Constanţa: istorie şi arhitectură

23 ianuarie 2011

Dobrogea

0 comentarii
Postat de: Adrian Majuru

Constanţa este principalul port al Mării Negre de pe teritoriul românesc, cel mai important şantier naval, al doilea oraş ca număr de locuitori din ţară şi un centru economic deosebit de important.

Importanţa oraşului s-a remarcat după alipirea Dobrogei la România, moment în care a început şi dezvoltarea acestuia. Acum începe construirea de noi cartiere, stilul arhitectural fiind cel francez.

Spre deosebire de stilul de acum o sută de ani, când se construia după modelul arhitectural francez, iar clădirile se remarcau prin somptuozitate şi decoraţiuni numeroase, în prezent majoritatea imobilelor care se construiesc sunt destinate spaţiilor comerciale şi pentru birouri şi urmăresc un model arhitectural occidental modern.

Multe din clădirile construite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea au rezistat trecerii timpului, amintind de perioada în care au fost ridicate. Cazinoul de pe faleză, Muzeul de istorie şi arheologie, Muzeul de artă populară, Moscheea Carol I, Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel sunt adevărate monumente arhitecturale şi istorice, care atrag o mulţime de turişti anual.

Zona peninsulară, centrul istoric al Constanţei, odinioară înfloritoare, este, astăzi, în paragină, numeroase clădiri stau să cadă şi, odată cu dispariţia unei construcţii din zonă, dispare şi o parte din specificul oraşului.

În prezent, Constanţa îşi continuă traseul spre statutul de oraş european, îşi extinde în permanenţă suprafaţa, se construiesc imobile pentru locuit, spaţii comerciale, mall-uri, în concordanţă cu dezvoltarea socială şi economică a oraşului.

I.1. Scurt istoric al oraşului Constanţa

Constanţa este un municipiu aflat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraş al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Altitudinile între care s-a dezvoltat oraşul oscilează între 0,5 metri în zona portului Est – Sud-Est şi circa 60 de metri în Vest. Suprafaţa ocupată de municipiul Constanţa, inclusiv Palazu Mare şi Mamaia este de 12.864 hectare.

Cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori, Constanţa „este al doilea oraş al ţării după Bucureşti, cel mai mare port şi şantier naval al ţării, unul dintre cele mai importante centre economice ale României”[1].

Constanţa este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.e.n. când pe locul actualei peninsule (şi chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în anul 71 î.e.n. şi redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea oraşului. Ulterior, Constanţa a declinat sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci şi de crescători de cai şi oi, tătari.

După războiul ruso-turc (1877-1878), când Dobrogea a devenit o parte a Regatului României, „sătucul turcesc Kiustenge redevine iar Constanţa romană”[2] şi principalul port al statului, crescând continuu, deţinând acest rol până astăzi. S-au construit drumuri şi căi ferate adiţionale care leagă Constanţa de capitală şi restul ţării.

Oraşul, numit de către regele Carol I „plămânul României”, a devenit portul principal al ţării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1895), pentru exportul grânelor româneşti şi a redevenit un oraş după construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa.

O a doua etapă a procesului de evoluţie spectaculoasă a oraşului Constanţei a reprezentat-o perioada interbelică, următorul moment marcant în evoluţia sa constituind-l revoluţia din 1989.

Oraşul a suferit mult în cursul Primului Război Mondial (1914-1918). Multe clădiri de valoare istorică mare au fost distruse de către forţele germane şi bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanţei. Totuşi, după război, oraşul şi-a păstrat rolul. În perioada interbelică 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănţean. Atunci s-a construit şantierul naval care a fost până la cel de-al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

Sub regimul comunist Constanţa şi-a menţinut statutul său de cel mai important port românesc, acesta dezvoltându-se şi atribuindu-i-se importanţa necesară. Între timp, s-a dezvoltat şi oraşul propriu-zis, în special între 1960-1975, datorită industrializării rapide de tip sovietic. S-a mărit şantierul naval, s-a dezvoltat flota comercială şi s-au construit multe uzine. De asemenea, s-a remarcat potenţialul Constanţei ca centru turistic şi s-a început construirea infrastructurii necesare în oraşul propriu-zis şi în Mamaia.

Astăzi, Constanţa rămâne cel mai important oraş portuar de pe coasta română a Mării Negre. Importanţa funcţiei turistice a municipiului este de asemenea în creştere.

Constanţa face parte din grupul oraşelor foarte mari, „cu facţiuni complexe, centre economice şi social-culturale de importanţă republicană, cu raze de influenţă ce cuprind teritorii foarte largi”[3].

I.2. Dezvoltarea oraşului Constanţa

La începutul secolului al XIX-lea, oraşul propriu-zis cuprindea peninsula, fiind apărat, pe uscat, dinspre nord, de un zid crenelat şi un şanţ cu apă ce pornea, aproximativ, dinspre Biserica Greacă până la golful din spatele Casei Armatei de astăzi. Războaiele ruso-turce depopulează şi mai mult oraşul; în acelaşi deceniu, întinderea oraşului ajunge la cea mai mică suprafaţă.

Construirea căii ferate Constanţa-Cernavodă (1858-1860) şi a unui port minor ca înzestrare tehnică – dar existent, totuşi – vor catapulta oraşul pe orbita civilizaţiei urbane, construindu-se masiv pe coasta golfului şi în interiorul peninsulei.

Adevărata dezvoltare urbanistică a Constanţei are loc după revenirea Dobrogei la România (noiembrie 1878). Perimetrul oraşului se extinde tot mai mult spre nord, astfel încât, în anul 1904, el se întindea până dincolo de strada Ştefan cel Mare şi, sub formă tentaculară, de-a lungul acesteia şi a străzilor Tomis şi Mircea cel Bătrân; prin locuinţe izolate, oraşul se apropia de actualul bulevard Mamaia, arteră care era depăşită doar de spaţiile rezervate unităţilor militare şi de foarte puţine locuinţe particulare; în anul 1895, „în Constanţa sunt 1.378 de case construite în zid sau în piatră”[4]. După anii 1905-1906, oraşul se extinde spre nord. Începe parcelarea şi construcţia aşa-numitului „cartier românesc” – în antiteză cu cosmopolitismul peninsulei. De asemenea, are loc o extindere spre vest,” lăsând terenurile dinspre sud societăţilor perolifere şi atelierelor industriale”[5]. Principalele zone funcţionale dezvoltate radial-inelar, faţă de zona peninsulară – nucleul oraşului la momentul respectiv – erau următoarele : zona portuară, zona industrială Palas, zona de depozite, zona rezidenţială şi zona turistică.

Accentuarea funcţiilor economice ale oraşului în perioada interbelică determină o continuă extindere a perimetrului său, paralel şi cu un început de dezvoltare pe verticală, spre nord-vest. Procesul început înainte de război se accentuează, concentrarea locuinţelor de-a lungul zonelor pe care le traversează actualul bulevard Mamaia şi anexarea aglomerărilor suburbane Anadalchioi, Brătianu, Coiciu, Kilometrul 5, Medeea, Palas şi Viile Noi. Aceste anexări au conferit localităţii titlul de municipiu, în anul 1925.

După cel de-al doilea război mondial, s-a mărit şantierul naval, s-a dezvoltat flota comercială şi s-au construit multe uzine. De asemenea, s-a remarcat potenţialul Constanţei ca centru turistic şi s-a început construirea infrastructurii necesare în oraşul propriu-zis şi în Mamaia.

I.3. Constanţa –între ieri şi azi

În Constanţa se pot găsi exemple de stiluri arhitectonice diverse. Multe imobile decorate, ridicate în perioada 1878-1930, au căzut în paragină sau au fost demolate, dar Cazinoul, unicul exemplu al arhitecturii art nouveau din România, a fost renovat şi astăzi este considerat ca simbolul municipiului. Geamia veche şi sinagoga veche se mai pot încă vedea (a doua nu mai are acoperiş), iar Moscheea nouă construită în 1910 în stilul maur se poate vizita. Edificiul roman din secolul II sau Farul zis Genovez (construit în 1860 de inginerul francez Michel Paşa, pe soclul genovez din Evul Mediu) sunt, împreună cu biserica grecească de pe Bd. Mircea cel Bătrân, cele mai vechi clădiri din oraş. Există şi diverse monumente, spre exemplu statuia lui Ovidiu şi bustul lui Mihai Eminescu situat pe faleză. Fosta primărie, astăzi Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie, a fost de asemenea păstrată, iar clădirea Muzeului Marinei a fost recent renovată.

Ansamblul de construcţii din nord-estul peninsulei, str. Marc Aureliu şi str. Mircea cel Bătrân, „zonă a oraşului ce sugerează o pronunţată notă orientală specifică vechii Constanţe, de până la 1900”, se remarcă prin clădiri şi mai vechi de anul 1878, dar cele mai multe datând din ultimul deceniu al veacului al XIX-lea. Majoritatea au parter sau doar un etaj, cu un acoperiş cu şarpantă lină, la care arhitecţii au mai adăugat elemente locale.[6]

Frontul de clădiri din strada Mircea cel Bătrân a reprezentat, înainte de primul război mondial, una din principalele artere ale oraşului, cu locuinţe scunde, tipic orientale, ale unor negustori mărunţi. Astăzi, clădirile care au mai rămas au decoraţii austere, sugerând sărăcia oraşului din acea perioadă. Spre sfârşitul veacului, însă, pe măsură ce activităţile portuare şi comerciale cresc în importanţă şi se diversifică, proprietarii îşi permit ridicarea unor edificii mai arătoase; variaţiunile stilistice ale fronturilor se accentuează, predominând însă componentele arhitecturale specifice dobrogene, cu accentuate elemente balcanice.

În această perioadă, se remarcă o influenţă franceză asupra domeniului urbanistic din oraşul Constanţa. Arhitectura multor edificii publice şi private din această primă etapă de dezvoltare a oraşului modern poartă amprenta şcolii franceze de arhitectură, iar unele din acestea mai pot fi admirate şi în zilele noastre.

Vila Şuţu este, indiscutabil, una dintre cele mai reprezentative construcţii din oraş . Amplasat pe stâncă, monumentul este construit în stil maur, fiind datat, conform unei inscripţii în marmură plasată deasupra uşii, în anul 1899; planurile aparţin arhitectului Gr. Cerchez. La exterior – ce poate fi admirat dinspre Portul turistic Tomis – vila are o terasă-galerie, al cărei acoperiş este susţinut de colonade cu areaturi, .şi o terasă crenelată. Interiorul este alcătuit din diverse săli decorate în stilul palatelor arabe, cu elemente specifice palatelor constantinopolitane; sălile au plafoane policrome – de la portocaliu până la bronzul auriu, culori ce îmbracă frumoase forme geometrice, mai ales ovale sau romboidale cu încrustări de motive florale stilizate; pictura este în ulei. Plafoanele celor patru săli sunt ornamentate în stucatură, singura sculptură în piatră fiind o himeră situată în peretele exterior din terasa-galerie.

Moscheea Carol I este unul dintre monumentele de arhitectură ale municipiului Constanţa şi un punct de atracţie pentru numeroşi turişti ce vizitează zona veche a oraşului. Lăcaşul a fost construit în perioada 1910 – 1912, din iniţiativa Regelui Carol I, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din Constanţa. Construcţia s-a ridicat pe locul unei mari vechi geamii Mahmudie, al cărei nume venea de la numele sultanului Mahmud şi fusese ctitorită în anul 1823 de către Afiz Mehmet Paşa. Moscheea este considerată un unicat arhitectonic, ca urmare a îmbinării stilului egipteano-bizantin cu inserţii arhitecturale româneşti. Soclul este placat cu piatră cioplită din Dobrogea, din vechea geamie Mahmudie păstrându-se doar mihrabul (altarul) lucrat în stil maur.

Muzeul de istorie naţionala şi arheologie reprezintă o construcţie masivă, proiectată de unul dintre elevii şcolii de arhitectură a lui Ion Mincu. Stilul brâncovenesc se regăseşte în loggia caracteristică de pe frontonul mare,în holul cu deschidere largă, sprijinită pe coloanele groase, iar în exterior prin ferestrele mici, înguste de la etajul al treilea. Muzeul a fost inaugurat în anul 1977, clădirea găzduind până atunci primăria municipiului.

Cazinoul reprezintă una dintre clădirile emblematice ale Constanţei. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcţie din lemn[7]. Construcţia unui edificiu cu funcţii asemănătoare marilor cazinouri europene a început în anul 1904. Iniţial, stilul arhitectonic stabilit era cel inspirat din tradiţiile artei româneşti, însă, după terminarea fundaţiilor, planurile au fost schimbate, primăria încredinţându-i modificarea lor unui arhitect francez; acesta renunţă la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă şi mai mult greoiul ansamblu. Construit sub influenţa cosmopolită a cazinourilor epocii, edificiul constănţean este terminat în anul 1910, când este şi inaugurat (în 1912 se fac ultimele retuşuri). În partea centrală, terasa faţadei, sprijinită pe un portic larg, e dominată de un vitraliu în evantai; de remarcat partea superioară a clădirii, decorată cu elemente arhitecturale de forma navelor antice (aşa-numitele rostrale), cu capete de berbec şi ghirlande de alge marine.

Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel a fost construită între anii 1883-1895, în stilul vechii arhitecturi din Ţara Românească, după planurile arhitectului Ion Mincu, iar pictura murală interioară poartă semnătura lui D. Mirea. Construcţia, în stil greco-roman, din cărămidă presata, impune prin monumentalitatea faţadei şi prin turnul înalt de 35 de metri. Pictura este refăcută între anii 1959-1961, de către Gheorghe Popescu şi Niculina Delavrancea, frescele fiind redate în factura neo-bizantină, cu o coloratură românească. În parcul care înconjoară catedrala se află un complex arheologic în care sunt identificate elemente ale vechiului oraş Tomis.

Municipiul Constanţa se dezvoltă pe baza unui plan urbanistic vechi de zece ani, realizat de arhitecţi din Bucureşti. Orice dezvoltare a unei localităţi se face pe principii urbanistice, pe reguli şi pe direcţii de dezvoltare. Dezvoltarea unei localităţi trebuie să se facă conform unor planuri. Un plan urbanistic general defineşte istoricul unui oraş, pleacă de la averea comunităţii şi pune în practică ceea ce vrea comunitatea, pe baza unor studii. Un asemenea plan cuprinde atât situaţia existentă, cât şi direcţiile de dezvoltare ale oraşului.

Constanţa începutului de secol al XXI-lea şi-a schimbat aspectul pe care îl avea odinioară, modernizarea a pătruns puternic în toarte aspectele cotidiene, inclusiv în arhitectură şi imaginea oraşului. Zona peninsulară, vechiul oraş, a fost dat la o parte din punct de vedere al interesului; în prezent, aceasta înseamnă construcţii care stau să cadă şi oameni care trăiesc în mizerie. Dar în spatele acestor realităţi crude, fiecare clădire îşi are poveştile ei, pe care, dacă documentele oficiale au uitat să le consemneze, bătrânii locatari ai zonei încă le mai amintesc, pe unele, aşa cum le-au auzit de la predecesorii lor. Puţine lucruri se mai ştiu la ora actuală despre clădirile vechi ale municipiului Constanţa şi poveştile pe care le adăpostesc ele. Şi asta, nu atât pentru că interesul pentru istoricul regiunii a scăzut considerabil, ci şi pentru că oamenii de cultură care se mai apleacă asupra subiectului, descoperă că multe dintre documentele ce consemnau poveştile clădirilor au dispărut, în devastările din timpul războaielor mondiale sau al ocupaţiei dintre ele.[8]

Peste 200 de clădiri din zona peninsulară a municipiului Constanţa sunt în pericol de prăbuşire. Majoritatea construcţiilor sunt vechi şi abandonate, fiind adăposturi pentru oamenii străzii. Clădirile impunătoare de bănci şi instituţii publice construite din oţel şi sticlă contrastează izbitor cu dărăpănăturile începutului de secol. „De parcă zeci de bombe cu laser au lovit la fix imobilele vechi, fără să atingă un milimetru din noile construcţii.”[9]

În contrast cu imobilele vechi, în zona veche a oraşului au apărut, treptat, numeroase clădiri cu scop comercial. Odată devenite sedii de firmă, clădirile sufocă străzile (principale sau secundare), nu doar prin disproporţionalitatea cu arhitectura zonei, dar şi prin trafic.

De departe, două sunt direcţiile de dezvoltare ale oraşului: construcţia de ansambluri rezidenţiale şi blocuri de apartamente, pe de o parte, şi cea de mall-uri şi hoteluri, pe de altă parte.

Constanţa este un oraş cu un număr mare de locuitori, de aceea şi piaţa mall – urilor este într-o continuă dezvoltare. Investiţia în mall-uri este o parte importantă a proiectelor private, extrem de consistentă. Până nu demult Constanţa avea doar mall-ul construit pe structura fostului magazin universal din perioada comunistă. Între timp, s-a lansat proiectul City Park, prin care a început construcţia unui complex multifuncţional în Parcul Tăbăcărie, în prezent cel mai mall al oraşului.

În ultimii ani se remarcă o atenţie deosebită pentru construirea de ansambluri rezidenţiale la limitele exterioare ale oraşului, Boreal (la ieşirea din staţiunea Mamaia), Zenit şi Tomis Plus (pe raza cartierului Palazu Mare), un cartier rezidenţial la Cumpăna, pe raza metropolitană a Constanţei. Printre alte complexuri de locuinţe se remarcă Orion, situat pe strada Unirii, la câteva minute de mers pe jos până la intrarea în Mamaia, ansamblul rezidenţial Bizart, poziţionat în aceeaşi zonă, dar şi cel de pe strada Dezrobirii. Construcţia de blocuri de apartamente şi birouri, cu spaţii comerciale este într-o expansiune la fel de mare. Chiar daca numele noilor cartiere sau ansambluri rezidenţiale sunt exotice, şantierele sunt o realitate şi o prezenţă cotidiană în oraş. Multe alte şantiere ale dezvoltatorilor imobiliari se află în lucru pe teritoriul Zonei Metropolitane Constanţa.

Sectorul construcţiilor traversează un adevărat boom în Constanţa, ritmul fiind impresionant, apar noi cartiere pe harta oraşului, unele de vile, altele de blocuri cu înălţimi variind între 4 şi 60 de etaje, noi centre comerciale, un spital regional, hoteluri, sedii de birouri.

Dacă imediat după Revoluţie s-a optat pentru renovarea vechilor sedii comerciale, în ultima vreme apar din ce în ce mai multe clădiri cu destinaţie comercială, pentru birouri, nu doar în centrul municipiului, ci în toate zonele , fără deosebire. S-au construit numeroase sedii pentru companiile financiar-bancare şi cele de consultanţă, în mod deosebit. Cea mai mare clădire de birouri din Constanţa este Millenium Business Center, situată pe Bulevardul Mamaia şi finalizată în anul 2005.[10]

Creşterea numărului de locuitori şi dezvoltarea economică a Constanţei a atras după sine nevoia înmulţirii numărului de unităţi şcolare din municipiu. În prezent, sunt peste cinci sute de unităţi şcolare, de la învăţământul preşcolar până la cel post-universitar, clădirile în care acestea se află variind ca stil arhitectural şi ca vechime. Cele mai vechi unităţi şcolare sunt Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, situate în zona centrală a oraşului; cu o istorie de peste o sută de ani, arhitectura acestora diferă extrem de mult de cea a unităţilor construite în ultimii ani.

Concluzii

Oraşul Constanţa, cel mai vechi oraş de pe teritoriul României, se dezvoltă într-un ritm alert, din toate punctele de vedere, imaginea acestuia se schimbă treptat, dintr-un oraş istoric, acesta devine, treptat, un oraş european.

Zona peninsulară este printre singurele cartiere din Constanţa care îşi păstrează izul de epocă. Aici se află cele mai importante monumente arhitecturale din municipiu, vechi de peste un secol; unele din acestea îşi păstrează în totalitate aspectul iniţial, în timp ce altele sunt renovate şi îşi mai pierd din originalitate.

Extinderea zonelor de locuit ca urmare a creşterii numărului de locuitori atrage după sine şi extinderea clădirilor comerciale; supermarket-urile, mall-urile, clădirile financiar-bancare, construite după stiluri arhitecturale moderne, modifică aspectul general al cartierelor vechi, aliniindu-le celor construite recent. Treptat, diferenţa temporală a apariţiei fiecăruia dintre acestea îşi pierde din importanţă.

Dezvoltarea societăţii constănţene contemporane a atras după sine necesitatea construirii intense de clădiri destinate atât locuirii, cât şi activităţilor comerciale, în unele zone dând impresia chiar de sufocare, atât de numeros fiind numărul lor.

Astfel, în prezent, Constanţa, prin arhitectura sa, împrumutată de la alte oraşe importante, a devenit un oraş de rang european. Deşi imaginea municipiului din zilele noastre este aceea a unui oraş modern, acesta are nevoie de restaurarea zonei vechi, istorice, din peninsulă, deoarece aceasta reprezintă identitatea sa în raport cu restul aşezărilor urbane, indiferent de plasarea lor geografică.

autor: Stroie Georgiana, Universitatea „Ovidius”, Constanţa, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, lucrare pentru examenul de masterat, Antropologie şi Istorie Europeană

Bibliografie

  • Adam, Ioan, Constanţa pitorească, Editura Minerva, Bucureşti, 1908
  • Ionescu, M.D., Cercetări asupra oraşului Constanţa, Tipografia Thoma Basilescu, Bucureşti, 1897
  • Lascu Stoica (coord.), Valori ale civilizaţiei româneşti în Dobrogea, Editura Poligraf, Constanţa, 1993
  • Lăzărescu, Cezar, Urbanismul în România, Editura Tehnică, Bucureşti, 1977
  • Rădulescu Adrian, Lascu Stoica, Haşotti, Puiu, Constanţa, Editura Sport-Turism, Constanţa, 1985
  • Şerbănescu, Mihail, Constanţa, privelişti dobrogene, Editura Romart Design, Constanţa, 2009
  • Vlăsceanu, Gheorghe, Ianoş Ioan, Oraşele României, Casa Editorială Odeon, Bucureşti, 1998
  • www.gândul.info
  • www.hotnews.ro
  • www.românialiberă.ro

[1] Gheorghe Vlăsceanu, Ioan Ianoş, Oraşele României, Casa Editorială Odeon, Bucureşti, 1998, p. 69.

[2] Ioan Adam, Constanţa pitorească, Ed. Minerva, Bucureşti, 1908, p. 29.

[3] Cezar Lăzărescu, Urbanismul în România, Editura Tehnică, Bucureşti, 1977, p. 13.

[4] M. D. Ionescu, Cercetări asupra oraşului Constanţa, Tipografia Thoma Basilescu, Bucureşti, 1897, p. 41.

[5] Adrian Rădulescu, Constanţa, Ed. Sport-Turism, Constanţa, 1985, p. 150.

[6] Ibidem, p. 69.

[7] Denumită cazină, această construcţie din lemn era loc pentru spectacole de teatru, baluri, întâlniri ale localnicilor şi loc de recreare pentru turişti.

[8] http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1734660-istoria-celor-mai-cunoscute-cladiri-din-constanta.htm, 28 iunie 2005.

[9] http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cladirile-monument-in-paragina-157693.html, 22 iunie 2009.

[10] http://www.gandul.info/supliment-proprietatea/preturile-apartamentelor-noi-din-constanta-au-crescut-cu-25-in-2007-2693696, 8 iunie 2008.

2.637 views
, , ,
Stimati cititori, fiind un proiect cultural quality, va informam ca in acest spatiu acceptam orice opinie dar mesajele care contin obscenitati NU vor fi acceptate. Multumim pentru intelegere!

Nici un comentariu

Lasati un comentariu

Security Code: