E-Antropolog

ŞCHEIUL ÎN POEZIA LUI ŞTEFAN BACIU

04 august 2011 Adrian Majuru Transilvania

Dincolo de Poarta Ecaterinei începe Şcheiul, vechi şi pitoresc cartier al Braşovului. Venind din cetatea medievală a Braşovului, cetate săsească, cu ziduri întărite cu turnuri şi creneluri dinţate, la dreapta monumentalei porţi – astăzi numită Poarta Şchei – se afla o încântătoare grădină unde trăia paznicul Porţii, cel care supraveghea trecerea din Cetate în Şchei, după căderea nopţii, şi din Şchei în Cetate, în zori. Prin anii 1600, paznic al Porţii era un Meschendörfer, pe care îl pomenim deoarece urmaşul său, Harald Meschendörfer, a ilustrat, peste secole, poezii ale lui Ştefan Baciu: „Când am scris poeziile care, mai târziu, au intrat în placheta Palmierii de pe Dealul Melcilor, ilustrată de graficianul braşovean de mare talent, Harald Meschendörfer, i-am dat, epistolar, ideea de-a face o serie de ilustraţii cu teme braşovene cunoscute, însoţite de câte un palmier. În chipul acesta am vrut să aduc împreună Braşovul şi insula Oahu, unde trăiesc de peste un sfert de secol. Meschendörfer a desemnat Biserica Neagră, Tâmpa, Turnul Alb, Turnul Negru, ba chiar şi stema oraşului, vegheate de câte un palmier”[i]. Pentru Ştefan Baciu, palmierul de pe Dealul Melcilor este chiar Braşovul.

Venind din Şchei, înainte de Poarta Ecaterinei, urcă în pantă lină spre Tâmpa strada dr. Gh. Baiulescu (cu vechiul nume Lunca Plăieşului în amintirile poetului) unde, la numărul 9, se află „Casa Galbenă”, una din cele dintâi construite pe alee şi care la început nu a avut număr, fiind identificată cu acest nume. Aici a fost locuinţa familiei Baciu, spaţiu în care se va inaugura* în acest an, în cadrul Muzeului Memorial „Casa Mureşenilor”, Casa „Ştefan Baciu”.

În „Casa Galbenă” – atât de dragă sufletului său – şi-a petrecut Ştefan Baciu o parte din tinereţea sa liceală şi mai apoi vacanţele studenţeşti sau concediile de după mutarea definitivă la Bucureşti (unde şi-a început adevărata carieră de ziarist, continuând să fie şi poet). După 1946, când a părăsit ţara pentru totdeauna, amintirea „Casei Galbene”, pe care nu a mai revăzut-o niciodată, l-a urmărit pe toate meridianele pe unde a umblat.

Ştefan Baciu nu a fost şcheian (trocar – cum li se mai spune celor din acest cartier) dar, ca elev al Liceului „Andrei Şaguna”, a avut mulţi colegi şi profesori şcheieni. Prin toţi aceştia, precum şi datorită dragostei lui pentru tot ce reprezintă această parte a oraşului, a cunoscut specificul de aici: limbaj, port, obiceiuri, locuri, istoric, arhitectură, totul atât de deosebit şi original comparativ cu restul Braşovului.

Un număr important din ciclurile sale de poezii au ca subiect cunoştinţele lui despre Şchei – locuri sau oameni – şi de asemenea scrierile sale în proză se referă de multe ori la amintirile şcheiene (Preful de pe tobă, 1995).

Ca orice şagunist, toamna participa la „comandă”, obiceiul liceului de a merge încolonaţi, în frunte cu fanfara, străbătând Şcheiul, în Poiană, conduşi de „Prefect” şi de Fuchsmaior[ii], în frunte cu profesorii, pentru a serba începutul anului şcolar şi a bea bere din tradiţionalul butoi donat de Fuchsmaior şi pentru a boteza pe noii „Fuchsi”, adică pe proaspeţii promovaţi în cursul superior:

Îl văd pe Don`Director la „Comandă”

cu Fuchsmaiorii şi Prefectul la butoi

mă văd pe mine cu Negreanu-n bandă

cu Nan şi Kubica în haine noi[iii].

În poezia din care am citat strofa de mai sus, sunt pomeniţi şi profesorii liceului originari din Şchei, „trocari”, ca „moş” Lupan, Vasile Neguţ – profesorul de latină, caracterizat ca „scandând cu glas de anahoret”, Daniel Ganea, Nicoară, Nicolae Oancea – profesorul de muzică ce intona solemnele acorduri ale lui „Gaudeamus Igitur”, numit de trocari „Gaudeamus Sigismund”.

În ceea ce priveşte străzile şi locurile Şcheiului, cu o memorie surprinzătoare, poetul le înşiră în Text trocar sau cu bicicleta în amintire:

Valea Oului. Podul lui Grid.

Strada Prundului. Strada Nisipului de Sus

Şi de Jos.

După Inişti. Groaveri.

Ciocrac. Lunca Plăieşului.

Strada Rochus. După Graft.

Ţâpul lui Meşotă.

Şirul Ţintaşilor.

Strada Ecaterinei.

Cacova de Sus.

şi de Jos.

Între Chetrii.

Multe dintre aceste denumiri au fost schimbate odată cu venirea comunismului, la unele revenindu-se după 1990, dar locuitorii cu vechi rădăcini şcheiene au folosit şi folosesc şi azi vechile denumiri. Bine ar fi să se revină la aceste pitoreşti şi caracteristice denumiri vechi, căci Ştefan Baciu a ştiut să le păstreze şi să le evoce, chiar plecat de peste 50 de ani de pe aceste meleguri.

La fel de des apar în poeziile sale nume ale locuitorilor din Şchei, nume ce le găsim doar în această zonă. Multe au dispărut, dar multe mai există şi astăzi, purtate cu mândrie de urmaşi. Sfetea, spre exemplu, este numele şoferului de pe primul autobuz care lega Prundul de Bartolomeu şi care nu i-a luat banii pe bilet lui Ştefan Baciu pentru prima sa călătorie. Numele acestuia i-a revenit în minte poetului oriunde s-a aflat: Rio de Janeiro, Mexico, Guatemala, Honolulu. În toate călătoriile sale cu autobuze de toate mărimile şi culorile, Sfetea i-a fost „naş”.

În poeziile: Ritm trocar, Crăciun Şcheian, via Honolulu, Apel, Elegie Şcheiană, apar nume de şcheieni ca: Bideţ, Verdeaţă, Chicomban, Mazăre, Gămulea, Curcă, Stinghe, Pitiş, Bizdidean, Ţenghea, Baboie etc. Pentru a arăta felul cum înţelege cu atâta har poetul să încadreze aceste nume în versurile sale, cităm o strofă din Crăciun Şcheian, via Honolulu:

Vin în pâlc cu-o stea de-argint

între Chetrii spre Petcuţ

c-un străvechi, etern colind

Popidan, Chiroi, Neguţ.

În ceea ce priveşte limbajul, un argou local este de asemenea cunoscut de Ştefan Baciu, publicat în celebrul Ichiu – Gogola sau Numai pentru braşoveni[iv] şi dedicat fostului profesor de la Liceul „Andrei Şaguna”, Candid Muşlea.

Nici obiceiurile şcheiene nu sunt uitate, ca de pildă: Iordanul, Comanda, Colindul şi mai ales Junii, spectacol de neuitat pentru cei ce au norocul să-i fie părtaşi:

Azi e Joi şi mâne-i Vineri

o să vie Junii Tineri

Coborând din călindar.[v]

Prezentarea Şcheiului, aşa cum o face Ştefan Baciu, este plină de savoare, culoare – vie şi chiar sonoră –, o adevărată peliculă cinematografică atrăgătoare fie pentru cei ce cunosc şcheiul sau îi aparţin, fie pentru cei care află pentru prima oară de existenţa lui.

Chiar şi când poeziile sunt despre Braşov, poetul nu uită să pomenească acest cartier scump amintirii sale:

umbrele din strada Sforii

vor porni în sus spre Şchei.[vi]

Poezia lui Ştefan Baciu stă sub semnul memoriei şi este puternic marcată de aceasta. Ştefan Baciu „… şi-a purtat exilul aşa cum îşi poartă soldaţii rănile căpătate pe câmpul de luptă: străduindu-se să nu le facă vizibile, dezvăluindu-le tocmai prin excesivul efort de decenţă” (Constantin Eretescu).

Radiografia cuvântului dor se intitulează una din poeziile sale şi acest titlu a fost atât de inspirat ales de Ioana Mărgineanu, sora poetului, atunci când a alcătuit antologia poetică îngrijită şi prefaţată de ea, la comemorarea a 80 de ani de la naşterea lui Ştefan Baciu.

Am găsit de cuvinţă să scriu aceste rânduri nu numai ca făcând parte dintre cei ce lucrează în cadrul Casei „Ştefan Baciu” ci şi datorită faptului că sunt căsătorită cu un şcheian cu părinţi, bunici şi străbunici şcheieni din cele mai îndepărtate timpuri, reuşind astfel să înţeleg şi să cunosc Şcheiul Braşovului.

autor: Lorena DOMOCOŞ

articol oferit prin amabilitatea redactiei revistei Tara Birsei si de asemenea, datorita parteneriatului cu muzeul Casa Muresenilor din Brasov.


[i] Ştefan Baciu, Un braşovean în arhipeleagul Sandwich-Hawaii, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1994, p.V.

* Inaugurarea a avut loc pe data de 24 iunie 2006.

[ii] Funcţie şcolară şagunistă.

[iii] Ştefan Baciu, Radiografia cuvântului dor, Braşov, Ed. Aldus, 1998, p. 169 – poezia Un şagunist în arhipeleagul Sandwich (II).

[iv] Apărut la Honolulu, Ed. Mele, 1983.

[v] Ştefan Baciu, Radiografia cuvântului dor, Braşov, Ed. Aldus, 1998, p. 166 – poezia Ritm trocar.

[vi] Ibidem, p. 224, poezia Peisaj de iarnă la Braşov.

Schei District in Stefan Baciu’s Poetry

Abstract

As a teenager, Stefan Baciu lived in the „Yellow House”, situated in Dr. Gh. Baiulescu Street, near the Schei Gate (which once provided the access from Schei into the old Saxon Fortress and vice-versa).

The poet was not born in Schei but, as a pupil at the „Andrei Saguna” Highschool, had lots of teachers and schoolmates from that district; he spent a lot of time in that neighbourhood and so he became accustomed to the tradition and domestic life of the area as well as to the architecture.

In his poetry but in his prose too, one can come across those memories from Schei which followed him everywhere he went; for example: the custom of „comanda”, which used to be a highschool’s tradition of celebrating its teachers, the streets, other customs, the citizens and the language of Schei.

The description of the district is lively, full of flavour and colour.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign