E-Antropolog

QUO VADIS ?

04 aprilie 2011 Adrian Majuru Editorial

Când m-au înnobilat cu rangul de pionier ,mi-am făcut ,cu evlavie ,cruce şi i-am mulţumit lui Dumnezeu,de ce nici eu nu ştiu,poate dintr-o credinţă inoculată de bunică-mea,care mă învăţase că atunci când realizez câte ceva,orice,cât de mic,să-i mulţumesc LUI.Din perspectiva ateistă,tata l-a înjurat birjăreşte pe Creator, interzicându-mi categoric orice relaţie cu Divinitatea.Atunci s-a frânt o lume !

Pe furiş,mama înghesuia acatistele prosperităţii familiale la bisericile ortodoxe,în vreme ce eu speram în mai bine şi în apusul cartelei destabilizatoare de pâine albă canceroasă.

Constituită din interdicţii,viaţa mea s-a derulat (şi se derulează) pe firul canoanelor socialiste ,până când m-am trezit ca apărător al cerului senin al patriei în faţa dilemei busculadist-revoluţionare din decembrie 1989,cu rahatul în gură şi morcovul în fund,legaţi vârtos de aceiaşi aţă.

Când vine ,însă,vorba de drumurile mele bisericeşti,memoria mi se împăienjeneşte.Din teamă,părinţii mei,teama pierderii locului de muncă şi aruncării în stradă (ce repede se condensează timpul în teoria partidelor),idee inoculată ştiinţific de către activişti de frunte ai partidului, artizani ai regimului,în casa noastră nu şi-au găsit niciodată loc icoane,candele,biblii,miros de cozonac şi culoare roşie pe ouă.Şi cum ar fi fost posibil acest eveniment când simbolul roşului era “sângele vărsat de clasa muncitoare în lupta pentru o viaţă mai bună”.Roşul era deja gajat comunismului dictatorial,aducător de fericire şi prosperitate.

Şi după ani mulţi de analize capitaliste şi ademeniri îndelung pritocite,câinii nemulţumiţi din rândul doi au sărit la beregata celor din rândul întâi şi i-au sfâşiat fără milă,ca unică,cică,alternativă a drumului spre libertate şi drept de asociere.Ni s-a promis atunci,ba o viaţă decentă,ba un comunism cu faţă umană.În timp,toate au degenerat într-o hâdă realitate a unei societăţi declarată cu fast EGOISTĂ,societate în care banii,după Shakespeare citire “târfa universală,codoşul universal între oameni şi popoare “a făcut şi desfăcut,inversând valori si contorsionând destine.Atunci,la ora schimbării,mulţimea cu arme şi avânt revoluţionar la butonieră se şi vedea drapată în lumină,debordând de satisfacţii într-un stat raic în care va curge lapte şi miere în vreme ce epoca salamului cu soia va fi fost o tristă amintire.DEZAMĂGIRE !După euforia schimbării,ne-am trezit umiliţi ,înşelaţi,minţiţi,disponibilizaţi,izolaţi şi împinşi a deveni sclavi contemporani.Analfabeţii,agramaţii,hoţii,curvele,securiştii,chelnerii şi foştii nomenclaturişti ce savurau în epoca de aur şampanie din paharul sânilor confecţionat ad-hoc de prostituate,au reieşit la rampă,s-au apucat de furat cu simţ de răspundere,şi ocrotiţi de regimurile democratice ne-au condus şi ne conduc.

Mai în fiecare clipă ,milostivul Creator ridică la ceruri câte unul dintre noi,din categoria celor mai buni,muncitori,săraci,şomeri,artişti ori intelectuali.În vremea asta,Guvernul (oricare a fost el,că la umilit şi furat acestea au atitudine identică) de “ţapinari” al ţării mele taie otova păduri,salarii şi vise.Pe de altă parte,tot el,Guvernul clădeşte taxe şi impozite ,preţuri şi proiecte de genocid inimaginabile.Poate mâine,preaiubiţii cârmuitori ai nemului vor izbi o lege prin care toate femeile până în treizeci de ani vor intra în custodia Guvernului cu statut de cadâne,având ca eunuci lipitori de afişe cu carnet de partid şi ca proprietari senatori,deputaţi ori magistraţi…. Şi atunci,stau şi mă gândesc cu mintea asta proastă ce mi-a fost dată:ce-mi rezervă viitorul într-o ţară de corupţi,mincinoşi şi nedemni guvernanţi,care se ceartă în Parlament ca la uşa cortului ,nereuşind să-şi împartă demnităţile şi “caşcavalul”?

Respect,bun-simţ,educaţie?Ha,elemente desuete ale unei clase năuce şi decadente în plin proces de creare a nefericirii!Spiritul de naţiune lâncezeşte pe plaiurile mioritice din vremuri imemoriale.Suntem o populaţie adunată între nişte graniţe date,care bea,cântă de jale şi petreceri,fură,boceşte până la epuizare şi inventează nunţi astrale,ruşinată de planul fraudării premeditate.Nu avem conştiinţa valorii de sine,a măreţiei şi a bunului gust.Şi atunci, ce îmi mai rămâne de făcut?Să cred în intangibilitatea Creatorului,gândind la perspectiva vieţii de apoi,îndestulătoare în spirit,câtă vreme pe acest sferoid rotitor mă năpădesc nevoile şi mizeria de pretutindeni,să mă afişez duminica drept credincios şi să sper că cel Atotputernic nu m-a uitat şi că încă nu am intrat în dizgraţia Sa,că Atoputernicul Creator este obiectiv,şi nu nepăsător şi detaşat total de propria-i creaţie,după chipul şi asemănarea Sa,că îngăduie cu indulgenţă nefăcutele omenirii,că nu s-a retras deliberat în sferele tăcerii şi privirii aruncându-şi progeniturile în pământul pedepsei după planuri prestabilite,că nu ne-a izgonit de pe domeniul Său de teama cunoşterii,că nu ne-a rezervat numai hâiala şi căinţa,că nu a arvunit bunăstarea,tihna şi odihna altor humanoizi,că ne iubeşte dezinteresat şi într-o vreme va accepta un dialog benefic în care să-şi argumenteze demersurile.Imi fac iluzii şi mă duc cu mintea prea înalt?Odrasle neascultătoare,poate ne merităm cu prisosinţă soarta,căci prea des ne revoltăm,autodestabilizându-ne.

autor: Micea bostan, psiholog

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign