E-Antropolog

SPAŢIILE NATURALE PERIURBANE ÎN ORAŞUL DURABIL-BUCUREŞTI-PARCUL NATURAL COMANA

18 februarie 2011 Adrian Majuru Muntenia

Metodologia mea de lucru a avut următorul model de gîndire, am pornit de la referinţele generale ale spaţiilor naturale periurbane la nivel european, ale căror funcţii şi tipologii au fost analizate şi interpretate în contextul zonelor metropolitane actuale. Cadrul teoretic general şi „practicile pozitive” de abordare a fost susţinut printr-o documentare istorică şi tipologică asupra evoluţiei spaţiilor naturale periurbane, reliefând principalele funcţii şi tipologii prezente în raport direct cu dezvoltarea urbană, în spaţiul european şi românesc- cu accent pe zona metropolitană Bucureşti.

Fig.1. „Contextul european al spaţiilor naturale periurbane”

Aceste elemente au dus la o sistematizare a problematicilor din cadrul spaţiilor naturale periurbane-discutarea lor în cadrul sistemului metropolitan european, precum şi descifrarea în amănunt a acţiunilor de : analizare, planificare, gestionare, finanţare, comunicare, promovare, protejare, securitate, managementul şi impactul creşterii urbane actuale asupra spaţiilor naturale periurbane. La capătul acestui demers am putut contura problematici în domeniul peisajului spaţiilor periurbane şi alcătuirea unui portret specific al turimul de sfârşit de săptămână ca activitate în zona periurbană. Elementele de analiză şi exemplificările oferite costituie un suport pentru determinarea specificului natural periurbane prin indentificarea lui în cadrul zonei metropolitane, pe baza unor analize structurale clasice dar şi neconvenţionale, în funcţie de diferitele modalităţi de lectură posibilă a spaţiilor naturale periurbane.

Aceste spaţii sunt atât de fragile şi ameninţate de cristalizarea contradicţiilor şi problemelor legate de dezvoltarea durabilă, dar în acelaşi timp ele sunt valoroase pentru oameni, în special pentru cei din mediul urban.

Trăim în societăţi din ce în ce mai metropolizate unde spaţiile naturale, agricole şi forestiere sunt ţinta atât a unor presiuni foarte mari şi a unor aşteptări colective foarte mari. Instrumente pentru amenajarea terenurilor sunt necesare, dar nu suficiente pentru a ghida gestionarea spaţiilor naturale periurbane, pentru că fragmentările autorităţilor teritoriale sau a planificatorilor reglementează aceste zone fragile.

q Spaţii verzi periurbane: definire, concept şi caracteristici

“Între un oraş şi regiunea sa se ţes numeroase fire de legărură. Ele corespund diferitelor forme de raporturi şi de influenţă, suprapunându-se şi combinându-se, fără să fie, în mod necesar, integral reprezentate. Ansamblul lor constituie zona de influenţă, care se întinde până acolo unde pătrund diversele forme de raporturi cu oraşul. Aici, accentul nu se pune pe oraş, ci pe regiunea care depinde de oraş ”[1]

Fig.2. „Arii de influenţă a spaţiilor periurbane[2]

Teritoriu periurban în legislaţia română este definit drept „suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii în domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurări cu spaţii verzi şi de agrement, asigurări cu produse agroalimentare etc.”[3]

Zona periurbană reprezintă „un areal situat în jurul aglomeraţiilor (oraşe + banlieuri), respectiv “franjurile” sau marginile aglomeraţiei, dar fără să fie înglobate în urban. Este spaţiul supus avansării frontului urban, un loc de contacte unde se inter-penetrează şi se înfruntă lumea urbană şi cea rurală, având drept consecinţe transformări profunde în plan demografic, economic, social şi cultural. El rezultă din deplasarea şi diseminarea funcţiunilor urbane în spaţiul rural şi are drept trăsături dominante caracterul rezidenţial relativ recent, pregnanţa mişcărilor pendulare şi caracterul de subansamblu al oraşului. Marginile urbane sunt zone caracterizate prin procese de schimbare funcţională, disputate din punctul de vedere al utilizării terenului (din folosinţă rurală trecând într-una urbană). Competiţia funcţională cu efecte negative asupra mediului le conferă statutul de zone fragile ecologic. ”[4]

Spaţiile naturale periurbanereprezintă totalitatea unităţilor de spaţiu verde existente în perimetrul urban şi în zona periurbană constituie, într-o structură spaţio-funcţională unitară, în funcţie de factorii naturali, social-economici şi de mediu construit, sistemul spaţiilor verzi urbane şi periurbane.

Această definiţie subliniază caracterul funcţional complex al spaţiilor verzi precum şi relaţia complementară a celor două caracteristici- vegetaţia şi dotările specifice-reunite într-un ansamblu armonios organizat. Vegetaţia determină categoria funcţiilor de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediului înconjurător, iar dotările determină categoria funcţiilor cultural-educative, de odihnă şi agrement.

q Tipologia spaţiilor naturale periurbane

Tipologia spaţiilor naturale periurbane se datorează a doi factori majori, importanţa presiunii urbane şi caracteristicile fizice ale locurilor (munţi, podişuri, văi, dealuri, câmpiile aluvionare, câmpii, coaste). Se pot distinge mai multe tipuri de spaţii naturale periurbane : unele sunt monofuncţionale (de agrement, protecţia naturii, conservare biologică,etc ), în timp ce altele sunt plurifuncţionale (spaţii mari de acord şi de management la nivel global).

Gradul presiunii urbane are consecinţe grave pentru zonele urbane şi periurbane.

În vecinatatea imediată a oraşului, presiunea de urbanizare este de multe ori foarte puternică; spaţiile naturale degradate sunt puţin înţelese.

Într-un al doilea inel, presiunea este mult mai puternică şi mai puţin controlată. Spaţiile pot suferi deteriorări masive din cauza urbanizării, extracţiei de minerale, sporturi mecanizate, descărcarea de deşeuri, etc.

Cel de-al treilea inel corespunde spaţiilor rurale sau de păduri care au mai fost păstrate, însă sunt foarte frecventate pentru utilizarea de agrement (de mers pe jos, cu bicicleta).

Cadrul fizic constituie un parametru deosebit de important, deoarece condiţionează tipurile de mediul natural, precum ca şi activităţile umane desfăşurate acolo. Persistenţa spaţiilor naturale de lângă oraşe este explicată aproape întotdeauna din cauza existenţei unor puternice constrângeri fizice, care opresc urbanizarea (inundaţii, constrangeri de relief …).

q Tipologia parcurilor periurbane

Parcurile din zona metropolitană sunt foarte diversificate :

q Funcţiile spaţiilor naturale periurbane

Putem clasifica toate serviciile pe care spaţiile naturale periurbane le oferă comunităţii în funcţii. Aceste funcţii pot fi de natură foarte diversă; acestea pot fi legate de activităţile umane sau nu, ele pot reprezenta o influenţă economică, un rol social sau o valoare simbolică.

Oraşele beneficiază foarte mult de aceste funcţii, care sunt uneori vitale pentru ei (de agrement, naturale, de furnizare de apă potabilă, de reglementare a evacuărilor,etc). Numeroase funcţii sunt compatibile între ele, aşa cum au aceleaşi nevoi (o bună calitate a mediului natural): a biodiversităţii şi a altor funcţii naturale, de agrement, de apă potabilă. Dimpotrivă, anumite funcţii nu pun în valoare mediul natural, dar utilizează „golul” în cadrul ţesăturii spaţiilor urbane (telecomunicaţii, transport, depozite,etc).

Funcţii ale zonelor naturale au un caracter divers:

  1. A. Naturale – datorită calităţii ecologice a unora dintre aceste domenii, atât din punct de vedere naturalist (mare valoare de patrimoniu), precum şi economice (resursele de apă, riscurilor naturale, etc.).
  2. B. Sociale – pentru a ofertei o apropiere de natură, care poate oferi publicului, precum şi pentru rolul de vas de expansiune legate de apropierea de anumite comunităţi, în anumite suburbii sau periferice zonele urbane
  3. C. Economice – care derivă din activităţile care nu sunt întotdeauna controlate, care pot fi implantate în aceste domenii, cum ar fi, în unele cazuri, economii paralele,
  4. D. Receptoare

q Funcţiile sociale ale spaţiilor naturale periurbane

Relaxare si sport – Activităţile relaxante constituie, fără îndoială, funcţia principală a spaţiilor naturale periurbane: mersul pe jos, cu bicicleta, picnicking, călărie, contemplare, canotaj, etc.

Pescuitul relaxant – Peiscuitul este o activitate care a fost observată în toate siturile periurbane, acolo unde mediul înconjurator permite acest lucru; curs de apă, lacuri, mare. Această activitate este în mare parte compatibilă cu alte utilizări ale spaţiului.

Vânătoare – Vânătoarea este interzisă în majoritatea parcurilor periurbane; ea continuă să existe, în mare măsură, în teritoriile rurale, dar şi în acele sectoare din apropierea zonelor urbane.

Observarea naturii – Spaţiile naturale din vecinatatea imediată a oraşelor sunt din ce în ce mai aproape de a deveni locuri pentru publicul larg, în care descoperă natura. Principala motivaţie pentru vizitatori este de a urmări păsările migratoare care zboară peste parcuri sau sezoniere .

Activităţi educaţionale – Toate parcurile studiate au pus în practică acţiunile care au ca scop prezentarea mediului natural vizitatorilor: trasee pedagogice, excursii ghidate, centre de interpretare.

Participarea la echilibrul oraşului – Spaţiile naturale participă la: peisaj, cadrul social, ecologic, dezvoltarea urbană şi sunt puse în balanţă cu aglomerările. Numeroase municipalităţi au protejat aceste spaţii pentru a oferi cetăţenilor un acces uşor la natură. Rolul acestor spaţii, în sensul de echilibrului social este important. Anumite zone naturale în apropierea unor cartiere dificile asigură un rol foarte important în a oferi zonei o expresie a libertăţii.

Efectul unei bariere verzi în ţesătura mediului urban – Spaţiile naturale sunt foarte importante în structura geografică a oraşului, constituie o limită pentru răspândirea urbană, în diversificarea teritoriul său şi a peisajului, în crearea continuităţii.

Efectul de identitate a cetăţeanului – Spaţiilor naturale pot ajuta populaţia să se simtă ca cetăţeni responsabili în oraş şi a mediului. Numeroase exemple pot fi citate: Collserola Park efectuează o sarcină importantă cu asociaţiile binevoitore în gestionarea parcului, în Vitoria gradinile familiale constituie locuri de educaţie şi de conştientizare, în Le Mans animalele de la centrele de dresaj sunt adoptate de către şcolile din zonă, etc.

Efectul modului de viaţă asupra sănătăţii – Diferite studii epidemiologice au arătat că un cadru de viaţă, inclusiv a spaţiilor verzi, sunt foarte favorabile pentru o stare bună de sănătate. Anumite parcuri primesc pacienţi de la centre de sănătate specializate. Toate activităţile de relaxare şi sport sunt interesante din punct de vedere al sănătăţii publice, în special pentru un anumit public.Această funcţie reuneşte anumite funcţii naturale descrise mai devreme : activităţi sportive, de reducere a zgomotului, de stabilizare a microclimatului, blocarea poluanţilor.

Peisajul – Peisajul constituie un remarcabil patrimoniului în numeroase situri: peisajul panoramic spectaculos, copaci exceptionali, peisaj evaluat de către pictori,etc

Patrimoniul cultural şi istoric – Numeroase elemente interesante într-un sens istoric sau cultural pot fi prezente în spaţiile naturale periurbane: arhitectura rurala , situri arheologice, edificii de cult,etc.

Cercetare ştiinţifică – Datorită diversităţii lor ecologice şi proximitatea legăturilor spre oraş şi universităţi, spaţiile naturale periurbane deseori constituie situri privilegiate pentru cercetările ştiinţifice.

q Planificarea şi gestionarea spaţiilor naturale periurbane

Reacţiile iniţiale care vizează protecţia patrimoniului natural în jurul mediile metropolitane, care s-au bazat pe protecţia spaţiilor unice prin crearea de parcuri şi rezervaţii naturale, au meritat – atunci când acestea au fost eficiente – prin prevenirea distrugerii de caracteristici emblematice, extrem de valoroase. Cu toate acestea, peste ani, aceste spaţiile au devenit izolate şi incapabil de a servi drept coloană vertebrală pentru planificarea durabilă a terenurilor pentru că noi nu am fost capabili să protejăm diversitatea lor naturală.

Agenţia Europeană de Mediu (EEA, 1999) prezintă gravitatea situaţiei şi dificultatea cu care se confruntă şi la toate cauzele care stau la bază. În zonele metropolitane în special există numeroase presiuni directe, indirecte şi cumulative şi impactul de a concentra şi de a combina, interacţionează în moduri complexe care sunt greu de prevăzut.

Efecte, cu toate acestea, poate fi văzut de oricine. Acestea includ anihilarea de spaţii vulnerabile, fragmentare, de degradare şi de distrugere a peisajelor, poluarea ecosistemelor şi a reţelelor trofice, la perturbarea proceselor ecologice esenţiale, incendiile forestiere, eroziunea solului, şi aşa mai departe.

Din domeniul planificării terenuri, unul dintre răspunsurile cele mai coerente care a apărut în vedere acestei situaţii complexe, în vederea protejării patrimoniului nostru natural şi răspunde nevoilor sociale de contact cu natura a venit prin stabilirea de reţele ecologice funcţionale a spaţiilor naturale. Adjectivul „funcţional” ar trebui să fie evidenţiat în scopul de a le deosebi de „reţele de spaţiilor naturale protejate”, care sunt denumiri doar administrative sau juridice. Necesitatea de a asigura conectivitatea ecologică între spaţiile naturale protejate a fost o caracteristică constantă în documente internaţionale în ultimii ani, după cum se poate vedea în „Stategia globală a biodiversităţii”(1992), „Planul de acţiune privind protejate spaţiilor naturale în Europa” (1994) , „Strategia Pan-europeană pentru conservarea diversităţii biologice şi a peisajului” (1995), „Comunitatea Europeană de Biodiversitate Strategică” (1998), etc.

Cu alte cuvinte, planificarea durabilă a terenurilor trebuie să ţină seama de reţeaua ecologică a teritoriului, pe diferite scări ca o serie articulată cu scopuri multiple a spaţiilor naturale care îndeplinesc o serie de obiective reciproc complementare, de la conservarea efectivă a ecosistemelor şi a populaţiilor lor (în special cele mai vulnerabile), menţinerea în cele mai bune condiţii a terenurilor agricole, funcţionalitatea ciclurilor hidrologice şi geochimice, proceselor ecologice, protecţia împotriva riscurilor naturale şi tehnologice, şi aşa mai departe, la definirea şi construirea unui sistem de parc prevazute pentru a satisface mai multe nevoi.

Pe de altă parte, instrumentele de planificare trebuie să acorde atenţia cuvenită estetici , aspectelor senzoriale şi a peisajelor periurbane, care sunt aproape întotdeauna subevaluate în ciuda faptului că ele formează cadrul fizic a calităţii vieţii pentru majoritatea populaţiei metropolitane.

Odată ce reţelele ecologice sunt stabilite, o evaluare periodică, onestă, transparentă şi operativă a acestora este necesară pentru a ne permite evaluarea gradul în care şi-au îndeplinit toate obiectivele acestora şi eficienţa mijloacelor folosite, în scopul de a fi responsabili în faţa societăţii şi a promova modificările necesare pentru a se adapta la noile circumstanţe.

Includerea izolată ale unor obiective de durabilitate în teritoriale sau planuri regionale, cum ar fi conectivitatea spaţiilor naturale, este în mod vădit insuficientă. Dacă acest lucru nu presupune includerea transversală care să cuprindă toate politicile sectoriale de bază (planificare urbană, energie, mobilitate, etc), incoerenţa în modelele actuale metropolitane nu vor fi rezolvate. Un tip de planificare teritoriale care cu adevărat include principiile durabilităţii, cum ar fi funcţionalitatea reţelelor spaţiilor naturale şi rurale, este o provocare care are anumite riscuri şi costuri pentru guvernele care aleg să-l promoveze, dar ambele dintre acestea sunt incomparabile mai mici faţă de provocările şi costurile implicate în transmiterea continuă fără o planificare teritorială, sau chiar mai rău, cu planuri teritoriale învechite care se limiteze la consolidarea sau diminuarea tendinţelor actuale nedurabile.

q Managementul spaţiilor naturale periurbane

Acest obiectiv este ghidat de formularea unei strategii de management comun pentru toate aceste spaţii şi prin stabilirea de legături între ele sau de noduri.

Prezenta strategie se bazează pe o serie de concepte care pot fi rezumate după cum urmează:

  1. Optimizarea calităţii spaţiilor, în conformitate cu resursele economice disponibile.
  2. Aplicarea criteriilor de durabilitate şi de calitate, care să profite de sinergiile pozitive cu restul terenului şi maximum de a răspunde nevoilor cetăţenilor. Acest lucru presupune definirea politicilor pentru aceste spaţii care are ca scop desenarea şi modelarea în care teritoriul din jurul este interpretat .
  3. Îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe prin intermediul unor proiecte de cercetare şi studii. Aceste studii sunt orientate spre o mai bună utilizare a resurselor şi de reglaj fin a tehnicilor de management.

q Promovarea şi protejarea spaţiilor naturale periurbane

Deciziile în materie de protecţie a teritoriului este în mod tradiţional bazată pe valorile lor intrinseci. În prezent, depunerea tuturor impacturilor economice pot fi, de asemenea, folosite pentru a influenţa deciziile publice şi private cu privire la investiţiile în achiziţionarea şi de protecţie a spaţiilor deschise, spaţiilor verzi şi a parcurilor. Mai mult se aşteaptă de la cei responsabili de gestionarea sa de a aplica criteriile economice pentru a justifica propunerile şi cererile lor. Activiştii şi managerii de parcuri şi spaţii deschise poate să pregătească şi să menţină rapoarte cu privire la caracteristicile economice, pentru a ţine seama de valorile economice colective care pot fi atribuite la proprietăţile pe care le gestionează.

Spaţii deschise de conectare a zonelor de recreere, culturale şi naturale sunt în mod tradiţional, recunoscute pentru protecţia lor, a mediului, a valorilor de recreere şi a aspectul estetic. Aceste reţele, de asemenea, au potenţialul de a crea locuri de muncă, sporirea valorilor de proprietate, extinderea afacerilor locale, atragerea de noi afaceri sau de relocare, creşterea veniturilor fiscale locale, scăderea cheltuielilor administraţiei publice locale şi să promoveze o comunitate locală.

q Finanţarea spaţiilor naturale periurbane

Finanţarea are un impact atât asupra funcţionării generale şi oportunitatea de dezvoltare; cu toate acestea, în toate cazurile, această finanţare publică devine din ce în ce mai dificil să se obţină şi acest lucru, uneori, împiedică buna administrare a spaţiilor naturale. Mulţi oameni încearcă să evite această problemă prin generarea resurselor prin activităţi private, cum ar fi: introducerea de servicii plătite de către utilizatorii de parc, parteneriate cu firme care operează în aceste spaţii, vânzarea de produse din parcuri, închirierea de domenii, precum şi alte activităţi diverse.

Durabilitatea zonele protejate înseamnă capacitatea de a asigura resursele financiare pe termen lung stabil în cantităţi suficiente. Aceasta nu înseamnă numai de alocare a acestor resurse în moduri adecvate şi perioadele de timp pentru a acoperi costurile de gestionare a zonelor protejate (atât directe şi indirecte) ci şi gestionarea optimă a obiectivelor instituţionale şi a obiectivelor de conservare.

Durabilitatea financiară în gestionarea de parcuri poate veni de la diferite tipuri de resurse care sunt dependente de circulaţia informaţiilor, dezvoltarea economică, precum şi menţinerea sistemului protejat; ca o consecinţă parcuri noastre nu pot evita să joace un rol activ în politicile de dezvoltare economică în zonă.

Promovarea dezvoltării locale este de importanţă majoră, ea implică identificarea metodelor de potenţial de dezvoltare financiară pe care putem lucra şi ea implică îmbunătăţirea capacităţii noastre de dialog şi pentru a da valoarea resurselor locale. Aceasta implică, de asemenea promovarea de servicii prin intermediul unor politici şi acţiuni care favorizează introducerea de noi moduri de a conservării mediului şi de a obţine fonduri.

q Comunicarea eficientă în spaţiile naturale periurbane

Relaţia dintre parcuri periurbane şi informaţii este diferită de cea cu zone protejate din rural sau a celor departe de oraşele mari. Informaţiile sunt esenţiale pentru crearea unui consens cu oameni care trăiesc în aceste parcuri, făcând posibilă pentru a construi şi consolida identitatea organului de conducere în zona sa de influenţă şi, de asemenea, pentru a construi şi consolida identitatea culturală şi turistică a parcului în sine. În orice caz, ariile protejate în contact strâns cu zonele urbane şi metropolitane au aceleaşi obiective de protecţie, dar cu obstacole şi dificultăţi specifice.

Pentru fiecare dintre aspectele abordate, este esenţial să se identifice mijloacele media utilizate şi experimentele efectuate, analiza şi evaluarea tendinţelor de dezvoltare a situaţiei. În special, este o încercare de a integra această dezvoltare în contextul tendinţelor, în politicile de dezvoltare durabila a spaţiilor protejate, precum şi în tendinţele de comunicare în mass-media. Prin comunicare trebuie să se asigure suficiente resurse financiare pe termen lung şi să identifice o gestionare optimă în ceeea ce priveşte conservarea mediului.

q Securitatea în spaţiile naturale periurbane

Un element care caracterizează aceste spaţii este apropierea lor de oraş. Acest elemet este ca „o sabie cu două tăişuri”: pe de o parte spaţiile naturale se pot dezvolta faţă de mediu urban(beneficii naturale, sociale şi economice), pe de altă parte aceste spaţii sunt susceptibile în a găzdui activităţi de origine urbană(aceste activităţi sunt, în general, dăunătoare mediului). Aceste probleme necesita manageri pentru dezvoltarea unei politici strategice de securitate, mai mult sau mai puţin rigide, potrivite pentru diferite aspecte de planificare şi de spaţii publice care caracterizează zona periurbană.

q Turimul de sfârşit de săptămână ca activitate în zona periurbană

CONCLUZII:

Spaţiile natural periurbane reprezintă o miză considerabilă pentru populaţie, în general, şi pentru oraşe, în particular. Ele reprezintă “casa” pentru activităţi economice importante, , joacă un rol important în echilibrul social al oraşului şi constituie locuri pentru “oxigenare” şi deschiderea pentru cetăţeni de a avea contact cu natura sau lumea rurală.

SPAŢIILE NATURALE PERIURBANE ALE BUCUREŞTIULUI

La finalul anilor ’20, arhitectul Cincinat Sfinţescu a adunat într-un volum cele mai inventive proiecte edilitar-urbanistice pe care el şi generaţia sa le-au gândit pentru Bucureşti. Printre ele, un ideal mai vechi al urbaniştilor era acela de a înconjura oraşul cu o centură de verdeaţă.

Fig.3. Centura de verdeaţă a Bucureştiului, la 1930, Extras din: Sfintescu, Cincinat- „Delimitări în regiunea municipiului Bucureşti”

Această centură urma să fie o împădurire masivă a unor spaţii întinse, un culoar lat de câţiva kilometri lăţime şi care trebuia să înconjoare oraşul. Acest culoar împădurit era conectat natural de salba de lacuri din nordul Capitalei, unde edilii interbelici considerau ca nepotrivită ideea de spaţii locuite. Toate aceste lacuri (Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni şi „balta Colentina”, astăzi Cernica) urmau să fie punctul de plecare al acestui cordon verde. Traseul natural al râului Colentina urma să devină un imens parc natural al Bucureştiului, care urma să cuprindă şi pâlcuri din străvechiul Codru al Vlăsiei: pădurea Băneasa, pădurea Tunari, pădurea Becheanului şi Vulpachi, pădurea Plumbuita (existentă la 1935), pădurea Pantelimon şi vasta pădure Cernica şi Găneasa.

Practic, această latură nordică din preajma Bucureştiului era ultima rezervaţie a unei lumi în mare parte dispărute prin locuire şi defrişare sistematică şi care putea fi natural recuperată şi valorificată prin proiectul de împădurire circulară a Bucureştilor. În acest sens, comuna Herăstrău, aflată pe malul nordic al lacului omonim, a fost evacuată între 1935-1936 pentru a se amenaja marele „Parc Naţional Carol II” (astăzi Herăstrău). Cu acest prilej a fost amenajat în 1936 şi Muzeul Naţional al Satului Românesc „Dimitrie Gusti”.

Ideea edililor interbelici era ca oraşul cel nou să fie construit dincolo de culoarul împădurit, astfel încât, cu timpul, inelul central al oraşului să devină un oraş veritabil, pe când noul oraş care ar fi evoluat în jur să graviteze în jurul acestui centru clasic. Între timp, suprafeţele de pădure amintite au dispărut sau au ajuns pâlcuri nesemnificative, iar pe malurile lacurilor s-au ridicat cartiere rezidenţiale, vile mai mult sau mai puţin legale, în timp ce oraşul şi-a dublat suprafaţa şi numărul de locuitori.

Încă din anii 70 indicile spaţiilor publice plantate în teritoriu este sub valoarea uzuală (necesar 40-55 mp/locuitor, existent 37-40 mp/locuitor). Din acest moment se încearcă crearea unui sitem de spaţii plantate care să sublinieze cursurile de apă şi formarea unor pătrunderi de forţă dinspre nord şi sud-vest.

Fig.4. Spaţii verzi la 1973, extras din PUG Bucureşti

Pentru oraşul Bucureşti suprafaţa pădurilor – parc şi pădurile de agrement necesare la 1000 locuitori este de 30 ha, iar distanţele la care se pot situa acestea în funcţie de mărimea oraşului sunt de până la 35 km pentru pădurile parc şi 35-50 km pentru pădurile de agrement. Gradul de solicitare a populaţiei urbane pentru recreere este în funcţie de accesibilitatea pădurii, distanţa faţă de oraş, peisajul silvestru, dotările din pădure.

Fig.5Spaţii verzi propuse în teritoriu , extras din PUG Bucureşti 2000

Pădurile-parc, situate în zona periurbană interioară a oraşului (0-35 km) sunt dotate cu drumuri de acces, cu poteci, parcaje auto, restaurante, bufete. Aici sunt create condiţii pentru odihnă de scurtă şi lungă durată (poieni,pajişti,campinguri, cabane, hoteluri ), pentru recreatie şi odihnă(ştranduri, cinematografe, biblioteci) şi pentru preacticarea jocurilor distractive şi sportive (amenajări speciale pentru cros, călărie, tir, tenis, volei). În zona periurbană a Bucureştiului Pădurea Băneasa şi Pădurea Snagov sunt încadrate în categoria pădurilor parc.

Pădurile de agrement sunt acele păduri situate de obicei în zona periurbană exterioară(30-50km), sau chiar în cea interioară, care prezintă un interes deosebit din punct de vedere turistic sau ştiinţific; peisaje naturale valoroase sau puncte de perspectivă care atrag excursionişti, iar pentru nevoile sociale ale populaţiei sunt amenajate sumar: drumuri de acces, locuri de adăpost, poieni.

Fig.6 Centura verde –galbenă a Bucureştiului, extras din „PATZ-Zona Aglomeraţiei Urbane şi Zona Metropolitană ale Municipiului Bucureşti”-în curs de aprobare

Pentru mărirea valorii recreative a pădurilor din zona periurbană a Bucureştiului(Băneasa, Sineşti, Căldăruşani, Cernica, Pusnicul, Comada, Mogoşoaia), şi implicit, pentru crearea unor condiţii civilizate de odihnă şi recreere a vizitatorilor în mijlocul naturii sunt necesare măsuri pentru îmbunătăţirea înzestrării naturale a pădurilor şi echiparea tehnico-edilitară a acestora. Trebuie acţionat, astfel, asupra factorilor naturali (compoziţia speciilor, tipuri de pădure şi tipuri de peisaj, specificul lizierelor) sau factorilor artificiali.

Bucureşti nord – Zona Bălteni – Ciolpani -Snagov

a) Zona Bălteni – Ciolpani, reprezentat de lacul Scroviştea şi pădurile din jurul său, precum şi de monumentele istorice şi de localităţile din jur

b) Complexul Snagov, reprezentat de lacul Snagov şi pădurile din jurul său

La începutul anilor ’30, Primăria Bucureştilor a luat hotărârea să amenajeze pentru bucureşteni un loc de odihnă şi refacere temporară într-un spaţiu cât mai pitoresc, mult în afara oraşului, după modelul capitalelor europene şi au ales pădurea Snagov. Din bani publici a fost cumpărată cea mai mare parte din pădurea amintită, de pe malul nordic al lacului Snagov. Acest spaţiu a fost împrejmuit şi s-a demarat proiectul de amenajare. În ultimii douăzeci de ani, populaţia oraşului a crescut continuu, dincolo de sporul demografic. În acelaşi timp, suprafaţa împădurită şi a spaţiilor verzi intravilane s-a redus simţitor. Senzaţia de sufocare, anxietate, disconfort este alimentată mai ales de faptul că nu mai sunt zone de retragere, unde timpul are un ritm diferit de trecere.

Bucureşti nord-est – Zona Grădiştea-Căldăruşani

Bucureşti est – Zona Cernica-Brăneşti

Bucureşti vest – Zona Buftea-Mogoşoaia

PARCUL NATURAL COMANA

Parcul Natural Comana este localizat în zona sudica a Romaniei, în Câmpia Romană, districtul Câmpiei Burnazului, între oraşele Bucurşti şi Giurgiu, la aproximativ 30 de kilometri distanţă faţă de fiecare dintre ele. Relieful caracteristic este cel de câmpie plană, cu uşoare denivelări formate în cursul evoluţiei geologice prin săparea albiilor râurilor Argeş, Neajlov, Calniştea şi Gurban.

Accesul în Parcul Natural Comana se poate face pe calea ferată Bucureşti – Comana-Giurgiu, pe drumul european Bucureşti-Giurgiu şi derivaţie pe drumul judeţean DJ 411 prin localitatea Gradiştea, sau derivaţia pe drumul judeţean din localitatea Mihai Bravu DJ 412.

Desigur de-a lungul timpului, importanţa zonei s-a bazat pe bogaţia resurselor naturale şi pe aşezarea şi configuraţia strategică a terenului. Totuşi polarizarea s-a făcut în jurul centrului cultural, militar, religios şi istoric reprezentat de Mănăstirea Comana, aceasta punându-şi amprenta asupra dezvoltării unei arii ample.

Fig.7. Evoluţia istorică a ambianţei teritoriului-Zona Parc Natural Comana(pozele 1,2,3,4,5).

Planul de Management realizat îşi propune:

Fig.8.Planşă de propuneri şi reglementăriParc Natural Comana

Pe intregul teritoriu încadrat în Parcul Natural Comana factorii de mediu converg în mod sinergic în crearea unor peisaje pitoreşti, idilice. Existenţa unor întinse suprafeţe exploatate doar în regim agricol, alternând cu zone umede mlăstinoase şi trupuri compacte de pădure, oferă vizitatorului senzaţia că se află în fata unui tablou, o imagine compusă artificial, aparent prea complexă pentru a-şi găsi un corespondent real.

Preocuparea permanentă a locuitorilor pentru păstrarea, cultivarea sau revenirea la unele din ocupaţiile tradiţionale în agricultură şi mesteşugărit, legumicultură şi cultivarea florilor, a plantelor medicinale, ocupaţiile specifice activităţilor legate de construcţii civile în stil tradiţional românesc, precum şi altele asemenea, definesc baza dezvoltării durabile a comunităţilor incluse în parc.

Fig.9.Planşă cu amenajări punctuale în Parcul Natural Comana 1

Fig.10.Planşă cu amenajări punctuale în Parcul Natural Comana 2

Trebuie punctat faptul că apropierea de centre urbane intens populate a condus în timp la diminuarea interesului pentru tradiţia locală însă aceasta reprezintă totuşi o formă de identitate culturală pastrată încă vie. Se menţin o serie de obiceiuri străvechi, tradiţii şi ritualuri.

autor: Urb. Peis.HROMEI CRISTINA NICOLETA

comunicare sustinuta in cadrul lucrarilor Conferintei Nationale de Antropologie Urbana, Roman, editia a II-a, ocotmbrie 2010

BIBLIOGRAFIE

PUBLICAŢII

  1. Cândea M., Cimpoieru I., Bran F.,”Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic”, Ed. Universitară,Bucureşti, 2006
  2. Davodeau,Hervé,Landscapes, a new concern in the management of the European peri-urban spaces, Article provided by INRA Department of Economics in its journal Cahiers d’Economie et Sociologie Rurales.
  3. Garnier,J., Chabot,G.- „Geografia urbană”, ed. Ştiinţifică, Bucureşti,1971
  4. Grange A., Michelot J.-L. “Espaces Naturels Périurbains (ENP): Typologie et Politiques Métropolitaines”, Florence Balandras – Parc Nature Miribel-Jonage (Rhône-Alpes, France)
  5. Huppe,SandraLes espaces naturels periurbains”, – Etudiante à L’ Institut National d’Horticulture Option Paysage, Spécialité Ingénierie du Territoire Rapport du stage effectué du 2 juillet au 29 décembre 2006 à la Direction de la nature et des paysages, bureau des paysages
  6. Sfinţescu, Cincinat- „Delimitări în regiunea municipiului Bucureşti”, Bucureşti,1930
  7. Urbanproiect – „Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale” – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002
  8. Zentelin Jean-Louis “Protection des espaces naturels et agricoles périurbains”, Centre Pierre Naville, Université d’Évry Val d’Essonne

STUDII GĂSITE PE INTERNET

Publicaţii de pe site-ul http://www.fedenatur.org/

  1. Periurban Natural Spaces Approach co-ordinated by Fedenatur”- Evaluation of the technical meeting at Mataro(Catalonia), October 2000
  2. Les espaces naturels périurbains dans les politiques urbaines et métropolitaines”- Evaluation of the technical meeting at Barcelona (Catalonia, Spain)October 2001
  3. INTERREG IIIB espace Medocc – Métropole Nature pour la gouvernance des espaces naturals metropolitains” -Les travaux du programme INTERREG IIIB – Métropole Nature sont téléchargeables sur le site Internet trilingue http://www.metropolenature.org, 2002-2005

[1] Garnier,J., Chabot,G.- „Geografia urbană”, ed. Ştiinţifică, Bucureşti,1971

[2] Lect. Drd. Gabriel Pascariu, materia “Amenajarea Teritoriului în România“ din cadrul Facultăţii de Urbanism,

[3] Legea nr. 350 /2001privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul

[4] Urbanproiect – „Modalităţi de abordare integrată a dezvoltării durabile a localităţilor urbane şi rurale” – Pr. A.4 –faza 4.1 – 2002

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign