentru un loc la grădiniţă, o şcoală sau o clasă mai «altfel», pentru un loc de muncă, pentru sute de acte, semnături sau surîsuri funcţionăreşti tardive din colţul buzelor de prostituată tarată. Astfel vezi cum “naştere şi lanţ sînt sinonime.

Să vezi lumina zilei înseamnă să vezi cătuşe”. (Emil Cioran) Şi cătuşele le-au purtat toţi strămoşii tăi care au trăit acelaşi neajuns ca şi tine. Acela de a se fi născut în România.

Cu două sute de ani în urmă, la mijlocul secolului al XVIII-lea, erau “atîtea nenorociri în aceste ţări încît nu ştiu ce să vă spun, vă voi spune doar că se îngroapă de vii şi cauza este că în toiul iernii se pune o dare” şi de aceea, “pentru a scăpa de acel înscris, unii mai săraci şi nu prea cunoscuţi se îngroapă sub pămînt lăsînd o răsuflătoare şi mulţi au murit de frig şi stau acolo pînă ce se distribuie acel înscris, căci în acel timp se face o mare cercetare.” (Giovanni Bartolomeo Frontali, 1763). Cincizeci de ani mai tîrziu, francezul Marmier a descris o masă de robi: “ce le pasă lor care este numele stăpînului? Ceea ce ştiu ei este că trăiesc ca să munceacsă, ca să plătească, să sufere şi să tacă”. Precum românii de azi; muncesc doar pentru a plăti facturi, şi acelea restante.

În 1854, ofiţerul austriac Johann Koradin aminteşte de “principiul demoralizator al birocraţiei române, în toate ramurile afacerilor sale” fiindcă “populaţia faţă de boieri, chiar cu bani, nu găseşte dreptate”. Englezul W.Wilkinson descoperă că “nu există poate popor mai asuprit de un guvern despotic şi mai strivit de biruri şi de angarale. (…)ei (românii, n.m.) nu sînt în stare să conceapă măcar nădejdea unei soarte mai bune. Starea de deprimare sufletească în care sînt ţinuţi s-a prefăcut într-un fel de nesimţire şi de apatie naturală, care-i face deopotrivă de nepăsători la bucuriile vieţii şi de nesimţitori la fericire, ca şi la amărăciunile grijilor şi durerilor”. Ce nădejde să mai sperăm la mai bine de 150 de ani distanţă de la scrierea rîndurilor de mai sus?

România pare a fi un imens orfelinat cultural care de fapt camuflează un ospiciu al torturilor psihologice. Realitatea este că “trăim asiatic şi ne judecăm după norme europene”. (…)La noi preistoria îşi dă mîna cu electronica, sclavagismul medieval se plimbă în pieţe şi bulevarde, feudalismul urcă şi coboară treptele de la primărie”(I.D.Sîrbu).

Ce reprezintă simplul cetăţean pentru un privilegiat al sorţii, baron, şperţar sau “omul care este” majoritar în funcţii decizionale? Un sclav, un simplu număr care poate fi oricînd sacrificat. Neajunsul de a te fi născut în România este o problemă de viaţă şi de moarte pentru toţi oamenii simpli şi oneşti plătitori de taxe şi şpagă. Este moartea cu anticipare. Copii vînduţi şi dispăruţi prin Europa prin falsul apanaj al adopţiilor pe cînd alţii vor să se nască a doua oară, adulţi în pragul resemnării sau în alergare disperată pentru un post de ciupercar.

În România, la naştere, copii ar trebui să primească şi un certificat de deces căci moartea sălăşluieşte alături şi sub alte chipuri: lehamite, anxietate, angoasă, frustrare, ratare, senilitate, mizerie, sărăcie… Şi “de ce toate astea? Pentru că m-am născut” în România.

P.S. “Tinere domn, (…)ne aflăm, pentru cel puţin cîteva sute de ani, în atanorul uriaş al Asiei pravo-trudnice. Ceea ce se fierbe acum în uriaşele cazane ale Istoriei, mutaţia ce are loc în măduva şi nucleul tuturor popoarelor intrate în horă reprezintă o schimbare atît de teribilă şi de uriaşă, încît să fii sau un mare idiot naiv, sau un demagog de vitrină şi latrină, ca să crezi că totul nu e decît un oarecare experiment social, perfect dirijat ştiinţific… Bagi într-o eprubetă un savant de tip amrican, un mecanic neamţ şi un şaman mongol – şi-ţi iese, la capătul cincinalului, un astronaut sovietic zîmbitor; amesteci un telal evreu de pe Lipscani cu un ţigan din Arad şi doi juveţi olteni, cobiliţari în toate, şi, după ce i-ai fiert bine în zece şedinţe şi cîteva plenare bubuitoare, îţi ies, ca din pălăria scamatorului, cîţiva propagandişti, doi directori şmecheri şi-ţi mai rămîne materie primă pentru cel puţin o duzină de băieţi frumoşi, severi şi licenţiaţi în drept… Transcrii Internaţionala pentru Coran şi instrumente afro-asiatice şi obţii cîţiva împăraţi socialişti, poligami şi politruci… “ (I.D.Sîrbu).

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign