E-Antropolog

„Brăţara” magiei albe şi gamela intelectualului

25 mai 2011 Adrian Majuru Mentalitati

„Brăţara” este o „vestită” vrăjitoare din domeniul străvechi al Mogoşoaiei, cu un palat zvelt, cât al Brâncoveanului. Brâncoveanu l-a ridicat pentru că avea de unde: era domnul unei ţări pe care o chivernisea de mai bine de zece ani, şi ca dominium utile şi dominium eminens, nu plătea impozite şi nu prea dădea socoteală taxidarilor despre veniturile domeniilor sale. „Brăţara”, şi ea, cam la fel. Deşi analfabetă, fără slujbă, s-a pus în slujba naivilor care plătesc. Bine, bine, dar aceşti bani plătiţi de naivi nu sunt taxaţi de stat. Pe când bietul intelectual, dacă publică un articol plătit cu 20 lei bucata, statul îl cheamă să declare respectiva sumă. De unde acest contrast între unii care stau deasupra legii, nonvaloare întruchipată şi alţii, care ar trebui să-şi aibă locul cuvenit? Dintotdeauna!

În Bucureştiul contemporan beiului Manuc, în mahalaua Broştenilor din partea sudică a oraşului, trăia Tache Lupea, unul dintre puternicii zonei. Acesta cotropise o bună parte din mahala, rotunjindu-şi proprietatea în dauna statului dar şi a locuitorilor. Din „uliţa Broştenilor”(astăzi str. C.Rădulescu Motru), porneau spre vest două uliţe luate în stăpânire de Tache Lupea. Una se numea „uliţa lui Tache Lupea”(astăzi str.Mocăncuţei) – care-i tăia moşia în două – unde locuiau „clăcaşii lui Tache Lupea” şi „uliţa moşnenilor”, vechi „hotar cu locul acestora cotropit de Lupea”.

Casa lui Tache Lupea apare pe hartă asemeni unui castel fortificat cu foişor de apărare, cum numai boierii foarte bogaţi aveau. Era aşadar o autoritate locală substituită ilegal celei în drept, autoritatea domnească. Pe proprietatea lui Tache Lupea se afla şi biserica Manu Cavafu.

Profitând de anarhia socială, un alt personaj din zonă şi-a extins ilegal proprietatea peste terenurile locuitorilor. Numele lui: Enache Sitaru. Care erau trăsăturile de caracter ale unora ca Tache Lupea şi Enache Sitaru în Bucureştiul anului 1802? Erau cu siguranţă nişte seniori feudali, care au profitat de neantizarea socială şi a strucurilor statului pentru a-şi mări averea. La începutul secolului XX, omul politic Nicolae Filipescu a descris procesul de feudalizare a societăţii româneşti în interiorul unui stat socialist: „în statul socialist mulţi vor râvni la funcţiile de inspectori, foarte numeroase în toate planurile de organizare socialistă. Neapărat este mai plăcut să supraveghezi pe alţii decât să munceşti tu însuţi. Funcţiile subalterne care cer mai multă muncă, vor fi părăsite întrucât răsplata e aceeaşi, statul dând tuturor cât le trebuie ca să trăiască”. Dar cum vor fi aceşti „inspectori ai muncii” peste numai o generaţie? Ei bine, „închipuiţi-vă un senior feudal, un baron din Evul Mediu, mai tiranic decât aceşti inspectori ai muncii, care vor hotărî nu numai partea ta de muncă, dar şi felul de muncă ce ţi se impune şi cu biciul te vor sili să-ţi împlineşti partea de muncă!”(Nicolae Filipescu). Câtă asemănare între activistul politic din perioada 1948-1989 şi aceia ca Tache Lupea şi Enache Sitaru din 1802! O realitate a Evului Mediu, care a penetrat timpurile, din cauza unei societăţi aflate într-o perpetuă bulversare a valorilor morale şi culturale. Aceste moduri de a trăi, după voia împrejurărilor, generează o sărăcie progresivă la baza piramidei sociale şi o ariditate intelectuală la vârful ei. Comunismul „a fost invazia de jos în sus a invidioşilor şi a răilor puşi să pedepsească pe cei – spre nefericirea lor – înzestraţi de natură cu vinovăţia inteligenţei şi vinovăţia culturii”(Şerban Milcoveanu).

În România semi-colonială”, unde metisajul financiar este practicat cu pasiune, „stilul de viaţă se formează în modul următor: clasa dominantă hotărăşte modalitatea, gustul şi felul de viaţă” căci în „semi-colonii, stilul de viaţă se impune de jos în sus”. Vrăjitoarea „Brăţara” este un lider local. Ea impune în arealul său un model de viaţă, înnobilat cu ilegalităţi. Şi asta pentru că ea tronează peste o pletoră de funcţionari politici, care au înlocuit pe „latifundiarul care-şi păpa moşiile ca pe o porţie de măsline”. „Brăţara” dansează ritualic, zornăind din clopoţeii hinduşi legaţi de gambă, peste gamela intelectualului plăpând, a majoritarului plătitor de impozite. Pentru ea, «rumân» este cam acelaşi lucru cu «sclav», adică clăcaşul de odinioară, care se afla în stare de rumânie, adică deplină servitute faţă de stăpân. Odinioară, doar clăcaşii erau căutaţi de taxidari.

Peste gamela intelectualului de azi, profesor la catedră, medic la clinică sau funcţionar public, planează profeţia lui I.D.Sîrbu, făcută în jurnalul său încă din 1956: „toată lumea se va înţigăni, chiar de vom umbla numai în maşini şi vom mânca numai icre negre”. Realitate artificială prin defrişarea folclorului autentic prin manelizare hindusă, diminutivarea clasei boiereşti evacuată din istorie de comunişti şi de către supravieţuitorii sălaşelor care-şi zic „Bibescu”, „Cantacuzino” etc. Apoi obiectele de prestigiu afişate grotesc, care vin dintr-o interdicţie milenară pentru aceia loviţi de ceandala, protejarea ilegalităţilor la nivel macro şi castele ridicate ilegal în timp ce pentru o bojdeucă, un om simplu trebuie să plătească zeci de avize, PUD-uri şi taxe. Toate acestea sunt semnnale fără echivoc ale unor metamorfozări primejdioase pentru… gamela noastră, a celor de jos. Fără să ştim, trăim probabil deja „într-un vast penitenciar”, cu reguli care acum se conturează în ghiocul „Brăţarei”, ghioc care închide crepuscular viitorul copiilor noştri şi mai ales conţinutul gamelei.

adrian majuru

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign