E-Antropolog

„Spectacolul străzii. Factori care au influențat decisiv comportamentul în spațiul public urban.”(colocviile de antropologie)

16 aprilie 2011 Adrian Majuru Editorial

Palatul Cercului Militar vă invită la o nouă ediție a Colocviilor de Antropologie, moderate de Adrian Majuru

Miercuri, 20 aprilie2011, începând cu orele 17.15, sala Ștefan cel Mare, etajul II(intrare prin blv.Regina Elizabeta) va fi prezentată tema:

„Spectacolul strazii. Factori care au influențat decisiv comportamentul în spațiul public urban.”

de către urbanist Alexandra Matei, absolventă a cursului de master a Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”-București

Intrarea este liberă

Oameni pe străzi. Aceleaşi străzi de odinioară nu însă aceleaşi chipuri. Aceleaşi suflete foarte posibil însă cu gânduri şi preocupări diferite. Strada nu s-a schimbat foarte mult în ultimii 70 sau 90 de ani. Clădirile au rămas, în multe locuri, încă prezenţe urbane de admirat. Ceva s-a schimbat în mersul lucrurilor, cu vieţile noastre, cu idealurile fiecăruia dintre noi. Oameni pe străzi. Aparenta eleganţă inerbelică însemna de fapt mai multă tihnă pentru propria înfăţişare, dincolo de aparenţe. Mai mult timp pentru a privi în jurul tău, de a înţelege forfota, schimbările, neajunsurile sau împlinirile. De aici reuşita în a potrivi hainele, culorile, modele, accesoriile, zâmbetele, saluturile, gândurile.

Oamenii de odinioară, adolescenţi, adulţi şi vârstnici au fost la un moment dat în viaţa lor, bulversată brusc către 1945-1946, obligaţi să accepte metamorfoze nebănuite. Sunt interzise pălăriile, costumul, accesorile vestimentare, inclusiv bijuu-rile, machiajul, parfumul, apa de colonie, detaliile de coafură, pantofii de comandă etc. Anii’50 au obligat mulţimea urbanizată a urbei să supravieţuiască la temperaturi cotidiene de „sub zero grade”, să se camufleze în haine proletare, salopete albastre, sandale, şepci ceferiste. Doamnele aveau la îndemână pentru rochii stamba, basmaua pentru cap, şosetele trei sferturi atunci când se găseau. Totul era cartelat. A fost o trecere ca printr-o clepsidră a suferinţelor. Ceea ce a ieşit pe cealaltă parte a existenţei fiecăruia dintre noi, prin părinţii noştri, este astăzi prea vizibil, prea lipsit de discreţie, prea expus, prea colorat şi precipitat.

Oameni pe străzi. Aceleaşi străzi de odinioară nu însă aceleaşi chipuri. Aceleaşi suflete foarte posibil însă cu gânduri şi preocupări diferite.

Vexaţiunile, grija zilei de mâine legată de ce mănânci sau unde să lucrezi, au modificat resorturi umane foarte greu de recuperat, de îndreptat măcar. Şi aceasta nu în perioada recesiunii economice din 1929-1933 ci în anii de pace 1946-1960. Ranchiunea unui coleg de şcoală, a unui vecin mai bizar, a unui anonim pus pe urcuş social, putea însemna ani de puşcărie, nopţi de tortură psihologică, privaţiuni pentru familia ta, rude, prieteni; frică, teamă, strângere de inimă.

Explozia de gesturi, cuvinte strigate prin autobuze, tramvaie, parcuri sau la colţ de cartier, reprezintă recuperarea spontană, prea rapidă, a unui spaţiu de manifestare, care pare a fi prea mare încă pentru noi. Un cotidian care se compune din simboluri urbane, simboluri a căror consistenţă este dată de tot ceea ce s-a pierdut şi încercăm acum a recupera: gesturi, preocupări, comunicare, idealuri, scopuri, gânduri…

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign