E-Antropolog

SITUAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC DIN BRAŞOV

12 mai 2011 Adrian Majuru Transilvania

Studiul nostru este o incursiune în istoria şcolilor româneşti din Braşov, începând cu anii ’30 ai secolului al XIX-lea şi până în ultimii ani ai perioadei neoabsolutiste (1850-1860).

Am luat ca punct de referinţă anii 1834-1837 deoarece, începând cu această perioadă, putem vorbi de o dezvoltare/ridicare din punct de vedere social-economic a comunităţilor de români aflate de sute de ani în cartierul Şcheii Braşovului sau veniţi în Cetate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe fondul oprimării otomane.

Atunci, odată cu negustorii români de la sud de Carpaţi şi Dunăre, a mai venit şi o pătură importantă de negustori macedoromâni, greci, bulgari şi sârbi. Mulţi dintre aceşti români, fie că erau din Şcheii Braşovului, fie veniţi şi stabiliţi în Cetate, erau comercianţi care ştiau carte şi care, influenţaţi de ideile progresist-revoluţionare din Europa, doreau ca fiii lor să studieze la şcoli şi licee, pentru a se ridica intelectual şi social.

Despre tema pe care ne-am propus-o în acest studiu s-au mai scris monografii, studii, articole ştiinţifice, dar un studiu complex care să cuprindă întreaga perioadă a secolului al XIX-lea şi care să se refere la istoria şcolilor cu predare în limba română din Braşov nu am găsit, deocamdată.

De un real folos ne-au fost studiile şi monografiile publicate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în perioada interbelică.

Dintre cele mai importante lucrări care au fost dedicate istoriei acestor şcoli româneşti amintim: Istoria şcolilor centrale gr. or. din Braşov, semnată de Andrei Bârseanu în anul 1902, monografia apărută în anul 1898 şi semnată de protopopul Bartolomeu Baiulescu, intitulată: Monografia comunei bisericesci gr. or. Române din Cetatea Braşovului, cu acte şi dovedi, Sextil Puşcariu: Braşovul de altădată, carte reeditată după anul 2000, Dan Pavalache: Cronica de Braşov, precum şi alte cărţi şi articole apărute în reviste de specialitate.

În afara acestor surse bibliografice, am beneficiat de o serie de documente ce aparţin Arhivei Mureşenilor, unele dintre ele de curând traduse şi transcrise de reputatul cercetător braşovean Gernot Nussbächer, căruia dorim să-i mulţumim şi pe această cale pentru sprijinul şi sfaturile date în documentarea pe care am întreprins-o.

Unul dintre aceste documente importante ale Arhivei Mureşenilor a fost folosit în demersul nostru; este vorba despre o istorie şi un regulament-program ce datează din anul 1854. Acest document ne-a fost de un real folos la descrierea înfiinţării gimnaziului latino- german, în anul 1837.

Toate aceste şcoli, înfiinţate până la Revoluţia de la 1848 sau după anul revoluţionar, au contribuit la păstrarea identităţii naţionale a românilor ardeleni. Şcolile înfiinţate la Braşov în această perioadă au fost frecventate de copiii românilor din Braşov, din împrejurimi şi chiar din Moldova şi Ţara Românească.

Totodată, ziarele şi revistele în limba română apărute la Braşov începând cu anul 1838 au fost difuzate şi citite de românii din toate provinciile locuite de ei.

Braşovul a reprezentat, la jumătatea secolului al XIX-lea, puntea de legătură între revoluţionarii români din Moldova şi Muntenia, mulţi dintre ei găsindu-şi adăpostul în casele românilor din Şchei sau din Cetate. Tot aici, la Braşov – unul din cele mai dezvoltate oraşe ale Transilvaniei –, au apărut şi documente programatice ale Revoluţiei de la 1848 sau memorii şi revendicări publicate în „Gazeta de Transilvania”.

Multe dintre viitoarele personalităţi ale culturii române au făcut şcoala elementară, gimnaziul sau liceul la aceste şcoli româneşti, înfiinţate cu multe greutăţi şi din cauze materiale dar şi datorită refuzului, uneori, al autorităţilor locale sau guvernamentale.

1. Situaţia învăţământului românesc din Braşov în deceniul trei al secolului al XIX-lea

La începutul secolului al XIX-lea, şi mai ales după Congresul de la Viena din anul 1815, Braşovul cunoaşte o dezvoltare rapidă din punct de vedere economic şi social. Deşi era situat la capătul imperiului multinaţional, era locuit de o comunitate săsească (care deţinea şi puterea politică), dar şi de români, maghiari, greci, care ajunseseră să fie aproape jumătate din populaţia oraşului. În jurul anului 1824 Braşovul avea aproximativ 20.000 de locuitori, la care se mai adăugau periferiile şi chiar mulţi locuitori ai satelor de lângă oraş.

Şi situaţia socială a românilor din Şchei şi Cetate s-a îmbunătăţit, existând nume­roşi comercianţi români care au ajuns să-i concureze şi chiar să-i depăşească pe cei saşi.

Totuşi, situaţia învăţământului românesc din Braşov nu era deloc bună. Deşi românii reprezentau circa o treime din populaţia oraşului, ei nu aveau decât o şcoală în limba română în Şcheii Braşovului şi acces dificil la şcoala săsească din Cetate.

După ce, la începutul secolului al XIX-lea, românii şi alte naţiuni din Transilvania au primit dreptul de a-şi cumpăra case în zona centrală – locuită sute de ani de populaţia germanică –, numeroşi negustori şi meşteşugari români îşi vor cumpăra sau construi case în interiorul Cetăţii.[1]

O situaţie mai deosebită din punct de vedere social-economic a avut comunitatea greacă din Braşov, venită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, alături de macedoromâni; aceştia din urmă şi în special grecii au primit anumite privilegii din partea autorităţilor locale.

Aceste privilegii obţinute de Compania grecească i-au impulsionat pe negustorii greci şi români să ridice o biserică de rit ortodox în Cetate la sfârşit de secol (XIX), având hramul Sfintei Treimi. Pe lângă această biserică a funcţionat şi o şcoală în care se învăţa în limba greacă şi germană. De altfel, această şcoală a fost sprijinită material din fondurile bisericii, ale negustorilor, dar şi de o importantă moştenire lăsată de principele Grigore Brâncoveanu.[2]

Dar neînţelegerile dintre români şi greci i-au determinat pe primii să părăsească biserica şi să-şi construiască o capelă în Piaţa Centrală a Braşovului. Tot în această zonă românii din Cetate au înfiinţat o şcoală elementară comercială, care a ajuns la un nivel mai ridicat de dezvoltare odată cu venirea la Braşov a viitorului ziarist şi intelectual de frunte al Transilvaniei, George Bariţiu.

De numele lui Bariţiu, Andrei Mureşanu şi Iacob Mureşianu – foşti colegi la şcolile Blajului – se va lega, începând cu anii 1836-1837, înfiinţarea unor şcoli şi gazete în limba română ce vor fi cunoscute în toată Transilvania, dar şi peste Carpaţi.

Deşi în comunitatea de români a Braşovului au ajuns într-un mediu ortodox şi deşi toţi erau de religie greco-catolică, cei trei viitori cărturari români ai Transilvaniei au dat dovadă de spirit de înţelegere şi tole­ranţă în timpul pe care l-au petrecut în acest oraş.

În afara celor trei intelectuali de frunte, absolvenţi ai Facultăţii de Teologie de la Blaj, trebuie să amintim că, tot în această perioadă, o seamă de personalităţi ale românilor ortodocşi au sprijinit la fel de mult înfiinţarea de şcoli în limba română. Şi îi amintim acum numai pe cei mai importanţi: episcopul şi viitorul mitropolit Andrei Şaguna, protopopul Ioan Popasu, Nicolae Teclu, Alexandru Ioan Cuza şi mulţi alţii.

La Braşov, George Bariţiu a fost profesor între anii 1836 şi 1838, iar în anul 1838 devine redactorul-responsabil al „Gazetei de Transilvania”, primul ziar politic al românilor ardeleni.

În 1838 Bariţiu îl sprijină pe Andrei Mureşanu să ajungă profesor la şcoala românilor din Cetate, dar şi să devină redactor al „Foii pentru minte, inimă si literatură”, suplimentul cultural al „Gazetei”.

Iacob Mureşianu a fost cel care şi-a adus contribuţia la înfiinţarea gimnaziului latino-german în decembrie 1837 (unde documentele ne arată că până în anul 1867 o treime din elevi erau români). La acest gimnaziu, viitor liceu romano-catolic, Iacob Mureşianu a fost profesor timp de aproape 40 de ani şi director pentru vreo douăzeci.

Venirea Mureşenilor şi a lui Bariţiu la Braşov a fost sprijinită nemijlocit de negustorii români bogaţi, care le-au pus la dispoziţie condiţii bune de trai şi un salariu modest la început; dorind însă continuarea aspiraţiilor Şcolii Ardelene, cei trei colegi şi prieteni au rămas aici şi au contribuit la emanciparea culturală a românilor ardeleni.

2. Şcoala elementară şi de comerţ românească din Cetatea Braşovului

La jumătatea secolului al XVIII-lea numărul comercianţilor români şi greci din Braşov era destul de mare, dar cei mai mulţi dintre ei locuiau în Şcheii Braşovului sau în zona dintre Poarta Ecaterinei şi Piaţa Prundului. De altfel, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, conform unor legi mai vechi, românii şi grecii nu puteau să-şi cumpere case în interiorul Cetăţii locuite de saşi.

După emiterea Decretului de concivilitate din 4 iulie 1781[3], românii şi grecii au obţinut dreptul de a-şi cumpăra case în Cetate şi cele două comunităţi au hotărât ridicarea unei biserici cu hramul Sfintei Treimi, ce se va construi în anul 1787.

La această biserică serviciul religios se ţinea în limba română şi în greacă. Nu peste mult timp însă, cele două comunităţi de ortodocşi nu se mai înţeleg, grecii neacceptând ca slujba religioasă să se mai ţină şi în limba română.

Nici la şcoala grecească de pe lângă biserică elevii români nu mai aveau acces şi, în aceste condiţii, românii au fost nevoiţi să-şi cumpere o casă în Piaţa Centrală a oraşului şi să-şi construiască singuri o biserică. În anul 1833 se cumpără o casă „în mijlocul pieţii Braşovului şi în această casă îşi deschiseseră în anul 1833 o capelă”[4].

După modelul negustorilor greci, care aveau o companie privilegiată grecească recunoscută de autorităţi, comercianţii români s-au hotărât să-şi creeze o asociaţie comercială a lor, numită „Gremiul neguţătorilor români din Braşov”. În fruntea acestei organizaţii a comercianţilor români se aflau cei mai de seamă dintre ei, mulţi fiind cunoscuţi şi în străinătate, datorită vastului comerţ pe care îl făceau din Levant şi până în vestul Europei. Dintre cei mai importanţi îi amintim pe Ioan Jippa, fraţii Ioan, Gheorghe şi Florea Iuga, Rudolf Orghidan, Gheorghe Ioan, Gheorghe Nica, Nicolae Teclu, fraţii Cepescu etc.

O parte a acestor negustori erau cunoscători de carte, ca I. Jippa şi N. Cepescu, iar pe fiii lor i-au dat la şcoli ca: gimnaziul săsesc, gimnaziul catolic inferior din Braşov, gimnaziul din Blaj şi chiar la şcoala comercială din Viena. Dacă negustorii români braşoveni îşi trimit fiii să studieze la şcolile Blajului, putem vorbi şi de o „subţiere a prejudecăţilor” între românii braşoveni ortodocşi şi greco-catolici.[5]

În anul 1834 se înfiinţează la Braşov prima şcoală comercială românească, organizată apoi de G. Bariţiu cu sprijinul negustorilor români locali. La această şcoală reprezentanţii capelei construite de români în Târgul Grâului, având hramul Sf. Adormiri a Maicii Domnului, l-au angajat ca dascăl pe Anton Stamatopulo, cu „o plată deosebit de mare pe acel timp, de 1000 de fl. v. v. anual” [6].

Renumitul profesor şi preşedinte al Astrei, Andrei Bârseanu, în monografia dedicată „şcolii centrale române gr. or.”, ne precizează faptul că „în noua şcólă avea să se înveţe limba nemţéscă, grecéscă şi românéscă, scrisórea şi socotéla”.

Numele celor doi comercianţi români care răspundeau de şcoala aceasta nou-înfiinţată erau Gheorghe Nica – ca inspector al şcolii şi Gheorghe Iuga – administrator.

Învăţătorul Anton Stamatopulo nu a stat decât un an de zile, fiind numit apoi Dimitrie Leca, cel care îşi făcuse studiile la şcoala grecească şi la gimnaziul săsesc din Braşov şi le continuase la Blaj. Dar nici Leca nu a stat mai mult de un an şi în anul şcolar 1836-1837 se întrevedea ca şcoala să nu beneficieze de învăţător.

În aceste condiţii, negustorii braşoveni s-au orientat către George Bariţiu – şi el absolvent de Teologie la Blaj –, pe care îl admiraseră încă din anii 1834-1835. Vara anului 1834 Bariţiu şi-o petrecuse la Braşov, ca instructor al fiilor negustorilor I. Jippa şi T. Dsanly. Deşi avea numai 23 de ani, Bariţiu a scris la sfârşitul studiilor blăjene un memoriu intitulat Disertaţie despre şcoli, pentru toţi credincioşii de legea grecească din Braşov.

Vom reda mai jos câteva pasaje din acest memoriu întocmit de către Bariţiu, pentru a arăta demersul viitorului cărturar al Transilvaniei în înfiinţarea de şcoli în limba română. De altfel, noi considerăm că, în acea perioadă, singurele „arme” pe care pe care le puteau folosi românii pentru apărarea conştiinţei lor naţionale erau cele culturale.

Iată ce scria Bariţiu în acest memoriu, care va fi preluat şi de Andrei Bârseanu: „Mĕ uitai împrejur în Ardealul tot, şcoli priviam: vedeam multe, dar nu românesci o nu!… Numai singur la Blaj pentru Români, şi aci pentru cinci-sute de tineri pe an; mai mulţi nu pot, nu au modru [sic] de a invĕţa. Şi ce este acest numĕr de şcolari asemĕnat cu un milion şi mai douĕ sute de mii de Români, lucuitori într’acéstă patrie? Când se vor lumina?… Şcoli sunt de lipsă, şcoli!

Aci stătui şi privii cătră Braşov. Dumnedeule bune!… Atăţia bărbaţi cu duh de naţionalitate însuflaţi, atâţia, nu numai simţitori de lipsele şi nĕcazurile neamului sĕu, ci dimpreună avuţi, neguţători harnici, şi vĕduţi: Români, Greci, Bulgari, toţi atâta prin buna credinţă […] ― Şcoli, şcoli, bărbaţi braşoveni, care bine întemeiate şi înzestrate, pe lângă ce varsă cele mai scumpe daruri peste omenime, luminéză şi au luminat orizonul tuturor patriilor, rěmân în veci mulţămitóre cătră întemeietorii sěi!”[7].

Cel care a fost „negociatorul” venirii lui Bariţiu la Braşov a fost negustorul Gheorghe Nica, iar condiţiile erau bine stabilite. Bariţiu se angaja prin contractul încheiat la 17/29 septembrie 1836 ca pe „o perioadă de trei ani de zile să fie prim profesor al şcolilor cetăţenilor şi negustorilor români din cetatea Braşovului cu un salariu de 200 fl anual, dar şi asigurate lemnele şi locuinţa”. Conform contractului, noul profesor se angaja „să dea tinerilor înveţături în limba Românească, Nemţească şi Latinească după un proiect de înveţătură care ni l-au făcut cunoscut şi să aşeze şcóla pe un temeiu, pe care următorii mai cu înlesnire să pótă zidi înveţăturile după un metod mai nou ce i se va vedé mai înlesnitor după loc şi după vârsta tinerilor”[8]. Din păcate, au existat contemporani ai lui Bariţiu care au considerat venirea lui la Braşov ca pe o dorinţă sau misiune de a-i influenţa pe românii ortodocşi spre a le schimba confesiunea.

Interesante ni s-au părut structurarea materiilor şi împărţirea pe clase făcute de Bariţiu după venirea sa la această şcoală. Clasa întâi, destinată începătorilor, a fost condusă de învăţătorul secundar I. Precup, iar între anii 1838 şi 1840, coordonată de poetul Andrei Mureşanu, după care urmă pentru un an Bartolomeiu Meţianu; după aceea, Ioan Popovici, Grigore Moldovan şi Nicolae Preda. Clasa a doua şi a treia erau conduse de primul profesor, G. Bariţiu.

Obiectele de studiu care se propuneau în aceste două clase erau: „Gramatica românească şi nemţească, socotela, istoria şi geografia, principii de bună purtare”, după Cărticica moravurilor bune de M. Fulea, şi pentru cei care doreau să treacă la şcoli mai înalte, limba latină. Şcoala din Cetate sau cea de la capelă era frecventată de tinerii din Braşov, dar şi din comunele învecinate, şi mai ales din Săcele, iar unii elevi erau chiar din Ţara Românească.

În monografia pe care am mai amintit-o mai sus, scrisă de A. Bârseanu în anul 1902 şi dedicată Istoriei şcoalelor centrale din Braşov am găsit, la subsolul paginilor 30-31, o Programă de înveţăturile din anul 1837/38, care ni s-a părut concludentă şi cuprinzătoare şi din care vom transcrie – la nota[9] – partea mai interesantă. Această programă şcolară cuprinde materiile principale pe care le învăţau elevii de la această şcoală în clasa întâi de studiu, dar şi în următoarele.

Paralel cu munca de profesor, Bariţiu a devenit, după 12 martie 1838, redactorul-responsabil al „Gazetei de Transilvania”, dar îşi va continua munca începută până în 1845.

Deşi a fost o şcoală elementară, sau comercială mai apoi, şcoala din Cetate (ori de la capelă) a jucat un rol deosebit în pregătirea primară a fiilor de români; iar cei mai buni dintre ei puteau să-şi continue studiile liceale şi chiar superioare.

Şi în domeniul învăţământului Bariţiu a fost un deschizător de drumuri, metodele noi fiind puse în practică la Braşov; de ele au beneficiat copiii românilor din oraş şi împrejurimi.

3. Situaţia şcolii româneşti de pe lângă biserica Sfântul Nicolae în anii 1838-1844 şi după 1850

Dacă situaţia şcolilor din Cetate – cea grecească de la biserica Sf. Treime, cea românească de la capela Sf. Adormire şi cea de la gimnaziul latino-german – era destul de bună, nu acelaşi lucru se întâmplă cu şcoala de pe lângă biserica Sf. Nicolae.

Deşi era mai veche şi mai „bogată” decât celelalte biserici, situaţia organizatorică şi a nivelului de pregătire a dascălilor şi elevilor va decădea în anii ’30 ai secolului al XIX-lea.

Toate acestea se vor întâmpla până la venirea ca paroh a lui Ioan Popasu, în anul 1838, la biserica Sf. Nicolae.

Ioan Popasu s-a născut la Braşov în anul 1808, având părinţii originari din România.[10] Primii ani de şcoală îi face la şcoala de pe lângă biserica Sf. Nicoale, sub conducerea dascălului Simeon Jinariul, apoi la şcoala grecească din Cetate.

Viitorul episcop a făcut apoi studii la gimnaziul săsesc din Braşov şi la gimnaziul romano-catolic din Sibiu, iar liceul la Cluj, unde a absolvit şi cursul de filosofie. Pe cele universitare în domeniul teologiei le-a făcut la Viena timp de 4 ani, între 1833 şi 1837, după care ajunge secretar al episcopului Vasile Moga. În anul 1839 Popasu a fost numit paroh şi, curând, protopop la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.

După venirea lui Ioan Popasu la această biserică şi situaţia şcolii de aici se va îmbunătăţi simţitor. Astfel: „ El propuse ca pe viitor la această şcoală să se ţină 4 clase de copii şi 2 de copile […]. Ca învěţători recomandà: la cl. I pe A. Androne, la cl. II şi III pe Nicolae Preda, la cl. IV pe noul diacon Iosif Barac, [] iar la clasele de fetiţe pe T. Moldovanu[11].

Ca inspectori ai şcolii reorganizate după anul 1841 îi avem pe Dimitrie Cepescu, fost inspector şcolar şi mai înainte, şi pe protopopul Petru Gherman.

Peste numai doi ani, în anul 1843, Ioan Popasu va interveni în favoarea cererilor învăţătorilor de la această şcoală, care cereau îmbunătăţirea situaţiei lor materiale.

O altă intervenţie importantă a protopopului Popasu a fost obţinerea unei recunoaşteri a şcolii româneşti de la Sf. Nicolae şi un act adiţional numit Instrucţia. După unele dezbateri şi răspunsuri nefavorabile, în cele din urmă Instrucţia şi hotărârile legate de aprobarea şcolii au fost recunoscute de guvernul transilvan şi de episcopul Moga.

Astfel, prin Decretul nr. 1196 din data de 27 februarie 1844, şcoala de la Sf. Nicolae era recunoscută „deopotrivă cu şcólele normale de stat şi astfel copiii, cari au cel puţin nota «de prima clasă» să fie primiţi în gimnasiile din ţéră fără nici o pedecă”.[12]

Între anii 1840 şi 1843, Ioan Popasu împreună cu alţi reprezentanţi ai românilor din Cetate, alături de grecii de la biserica Sf. Treime, au încercat să pună bazele unui gimnaziu greco-ortodox. Neavând fondurile şi aprobările necesare, construirea acestui gimnaziu s-a amânat până în anul 1850.

La început s-a cumpărat un teren în zona dintre Şchei şi Cetate, numit Groaveri, unde românii din Cetate au dorit iniţial construirea unui cimitir, dar Popasu le spuse: „Óre nu ar fi mai bine, ca grădina acésta să o folosim nu pentru morţi, ci pentru vii, şi într’ênsa să ridicăm o clădire şcolară comună, care să adăpostéscă într’ênsa atât pe copiii D-Vóstră, cât şi pe ai numĕrosului popor român din Scheiu?”13.

Ideea aceasta a fost privită cu bucurie de întreaga comunitate de români şi, în anii 1844-1848 şi 1850-1851, au început şi strângerea de fonduri în bani şi materiale, şi construcţia propriu-zisă a gimnaziului greco-ortodox românesc – viitorul Liceu nr. 1/Liceul „Andrei Şaguna” (episcopul şi viitorul mitropolit ortodox al Transilvaniei Şaguna aducându-şi o contribuţie însemnată la construcţia acestei şcoli, printre primele româneşti din Transilvania).

Deoarece propunerea protopopului Ioan Popasu, din anul 1840, de construire a unei noi şcoli româneşti a fost privită cu atâta entuziasm de reprezentanţii românilor şi din Cetate şi din Şchei, s-a constituit Eforia Şcolară sau „Eforia Scolastică”, cum se numea iniţial comisia pentru colecta publică. „Curatori” ai Comisiei au fost numiţi Ioan Pantazi şi Nicolae Dima pentru biserica Sf. Nicolae şi Ioan Iuga şi Rudolf Orghidan pentru Cetate.

În octombrie 1846 inginerul Ştefan Emilian prezintă planurile viitoarei construcţii, dar în 1848 se întrerupe acţiunea de construire.

După încheierea Revoluţiei, Ioan Popasu reia propunerea gimnaziului românesc, cele două comunităţi întâlnindu-se şi după ce obţin aprobarea de construcţie cu sprijinul episcopului Andrei Şaguna.

Activitatea la şcoala situată pe Şirul Spitalului şi care se numea „Şcoala centrală românească” a început în anul 1850. Printre primii elevi au fost Titu Maiorescu şi Ioan Meşotă. Clădirea nu era însă adecvată pentru o şcoală şi în aceste condiţii se propune din nou construirea unei şcoli româneşti.

Costurile necesare unui edificiu nou se ridicau la circa 40.000 de florini, o sumă mare pentru vremurile acelea.

În monografia14 dedicată Colegiului „Andrei Şaguna” profesorul S. Toma ne oferă o listă cu principalele donaţii pentru şcoală, ce s-au făcut între anii 1850 şi1860:

Donaţii de peste 1000 de florini:

  1. 1. Andrei Şaguna – 2522 de florini
  2. 2. Bucur Pop – 1130 de florini
  3. 3. Vasile Lacea – 2175 florini
  4. 4. Gheorghe Ioan şi fiii – 3300 florini
  5. 5. Gheorghe Iuga – 1250 florini
  6. 6. Dumitru Oţoţoi – 2166 florini
  7. 7. Ioan Iuga – 2650 florini
  8. 8. Ioan Pantazi – 1760 florini
  9. 9. Aga Constantin Hurmuzachi – 1416 florini (colectă)
  10. 10. Nicolae Măciucă – 1410 florini
  11. 11. Nicolae Teclu – 1400 florini
  12. 12. Butmăloi Paraschiva – 2000 florini
  13. 13. Rudolf Orghidan – 1550 florini
  14. 14. Cristea Orghidan – 1054 florini
  15. 15. Biserica Sf. Nicolae – 37.605 florini
  16. 16. Biserica Sf. Adormire – 17.503 florini

Construcţia acestei şcoli româneşti – gimnaziu şi mai apoi liceu – a costat foarte mult şi s-a făcut cu mari sacrificii, la început, prin 1853 fiind gata doar parterul şi un etaj; abia în 1856 se finalizeză lucrările şi se dau în folosinţă toate cele 22 de încăperi, dintre care 11 la parter şi 10 la etajele I şi II. După calculele făcute în acea perioadă de I. Jippa, cheltuielile totale au fost de 66.000 de florini, dar dacă luăm în calcul şi materialele de construcţie primite gratuit şi munca voluntară, se ajunge la 80.000 de florini.

O realizare importantă a Şcolilor centrale a fost înfiinţarea, începând cu anul şcolar 1857/58, a unui curs seral pentru ucenici şi calfe de prăvălie; această propunere a venit din partea episcopului Andrei Şaguna, cel care a pus şi piatra de temelie a gimnaziului în 1850.

Negustorii braşoveni erau preocupaţi de realizarea unui învăţământ real, legat de practică, iar cursurile acestea vor începe propriu-zis numai în anul 1861 şi vor dura până în 1886.

Unul dintre cei mai de seamă susţinători ai învăţământului românesc din Braşov a fost negustorul Ioan Juga care, prin testamentul său din 24 iulie 1851, a lăsat suma de 12.000 de florini pentru salarizarea unui profesor de istorie şi a încă 6.000 pentru perioada de pensionare. Din „Fondurile Juga” s-au plătit, tot în această perioadă de început, şi ajutoare sub formă de „stipendii” pentru şcolarii foarte buni şi săraci.

De altfel, episcopul Andrei Şaguna îi va dedica lui Ioan Juga lucrarea sa asupra bisericii ortodoxe, numindu-l: „mădular dintâiu al Eforiei şcolare, făcĕtor de bine al săracilor, al tinerimei şcolare, şi sprijinitor al instituţiilor şcolare şi filantropice, …”15.

Un alt susţinător al şcolilor braşovene a fost Vasile Lacea, care a contribuit permanent cu sume de bani la ajutorarea şcolilor, cedând şi jumătate din muntele Valea Neagră din judeţul Prahova, cu scopul ca veniturile acestei proprietăţi să le rămână şi după moartea sa.16

Despre perioada anilor 1850-1860, poate cea mai grea, pentru că era vorba despre deceniul neoabsolutismului de după înfrângerea Revoluţiei din Transilvania, ne vorbeşte tot A. Bârseanu: „A fost un timp luminos deceniul dintre anii 1850-1860 pentru românii din Braşov şi din împrejurime, şi faptele petrecute în acest timp vor forma întotdeauna un titlu de glorie a românilor braşoveni în analele istoriei noastre culturale”17.

Şcolile centrale greco-ortodoxe din Braşov vor fi susţinute material şi moral în perioada anilor 1859-1866 şi de domnitorul Unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza, care era prieten apropiat cu mulţi români braşoveni; din scrisoarea adresată de şcoli domnitorului rezultă că la 1859 numărul elevilor şcolii era de 400, iar după aprobarea de către Adunarea Legiuitoare vor fi trimişi anual 500 de galbeni pentru sprijinirea şcolilor româneşti din Braşov.

Rolul şi importanţa acestui aşezământ sunt bine cunoscute, personalităţi importante ale culturii române vor învăţa şi vor preda la acest gimnaziu (apoi liceu). Dintre elevii şi profesorii cei mai cunoscuţi amintim câţiva: Octavian Goga, Ioan Lupaş, Ioan Bunea, Aurel Mailat, Axente Banciu, Andrei Bârseanu, Ion Bogdan, Valeriu Branişte, Alexandru Lapedatu, Ion Lapedatu, Virgil Oniţiu, Sextil Puşcariu, Ştefan Baciu, Emil Cioran etc.

Dintre aceşti elevi şi profesori, 48 au ajuns membri ai Academiei Române.

(De introdus tabelele din cartea lui Bârseanu)

4. Înfiinţarea gimnaziului romano-catolic din Braşov şi contribuţia adusă de Iacob Mureşianu

La începutul acestui studiu am relatat o descriere a venirii Mureşenilor la Braşov împreună cu George Bariţiu şi am amintit faptul că, la venirea lor în oraşul de la poalele Tâmpei, ei au fost sprijiniţi de negustorii români.

În cazul lui Iacob Mureşianu, situaţia nu stă la fel, cel puţin la începutul venirii sale, deoarece viitorul profesor şi ziarist a fost chemat şi recomandat de episcopul Lemény şi de către episcopul catolic N. Kovács.

De mare folos în demersul nostru ne-a fost un document din Arhiva Mureşenilor, de curând tradus şi transcris de cercetătorul braşovean Gernot Nussbächer.18

Documentul reprezintă Primul program al gimnaziului romano-catolic din Braşov, scris în anul 1854 şi semnat de abatele A. Kovács, dar multe din date şi statistici amintesc de stilul de lucru şi organizare al lui Iacob Mureşianu.

Programul – de fapt un raport – conţine următoarele subpuncte: A. Prilejul pentru înfiinţarea unui gimnaziu romano-catolic la Braşov; B. Domnul Iacob Mureşianu ca profesor al primei clase gimnaziale C. La parohie se construieşte o nouă cameră pentru şcoală; D. Anul şcolar 1839-1840; E. Anul şcolar 1840-1841; F. Anul şcolar 1841-1842; G. Anul şcolar 1842-1843; H. Sfârşitul acestei istorii; I. Date statistice despre gimnaziul nou-organizat.

Datorită acestor date istorice pe care le-am găsit în document ne-a fost mult mai uşor să stabilim o evoluţie a gimnaziului latino-german (sau romano-catolic) înfiinţat în anul 1837.

La început, autorul ne aminteşte despre vizita împăratului Francisc I din 1817, când a declarat că „un gimnaziu catolic şi-ar avea locul la Braşov”, fapt care a lăsat în sufletele braşovenilor catolici o „impresie binecuvântată şi rămănândă”.

În Braşovul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea existau puţine şcoli pentru copiii românilor, maghiarilor şi chiar ai saşilor. Pe lângă şcoala primară din Şcheii Braşovului mai exista o şcoală evanghelică, care era aproape exclusiv pentru populaţia săsească. Copiii catolicilor se aflau în situaţia de a face doar o şcoală elementară, după care să urmeze meseria părinţilor: zidari, fierari, croitori, pantofari şi cizmari. La fel era şi situaţia copiilor românilor din Braşov sau împrejurimi, care nu aveau o şcoală a lor în care să înveţe în limba latină şi germană, fără de care nu se putea avea acces la una din funcţiile publice. Nici în funcţii publice, dar nici în bresle bănoase, ca cele de arămari, olari, tăbăcari, tipografi, brutari etc.

În condiţiile nereprezentării catolicilor în Magistratul oraşului decât în minoritate – dar şi pentru creşterea nivelului de cultură şi educaţie şi al altor confesiuni: ortodocşi, greco- catolici, unitarieni –, s-a ajuns la formularea unor memorii adresate Curţii Imperiale şi guvernului, în care se cerea introducerea limbii latine într-o şcoală din Braşov. La rubrica „Observaţii” dintr-un tabel informativ privind şcoala normală din Braşov adresat „preaînaltelor autorităţi ale ţării (guberniul) din 31 iulie 1836 se specifica: „Nicăieri în Transilvania nu este nevoie de un gimnaziu regesc, decât la Braşov, unde la o populaţie de 30.000 de suflete, surâde prilejul de a învăţa încă din tinereţe limbile săsească, germană, maghiară, greacă, şi română, [număr] în care nu sunt cuprinşi locuitorii districtului acesta [Braşov], 12.000 de români şi greci, apoi 6.000 de catolici, care sunt total lipsiţi de şcoli umaniste şi de gramatică”. La şcoala normală care funcţiona pe lângă biserica romano-catolică au fost introduse ore cu predare în limba latină încă din toamna anului 1836.

În septembrie 1837 preotul romano-catolic de la biserica de pe strada Vămii propune comunităţii sale aducerea unui profesor, care să predea limba latină la elevii de clasa a treia, care învăţaseră deja elementele de bază ale acestei limbi. Tot prelatul catolic va cere sprijin financiar de la enoriaşi pentru plata acestui viitor profesor.

După multe strădanii, unul dintre absolvenţii şcolilor de la Blaj – Iacob Mureşianu – acceptă postul de dascăl al gimnaziului, chiar dacă primii ani au fost grei din punct de vedere material (cererea oficială de a-i trimite un profesor la şcolile din Braşov a capelanului Antonie Kovács a fost adresată episcopului Ioan Lemény şi acesta va răspunde afirmativ).

În istoria programului-raport amintit mai sus se specifică unele aspecte interesante legate de metodele „noi” de pedagogie pe care doreau să le impună profesorii la acest nou gimnaziu. Şi iată un citat din istoria programului: „După ce am publicat faptul că în această şcoală va lipsi orice pedeapsă corporală, şi se vor folosi mijloace mai umane, prin care tinerii să fie duşi la măiestria cinstei şi a muzelor, am stabilit că meritele şi lipsurile vor fi considerate astfel, încât greşelile în treburile şi sarcinile şcolare să se poată compensa”.

Totodată, este menţionată contribuţia deosebită a lui Iacob Mureşianu la mersul bun al şcolii latineşti, la educarea şi ridicarea elevilor coordonaţi de tânărul profesor venit de la Blaj, dar şi necesitatea construirii unei şcoli propriu-zise pentru elevii de confesiune catolică şi nu numai din Braşov, ci şi din împrejurimi.

Introducerea şi scurta istorie a gimnaziului (până la 1838) sunt semnate de Antonie Kovács, paroh, Braşov, 24 martie 1838.

Cererea adresată de el a fost aprobată de episcop şi se va ridica o nouă clasă (făcută din şopronul de lemne al parohiei), la construcţia căreia îşi vor aduce contribuţia meşterii zidari Georg Horváth şi Martin Oláh, cu sprijinul mai multor părinţi catolici, care sunt de acord să contribuie la plata celui de-al doilea profesor.

Ziarul „Siebenburger Wochenblatt”19 din 27 iulie 1838 prezintă o mărturie concludentă de la sfârşitului anului şcolar, respectiv, serbarea elevilor de la gimnaziul latino- german din Braşov: „Prietenilor literaturii şi ai omeniei le va fi plăcut să afle că aici la Braşov prin mijlocirea eficientă a domnului arhidecan şi paroh local Antonius Kovács de Felfalu [Suseni] aici la Braşov s-a înfiinţat şcoala latină, care a fost aprobată de către excelenţa sa, domnul episcop al ţării Nicolaus Kovács de Tuşnad. De mult s-a simţit nevoia unei instituţii în care talentele unor tineri plini de speranţă să fie trezite şi dezvoltate, chiar şi răposatul împărat Francisc I cu ocazia prezenţei sale la Braşov în anul 1817 recunoscând nevoia unei şcoli latine pentru o comunitate bisericească atât de numeroasă”.

Tot în acest ziar ne este descris examenul de sfârşit de an şcolar: în „S-a ţinut marele examen anual, iar tinerii studioşi au dat astfel de dovezi ale progreselor lor rapide, au răspuns cu atâta prezenţă de spirit şi pricepere, încât nu numai părinţii lor s-au putut bucura din inimă, ci chiar şi toţi ceilalţi prezenţi numeroşi s-au minunat. Contează foarte mult metoda şi spiritul, pentru a trezi talentele unui tânăr, precum şi supravegherea şi conducerea unui bărbat, care are pieptul lui un sentiment patern faţă de tineret”20.

În această ultimă frază cuvintele de laudă îi sunt adresate lui Iacob Mureşianu, chiar dacă nu îi este pomenit numele. Tot în acest „program” am găsit şi o listă a contribuţiilor şi cheltuielilor gimnaziului latino-german din anul şcolar 1837/38. Mai jos vom prezenta această listă.

Venituri, contribuţii benevole şi cheltuieli ale şcolii romano-catolice
din Braşov în anul 1837/38

Poziţia Ziua Luna Anul Venit Monedă convenţională

Florini Creiţari

1. 22 ian. 1838 Anonim 4 —

2. 27 febr. ” Domnul Johann Langer, meşter

postăvar 4 40

3. 28 ” ” Domnul Johann Lukács, negustor 12

4. 29 mai ” Domnul Johann Szoucsek, grădinar 10

5. 18 iunie ” Domnul arhidecan Ignatz Lokodi 20

6. 29 ” ” Domnul Johann von Gyertyánfi,

negustor 20

7. 24 iulie ” 17 elevi plătesc taxa şcolară de

1 florin 17 —

8. 6 august ” Domnul Thomas Langer oferă

din masa cridală după Cepescu

prin domnul Joachim Panczel 40

9. 14. sept. ” Domnul Leopold Aaron, negustor 2

10. 30 ” ” Domnul Josef Kovács, slujbaş

călăreţ tricesimal 10

11. ” ” ” Domnul general Seethal în rate

lunare tot timpul anului 48

Total 187 40

Poziţia Ziua Luna Anul Cheltuieli Monedă conventională

Florini Creitari

1. 24 nov. 1837 Tâmplarului, domnul Johann Lang,

pentru o tablă 3 36

2. 25. iulie 1838 Pentru lemne de foc şi curăţenie

pe tot timpul anului 10 2 4/5

3. 23 martie ” Tâmplarului pentru o bancă 2 24

4. ” ” ” Profesorului pentru o carte 1

5. 24 sept. ” Domnului profesor Iacob Marosan

pentru 10 luni a câte 10 florini 100

6. ” ” ” Domnului Havlena pentru predarea

la cântare [canto] 4 —

Total 121 2 4/5

Dacă se scad cheltuielile de florini 121 creiţari 2 4/5 de la veniturile [187 florini 40 creiţari], rămân pentru anul 1838/39 florini 66 creiţari 37 1/5.

În anul şcolar următor principala preocupare a fost păstrarea „profesorului excelent Mureşianu”, dar şi înfiinţarea unei noi clase gimnaziale, la care să fie adus un nou profesor, care să predea pentru un „salar echitabil, potrivit cu fondurile mici ale şcolii”.

Tot în paginile acestui document important din Arhiva Mureşenilor ne sunt amintite şi numele unor filantropi sau sprijinitori ai gimnaziului romano-catolic, pe care le redăm şi noi: Thomas Langer – meşter postăvar, Johann Temesvári, Johann şi Ladislau Gyertyánfi, Martin Francsali, Szarkisz Csenkes, Johann von Tartler.

Cel de-al doilea profesor venit pentru anul şcolar 1838/39 a fost Nicolaus Eiszmann, dar nu a stat nici un an de zile, deoarece a fost transferat la Orfelinatul Theresianum din Sibiu21, iar în locul său a fost trimis la Braşov, în calitate de capelan şi profesor, domnul Samuel Szelle. Nici profesorul Szelle nu va sta mult, clasa a doua de „Gramatica Media” având de suferit o scădere din punctul de vedere al situaţiei învăţământului.

Totuşi, din nou va fi pomenită munca neobosită a profesorului Mureşianu, care „nu a refuzat să poarte o muncă de Ahile [sic!] pe umeri”22.

Iacob Mureşianu „a luat asupra sa să predea la patru aşa numite clase: mai mare mică – pregătirea pentru prima clasă de gramatică, Principia – prima clasă de gramatică, gramatică şi sintaxă, cu unii elevi domnul Mureşianu a început în ore particulare clasa superioară de gramatică, […], iar şase elevi …23.

În ziarul care apărea în limba germană amintit mai sus, „Siebenburger Wochenblatt” cu nr. 31 din anul 1839, ni se oferă o listă cu veniturile şcolii latine pe anul 1838/39, pe care o vom prezenta mai jos:

Poziţia Ziua Luna Anul Venituri ale şcolii latine Monedă convenţională în anul1838/39 Florini Creiţari

1. 1 oct. 1838 Domnul George Nika 10

2. ” ” ” Domnul George Ilie 5

3. şi la 11 august 1839

Domnul Georg Horváth 13

4. 22. ” ” Domnul Martin Fancsali,

capelan al gărzii C. c. 12

5. 10. nov. ” Domnul Matthias Irk face o

colectă de la părinţii romano-

catolici de 39 florini şi anume de la

Domnul Karl Margareth 5 fl.

Domnul Johann Lukács 5 fl.

Domnul Josef László 2fl.

Domnul Johann von Gyertyánfi 5 fl.

Domnul Anton von Gyertyánfi 2 fl.

Domnul Johann Temesvári 10 fl.

Domnul Enne Beczási 10 fl. 39

6. 17 ” ” Domnul Basilius Lacea şi

Domnul Rudolf Orghidan câte 20 fl. 40

7. 4. dec. ” Domnul Andreas Recker,

preot la Teaca 8

8 ” ” Domnul Josef Dorer 5

9. ” ” ” Domnul Maxim von Dillmont 5

10. 10 ” ” Domnu1 Neagoe Popiant Caietan 20

11. 15. ” ” Domnu1 preot Greceanu 10

12. 13 febr. 1839 Domnul Thomas Langer în două rate 10 40

13. 25 febr. 1839 Doamna Gaudi 4

14. 11 martie ” Domnu1 Martin Oláh 10

15. 26 apri1ie ” Domnul Höszler, caporal de geniu,

în două rate 5

16. 5 mai ” Domnul Wenzel, maistru forestier 5

17. 9 iu1ie ” Domnul Nico1ae Stan 4 48

18. 20 ” ” Domnul Rudolf Orghidan 2 23 1/5

19. 20 ” ” Bani [taxe] pentru şcoală şi muzică

de la elevi 26 40

20. 17 august ” Domnul Georg Budai 1

21. 8 sept. ” Domnul Aegidius Darnoczi,

funcţionar tricesimal [vamal] 12

22. 30 ” ” Domnu1 von Tartler, consilier c. c. 50

23. ” ” ” Domnul general Johann von Seethal 48

24. ” ” ” Domnul Franz Veivár pe tot anul 45

Suma 391 31 1/5

Restul din anul1837/38 66 37 1/5

Total 458 8 2/5

Poziţia Ziua Luna Anul Cheltuieli ale şcolii latine Moneda convenţională

din Braşov Florini Creiţari

1. 3. oct. 1838 Un godin pentru şcoala nouă 14 26

2. ” ” ” Tâmplarului pentru o bancă 2 24

3. ” ” ” Geamgiului pentru geamuri — 38 2/5

4. ” ” ” Pentru scânduri pentru şopronul

de lemne 18 51 3/5

5. 14. nov. ” Pentru o tablă pentru scris 2 —

6. 5. lan. 1839 Pentru o listă de câştiguri a loteriei

prinţului Eszterházi — 10

7. 9 febr. ” Pentru o broască la toaletă 1 —

8. 13. ” ” Muzicienilor la petrecerea elevilor 6 24

9. 6. aprilie ” S-a cumpărat un registru [un protocol]

pentru şcoală 1 —

10. 8 mai ” S-a cumpărat o broască la şopronul

pentru lemne — 16

11. 28 iulie ” Domnului Havlena pentru strădaniile

sale la [reprezentaţia de] teatru 2

12. ” ” ” Paraclisierului pentru amenajarea

scenei 2

13. ” ” ” Pentru [sărbătoarea de] maial 2

14 ” ” ” Muzicienilor la teatru 6 24

15 ” ” ” Pentru cuie de şipci — 14

16. ” ” ” Pentru hărţi 5 —

17. ” ” ” Pentru lemne, încălzirea şi curăţirea

şcolii 31 19 1/5

18. ” ” ” Pentru premii 5 20

19 ” ” ” Domnului Havlena pentru predarea

muzicii şi cântecului 20

20. ” ” ” Profesorului Eiszmann pentru 6 luni 60

21. ” ” ” Profesorului Szelle pentru trei luni 30

22. ” ” ” Profesorului Mureşianu pe tot anul 130

Suma 342 5 1/5

Dacă cheltuielile sunt scăzute de la veniturile totale de 458 8 2/5

rămâne un rest de 116 3 1/5

şi lozul Eszterházi de 40 —

Total 156 3 1/5

În pagina a 14-a a documentului avem informaţii dintr-un raport din 2 noiembrie 1839, potrivit căruia în anul şcolar 1837-1838 au fost 21 de elevi în prima clasă, în anul 1838-1839 au fost 21 de elevi în clasa întâi şi 12 în clasa a doua de gimnaziu, iar doi elevi învăţau în particular în clasa a treia.

În anul şcolar 1839-1840 prima clasă a fost frecventată de 26 de elevi, a doua de 13 şi a treia de 16. Tot în acest pasaj ne sunt redate şi materiile de predare şi profesorii care le-au susţinut: „Obiectele de învăţământ sunt cele prescrise [cu ordinul] cu numărul gubernial 12636/1838 pentru fiecare clasă. În afară de acestea se predă desenul, caligrafia şi cântarea. Profesorii sunt Ladislau Pap, un mirean, Iacob Mureşianu şi învăţătorul de muzică Franz Havlena”.

Apreciatul profesor Iacob Mureşianu a primit la sfârşitul anului 1839 un ordin de la comandamentul cezaro-crăiesc al celui de-al doilea regiment de graniţă din Năsăud, prin care era înştiinţat să se ducă la o parohie militară şi să se prezinte la regiment. În aceste condiţii s-a intervenit, prin intermediul ordinariatului romano-catolic, la comandamentul general, ca să fie scutit de armată, „devenit acum indispensabil la Braşov”. Importantă a fost şi angajarea lui Andrei Mureşanu, care era: „absolvent de teologie greco-unită”. Venirea lui Andrei Mureşanu la Braşov ca profesor, începând cu 1840, poate fi pusă în legătură cu sprijinul şi recomandarea făcută de Iacob Mureşianu, vărul şi prietenul său bun.

În pagina a 20-a a raportului şcolar este din nou menţionată activitatea celor doi absolvenţi ai şcolilor Blajului, după cum urmează: D. Anul şcolar 1840/1841 a fost început sub conducerea a doi bărbaţi harnici, anume a nou angajatului domn Andrei Mureşanu şi mult experimentatului şi lăudatului domn Iacob Mureşianu. S-a deschis acum şi cea de-a patra clasă gramaticală pentru toţi elevii apţi fără deosebire de religie. Domnul Andrei Mureşanu a predat în prima şi a doua clasă gramaticală în schimbul retribuţiei susmenţionate, domnul Iacob Mureşianu a predat în clasa superioară de gramatică şi la clasa umanistă inferioară pentru un salariu de 360 florini monedă convenţională”.

Tot în această parte a documentului ne este precizat şi un memoriu întocmit de reprezentanţii catolicilor din Braşov şi adresat episcopului Transilvaniei, prin care se dorea înfiinţarea unei clase umaniste; acest memoriu nu a fost aprobat, deşi existau din nou mulţi sprijinitori la zidirea unei noi încăperi dedicate şcolii. Printre aceşti noi „binevoitori” avem şi câţiva comercianţi români, care se implicaseră tot în această perioadă la sprijinirea şcolilor româneşti din Cetate sau la viitorul gimnaziu greco-ortodox românesc. Dintre aceste nume de comercianţi filantropi îi amintim pe: Gheorghe Nica, Vasile Lacea, Gheorghe Ilie şi Vasile Grecean.

Personalităţi de seamă din anul 1841, în vizită prin Braşov, au făcut de asemenea donaţii folositoare gimnaziului. „Astfel la 9 iunie 1841 Alteţa Sa principele Miloş Obrenovici al Serbiei, la călătoria sa prin Braşov, […] a dedicat acestei şcoli 72 florini şi 30 creiţari monedă convenţională, iar Excelenţa Sa, Nicolaus Kovács de Tuşnad, episcop al Transilvaniei […] alţi 400 de florini monedă convenţională.”24

În programul gimnaziului tradus de curând avem prezentată şi o statistică a numărului de elevi pe anul 1841/42, care ne lămureşte în privinţa numărului de elevi şi confesiunea de care aparţineau. Astfel, numărul elevilor era de 72, la clasa de retorică 12, la clasa de gramatică superioară 12, la clasa de gramatică medie 20, la clasa de gramatică mică 28. Pe naţionalităţi, iată cum era situaţia: „maghiari 36, germani 13, români 24; [după religie] catolici 41, greco neuniţi [ortodocşi] 23, de confesiune helvetică [reformaţi] 5, de confesiune augustană [lutherani] 2, greci uniţi [greco-catolici] 1”25. Tot în acest pasaj al documentului ne este relatat faptul că Iacob Mureşianu s-a căsătorit în septembrie 1840.

Răspunsul la multe întrebări legate de apariţia şi evoluţia acestui gimnaziu latino- german în anii 1837-1838 ne-a fost dat printr-un pasaj în care abatele A. Kovács este foarte explicit. O să-l redăm acum, fiind unul la fel de important ca şi celelalte prezentate în lucrare. Iată ce scrie parohul catolic al Braşovului, care răspundea şi de conducerea gimnaziului: „S-ar putea poate obiecta, de ce s-au folosit pentru obiectele de învăţământ ordinare numai bărbaţi de religie greco-unită, deoarece într-o instituţie şcolară romano- catolică s-ar fi putut şi ar fi trebuit să fie angajaţi învăţători catolici. Dar, mai întâi nu există astfel de indivizi, care fiind înzestraţi cu cunoştinţele necesare pentru a fi învăţători, s-ar fi hotărât pentru retribuţie atât de redusă pentru această slujbă, apoi parohul în această vreme de multe ori a fost redus la un singur capelan, cu toate că de obicei avea doi, iar în sfârşit poate că chiar providenţa a lui Dumnezeu – care conduce toate în mod minunat – că tocmai prin aceşti bărbaţi [greco-catolici] părinţii de religie greacă [ortodoxă] să fie atraşi de o instituţie şcolară, în care învăţătorii sunt de naţiunea lor şi să contribuie mai mult pentru susţinerea ei”.

În continuare programul gimnaziului ne prezintă pe fiecare an şcolar situaţia cheltuielilor şi clasele noi ce se înfiinţează până la anul 1842/1843.

Documentele ne descriu faptul că, până în anul 1867, circa o treime dintre elevi erau români, pe care Iacob Mureşianu îi va sprijini material şi moral. După această dată gimnaziul, devenit liceu, se transformă tot mai mult într-un liceu maghiar, aşa cum va fi şi la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Iacob Mureşianu şi-a desfăşurat activitatea la această şcoală timp de aproape 40 de ani, din care 20 de ani a fost directorul gimnaziului. După anul 1868, când va publica Pronunciamentul în „Gazetă”, va fi dat afară din şcoală, ulterior reprimit, dar cu mari greutăţi va obţine drepturile de pensionare.

Concluzii

Tema pe care ne-am propus-o în această lucrare este una care a fost studiată mai ales în jurul anului 1900. La jumătatea secolului al XIX-lea reprezentanţii de seamă ai intelectualităţii românilor şi-au dat seama că doar cu ajutorul şcolilor în limba română, al editării de cărţi, al apariţiei şi răspândirii ziarelor româneşti se poate menţine conştiinţa naţională în Transilvania. Într-un secol al naţiunilor, în Transilvania – locuită de trei sau patru comunităţi etnice şi religioase diferite, în care fiecare dorea să-şi impună majoritatea în decizii – situaţia românilor ardeleni era dificilă şi a trebuit ca ei, pe lângă împlinirea dezideratelor amintite mai sus, să lupte în paralel şi pentru câştigarea drepturilor şi libertăţilor pe care le pierduseră cu sute de ani în urmă.

Oraşul Braşov era terenul cel mai propice pentru apariţia şcolilor de nivel inferior sau superior în limba română, deoarece la începutul secolului al XIX-lea se constată o creştere a situaţiei social-economice a lor, coroborată cu o creştere a capitalului şi a afacerilor odată cu venirea grecilor, macedoromânilor şi a românilor de la sud de Carpaţi şi Dunăre la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Şcoala românească din Şcheii Braşovului a avut un moment mai dificil în istoria sa la mijlocul anilor ’30, dar după ce Ioan Popasu ajunge protopop la biserica Sf. Nicolae, această şcoală se va dezvolta şi va pregăti terenul pentru viitorul gimnaziu înfiinţat în anul 1850, actualul Colegiu „Andrei Şaguna”. La apariţia acestui gimnaziu (viitor liceu) şi-au adus contribuţia atât negustorii români, cât şi reprezentanţii clerului, avându-i pe Şaguna şi Popasu ca adevăraţi mecena, care şi-au adus o contribuţie esenţială în această întreprindere, dar şi Iacob Mureşianu şi George Bariţiu au avut un rol pozitiv la apariţia uneia dintre cele mai vechi şi renumite şcoli româneşti din Transilvania.

La această şcoală centrală greco-ortodoxă, cum s-a numit iniţial, au învăţat, pregătindu-se pentru învăţământul superior, viitori profesori şi doctori, ingineri, dintre ei un număr de 48 ajungând academicieni.

Şcoala elementară românească din Cetate, care pentru un timp a pregătit şi elevi în domeniul comerţului, şi-a început activitatea în anul 1836. Unul dintre cei mai renumiţi profesori ai acestei şcoli a fost George Bariţiu, cel care o va organiza şi cel care l-a adus profesor şi pe Andrei Mureşanu pentru doi ani de zile. După anul 1850 această şcoală îşi pierde din importanţă, mai ales că biserica Sf. Adormire a sprijinit, alături de enoriaşii săi, construirea şcolii centrale.

Gimnaziul, care a fost unul specific Transilvaniei datorită diversificării pe naţionalităţi a elevilor (întâlnindu-se saşi, maghiari şi români laolaltă), şi-a început activitatea în anul 1837, odată cu venirea lui Iacob Mureşianu la Braşov, fiind solicitat de reprezentanţii catolicilor din Cetate, prin mijlocirea episcopului Lemény.

Dacă despre şcolile româneşti amintite mai sus avem o informaţie vastă datorită procupărilor în domeniul istoriei şcolilor braşovene de la sfârşitul secolului al XIX-lea, despre acest gimnaziu multietnic informaţiile au fost relativ puţine. De curând s-a descoperit un document important în Arhiva Mureşenilor privind istoricul şi programul gimnaziului latino-german; tradus şi transcris de renumitul arhivist braşovean Gernot Nussbächer, acest document ne oferă informaţii amănunţite legate de date şi statistici ale şcolii din perioada de după înfiinţare.

Existenţa gimnaziului este legată şi de o politică culturală a autorităţilor centrale austriece, care îi sprijineau pe enoriaşii catolici.

La acest gimnaziu se învăţa în limbile latină, germană, maghiară, dar şi în româneşte, ceea ce i-a mărit numărul de elevi, care doreau să fie pregătiţi la o şcoală gimnazială sau care puteau să studieze mai târziu la liceu ori să urmeze chiar studii superioare.

Rolul şi importanţa şcolilor în limba română se cunoaşte cu siguranţă, important este să ne dăm seama că, pentru apariţia lor, românii ardeleni au fost solidari, beneficiind de multe ori şi de ajutorul constant al fraţilor lor de la sud sau est de Carpaţi (aşa cum numeroşi români din Ardeal au contribuit în secolul al XIX-lea la dezvoltarea învăţământului şi culturii din Vechiul Regat).

autor: Ovidiu-Constantin SAVU


[1] Vom folosi termenul de Cetate pentru a desemna zona veche a oraşului, vechiul burg locuit în Evul Mediu de populaţia săsească a oraşului Braşov.

[2] Bartolomeu Baiulescu, Monografia comunei bisericesci gr. or. Române a Sfintei Adormiri din Cetatea Braşovului cu acte şi dovedi, Braşov, Tipografia Ciurcu, 1898, p. 19.

[3] Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române gr. or. din Braşov scrisă din incidentul jubileului de 50 de ani al gimnaziului, Braşov, Tipografia Ciurcu & Comp., 1902, p. 19.

[4] Ibidem, p. 20.

* Gremiul era o asociaţie sau organizaţie a negustorilor, care le apăra drepturile şi privilegiile în raporturile pe care le aveau cu autorităţile locale.

[5] G. Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe două sute de ani în urmă, Ediţia a II-a, Inspectoratul pentru cultură al jud. Braşov, 1993, vol. I, p. 45.

[6] A. Bârseanu, op. cit., p. 21.

7 Ibidem, p. 25-26; s-au păstrat limbajul şi ortografia folosite de A. Bârseanu în anul 1902.

[8] Ibidem, p. 56a.

[9] „Programă de înveţăturile, ce se vor urma pe anul 1837/8 în clasul al 4-lea seu pregătitor de comerciu: Stările împrejur de acum silesc pe părinţi, să îngrijéscă cât mai în grabă a întemeia o şcólă comercială, fără de care nici o soţietate neguţătoréscă nu póte să fie. O şcólă ca acésta are mai întâiu un clas pregătitoriu, la care întră toţi aceia, cari, nefiind în limba nemţască procopsiţi desăverşit, pe lângă acésta au să înveţe încă:

1. Elementurile aritmeticii…

2. Conţepturi de corespondenţii şi alte scrisori trebuincióse, românesce şi nemţesce

3. Geografia a tot pămêntul, după Canabich

4. Istoria naturală, ca pregătire de cunoscinţa mărfurilor, după Hoffmann

5. Istoria Lumii, … începěnd cu istoria patriei

………………………………………………………………..

7. Gramatică latinéscă

8. Inceputuri de Doppie …”

[10] Ibidem, p. 33.

[11] Ibidem, p. 36.

[12] Ibidem, p. 38.

13 Ibidem, p. 41.

14 Simion Toma, Un templu al culturii, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, 150 de ani – o monografie a şcolii,

Braşov, Ed. Concordia, 2000, p. 26

15 Apud A. Bârseanu, op.cit., p. 131

16 Apud S. Toma, op. cit., p.27.

17 A. Bârseanu, op. cit., p.131

18 Arhiva Mureşenilor, Dos. nr. 3, doc. 17948

19 „Foaia săptămânală a Transilvaniei” (germ.)

20 Arhiva Mureşenilor, Dos. nr. 3, doc. 17948, p. 8

21 Ibidem, p. 11

22 Ibidem, p. 12

23 Ibidem, p. 12

24 Ibidem, p. 21

25 Ibidem, p. 22

The Situation of the Romanian Educational System in Brasov

at the Middle of the 19th Century

Abstract

Our study is an investigation in the history and evolution of the Romanian Schools in Brasov during the Habsburgic Empire, starting with the third decade of the 19th century and up to the end of the neo-absolutist period (1850-1861).

At the beginning of the 19th century the economic situation of the Romanians from Ardeal started to improve and led, in time, to a fight for equal political rights with the other nations from Transylvania. But the socio-political improvement of the Romanians’ situation depended on the development of both the educational system and their culture.

Therefore Romanian schools (from elementary to highschool level) appeared in the city of Braşov in that period, with the Church’s support, regardless of its religious orientation (Orthodox, Greek Catholic or Roman Catholic ).

Out of the most well known schools of Braşov where Romanian pupils learned between 1835 and 1861, mention should be made of the Romanian Elementary Trade School from the Citadel (the area of the former Saxon Fortress), the Romanian School near Saint Nicholas Church (between 1838 and 1844 and after 1850) and the Roman-Catholic Middle School.

George Bariţiu, Andrei Mureşanu and Iacob Mureşianu, the leaders of the Orthodox Church, such as: the bishop Andrei Şaguna and the arch-priest Ioan Popasu and the merchants Gheorghe Nica, Rudolf Orghidan, Ioan Barac, the Nicolau family and many others played a very important role in that enterprize.

The birth and the development of those Romanian schools from Braşov contributed to the emancipation of the Romanians from Ardeal, lots of Romanian children from Braşov and from the near-by villages or even from the long-distanced villages had access to education in a historical period full of socio-political changes in all Europe.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign