E-Antropolog

PERLA TRANSFORMATA INTR-O FLOARE DE PLASTIC

06 decembrie 2010 Destin Valah Moldova

Totul ce este cu adevarat maret este creat de individul care poate lucra in libertate.”

A.Einstein

Ca orice copil cand este mic, am visat si eu cu ochii deschisi, atunci cand pe la urechile mele se perindau povesti despre orasul in care parintii mi-au dat dreptul la viata. Mi-am imaginat tot timpul acea lumea, despre care se povestea ca ar fi asistat la nasterea unei „perle” din Bucovina si ca ar fi crescut-o, cum ca ar fi dintr-un basm pe care il voi trai si eu candva. Dar inocenta de copil visator m-a impiedicat sa vad realitatea ce ma inconjura. Nu stiu ce m-a deranjeaza mai mult, faptul ca sunt multi care au devenit indiferenti fata de ceea ce se intampla in jur, sau ca eu am realizat ce se intampla datorita meseriei pe care am hotarat sa o urmez. Probabil indiferenta, pentru ca este alimentata, pe zi ce trece, de trecatori nepasatori la mostenirea culturala. Castelul cu gradina sa de trandafiri si aleile strabatute de pasii unuei culturi demult apuse au existat cu adevarat, dar pana si existenta lor in amintiri se darama impreuna cu castelul. O inmormantare are loc, si nici macar nu suntem in stare sa ne dorim ca „tarana sa ii fie usoara”.

A fost odata ca niciodata….Intradevar a fost, dar cand exact, nu se stie. Totul s-a dus din vorba in vorba pana intro zi cand s-a si scris. Se spune ca la confluenta dintre raurile Dorna si Bistrata, la inceputul secolului XII ar fi exaistat „o veche

forma de organizare” (C. Giurescu), posibil un cnezat, ce a reusit sa isi castige dependenta de principatul Moldovei intemeiat de Dragos Voda. Locuitorii se considerau oameni liberi, ei avand singura datorie de a efectua straja la hotare pentru domnii tarii, si in special pentru tinutul Campulung, ce se bucura de autonomie si se forma ca „ocol domnesc”. Faptul ca au accepatat ca in jurul lor sa aparat proprietati ale unur campulungeni a ajutat la o dezvoltare rapida a zonei, dar a contribit si la aparitia unor conflicte, odata cu relizarea unor legaturi spre Bistrita.

Pentru prima data localiatatea Vatra Dornei este mentionata la sfarsitul secolului XVI, iar in 1640, aceasta era consierata deja o asezare infloritoare (Dorna pe Giumalau). In 1775 , impreuna cu nordul Moldovei, Vatra Dornei intra sub stapanirea Imperiului habsburgic, iar locuitorii sunt pusi in situatia de a lupta pentru libertatea de care se bucurau. O lupta ce a durat un secol, dar victoria a fost meritata, iar in 1850, cand a fost abrogata vechea constitutie austriaca si a inceput perioada de 11 ani a absolutismului monarhic. Statul austriac a recunoscut privilegiile locuitorilor si a devenit foarte interesat de exploatarea bogatiilor naturale, in mod special a izvoarelor de apa minerala din zona. Acest lucru a ajutat foarte mult la evolutia urbanistica a orasului. Intre anii 1780-1785 s-a construit soseaua Campulung – Vatra Dornei – Poiana Stampei – Pasul Tihuta – Bistrita iar in 1845 a fost construit primul sabiliment balnear. Amenajarea si modernizarea noii statiuni s-a realizat in a doua jumatate a secolului XIX iar la 17 decembrie 1907 imepriul austro-ungar a declarat Vatra Dornei oras. Principalele obiective ale dezvoltarii statiunii au fost : Cazinoul Vatra Dornei, Palatul comunal, Palatul National, Izvorul „Ioan”, Izvorul Ferdinand si Izvorul „Sentinela”, cladirea scolii primare, Gara Mare si Gara Bai, Biserica catolica si Templul evreiesc.

O poveste aparte o are Cazinoul, cladire considerata a fi o emblema culturala pentru oras si monument arhitectural. Primarul Vasile Deac este cel care a obtinut aprobarea pentru edificarea unui cazinou la Vatra Dornei, in timpul audientei sale la imparat. Cazinoul este construit in stil ecletic, cu un vag aer al Renasterii germane. Pornindu-se de la o configuratie de ansamblu a minimachetei prezentata imparatului in 1886, s-au creat mai multe variante. Varianta realizata intre anii 1890-1892 este cea pentru care s-a optat, intr-un final. Astfel, cazinoul a fost ridicat intre 1896 – 1898, fiind proiectat de catre arhitectul sef al Curtii Imperiale Austriece, Peter von Brang si finantat de Fondul Bisericesc Ortodox Roman din Bucovina. In ceea ce priveste exteriorul, cladirea se desfasoara pe doua niveluri generale – subsol si parter – si pe mezanine partiale, avand ca material de constructie caramida. Planisimetria cladirii este rezolvata in sistem clasic, pe doua axe de simetrie. Centrul, unde se afla sala de spectacole sau reprezentatii se evidentiaza volumetric si in exterior, printr-o suprainaltare, in comparatie cu restul constructiei. Colturile cladirii se compun dintr-un sistem de turnulete, avand forme octogonale.

Fatadele sunt marcate prin simetria compozitiei, accentuate printr-un labirint de intranduri si iesinduri caracterizate de registre vitrate si decoratiuni proportionate. Terasele erau orientate spre apele raului Dorna si spre stabilimentul balnear. Exteriorul se evidentia prin statuetele a noua muze, tratate initial in foita de aur si amplasate in nise discret ornamentate si ingenios dispersate pe fatadele cladirii. Astazi nu se mai zaresc decat nisele muzelor Thalia, Thersichore si Kalliopia. Toate aceste elemente au completat si armonizat volumetria exterioara a cladirii, intregind imaginea de echilibru a acestia. Sala de spectacole , cu o inaltime de 11 m se afla dispusa pe axul central al cladirii. In partea vestica a acestei sali se afla o scena surmontata de un balcon care a fost destinat orchestrei in timpul reprezentatiilor teatrale si muzicale. De o parte si de alta a scenei se aflau oglinzi inalte din “Cristale de Florenta”. Cupola era prevazuta cu un sistem de candelabre, tot din cristal, iar peretii erau dotati cu aplice ingenios ornamentate. In partea de est a cladirii se aflau cabinetele de lectura si pian. Din celelalte sali, una a avut destinatie de cafenea, altele fiind folosite pentru dans, jocuri de biliard, ruleta etc. Sala de spectacole avea decoratiuni incantatoare, dintre care astazi au mai ramas intacte doar basoreliefurile cu ingeri, in cele patru colturi ale salii. Bogat ornamentata, structura salii a fost tratata initial, tot in foite de aur. La subsol, la inceput a existat crama, dar mai tarziu a fost folosit ca depozit de zarzavaturi, legume si fructe.

Cu privire la functiile edificiului, e important de precizat ca aici se tineau cenacluri literare ( in biblioteca ce continea carti in limba franceza, engleza si germana ), era cinematograf, se tineau conferinte medicale, concerte si piese de teatru din alte parti, aveau loc auditii muzicale, baluri, revelioane si reuniuni tovarasesti. Nume precum Ciprian Porumbescu, Nicolae Tantu, Ion Brad si Dragos Vicol sunt insemnate in istoria acestui cazinou. Dincolo de jocuri si distractii era un important centru cultural. In primavara anului 1937, in spatele cazinoului s-a amenajat o terasa, cu orientare spre parc, care mai tarziu a fost folosita ca restaurant si apoi ca si cantina.

In primul razboi mondial s-au dus luptele pe creasta muntilor din jurul orasului Vatra Dornei transformandu-l pe acesta si statiunea intr-o fortareata armata a austro-ungarilor. Stationarea trupelor la Vatra Dornei a durat aproape doi ani, timp in care au fost distruse si orasul si statiunea, dar dupa unirea Bucovinei cu Regatul Romaniei s-a pus problema refacerii si administrarii bailor. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cladirea cazinoului a fost folosita de armatele germane in scopuri militare. In dimineata zilei de 29 septembrie 1944, in timpul retragerii din Vatra Dornei a ultimelor unitati militare germane, cladirea cazinoului si mai ales spatiile interioare au suferit insemnate actiuni de distrugere. In primavara anului 1945 Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, a inceput lucrarile de reparatie la cladirea grav avariata de razboi. Dupa 11 iunie 1948, cladirea a trecut in proprietatea statului, ca urmare a actului de nationalizare, producandu-se si unele schimbari. La terasa din spatele cazinoului s-a mai adaugat un tronson, dupa care, intreaga incapere a fost transformata intr-o cantina de mare capacitate. Sala de spectacole a fost destinata exclusiv evenimentelor culturale.

Era insa o urgenta efectuarea lucrarilor de reparatii capitale la aceasta impresionanta cladire. Proiectul definitivat, trebuia avizat de forul national abilitat cu protejarea monumentelor, mai ales a celor de arhitectura. Restaurarea implica doar cladirea de baza ( construita in 1898 ), nu si terasa din spatele sau, care a fost edificata intre 1936 – 1937. Odata incepute, lucrarile de executie trebuiau desfasurate in limita unor maxime precautii. Astfel, s-a trecut la demoari masive si la dezvelirea zidariei pe suprafete intinse, fapt ce nu s-a dovedit benefic pentru o cladire de o asemenea valoarea. Revolutia din 1989 e venit exact cand lucrarile erau in plina desfasurare. Dar si in ziua de astazi, aceasta cladire se afla in reparatii si nimic nu se schimba in bine, dincontra, totul pare sa se darame. Primaria nu mai detine cazinoul, el fiind restituit Fondului Bisericesc din Bucovina.

Parcul statiunii pe a carei suprafata se regaseste cazinoul, Foisorul, Izvorul „Ioan” si Izvorul „Santinela”, inca mai poate oferi un cadru placut de recreere. Situat pe o suprafata de aproximativ 50 de ha, parcul are o valoare peisagistica deosebita si a fost declarat rezervatie dendrologica a Academiei Romane.

Un alt episod important in dezvoltarea orasului l-a constituit stabilirea in aceste zone a unei comunitati mozaice, deoarece Dorna se afla situata pe una dintre cele mai importante legaturi ce se facea cu Transilvania. Datorita cresterii numarului de locuitori cu rit mozaic, Imperiul austro-ungar a sugerat constructia unui templu evreiesc, astazi gasindu-se in oaras 2 astfel de locatii, amble aflat inca sub conducerea comunitatii de evrei. Acestia au si un cimitir, in care se pot observa embleme din cele mai vechi, unii chiar sustinand ca unele semne simbolizeaza mai mult decat lasa ele de inteles, si anume ca ar apartine masonilor. Dar lucrurile nu au fost tot timpul atat de roz, in 1894 legaturile dintre comunitatea dorneana si cea mozaica s-au rupt, punct culminant fiind momentul in care crestinii ortodocsi din fostul Ocol al Campulungului au declansat o revolta impotriva negustorilor evrei de rachiuri sintetice, daunatoare sanatatii. In amintirea acestei miscari care s-a soldat cu parasirea bauturii alcoolului de o mare parte a populatiei, a fost ridicata la baza dealului Runc, langa biserica Nasterea Maicii Domnului, intr-o gradinita frumos amenajata, o cruce de piatra pe care s-a sapat inscriptia: „in amintirea prasirii beuturii alcoolului – 1894”. Aceasta cruce – monument unic în lume – a fost distrusa de autoritatile comuniste în anul 1960.

Cazinoul din Vatra Dornei este al treilea din tara in acest stil, pe langa cel din Sinaia si Constanta, a carui replica se afla in Austria, in Baden. Acest cazinou, cladirea templului evreiesc si multe alte constructii din stabilimentul balnear au fost reprezentative pentru oras si pentru populatie. Ele au oferit o altfel de lume decat cea din restul tarii, o lume in care aerul aducea a ceva nobil si distins, demn de un oras „simbol” din punct de vedere cultural. Si probabil cel mai important aspect in „aparitia” in aceasta zona a unui oras, a fost dorinta imensa de liberate si de aparare a propriului teritoriu manifestata de catre locuitori.

Dar pentru ce au luptat unii, iar altii au muncit la construirea cetatii daca noi, astazi nu facem nimic decat sa o daramam ? Ce facem noi cu mostenirea primita, inafara de a trece pe langa ea fara a observa existenta ei , iar daca o observam, o transformam pe bunul plac, pentru ca ceea ce era inainte nu se potriveste cerintelor noului mileniu. Astazi vechiul Hotel Traian a devenit un „hotel” de bolnavi; hanurile, in cel mai bun caz, scoli generale; izvoarele in restaurante; policlinicile in depozite; cinematograful in discoteca, club si in final pizzerie; pietonalul ce alta data era promenada orasului astazi este una intesata de terase si bancute, vrand sa para un „Maria Strasse” de Vatra Dornei. Cladirea primariei este singura care si-a pastrat functiunea, dar si stilul florentian in care a fost conceputa.

Ce mai salveaza orasul, si il aduce la viata din cand in cand, sunt evenimentele ocazionale cu teme specifice, in functie de sezon: Zilele Dornei, Serbarile Zapezii sau Festivalul Obiceiurilor si a Traditiilor de Iarna, festival ce vrea sa aduca aminte de traditiile locale si sa asigure continuitatea lor in timp. Casa de Cultura participa si ea cu organizarea de evenimente, cum ar fi concerte, piese de teatru, dar pare sa poarte o lupta stransa cu timpul in care ea ramane neutilizata sau liceienii isi organizeaza „selectia bobocilor”. Cat despre cenacluri literare, auditii muzicale, conferinte medicale, ce se obisnuiau a se tine in statiune, astazi foarte rar, sau deloc. Se poate descoperi un „Sarpele Rosu”, sau macar o intentie, in care tinerii isi doresc altceva decat ce se vinde pe banda rulanta, unde originalul inseamna omul in sine si nu haina pe care o poarta. Cunoscut de toti sub numele de „Bomba”, acest loc ofera mai mult decat ar lasa de inteles numele…un loc in care atmosfera boema de bodega de altadata nu se regaseste, dar personajele par sa fie permanente si nu departe de cele originale, fie ei cantareti, scriitori, artisti ai imaginilor captate intr-o coala de hartie prin linii sau culori, fie ele chipuri imbatranite si scorojite de necazuri sau chiar placeri.
Vatra Dornei are si o legenda legata de numele sau : „Batranii povestesc in legatura cu numele de Dorna a orasului urmatoarea legenda. Dragos Voda, „descalecatorul” Moldovei a venit sa vaneze in partile noastre. Aici a intilnit o fata frumoasa ca o zana, cu par balai si cu numele de Dorina. Dragos a plecat la vanatoare si intr-o padure deasa i s-a aratat o caprioara pe care a inceput sa o urmareasca.Caprioara iute de picior, a scapat insa mereu de sagetile vanatorului, dar ostenita, s-a oprit pentru o clipa sa-si traga sufletul langa un brad cu trunchiul gros. Dragos a intins arcul si a tras.De dupa copac s-a auzit un tipat omenesc de durere si caprioara a facut un salt, dupa care s-a pierdut in padure. Dragos s-a apropiat de brad si a vazut ca in locul caprioarei o ucisese pe frumoasa Dorina. Plin de remuscari Dragos a inmormantat-o chiar pe locul unde fusese ucisa si in amintirea ei a botezat locul si raul din preajma Vatra Dornei, devenita in timp Vatra Dornei de azi. Pe fata o chema Dorina, asa cum se numesc si astazi multe fete din partea locului si sunt alintate de cei apropiati Doruta sau Dorna.” Legenda sau nu, numele este real, fie ca are origine celta, slava si a ajuns la noi sub forma de „Dorna”, iar dictionarul limbii romane editat de Academia R.P.R. in 1958, explica cuvantul „Dorna” prin vartej, valtoare, bulboana.

Altadata un infloritor oras, cunoscut in intreaga Europa, in care pana si imparatii isi faceau aparitia, astazi un oras „bolnav” cu „medici” lispsiti de interesul colectiv. Medici ce au grija doar de propriul corp stand in fotolii verzi sau imbracand „rochii” negre.

Surse : http://ro.wikipedia.org/wiki/Vatra_Dornei

http://www.vatra-dornei.ro/

http://e-vatradornei.ro/

http://www.youtube.com/watch?v=lqWLl07jP8c

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign