E-Antropolog

Cât de bogat poţi fi în România? Povestea lui Emanuil Gojdu

08 noiembrie 2011 Eantropolog Diaspora

În ultimii ani au fost publicate mai multe ierarhii cu cei mai bogaţi oameni din România. Ar merita cartografiată însă şi ierarhia celor mai bogaţi români din decursul timpurilor. Şi dincolo de cuantificarea averilor să putem urmări hărnicia, creativitatea, ingeniozitatea, originalitatea, adaptabilitatea, tenacitatea acestor oameni de demult. Cum regulile au fost altele şi cum România nu exista vă puteţi da seama că nu prea aveau pe cine păcăli, fura, expolia, iar averea adunată în decursul timpului, din comerţ sau vreo profesie liberală, a însumat eforturi considerabile care au cuprins întreaga familie dar şi următoarea generaţie. Am luat drept cazuistică biografia lui Emanuil Gojdu, un serios candidat pentru cel mai bogat român din toate timpurile.

Emanuil Gojdu îşi are străbunii în oraşul Moscopolea, mai întins şi mai populat decât Atena începutului de secol al XIX-lea. Era un oraş exlcusiv armânesc. Emanuil s-a născut la Oradea Mare, pe 9 februarie 1802, ca al doilea copil al neguţătorului de vite Athanasie Popovici-Gojdu şi al soţiei sale Ana Poynar. Emanuil a mai avut alţi cinci fraţi: Dumitru, Ioan(1804), Simion(1813), Vasile(1815) şi Gheorghe(1816). 

Emanuil şi fraţii săi au copilărit în Oradea Mare unde au urmat cursurile şcolii primare ortodoxe. Emanuil şi-a continuat studiile tot aici la Gimnaziul Superior Premontori pentru a le finaliza la liceul catolic din Eger. Se întoarce la Oradea Mare unde şi-a început studiile în Drept la Academia din localitate (1820-1821), le-a continuat la Pojon(Bratislava) 1821-1822 şi le-a finalizat la Pesta, unde a obţinut diploma de avocat în anul 1824. A intrat ca stagiar pentru o practică de trei ani – după cum cerea uzanţa epocii – la biroul avocatului sârb Vitkovics Mihály. În anul 1827 Emanuil Gojdu şi-a deschis un birou propriu de avocat şi notar cambial în Budapesta. A devenit într’atât de renumit în practica juridică încât rechizitoriile, ca şi pledoariile sale, au ajuns să fie publicate şi propuse ca model studenţilor de la universităţile din Pesta şi Pojon. A devenit astfel o autoritate juridică recunoscută, fiind unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi avocaţi din capitala Ungariei. 

În anul 1861 este ales prefect al Caraşului iar apoi membru în Casa Magnaţilor, camera superioară a Dietei maghiare. Între 1865 şi 1868 a fost deputat în Dieta de la Pesta, reprezentând circumscripţia electorală Tinca (Bihor).

La 4 noiembrie 1869 Emanuil Gojdu şi-a întocmit renumitul său testament, prin care s-a creat Fundaţiunea Gojdu, el decedând la 3 februarie 1870.

Averea lui Gojdu consta din casa de pe strada Király, vila de la moşia din Rákos, terenuri, acţiuni la băncile „Pesti Hazai Első Takarékpénztár”(100 de acţuni în valoare totală de 100 000 florini la 1870); şi „Hazai Bank”(441 acţii în valoare totală de 55.345.50 florini la 1870); apoi mobilier, argint, aur pietre scumpe, cai, vite, trăsuri şi care, unelte etc.

Fundaţia Gojdu a primit cea mai mare parte din averea lui Emanuil Gojdu. În afară de acţiunile depuse la băncile amintite mai sus, activele fundaţiei mai cuprindeau: 20 de acţiuni la „Concordia gőzmalom” în valoare totală de 10 000 florini; casa din strada Király nr.13 în valoare de 156 000 florini; casa din str.Dob nr.15 având curte şi grădină în preţ de 78 000 florini; casa din Holló nr.8 în valoare de 54 000 florini; o casă în Oradea Mare în valore de 22.560 florini; mobile şi alte rechizite în valoare de 4.778.95 florini, mausoleul Emanuil Gojdu în valoare de 13.068.15 florini. Valoarea totală a activelor fundaţiei a fost de 399 000 florini la 1870 pentru a spori la 1.785.530.82 florini la 1895. Scopul principal al fundaţiei era acela de a oferi burse de studiu tinerilor  români ortodocşi din Transilvania şi Ungaria.  Fundaţia şi-a continuat fără oprelişti acest scop până la prăbuşirea imperiului Austro-Ungar în anul 1918. De atunci avem o îndelungată dispută între Romania şi Ungaria cu privire la moştenirea Gojdu, dispută atenuată dar deloc oprită după 1947. Din nefericire, guvernele care s-au succedat după 1990 au îngropat de-a dreptul aproape orice şansă pentru ca statul român să pună în aplicare scopul pentru care Emanuil Gojdu a înfiinţat fundaţiunea sa.

adrian majuru

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign