E-Antropolog

PEISAJ CULTURAL ÎN ZONA CÂMPULUNG – MOLDOVENESC

27 februarie 2011 Adrian Majuru Moldova

Acest studiu îşi propune să aprofundeze tematica peisajului cultural – subiect dezbatut în ultima perioadă, peisajul văzut ca instrument de gestionare al teritoriului.

În definirea acestui concept nou există o serie de definiţii şi opinii referitoare la acest subiect, neexistând o definiţie unanim recunoscută de către specialişti. Desigur, definirea conceptului, nu poate fi realizată fară înțelegerea termenului de peisaj.

Termenul de PEISAJ a fost definit în cadrul Legii nr. 451 din iulie 2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene a Peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000, astfel: „PEISAJUL desemnează o parte din teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani”.

Valorile peisajului care se desprind din Convenţia Europeană a Peisajului sunt:

Cu privire la “Recomandarea Nr. (95) 9 (1995) referitoare la consevarea siturilor culturale, integrată politicilor peisajului”, în cadrul notelor de curs “Peisajul Cultural şi Teritoriu-Istorie şi semnificatie” (anul V – Facultatea de Urbanism), domnul conferenţiar arhitect Cătălin Sârbu, oferă o definiţie a termenului de Peisaj, făcând referire şi la componenta sa culturală astfel: “Unul dintre termenii fundamentali definiţi în recomandare este urmatorul: Peisajul – expresie formală a multiplelor relaţii existente într-o perioadă determinată de un individ sau o societate şi un spaţiu definit topografic al cărui aspect rezultă din acţiunea în timp a factorilor naturali şi umani şi a combinaţiei acestora”.

Peisajul reprezintă obiectivul şi instrumentul amenajării teritoriului / element de gestiune a teritoriului. Teritoriul, înţeles ca peisaj reprezintă o altă abordare pe mai multe paliere de analiză, cu mai mulţi indici, indicatori.

Reprezintă o certitudine că peisajul contribuie la formarea culturilor locale şi că el reprezintă componenta fundamentală a patrimoniului cultural şi natural al Europei, contribuind totodată la prosperarea fiinţei umane şi la consolidarea identităţii europene. Peisajul constituie pretutindeni un element important al calităţii vieţii populaţiilor: în mediile urbane ca şi în mediile rurale, în zonele degradate ca şi în cele de înaltă calitate, în spaţiile care sunt remarcabile ca şi în cele ale vieţii cotidiene.

Conceptul peisajului, prin urmare, conţine deja în înlăuntrul său, o conotaţie culturală puternică, ce se exprimă printr-o dublă legătură: aceasta presupune respectul oamenilor în observarea (citirea) locurilor, chiar şi a acelora considerate eminamente „naturale” şi implică prezenţa efectivă a operei umane care a transformat-o, în concreteţea ei materială, cu ajutorul cunoştinţelor sale tehnice şi tehnologice.

Termenul de peisaj cunoaşte în ultimii ani o utilizare extinsă, în domenii foarte diferite. Această utilizare excesivă şi fără implicarea necesarelor clarificări, induce greutăţi suplimentare pentru definirea sensului conceptului de peisaj la nivelul teritoriului.

PEISAJUL CULTURAL apare în urma interacţiunii omului cu mediul natural, promovând transformarea acestuia. În fiecare peisaj cultural putem distinge următoarele elemente:

– substratul natural ( orografia, sol, floră, apă, munte) – patrimoniul natural;

– acţiunea umană: modificarea şi/sau alterarea elementelor naturale şi construirea cu un final specific – patrimoniu antropic material;

– activităţi dezvoltate (funcţionează în relaţie cu economia, stilul de viaţă, credinţe) – patrimoniu antropic – imaterial.

Toate aceste elemente compun SCHEMA DE REPREZENTARE A PEISAJULUI CULTURAL, raportat la sfera filosofică-culturală (fig.1)[1], fiind în relaţie cu comunitatea, care de fapt reprezintă esenţa antropologiei, şi anume cunoaşterea omului.

În cadrul notelor de curs ”Peisaj Cultural şi Teritoriu – Istorie şi Semnificatie”(anul V- Facultatea de Urbanism), domnul conferenţiar arhitect Cătalin Sârbu, identifică o „triplă dimensiune a peisajului:

Culturală: este definit şi se caracterizează în procesul de observare de către individ sau un grup social a unui teritoriu dat;

Aduce mărturie asupra relaţiilor trecute şi prezente ale indivizilor cu mediul lor;

Concură la elaborarea de culturi, sensibilităţi, practici, credinţe şi tradiţii locale ;

Tabelul 1 RELAŢIA PEISAJ-CULTURĂ la nivel de individ si colectiv [2]

Individualist

Specific

Estetic

Colectiv

Reprezentativ

Util

Cultural Legat de arta (obiecte create special) sau idei valoroase. Legat de credinţele normale şi practicile normale şi practicile unui grup de indivizi.
Peisaj Munca arhitecţilor peisagiști sau a designerilor de gradini ilustrată într-un tablou sau o poză, sau care merită pictată sau fotografiată. Terenul care poate fi vazut doar dintr-un loc (de obicei mai mare decat un sit, mai mic decat o regiune), în general tot ceea ce vedem cand ieşim afară.

Practic, toate peisajele au asociaţii culturale, pentru că aproape toate peisajele au fost afectate în vreun fel prin acţiunea omului sau percepţie.

TIPOLOGII DE PEISAJE CULTURALE

„Peisajele culturale reprezintă lucrările de a „… combină activitatea omului cu natura „, în conformitate cu articolul 1 din convenţie. Termenul de „peisaj cultural” include o diversitate de manifestări ale interacţiunii dintre oameni şi mediul lor natural. Au fost definite trei categorii de peisaje culturale în Ghidul Operaţional pentru Punerea în aplicare a Convenţiei Patrimoniului Mondial” [3].

Ca tipologie, PEISAJELE CULTURALE se înscriu în trei mari categorii:

ORGANIZAREA UNUI PEISAJ

Elemente majore ale peisajului

„Există forme, trăsături şi forţe majore ale peisajului natural pe care le putem schimba numai foarte puţin sau deloc. Pe acestea trebuie să le acceptam şi să ne adaptam atât noi, cât şi proiectele noastre. Aceste elemente ce nu se pot schimba, constau din forme majore ca: lanţurile din munţi, văile râurilor, câmpiile de coastă, lacurile, oceanele şi alte componente topografice dominante; din trăsături majore ca: precipitaţiile, gerul, ceaţa, pânza freatică, temperaturile sezoniere; precum şi din forţe majore ca: vânturile, mareele, curenţii marini şi atmosferici, eroziunea, procesul de creştere, radiaţia solară, descărcările electrice din atmosfera şi gravitatea.

Putem să analizăm aceste elemente ale peisajului doar pentru a le determina efectul potenţial asupra proiectarii şi apoi să concepem planurile noastre în armonia cea mai deplină posibilă cu ele. Asemenea consideraţii sunt fundamentale pentru aşezarea oraşelor, pentru zonificarea unei localităţi, pentru amplasarea industriilor, orientarea unei construcţii simple”[4]

Există elemente minore ale peisajului natural, pe care noi ca proiectanţi le putem modifica, – dealuri, păduri, cursuri de apă şi mlaştini, de exemplu. În amenajarea oricărei zone a peisajului natural a oricărei trăsături a sa, există căi generale de acţiune”. (Simonds)

Conservarea formei naturale – Caracterul peisagistic al unui deal poate fi aşa de natural, încat cea mai bună utilizare să se obţină dacă este ferit cu grijă de orice schimbare. Dealul poate funcţiona atunci cel mai bine ca parc, rezervaţie pentru vânat sau ca punct focal al unei zone locuite.

Distrugerea formei naturale – Un deal (sau o movilă) poate fi despicat prin străpungere adâncă pentru o şosea, poate fi acoperit de apă sau poate fi îngropat sub construcţii. Dacă se propune vreuna din aceste soluţii, nu este necesar să fie luat în considerare caracterul iniţial al peisajului drept parametru de proiectare.

Alterarea formei naturale – Caracterul de bază al peisajului unui deal poate fi alterat sau schimbat complet prin modificarea formei sale, prin nivelare, prin îndepartarea învelişului său natural de copaci, prin plantare, terasare sau amenajându-l în vreun alt fel. Asemenea schimbari pot fi dăunătoare – aşa cum stau lucrurile pe un deal complet defrişat, erodat sau complet excavat – sau pot detremina o îmbunătăţire, ca în cazul dealurilor terasate de la Bali, cu orezările lor bine conturate, cu bălţile lor liniştite a căror apă limpede se prelinge domol.

Accentuarea formei naturale. – „Caracterul esenţial al peisajului unui deal poate fi accentuat. Înalţimea sa aparentă şi sălbăticia sa pot sa fie accentuate în asemenea măsură încât, de exemplu, un deal mic să dea impresia de caracter alpin”[5]

LIMITELE PEISAJELOR CULTURALE,_DEFINIREA COMPONENTELOR

Limita, ca principiu general de organizare, explicând deopotrivă identitatea lucrurilor şi existenţa oricărui univers cosmic, în general „ceva este în masura în care are hotare. Actul hotararii este actul ontologic suprem. Un lucru este prin identitatea pe care i-o conferă propriul hortar, căci datorită acestuia el este acest lucru inconfundabil şi nu un altul[6]

Definirea de unde incepe un peisaj cultural şi unde se termină este de asemenea o problemă continuă în administrarea peisajului. Nu numai că e dificil să stabilesti unde încep şi se termină valorile, dar terenul din afara acestei limite poate fi interpretat de comunităţi ca fiind mai puţin valoros decât cele incluse, ducând la o atenţie acordată mai mică componentelor peisajului din afara limitelor. Prin urmare motivul pentru stabilirea graniţelor poate fi altul decat al moştenirii. Mayne-Wilson a indentificat cinci tipuri de limite:

LIMITE ADMINISTRATIVE: nu este o limită reală, rareori se suprapune cu limita de definire a unui peisaj ( de obicei limita administrativă se face pe cursuri de apă);

LIMITE LATERALE: un peisaj izolat în interiorul altui peisaj cu care împarte câteva caracteristici. Limitele sunt clare şi uşor de definit de caracteristici cadastrale sau de limitatea terenului. Exemplu: suprafeţele stiinţifice sau istorice şi zonele urbanistice;

LIMITE NATURALE (biologice): elementele/structurile fizice ale peisajului pot fi considerate ca limite adecvate. Exemplu: o albie de râu poate fi limitată de maluri înalte;

LIMITE ECOLOGICE: legate de legăturile biologice şi de procesele tehnologice importante;

LIMITE DE IMAGINE: când valorile vizuale sunt importante, limita poate fii cel mai potrivit plasată pentru a sublinia contrastul vizual dintre calităţile imaginii şi valorile moştenite. În acest caz limitele fizice pot fi mai degrabă complexe şi difuze, şi se pot extinde peste contrastul vizual datorită asemănării şi influienţelor mediului, devenind celelalte zone care contrastează cu calitatea vizuală din imagine.

LIMITE ÎNTRERUPTE: exemple sunt atât „listările grupate”, unde un numar de peisaje sunt componente amestecate ale unei regiuni biologice şi situatii unde o caracteristică a valorilor moştenite este distribuţia discontinuă în spațiu, fie din motive naturale sau din cauza izolarii, de exemplu, datorită intervenţiei practicii peisgistice. În aceste cazuri, valorile importante pot afecta continuitatea valorilor naturale, vizuale sau istorice dintre aceste zone izolate. O legatură discontinuă (care conţine caracteristica peisajului în cauză, dar nu şi intervenţia respectivă) poate fi potrivită mai ales dacă pot fi făcute recomandari nonvalorice pentru intervenţia zonală.

Unitatea de peisaj, limitele sale, coincid foarte rar cu o unitate administrativă şi cu limitele acesteia, care este însă unitatea pentru care se elaborează documentaţiile. De aceea în elaborarea documentaţiilor de urbanism şi a celor de amenajare a teritoriului trebuie avut în vedere cel mai adecvat mod în care se rezolvă aceasta.

VALORIFICAREA PEISAJELOR: cuprinde tipuri de acţiune:

„În prezent peisajul primeşte o nouă dimensiune operaţională în urbanism şi amenajarea teritoriului, deoarece: protecţia mediului include protecţia peisajului; Peisajul Cultural la scara Uniunii Europene constituie o preocupare recentă, fiind considerat atât ca principală resursă economică, cât şi ca o baza a identităţii şi a diversităţii regiunilor”.[7]

Dupa cum am putut observa, acest termen constituie o serie întreagă de componente care nu pot fi întotdeauna analizate integral. Într-o societate în continuă transformare în care valorificarea resurselor naturale şi a patrimoniului cultural – parte integrantă a peisajelor europene fac obiectul unor presiuni neîncetate, fiind din ce în ce mai importantă aplicarea unor modele şi metode de abordare inovatoare, pentru a împăca nevoile – adesea contradictorii – societăţii şi în acelaşi timp pentru a proteja peisajele care constituie o semnificativă resursă de dezvoltare specifică locală în spiritul dezvoltării durabile.

În abordarea acestui concept de peisaj cultural am pornit de la cei doi poli NATURAL/ANTROPIC; cultura MATERIALA/IMATERIALA.

STUDIU DE CAZ: zona Câmpulung Moldovenesc

Zona Câmpulung Moldovenesc beneficiază de un cadru istoric – geografic de mare complexitate, datorită situării în zona istorică Bucovina de Sud, socotită o adevarată „Elveţie romănească[8], unde farmecul şi resursele sunt inepuizabile. Ceea ce afirma marele Blaga când spunea că „satul situat în inima unei lumi, şi oarecum sieşi suficient…n-are nevoie de altceva decât de de pământ şi de sufletul şi de un pic de ajutor de sus, pentru a suporta cu răbdare destinul” este mult decât valabil pentru aceste plaiuri.

În context european zona Câmpulung Moldovenesc este situată în 2 euroregiuni: Euroregiunea Carpatica şi Euroregiunea Prutul de Sus, iar la nivel naţional situată în regiunea de dezvoltare nord-est, în județul Suceava, la limita cu Ucraina şi în vecinatatea altor zone etnografice componente a Bucovinei.

Peisajul zonei este amplu şi variat, semnificativ pentru rolul său de cadru vizual, fundal pe care se desfăşoară componentele aşezării, şi pentru calităţile sale intrinseci, naturale şi antropice. Reprezintă o zonă cu potenţial nevalorificat (în zonele rurale), cu un peisaj cultural bogat, beneficiind de o accesibilitate ridicată de-a lungul căii rutiere (drum european E85) şi feroviare; cu o infrastructură nedezvoltată în anumite zone_ zona culoarului ce face legătura cu Ucraina; o zonă cu concentrări a resurselor turistice naturale și antropice foarte mari.

Importanța acestui spaţiu la nivel macroteritorial şi starea de transformare în care se află în momentul de faţă, au constituit principalele argumente pentru alegerea acestei zone ca studiu de caz. Studiul de detaliu se concentrează asupra unității administrative Câmpulung Moldovenesc, unde s-a identificat o concentrare a resurselor de Patrimoniu Cultural, fiind și o zonă de interes național.

Peisajul istoric cuprinde toate mărturiile fizice ale etapelor de transformare a peisajului natural, ca urmare a activităţilor umane. Acest nivel al decodării peisajului cuprinde monumentele istorice_mănăstirile, elemente de arhitectură tradiţională.

Elemente de PEISAJ NATURAL (componenta de relief, vegetaţie, apa, sol, faună)

Ca unitate fizico-geografică a nord-estului Carpaţiilor Orientali, zona reprezintă un peisaj specific traversat de culoarul depresionar al Câmpulungului Moldovenesc, străbătut de râul Moldova şi dominat de unităţile muntoase din jur: Masivul Rarău, Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului, Obcina Mare şi Muntii Stânişoarei. Înălţimile oferă o largă panoramă ce se deschide până în depărtari, mai ales pe platourile Rarăului, munte legendar şi emblematic pentru bucovineni. Spinarea largă, uşor boltită a Rarăului, fragmentată de obârşia văilor şi acoperită cu calcar, acoperiţi parţial de vegetaţie – Pietrele Doamnei – cu aspect de cetate în ruine.

Peisajul este fragmentat de rețeaua hidrografică, dominând crestele, care reprezintă accente în peisaj. Peisajul natural are o prestanţă vizuală excepţională, prin situarea lui într-o zonă distinctă, determinată de elementele naturale. La efectul acestei morfologii particulare a terenului se adaugă varietatea unităţilor de vegetaţie care îl îmbracă. Zona constiuie o punte de legatură cu Transilvania, contribuind intens la schimburile economice între cele două provincii româneşti.

Alături de frumuseţile reliefului, clima este un element important care recomandă Câmpulungul Moldovenesc ca staţiune turistică şi climaterică.

CLIMA zonei este temperat-continentală, moderată, cu ierni lungi, bogate în zapadă, veri răcoroase şi umede. Condițiile naturale au condiționat concentrarea așezărilor, mediul natural a fost modificat mai ales în cadrul oraşului, din cauza poluarii, și astfel au apărut peisajele agricole în urma defrişării.

SOLURILE dominate ale zonei fac parte din grupa solurilor brune montane şi din grupa solurilor acide montane, care ocupă cea mai întinsă suprafaţă a Obcinilor Bucovinei, fară a forma un areal compact. Ele sunt favorabile pădurilor de conifere şi foioase.

ÎNVELIŞUL VEGETAL – pădurile, păşunile şi fâneţele – contribuie din plin la estetica peisajului regiunii, constituind un cadru tonifiant şi un fond cromatic în care omul, aşezările şi activităţile lui se integrează total. El este totodată şi una din principalele bogăţii, precum şi o verigă importantă în păstrarea echilibrului ecologic. Răspândirea vegetaţiei este strâns legată de condiţiile de climă şi sol, evidenţiindu-se un armonios paralelism între cele trei componente fizico-geografice, supuse legii etajării verticale în raport cu altitudinea. Omul însă a introdus o serie de modificări, îndeosebi prin retragerea marginii pădurilor în favoarea pajiştilor şi aşezărilor.

Municipiul Câmpulung Moldovenesc şi împrejmuirile intră aproape în totalitate în cadrul zonei naturale a pădurilor de răşinoase, care urcă pana spre 1500 m. Aici padurea reprezintă 50-70% din suprafaţa teritoriului. Cu acest procent, zona se înscrie în cele mai bine împădurite din ţară. Pădurile de molid, brad şi fag conservă încă specii rare de molid de rezonanţă şi chiar tisa (Taxus baccata), exemplare falnice de zimbru (Pinus cembra), larice (Larix decidua), specii pe cale de dispariţie.

Peisajul este îndreptat către văi, creând astfel o imagine simetrică, având de o parte şi de alta versanţii.

Din punct de vedere al texturii studiate pe cele trei paliere: macro mezzo, micro s-a identificat paleta cromatică a peisajului, oferind o sursă înepuizabilă de culori. Structura reliefului este variată, ceea ce oferă un peisaj dinamic, cu o cromatică diversă. Peisajul perceput pe două anotimpuri în care se poate observa dominanţa cadrului natural, atât cromatic, dar şi ca fundal. Acest fundal este remarcabil şi trebuie păstrat. Padurea este bine reprezentată sub diverse forme, pe zona de studiu se prezintă în general ca masiv vegetal format pe firul văii. Padurea, are deci o valoare peisageră deosebită.

La adăpostul munţilor şi sub poala codrilor, fauna s-a menţinut bogată şi variată până în zilele noastre, contribuind din plin la frumuseţea şi ineditul peisajului din vecinătatea Câmpulungului Moldovenesc.

Zona poate fi definită ca o unitate geografică specifică, dominată de sucesiunea culmilor prelungi de înalţime medie şi împădurite integral, separate de văi largi cu pajişti întinse şi intens umanizate.[9]

Spaţiile verzi reprezintă o categorie aparte din terenul intravilanului oraşului Câmpulung Moldovenesc, cu rol recreativ şi decorate mai mult în profilul localităţii. Oraşul în ansamblul său teritorial poate fi considerat ca integrat într-un imens parc natural, reprezentat de depresiunea intramontană cuprinsă între Rarău şi Obcina Feredeului. Pădurile de conifere şi pajiştile frumos ornamentate cu flori multicolore oferă locuitorilor un spaţiu larg de drumeţie şi recreere.

Orasul dispune de două parcuri amenajate în lunca râului Moldova, unul dintre acestea, “parcul Eminescu” se află pe malul drept al Moldovei, iar cel de al doilea este parcul complexului B.T.T., în prezent întreţinut mai putin corespunzator. Acestora li se adugă spaţiile verzi de arii restrânse în Piaţa centrală a oraşului, zona gării centrale, cvartalul “Stadion”, precum şi benzile şi fâsiile plantate de-a lungul arterelor de circulatie. Mai există o serie de spaţii de fatadă, aparţinând diferitelor instituţii social-obştesti, înfrumuseţate prin plantarea florilor de sezon. Locuinţele particulare, îndeosebi cele din cartierele marginaşe dispun de grădini întinse cu terenuri arabile cultivate ori folosite pentru fân.

Specificul local al peisajului este dat de modul în care se combină elementele nemodificate ale cadrului natural cu elementele introduse de om. Apare astfel o varietate de peisaje, asupra cărora amprenta omului cunoaşte o intensitate difuză în cazul zonelor rurale.

Elemenete de PEISAJ MATERIAL / ANTROPIC (aşezări, gospodării, construcţii )

Studiind această zonă bine conturată din punct de vedere peisagistic, geografic, istoric, social-economic şi etnografic, se descoperă întotdeauna semne inconfundabile ale vetrei de formare şi existenţa, de continuitate etno-culturală. “Varietatea tipologică este una din trăsăturile caracteristice ale satelor româneşti, în ea se evidenţiază din plin puternica ancorare a elementului uman în cadrul geografic şi îndelungata sa experienţă în valorificarea resurselor lui”.[10]

Ocrotite de munţi şi de păduri, aşezările zonei sunt concentrate pe văile râurilor care oferă teren potrvit atât pentru construcţia locuinţelor, a adăposturilor pentru animale, cât şi pentru agricultură. Analizând structura şi evoluţia aşezărilor din zonă, se observă cu usurinţa existenţa unui tip dominant: aşezări răsfirate de-a lungul văilor. Apare şi o tendinţă de particularizare a acestui tip: faţă de varianta originală a satelor risipite, uneori ele sunt formate din „grupuri distanţate de gospodării, astfel că fiecare grup ar putea constitui o aşezare de sine stătătoare şi o parte componentă a unui sat”.[11] Este normal ca într-o zonă cu o densitate mică a populaţiei, cu un relief accidentat, aşezările să se încadreze într-o tipologie specifică locului. De fapt tipologia aşezărilor nu se deosebeşte cu mult de cea din secolele XVIII-XIX.[12] Întâlnim aşezari de tip cătun-punctual, cu o mare risipire prin munţi, aşezări de tip răsfirat de-a lungul văilor sau pe înalţimi.

Coexistenta între om şi natură, este subliniată şi de ansamblul gospodariei propriu-zise, care le include ca fiind dedicate fiecărei activităţi în parte. Acest tip de gospodărie, de obicei structurat ca ocol întarit, poate fi întalnit în toate aşăzările zonei, mai puţin în vetrele de sat care deja sunt aglomerate. Fireşte că el nu a fost generalizat la toate categoriile sociale ale populaţiei, numărul de acareturi şi dispunerea lor în spaţiu depinzând de starea socială a gospodarului, respectiv cât şi de configuraţia reliefului pe care au fost situate. Specific zonei este modul de construire a vetrei satului, care invariabil a fost obţinută prin despădurire/lăzuire, materialul lemnos rezultat fiind de obicei folosit la ridicarea gospodăriilor. În zona există şi toponimul de „arşită”, care desemnează o defrişare prin ardere, dar nu în scopul construirii vetrei de sat, ci pentru dobandirea de păşuni şi fâneţe.

Tipologia gospodăriilor la nivelul spaţial reflectă ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor, ele diferenţiindu-se prin numarul şi funcţiile construcţiilor şi modul lor spaţial de organizare. Gospodăriile s-au dezvoltat adaptandu-se planului, arhitecturii caselor, profilului şi destinaţiei construcţiilor, a modului de grupare a acestora, a plasării, a orientării faţă de punctele cardinale, căile de acces, a sursei de apă.

Gospodaria contemporană a satelor bucovinene integreaza astăzi doar o parte din elementele tradiţionale. În general cătunele izolate ce pastrau astfel gospodarii arhaice au disparut sau s-au contopit cu localitatea principală din care faceau parte. Casa ţărăneasacă împreună cu anexele formează gospodaria ţarănească (vezi fig.2[13]) în care se oglindeşte atât modul specific de viaţă al locuitorilor, cât şi procesul de adaptare la condiţiile de mediu geografic, social, istoric, etnic şi economic.

Trăsăturile care dau specificul zonal sunt reprezentate prin anexele gospodăreşti, decurgând din structura economică bazată în principal pe creşterea animalelor, îndeletnicirea dominantă în zonă. Gospodăria tradiţională cuprinde, pe langă locuinţe, o serie de anexe necesare pentru adăpostirea animalelor şi pentru pregătirea hranei; în plus gospodăria cuprinde sistemul de împrejmuire şi sursele de apă. Locuinţa, orientată cu faţada principală spre est, constituie axul central al gospodăriei.

Trebuie menționat că suprafețele plane sunt limitate în cadrul depresiunii, doar pe traseele şi lunca Moldovei, fapt ce s-a răsfrânt asupra acestor spaţii verzi (grădini particulare), restrânse pentru a face loc unor construcţii de vile, spaţii comerciale, drumuri, etc. Aceasta nu poate reduce însă din farmecul şi pitorescul oraşului cu condiţia ca să se menţină suprafeţele fondului forestier la parametri actuali.

Atracția principală a acestei urbe bucovinene o reprezintă Muzeul Lemnului (Calea Transilvaniei nr.10), instiţutie unicat în toată Europa, care reconstituie evoluţia miraculoasei arte a prelucrării lemnului în spaţiul bucovinean. Colecţia de linguri Ioan Ţugui, expusă într-o locuinţă particulară vizitabilă de pe strada Gheorghe Popovici nr.1, prilejuieste o adevărată delectare vizuală; la fel şi valoroasa colecţie etnografică gazduită de Casa Gramadă.

Reţeaua de drumuri carosabile este în dezvoltare şi are un impact considerabil asupra peisajului (impact vizual şi ecologic). La nivelul extravilanului, mai exact cele care au ca destinaţie masivul Rarău, farmecul parcurgerii drumului este remarcabil prin alternarea zonelor împădurite / pajişti; zone luminate; zone umbrite. Asemanător cu oraşele de tip stradă, Câmpulungul prezintă anumite particularităti specifice, astfel aproape toata lungimea sa, vatra urbană amplasată pe dreapta Moldovei, mai dispune de înca două străzi cu profil longitudinal, paralele cu cea principală, cu un traseu aproape rectiliniu şi o lărgime apreciabilă. Luat în ansamblu său, municipiul Câmpulung Moldovenesc dispune de o tramă stradală corespunzătoare ca dimensiuni, dar necorespunzator echipată şi întretinută. Topografia locală şi-a spus pe deplin cuvântul, atât în privinţa texturii, puternic influienţată de conturul formelor de relief, cât și în ceea ce priveste dimensiunile şi funcţiile îndeplinite de trama stradală. Pentru fiecare din satele aflate la poalele masivului Rarău, inclusiv pentru oraşul Câmpulung, este caracteristică o stradă principală de-a lungul căreia a aparut si a evoluat vatra fiecăreia dintre ele. Reţeaua stradală a municipiului Câmpulung Moldovenesc oglindeşte fizionomia şi structura urbană a localităţii şi depresiunii.

Elemente de PEISAJ IMATERIAL (ocupaţii tradiţionale, meşteşuguri, datini, obiceiuri)

Ocupaţiile tradiţionale constituie un domeniu distinct, cu o mare capacitate de înrâurire asupra modului de viaţă şi asupra culturii unui popor. Studiind ocupaţiile tradiţionale pentru a clarifica modul cum şi-au valorificat resursele naturale, cum şi-au obţinut mijloacele de trăi, distingem o ierarhizare atât în cea ce priveste importanţa ocupaţiilor pentru viaţa comunitară, cât şi în ceea ce priveste modul de prelucrare a potențialului natural. Aceasta probează capacitatea de adaptare a populaţiei la factorii specifici de mediu.

Aşezările zonei Câmpulung – Moldovenesc se caracterizează prin practicarea creşterii animalelor, ca ocupaţie dominantă, legată de agricultură, însa într-o masură mai mică decat în zonele învecinate Suceava, Rădauţi şi Humor, datorită condiţiilor de mediu. Bogăţia fondului forestier a impus ca alte ocupații principale „butinăritul”[14] (munca la padure) şi cărîuşia. Tot în legatură cu condiţiile de mediu s-au dezvoltat ca ocupaţii secundare vărăritul, mineritul, pomicultura, albinăritul, vânătoarea, pescuitul şi culesul din natură, practicate în toată zona.

De-a lungul timpului au apărut meşteşuguri care necesitau o anumită specializare, prezenţa meşterilor rămânând o necesitate pentru întreaga comunitate. În condițiile specifice existente în zona Câmpulung Moldovenesc, caracterizate prin bunăstarea locuitorilor, meșteşugurile populare se diversifică, iar cei care le practică dobândesc un statut de autonomie faţă de restul comunităţii. În zonă nu se recunosc sate specializate într-un anumit tip de meştesug ţărănesc. În funcţie de materiile prime existente în zona a apărut o mare diversitate de meşteşuguri: prelucrarea lemnului, fierăritul, prelucrarea pietrei, a osului şi a cornului, prelucrarea pieilor şi a blănurilor etc.

Principala materie în zonă este lemnul, urmând apoi produsele obţinute din creşterea animalelor, ceea ce face ca mesteşugurile tărăneşti să fie reprezentate de prelucrarea lemnului-dulgherie, tâmplarie, rotărie, dogărie sau butinărit şi chiar de prelucrarea artistică a acestuia, de tors şi tesut, blănarit, curelărie şi cizmarie. O dezvoltare deosebită a avut-o meştesugul încondeierii ouălelor care se practică şi astăzi în aproape toate aşezările zonei.

Putem observa o dezvoltare unitatră a zonei, pusă în evidenţă atât de modalităţile de creştere a animalelor, de construcţie şi tehnicile de construcţie aferente, cât şi de reflectarea unor trăsături particularizate la nivel de ornament, datini şi obiceiuri.

Elementele de port popular se caracterizează prin unitatea şi stilistica costumului popular, înscriindu-se în aria de răspandire a portului moldovenesc, dar prin particularităţile sale evidente constituie un element de individualitate a peisajului cultural imaterial analizat. „În condiţiile Bucovinei, alături de alte mijloace de luptă, menţinerea portului popular romanesc a constituit un mijloc de păstrare a fiinţei naţionale. Cel mai cunoscut din acest punct de vedere a fost brâul tricolor purtat în localitățile din Bucovina cu ocazia unor manifestări de amploare şi care a căpatat apoi în portul din zonă o anumită răspândire”[15].

Parte a peisajului imaterial – datini şi obiceiuri – reprezintă acte de comunicare, manifestări culturale, care includ şi valori de iniţiere prin care se perpetuează în primul rând, valorile morale. Obiceiurile din ciclul vieţii (naştere, nuntă, înmormântare), cele calendaristice, la care asociem hora satului, clăcile şi şezătorile etc., demonstrează atât bogăţia, cât şi diversitatea acestor manifestări. În cultura spirituală a populaţiei se regăsesc nenumărate datini, credinţe şi obiceiuri. Unele sunt legate de sărbătorile de peste an, altele privesc ciclul vieţii. (obiceiurile legate de naştere, de nuntă, de înmormântare). Caracteristica majoră a obiceiurilor de iarnă în Obcinile Bucovinei o constituie repertoriul lor neasemuit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice, literare, muzicale, coregrafice, mimice şi dramatice.

Trăsăturile Bucovinei rezultă din elementele de cultură şi civilizaţie autohtone, îmbinate cu aportul diferitelor etnii stabilite aici de-a lungul timpului, din perpetuarea tradiţiilor legate de ocupaţii de arhitectura populară, port popular, credinţe şi obiceiuri.

Ca o concluzie, zona Câmpulung Moldovenesc prezintă un interes:

– Cultural (o zonă cu tradiţii, etc.)

– Istoric (componentă a zonei istorice Bucovina, etc.)

– Architectural (datorită manăstirilor şi ansamblurilor arhitecturale, etc.)

– Botanic (ex: cocoşul de munte Tetrao Urogallus, râsul Lynx lynx _ supranumit “pantera Carpaţilor” sunt pe cale de dispariție, etc.)

– Ecologic (aer curat, ozonat, etc.)

– Geologic (Cheile Lucavei, Brezei, etc.)

– Peisagistic (peisaj cu valoare incontestabilă, determinată de cadrul natural, etc.)

În urma analizelor la nivelul unităţii administrative s-au identificat mai multe tipuri de peisaj: peisaj fragmentat, peisaj de albie, peisaj cu caracter agricol, peisaj urban (intravilanul orașului), peisaj compact (în care domină o zonă cu valoare peisageră).

Pentru partea de propunere s-a realizat – studiul de peisaj la nivel de P.U.G., constând în reglementarea spaţiilor verzi, în crearea dialogului între peisajul antropic şi peisajul natural (pădurea).

Obiective _ peisaj:

– Valorificarea și protejarea zonelor de belvedere şi a zonelor de valoare majoră peisageră şi patrimonială;

– Limitarea fragmentarii peisajelor cauzate de o urbanizare difuză;

– Valorificarea şi protejarea peisajului agricol;

– Menţinerea peisajelor rurale şi a zonelor de vizibilitate interesante;

– Conservarea resurselor naturale existente – diminuarea riscurilor legate de activitățile antropice (alunecări de teren, inundații etc.);

– Integrarea peisagistică a zonelor de echipare edilitară;

– Diminuarea impactului vizual;

– Gestiunea afişajului comercial şi publicitar;

– Reorganizarea semnelor rutiere în afara zonelor cu valoare patrimonială şi peisagistică;

– Intergrarea peisagistică a infrastructurii rutiere, valorificarea traseelor pietonale;

– Valorificarea din punct de vedere peisager a râului Moldova (plantări și replantări de-a lungul râului și a malului acestuia, ștranduri, puncte de belvedere și aliniament);

– Creşterea calităţii şi lizibilităţilor traseelor pietonale si turistice;

– Reechilibrarea sistemelor de trasee montane și dotări turistice specifice – cabane, locuri popas;

– Revitalizarea și protecția rezervației Rarău – Giumalau (sit natura 2000) prin crearea unor programe de tip tabară (cabane ), cu posibilitatea de a cunoaște viata salbatică și plimbarea pe trasee montane;

– Integrarea arhitecturală a cadrului construit;

– Diminuarea impactului vizual al cadrului construit neadecvat peisajului;

– Includerea pe lista de monumente istorice a unor clădiri reprezentative;

– Crearea de spații verzi în interiorul orasului de tip aliniament, cu existența din loc in loc a unor alveole verzi – spații de odihnă, fântâni, bănci etc, cu scopul relaționării cu rețeaua de spații verzi;

În cadrul obiectivelor cu caracter cultural, educațional, religios s-a propus un traseu cultural care să înglobeze elemenete de patrimoniu material (gospodării care păstrează din arhitectura locului, puncte de informare); elemente de patrimoniu natural (belvederi); elemente de patrimoniu imaterial (zone destinate târgurilor, spectacolelor).

Propunerile au ca scop creșterea calităţii zonei, atragerea unui numar mare de utilizatori, creșterea gradului de importanţă a zonei prin valorificarea elementelor de peisaj cultural, prin revenirea la specificul bucovinean, în contextul modificarii majore a cadrului construit prin importul de stiluri arhitecturale, distrugerea construcţiilor tradiţionale, modificarea modului de ocupare al terenului, invazia întreprinzătorilor în turism preponderent din mediul urban, existenţa unor reglementari urbanistice care ignoră caracteristicile tradiţionale ale zonei.

Calitatea cea mai des întalnită a peisajului creată de om este transformabilitatea. Omul frămantă şi transportă mereu pămantul. Uneori fară sens – distrugând trăsăturile bune existente. Alteori amenajează inteligent cu atâta sensibilitate, o legatură între funcţie şi sit, încât crează îmbunătățiri ale peisajului[16]

Toate aceste straturi, puternic întrepătrunse, ale peisajului zonei Câmpulung îl definesc drept produs prin excelenţă al interacţiunii comunităţii locale cu mediul natural, sub influenţa forţelor sociale, economice şi culturale, ceea ce îl califică drept peisaj cultural.

„Totul este un pesaj cultural, dar acest tot poate să nu fie şi o valoare culturală sau de patrimoniu.”[17]

autor: urbanist peisagist Ioana Iulia Aflorei, Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Bucuresti

Studiu prezentat in cadrul Conferintei Nationale de Antropologie Urbana, editia a II-a, Roman, octombrie 2010

BIBLIOGRAFIE

CURSURI

LEGISLAŢIE

SURSA INTERNET


[1] Schemă preluată din cursul: „Peisaj cultural şi Teritoriu – Istorie şi Semnificaţie”, anul V, profesor conferenţiar arhitect Cătălin SÂRBU

[2] Institute for Cultural Landscape-Studies, http://www.icls.harvard.edu

[3] MECHTILD RÖSSLER_specialist în programul natural și peisaje culturale_UNESCO

[4] Jhon Ormsbee Simonds, „Arhitectura peisajului”, București, 1967

[5] SIMONDS,Jhon Ormsbee, „Arhitectura peisajului”, București, 1967

[6] LICEANU, Gabriel, „Despre limita”, Editura Humanitas, 1999

[7] CRISTEA, Doinea curs „Elemente de mediu in Urbanism

[8] CAMILAR, Mihai „Bucovina – ghid turistic”, editura Ad Libri, București 2006;

[9]Obcinile Bucovinei” Editura Ştiintifica și Enciclopedică, Bucureşti 1976

[10] BUTURA, Valeriu,”Etnografia poporului roman” Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1978

[11] ZDERCIUC, Boris, “Aşezari-arhitectura, în Arta populară bucovineană”, Suceava, 1975

[12] CAMILAR Mihai, CAMILAR Maria „Studii şi materiale, XXVIII, Etnografie-Artă populară_Contribuţii la cunoaşterea gospodăriei tradiţionale huţăneşti din Bucovina”, Tg – Mures, 2005

[13] Plan preluat din „Zona etnografică Câmpulung Moldovenesc” Dumitru Rusan, Marcel Zaharniciuc, Muzeul Lemnului Câmpulung-Moldovenesc 1996;

[14] RUSAN, Dumitru; ZAHANICIUC, Marcel „Zona etnografica Câmpulung Moldovenesc”, Muzeul Lemnului Câmpulung-Moldovenesc 1996;

[15] SPANU, Mihai; BRATILOVEANU, Gheorghe, „Zona etnografică Suceava”, Editura Sport-turism, Bucureşti, 1987

[16] SIMONDS, Jhon Ormsbee, „Arhitectura peisajului”, Bucureşti, 1967

[17] SANDU, Alexandru M. „Sâmburele care face sa crească”, Editura Fundației Arhitext Design, Bucureşti 2008

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign