E-Antropolog

Problema raselor umane

26 noiembrie 2011 Adrian Majuru Antropologie urbana

Am să dezvolt în fața domniilor Voastre conferința mea despre rasele umane, căci socot necesar să se răspândească anumite noțiuni fundamentale elementare despre conceptul de rasă. Conceptul de rasă e un concept luat din domeniul științelor naturale, al științei botanice, al zoologiei.[1]

Nu am de gând să intru într-o dezvoltare prea severă. De aceia mă voi mulțumi să dau definiția speciei fără să insist prea mult. E foarte greu de dat definiții riguroase când e vorba de clasificările biologice, fiindcă în viață totul se clatină. Avem tranziții pretutindeni, așa încât toate definițiile au valoare practică însemnată, dar trebuie totdeauna primite cu restricțiile cuvenite. Definiția speciei în starea de astăzi a lucrurilor este aceea  a tovărășiei de reproducere firească. În felul acesta se înlătură faptul de hibridizitate, cum se poate obține o specie diferită care nu constituie o reproducere firească.

Francisc Josif Rainer - portret din anii 1930

Rasa intră în cadrul speciei. E vorba cu alte cuvinte de un tip, de un tip viu, un tip organic subordonat tipului speciei. Tipuri organice găsim nenumărate. Atârnă de punctul de vedere pe care-l adoptăm. Iată bunăoară o primă clasificație. Ca să pornim de la ceva concret, putem deosebi într-o adunare oameni longitudinali și oameni de structură îndesată. Noi știm ce înseamnă tipurile acestea: sunt tipuri constituționale. Mult se ocupă astăzi medicina în special la aceste tipuri, fiindcă stabilirea acestor tipuri ne arată o dispoziție morbidă. Iată tipurile constituționale în legătură cu un interes special al rezistenței la împrejurările anbianților. Căci ce înseamnă altceva problema aceasta a bolii? A fost foarte bine definită viețuirea la limita adaptabilității și constituției. Bine studiată trebuie să ne învețe ce șansă de îmbolnăvire, ori contrariu ce grad de sănătate are un om.

Tipurile acestea sunt extrem de răspândite în toată omenirea. Se găsesc dincolo de omenire în scara zoologică, până la animalele inferioare – s-au găsit și la pești – tipuri lungi, longvilini și tipuri îndesați, brevili. Nomenclatura e bogată, sinonimia e și ea bogată.

Au a face ceva tipurile constituționale cu tipurile considerate ca rase? Da și Nu. Nu sunt identice cu rasele, însă e adevărat că în anumite rase găsim o predominanță a unui tip din aceste două tipuri fundamentale. Tipuri constituționale există mai numeroase, le-am dat pe cele două. Cutare rasă, rasa nordică bunăoară prezintă o predominanță a tipului longitudinal; o altă rasă, rasa alpină, dimpotrivă prezintă o predominanță a tipului îndesat. Avem și extreme în privința aceasta. Populația din America de sud prezintă predominanța tipului îndesat în mod extrem. Cu toate acestea, nu încape identificarea conceptului de rasă cu conceptul de tip constituțional, fiindcă amândouă aceste tipuri constituționale se găsesc reprezentate în toate rasele. Atunci într-o societate, într-o comunitate mare, găsim foarte des și alte tipuri caracteristice.[2]

Iată tipul profesional. Pe țăranul legat de glie îl cunoaștem chiar dacă l-am îmbrăca altfel. Tot așa, un tip care aparține corporației ferarilor are un aspect altul, decât un tip care aparține corporației croitorilor. Iată, sunt tipuri incontesatbil caracterizate fiecare printr-o anumită muncă, dar care se înțelege că n-au nimic de-a face cu conceptul de rasă.

Cum vom caracteriza tipul de rasă?[3] Sunt oameni care posedă un mănunchi de caractere ereditare selectate sub acțiunea mediului. Pare destul de săracă această definiție, fiindcă întîi nu ne indică mărimea și sunt dificultățile inerente în genere definițiilor biologice, dar în expunerea care va urma voi preciza. Dar în definiția aceasta am pus problema cu care trebuie să fie pătruns oricine vrea să gândească asupra rasei. Un mănunchi de caractere ereditare. Trebuie să avem noțiunea clară despre ce înseamnă aceste fapte ereditare și în al doilea rând, selectate sub influența ambianței, și atunci trebuie să ne întrebăm: în ce fel s-a ajuns la această selectare? Cum s-a ajuns la adunarea acestui mănunchi de caractere ereditare într-un grup de oameni? Acestea sunt problemele fundamentale ale științei rasei.

Pe urmă vine întrebarea cealaltă: dacă au fost de la început în omenire rase diferite; dacă nu, atunci unde s-au putut forma rasele, și așa mai departe.

Deci primul punct de precizat este acesta: ce înseamnă caracter ereditar? Și aici vin două noțiuni de însemnătate formidabilă nu numai pentru biologist, dar pentru oricine. Una este omul așa cum se prezintă nouă, în dezvoltarea sa, mijloacelor noastre de investigație, și alta este potențialitatea lui ereditară. De aici s-au creiat doi termeni care ar trebui să intre în termenii oricărui om care gândește: termenul de feno-tip, adică tipul aparent, tipul analizat pentru fiziologist și pentru psihologist, și tipul genotip, tipul ereditar.

Fenotipul s-a produs din gheno-tip sub acțiunea ambianței. Unei ambianțe definită i se datorează un anumit feno-tip; o altă ambianță ar fi produs alt feno-tip. Veți întreba: de unde știm? Voi răspunde, întîi din faptul experiențelor făcute asupra plantelor și animalelor. Dar speța umană se află într-un caz cu deosebire favorabil în această privință. În alte privințe cercetările asupra eredității sunt foarte greu de făcut, și fără legi stabilite asupra plantelor și animalelor n-am fi putut să respingem legi din același timp la om. Dar în această privință, chestiunea aceasta specială, raportul dintre fenotip și genotip, speța umană se găsește într-o situație deosebit de favorabilă.

 Iată de ce? Există gemeni dezvoltați dintr-un singur ovul. Cei mai mulți germeni sunt fiecare din alt ovul. A patra parte din celule sunt uni-ovulare; din patru celule una este uni-ovulară. Cei doi germeni provin dintr-o singură celulă maternă. Vasă zică materialul e destul de bogat. Și acești germeni din aceiași celulă ovulară fecundată de un singur spermatozoid au identic aceiași constituție ereditară. V-am spus de ce. Și mai insist încă un singur moment, fiindcă știți că dintr-o celulă germinală pot rezulta două ființe. Acesta este unul dintre faptele biologice cele mai uimitoare, care au fost scoase la iveală în zecimea de ani din urmă, chiar unul din faptele care au dat un mare avânt neovitalismului.

O celulă germinală fecundată se divide. Acesta este procesul de creștere. O celulă se împarte în două, celula a doua în patru etc., fiecare parte dând un organism întreg.

Trec la chestiunea noastră. Deci există ființe umane care în chipul acesta provind dintr-un ovul, dintr-un singur ovul fecundat. La un moment dat al dezvoltării, probabil nu imediat, ceva mai tîrziu, spermatozoidul, materialul acesta de celule se împarte în două și fiecare jumătate evoluează independent dând o ființă întreagă. Aceste două ființe sunt ființele cele mai înrudite pe care le putem imagina, mai înrudite decât copii cu părinții, ori copii între dânșii, fiindcă o să vă arăt cât de variabile sunt gradele de înrudire între copii, între frați.

Și atunci aceste două ființe de o constituție identică se dezvoltă într-o ambianță, care în speța umană nu poate fi identică. Și au servit aceste cazuri pentru eluciditatea chestiunei ambianței asupra eredității, ceea ce v-am spus că se cheamă cu un termen grecesc gheno-tip, tipul generic și deosebit. Faptele acestea se urmăresc cu cea mai mare atenție, fiindcă ele ne dau putința să stabilim variabilitatea omului, constituția lui fiind dată.

Să anticipez că s-au găsit la asemenea gemeni dintr-un singur ovul forme craniane diferite, unul cu craniul scurt, celălalt lung, deosebiri care de altfel constituie caracterele definitorii dintre rase. Nu vreau să enumăr;  s-a găsit foarte multe, alături bineînțeles de asemănări formidabile, care ele mai ales au făcut obiectul cercetărilor medicale de mai mult și care au impresionat publicul cel mare, precum moartea a doi frați, uni-ovulari, care locuiau în localități foarte diferite și care au avut existențe destul de diferite. Dar aceasta nu ne interesează pe noi.

Ați înțeles acum că genotipul e ceva care nu poate fi prins direct, fiindcă nu-l vedem decât în realizarea cu concursul ambianței și această realizare variază cu ambianța. Ne apare atunci ca un fel de ideie platonică. Acum oricare ne putem apropia de acest gheno-tip. E sesizabil din punctul de vedere al cercetării concrete, adică cea care vrea să dea legi în gândire. E ceva material, e ceva substanțial care poate fi urmărit în transformările sale. În cei din urmă 30 de ani s-au făcut în privința aceasta progrese formidabile și am să vă prezint lucrurile extrem de succint.

Iată anume ce vreau să vă spun. Ca noțiuni preliminare îmi trebuie foarte puține din partea Dvs. Îmi trebuie atâta: să știți că orice organism, afară de protozoare, e alcătuit dintr-un număr de celule, la care se mai adaugă în măsură crescândă, elaboratele de la hrană, partea moartă din organism, care însă servesc la alcătuirea clădirii sale. Aceste celule esențialmente sunt alcătuite din două părți: dintr-un nucleu care stând în mijlocul celulei, poate fi asemănat cu un sâmbure, și se înțelege, din restul corpului celulei, protoplasma uneori se cheamă pe scurt plasma celulei. Aceste două formațiuni sunt în legătură funcțională foarte strânsă, în sensul că nucleul este principiul diriguitor. O comparație mult întrebuințată și care are un fond foarte real e că nucleul e ca inginerul unei întreprinderi.

Acum, în nucleu există niște elemente morfologice bine caracterizate pentru tehnica noastră prin faptul că fixează intens anumite culori de anilină și fiindcă fixează culori, aceste corpuri au fost numite în mod logic de la cromatină, culoare, cromozomi, adică corpuri care se colorează intens. Constituția chimică a cromatimei se înțelege că a fost urmărită lung de tot.

Deci, celula cu protoplasma ei, cu nucleul și în nucleu cromozomii. Acești cromozomi sunt în număr constant pentru fiecare speță vegetală ori animală, număr foarte variabil, de la doi până la multe sute. Noi oamenii avem în celulele noastre 48 de cromozomi și anume, 24 de la un părinte și 24 de la celălalt părinte.

Ați înțeles atunci că fecundarea în esență constă în asocierea a două serii de cromozomi. Și acum vă prezint o schemă pentru o speță care posedă 4 cromozomi, unde puteți vedea celule germinale de origine parentală diferite, fiind colorate diferit, cea paternă în roșu și cealaltă în albastru. Și atunci puteți vedea, că atunci când celula paternă pătrunde în celula germinală maternă se dezvoltă un proces morfologic extraordinar de impresionant, care nu interesează, cum încetul cu încetul dobândește precizări de structură, pe care nu le-a avut înainte. E vorba de diviziunea muncii. Iată în sfârșit un stadiu definitiv al diviziunii, în care vedem cei doi nuclei cel al ovulului și cel al spermatozoidului, iar deasupra membrana acestor nuclee care îi apără de zarva foarte obișnuită din protoplasmă. Și se realizează asocierea acestor cromozomi.

Și aici vedeți o fază din prima diviziune a ovulului fecundat. Cum se prezintă ea? Vedeți aici 8 cromozomi. De ce? Cele patru cromozoame s-au așezat în conținutul ovulului fecundat și fiindcă e vorba de aceasta să dea naștere la două celule, trebuie distribuite cu mare exactitate și a dezvoltat lumea organică tot un proces pentru realizat această exactitate de distribuție, de o complicație și de o regularitate extraordinară, fapt care ne arată că această substanță trebuie să aibă importanță biologică extraordinară. Și într-adevăr vedeți aici realizată această diviziune. Patru cromozoame vor trece într-o celulă mică și știm acum că din cele patru cromozoame, două sunt de origine paternă și două de origine maternă. Aici celula se află în perioada ei, în faza ei funcțională curentă. Cromozoamele nu se văd însă. Ele nu se văd decât atunci când celulele trebuie să se dividă. Pe urmă e tot jocul acesta, în care acele patru cromozoame se duc spre cele două jumătăți ale celulei ovulare, până când în sfârșit s-au dezvoltat complet cele două celule, fiecare având patru cromozoame, două paterne și două materne.

Acum dacă se cercetează morfologicește, exact această materie cromozomică, într-un mare număr de specii, se poate dovedi că diferite cromozoame nu sunt identice ca formă, și se pot așeza în serii care diferă și prin dimensiune și în măsură mai mică prin formă, adică avem cum era de așteptat două serii care să corespundă, deci două garnituri de cromozoame paterne și materne. Pare a fi alcătuite din buchete care n-au aceiași valoare fiindcă revine deosebirea de formă individuală în fiecare din cele două garnituri. Cu alte cuvinte avem în aceste garnituri de cromozoame forme care să corespundă, forme omoloage.

E inutil să mai intru în amănunt. Imens de multe cercetări au arătat că fiecare din aceste cromozoame e un buchet de factori ereditari; fiecare din cele două cromozoame e un obiect de factori ereditari.

Ce însemnează atunci cromozomii omologi paterni și materni? Fiecare din cromozoamele omoloage influențează însușirile de feno-tip. Iată bunăoară, pentru speța umană s-a putut preciza că un anumit factor se află localizat în cutare cromozoamă.

Dar mai am de adăugat un lucru înainte de a reveni asupra acestei chestiuni. Când aceste cromozoame, – insist din nou – pot fi evidențiate în toate celulele corpului nostru, atunci când se divid, deci în celulele care în viața noastră activă nu se mai divid, celulele nervoase nu se mai divid, nu se multiplică, noi nu mai putem afirma că există garnituri de cromozoame complete, dar la fiecare diviziune din nou se poate constata existența celor două garnituri de cromozoame.

Acum se pune o întrebare care trebuie lămurită înainte ca să ne întoarcem la chestiunea esențială. Cum se face că celulele germinale, atunci cînd se produc ele mai au acest număr dublu? Întrebare de prisos, fiindcă am văzut că celulele despre care am, vorbit, acești cromozomi sunt suma cromozoamelor materni și paterni. Atunci ca să se formeze celula germinală, trebuie să se reducă numărul cromozoamelor la jumătate.

Pe noi ne interesează în primul rând variabilitatea speciei umane în chestia rasei și ce am să vă prezint este unul din factorii variabilității. Cum? Cum se face reducerea numărului cromozoamelor în cursul numărului de diviziuni prin care trebuie să treacă celula germinală. În cursul uneia dintre aceste diviziuni se face această reducțiune la jumătatea numărului de cromozoame, dar nu cum s-ar putea aștepta ceva separându-se pur și simplu garniturile paterne de garniturile materne.

Elemementele din care se va constitui o garnitură pot fi luate din ori care din celule, indiferent, așa încât făcând socoteala acestei posibilități, vom găsi o variabilitate importantă. Probabilitatea cea mai mare va fi pentru un număr prezumtiv egal de cromozoame paterni și materni, dar în jurul acestei probabilități există variații și acum adăugați că acest joc al hazardului se realizează și pentru celulele celelalte regeneratorii și vedeți câte posibilități de variabiltate există. Iată dar un izvor formidabil de variabilitate.

Acum este precizată noțiunea de factori ereditari, într-atât încât îmi trebuie pentru a dezvolta problema rasei și pentru a putea trece pe urmă mai departe. Ce se poate spune despre acest factor ereditar? Mult timp era un simplu X. În ce sens? În ce privește constituția lui. Ce se poate spune astăzi despre acest factor ereditar, sunt următoarele lucruri. Întîi e vorba de părticele materiale extrem de mici. Încă ceva s-a stabilit printr-o serie de cercetări făcute cu răbdare formidabilă, făcute pe un anumit organism și pe urmă confirmate și pentru alte organisme. Factorii aceștia ereditari sunt așezați în cromozoame, în mod liniar așa încât s-a putut constitui așa zisa parte cromozomică, precizându-se distanțele relative dintre dânșii.

Dar dacă ar fi așa atunci orice modificare materială trebuie să se manifeste în feno-tip. Să presupunem că un cromozom poate să sufere accidente, să-i rupă dintr-însul și nu mai trece cromozomul întreg. Toate efectele acestea au fost urmărite în diferite împrejurări. Vedeți dar că biologia a ajuns să se apropie de probleme care privesc oarecare înviorare.

Acum, efectele acestor factori ereditari? Extraordinar de variate. Întîi natural s-au urmărit efectele vizibile. Acestea erau de așteptat la plante. Culoarea florilor, forma frunzelor etc. Pe urmă natural s-au putut urmări și efectele de natură fiziologică. În sfârșit s-a văzut că sunt factori ereditari, care sunt în stare să determine efecte multiple, nu unul singur. S-a văzut că pentru producerea unui anumit efect e nevoie întîi de factorul care are rolul absolut determinant în producerea culorii, dar mai este nevoie de factorul de dispoziție care nu lasă culoarea să se distribuie uniform, și o distribuie împestrițat, mai sunt factorii de intensificare și de inhibiție care pot juca un rol și care joacă un rol însemnat de tot. Factorii aceștia ereditari se transmit ca niște unități, independente. E adevărat că au venit pe urmă completări că ar exista și alți factori. În cele două cromozoame omoloage avem factori omologi. Dar când se dezvoltă cele două garnituri cromozoame, se unesc cu altele, se pot întâlni așa încât noțiunea aceasta de unitate, cu toate rezervele rămâne ca un fapt fundamental.

Acum iată am dat conceptului de genotip un conținut material. Genotipul este masa de posibilități de realizat care există în aceste cromozoame a căror realizare va atârna de ambianța în joc, de ambianța eventuală. Acum întrebarea care se pune este aceasta: când o ființă și-a modificat în descendenți însușirile, ce s-a întâmplat? Ori s-a schimbat ambianța – atunci vorbim de modificații, fiindcă aceste modificări sunt trecătoare, ori imediate, adică nu trec prin două generații; ori se poate întâmpla ca să joace un rol mare, sunt ceva mai durabile, mai continuă încă un număr de generații. Faptele acestea dintîi au fost considerate ca jenante, în prima perioadă de evoluție a acestei științe a eredității experimentale. Constatarea că însușirile vizibile pe care le reprezentăm sunt legate de factori care nu se lasă influențați, a dus la concepția rigidității a constituției organismelor, grozav de jenantă pentru chestiunea evoluției. Și s-a ajuns acolo încât la un moment dat a fi mendelist însemna aproape a fi cel puțin în rezervă față de chestiunea evoluției.

Dar deși evoluția este un fapt care nu poate fi contestat, în realitate explicația acestui fapt ne lipsește. Ei bine ideia acestei fixități a factorilor ereditari a fost imens atenuată. Astăzi știm că ea nu e absolută, e relativă. Atenuările au venit întîi sub o formă care n-a putut să impresioneze foarte mult. S-a constatat apariția de însușiri noi ereditare în mod brusc, mutațiile păreau izolate. Pe urmă în măsură ce experimentările lămurindu-se în decursul unei activități de zecimi de ani, asupra aceluiași obiect, cu toate particularitățile obiectelor, s-a constatat că mutațiile acestea sunt foarte frecvente, așa încât nu mai încape îndoială că fixitatea factorilor ereditari e ceva relativ.

Deci, iată că am dat acum de un nou izvor de variabilitate a factorilor. Am avut întâi combinația variabilă a garniturilor de cromozoame – acestea au primit ca nume tehnic denumirea de mixaj; iată acum mutația.

Acum trebuie să ne apropiem de problema noastră. Însușirile vizibile, însușirile feno-tipului care distribuiesc rasele îndată ce se prezintă, ca un mănunchi cum au apărut? Aici nu încape îndoială că au apărut sub formă de mutații. Mutațiile sunt dovedite și pentru om absolut certe. O infinitate de boli au apărut prin mutații. Aici vă dau date absolut certe. Dar poate să apară prin mutații culoarea albastră a ochilor și blondul părului, bunăoară în țările negrilor? Desigur, desigur. Mutații de acestea și în toate direcțiile nu sunt legate în mod exclusiv de condiții anumite externe. Pot apărea ori unde numai că în anumite ambianțe au și ele determinări mult mai mari.

Iată dar că am ajuns la un punct mai înalt. Am urcat încă o treaptă. Acum să atac chestiunea însăși a rasei. Întâi au fost de la început mai multe rase? Natural că pentru aceasta ar trebui să știm cum s-a înfățișat primul om. Documentele oricât de mult s-ar fi căutat, sunt încă foarte puține. Fazele de tranziție știți că au fost găsite foarte răspândite, întîi în Java[4] (acela găsit acum câteva zecimi de ani de Dubois)[5]. Pe urmă încă în Germania a fost găsit, în anii din urmă. Unii antropologi afirmă că e vorba de om, capacitatea craniană apropiindu-se de cea a omului.[6]

Ei bine, deosebiri între aceste obiecte există dar putem noi să excludem variabilitatea de care v-am vorbit atât înainte? Nu. Ne putem întreba – aceasta este important, seria aceasta de idei ne va servi mai încolo – în ce condiții a apărut omul, dacă condițiile în care a apărut el erau de natură să determine, să favorizeze de la început apariția unor forme variate, diferite? Natural că în privința aceasta suntem oarecum în plin roman științific și zicem că romanele lui Wallace sunt interesante, că oarecum ne dau bazele pe care se construiește și atunci pe ce bază se construiește ca să apară o rasă nouă? Ați văzut că e nevoie de mutație, e nevoie de ambianță foarte activă, foarte deosebită de cea până acum. Și mai e nevoie de izolare geografică. E foarte ușor de înțeles pentru ce e nevoie dâe un grad de consaguinitate în reproducere și se înțelege că mai intervine se șelecțiunea, întrucât indivizii sunt eliminați. Iată un rezultat câștigat.

Acum, unde s-ar putea localiza apariția acestui preom? Când ar fi trebuit să apară știm. La începutul terțiarului a fost fluorescența mamiferelor. Și treptat au apărut atunci mulți sub forma ancestrală. În sfârșit pe la începutul terțialului se pot realiza în acea epocă modificări ale ambianței de dimensiuni foarte mari și care să prezinte apariția unor mutații. Au avut loc pe atunci ridicarea lanțului muntos al munților Himalaya, deci o modificare de climat extraordinară. În ținutul acesta exista tendința aproape a tuturor cercetătorilor de a localiza originea omului. De ce? Fiindcă era ținutul cel mai favorabil pentru o dezvoltare extrem de largă. Era un spațiu enorm. La începutul terțiarului în cea mai mare parte – se întindea până în Franța – exista un climat tropical și se înțelege atunci condiții extrem de favorabile pentru o dezvoltare largă. Afară de acestea se știe că din Asia au iradiat cele mai multe specii de mamifere în America. Și tot așa în Europa. Acum ridicarea munților Himalaya se înțelege că a modificat profund condițiile existenței, a  determinat apariția de zone geografice, de care știm foarte bine, că sunt legate zonele vegetale.

S-a mai adăugat printre pricinile care au dus la străbunul animal la om, de la preom și acesta. Dar în zonele acestea sunt de presupus diferențieri atât de adânci de climat încât să putem admite formarea de la început a raselor diferite? Iată ce va fi spus. Într-o zonă mare de întindere se înțelege că se vor forma tipuri locale mai mult sau mai puțin întinse, cum vedem în cuprinsul oricărei populații umane, chiar tipuri locale de dezsvoltare variabile până la tipuri regionale, după cum și românii se împart în munteni, în moldoveni, în ardeleni etc. Intervine aici fără îndoială în afară de condițiile locale, un întreg complex de factori sociali etc. Dar nu e mai puțin adevărat că avem tipuri locale care pot fi puse în legătură cu condițiile de existență materială. Ei bine acestea trebuie să fi existat și atunci punctele de plecare pentru a admite originea raselor umane din străbuni diferiți, nu s-au găsit suficiente. Dacă e vorba de precizat descedenții noștrii ori ascendenții noștri animali, astăzi este considerat ca cel mai probabil lucru că am avut un ascendent comun cu cimpanzeul. Cimpanzeul prezintă mai multe trăsături comune cu omul.

Pentru izolarea raselor umane ce fapte se pot invoca? O expunere interesantă făcută de antropologul Von Eickstedt, care în lipsa alteia mai bune merită să fie prezentată.[7] Factorul prin care se caută să se explice diferențierea de rase este izolarea geografică. Ei bine, la acțiunea asupra ambianței produsă de formidabilele modificări tectonice care au fost masa Iranului, Himalaya, s-a mai ridicat la sfârșitul terțiarului încă un factor de acțiune formidabilă și anume perioada glacială. Odată nu era încă stabilit dacă a existat și în Asia. Astăzi e perfect stabilit că au existat măcar două dacă nu trei perioade glaciale succesive. Pentru Europa patru sunt clasice. Și atunci s-au creiat în ținutul acesta formidabil de întins domenii izolate. Cum? A fost întîi zăvorul epipolar, pe urmă unul diagonal – seria aceasta de munți glaciați care se întind până spre colțul nord-estic al Asiei și în felul acesta se despart trei teritorii socotite de Von Eickstedt că ar fi logic să așezăm dezvoltarea celor trei rase fundamentale ale omenirii de azi.

Deci, după dânsul de acolo s-au revărsat ele pe urmă în perioada post glacială, când au devenit posibile căile de expansiune. Trebuie să vă spun că problema specială a raselor nu este rezolvată definitiv prin aceasta. Este discuție bunăoară asupra originii rasei nordice. Discuțiile în această privință sunt în toi, așa încât într-o conferință de o oră să vin cu amănunte în direcția aceasta.[8]

Teritoriile acestea – insist – erau bine despărțite unul de altul. În Sud, marea aceasta muntoasă, izolată – teritoriul rasei galbene -, munții Himalaya în care localizează Von Eickstedt dezvoltarea rasei negre.[9] Acum sunt fenomene care vin în sprijinul acestei idei. Iată bunăoară formele umane, care primitiv sunt toate, cum se spune, marginale, sunt întinse spre periferie și în genere nici nu le mai găsim decât în pădurile tropicale. Pădurile tropicale se crede că ar fi constituit mediul cel mai favorabil pentru diferențiere. Astăzi e admis că dimpotrivă în pădurile tropicale diferențierea încetează, trăsăturile de diferențiere sunt prea neînsemnate.

Ei bine formele marginale sunt extinse la periferie. Extinderea aceasta radiată, centrifugă a raselor, a formelor superioare admise pentru omenire se completează și colaborează prin faptele observate la animale. Aceasta se observă, de pildă, la rinoceri, precum și la maimuțe. Formele cele mai radiate au fost întinse cu toate la periferie.

Iată dar în trăsături foarte mari expusă problema pe care ne-am propus-o. V-am prezentat factorii ereditari cu toată amploarea cuvenită. V-am prezentat mai puțin alte chestiuni generale: factorul de izolare geografică și mai ales factorul de selecțiune. Dar e imposibil să abuzez mai departe de timpul dvs. Și am lăsat tocmai, în felul acesta, neamintită partea care în fond este cea mai cunoscută marelui public, acțiunea factorilor de selecțiune.

autor: Francisc Josif Rainer, Conferința susținută la 30 aprilie 1934.

Congresul pentru înaintarea științelor. Fundația Carol I.


[1] `Termenul de rasă are o origine incertă. S-a presupus că el derivă fie de la cuvântul arab «ras»(origine), fie de la latinul «radix»(rădăcini), fie, în sfârșit, de la cuvântul «ratio»(mod, natură), așa cum era  folosit în literatura romană. Oricum, cuvântul este întâlnit pentru prima data în Italia în secolul al XIV-lea sub forma «razza» și în Portugalia(«raça»). În secolul al XVI-lea apare în literatura engleză «race», pentru ca apoi să se răspândească în lumea întreagă.. Definirea raselor a constituit și constituie încă una dintre problemele cele mai dezbătute în antropologie. Definițiile date rasei au fost condiționate de gradul de dezvoltare al științei”(Ștefan Milcu, C.Maximilian, Introducere în antropologie, Editura Științifică, București, 1967, p.204).

Ștefan Milcu a fost elev și continuator al școlii raineriene.

[2] „(…)Rasa ca atare nu cunoaște hotare etnice. Rasele, ca procese naturale, s-au format cu mult înainte de apariția popoarelor și a statelor naționale. De aceea o rasă se extinde peste hotarele multor țări, după cum populația unei țări poate fi constituită din mai multe rase. O rasă bine individualizată, formată prin procesele generale ale evoluției, nu se păstrează ca atare decât în condiții de izolare”( Ștefan Milcu, C.Maximilian, Introducere în antropologie, Editura Științifică, București, 1967, p.205).

[3] Rasa umană era un termen foarte modern în acea perioadă. Pentru Rainer nu există o rasă pură, ci un amestec de rase în dominanta unor caractere morfologice dominante și care este cararcteristic unor zone geografice, adică „indivizi umani cu un ansamblu caracteristic de caractere fizice ereditare” dominant într-un areal geografic pe care îl denumește, rasă meditaranoidă. Nominalizează regiunile în care este dominantă această rasă. Pentru nordul Africii menționează componenta «neagră» ca urmare a amestecului.

[4] Este vorba de genul pitecantropilor de Jawa(homo erectus  erectus) aparținând Pleistocenului mijlociu.

[5] Descoperirile lui Eugene Dubois au fost făcute la Trinil în insulele Jawa la sfârșitul secolului al XIX-lea(1891) iar ca periodizare straturile de la Trinil aparțin unei a doua etape de colonizare a arhipelagului indonezian de azi, într-o perioadă când aici era climă temperată iar animalele, precum elefanții și antilopele, erau originare din China.

[6] Este vorba de omul de Neanderthal(H.sapiens neanderthaliensis) apărut în Pleistocenul mijlociu, fiind un exponent al culturii musteriene. El ocupa Europa,, Africa de nord și Asia centrală.

„(…)Pitecantropii și neandertalienii erau considerați genuri, fiecare având numeroase specii. Includerea neandertalienilor și a oamenilor sapiens sapiens în aceeași specie este justificată acum de faptul că între aceste două populații au avut loc încrucișări  din care au rezultat descendenți fertili”( Ștefan Milcu, C.Maximilian, Introducere în antropologie, Editura Științifică, București, 1967, p154).

 

[7] Egon Freiherr von Eickstedt(1892-1965) a dezvoltat o clasificare a omenirii în trei mari rase geografice: caucazian, mongoloid și negroid. Potrivit lui Eickstedt aceste trei mari rase inițiale apar în finalul ultimei perioade glaciare în trei zone izolate sau „spații de reproducere”, unde s-au dezvoltat prin mutație și selecție. Prpblematica aceasta este dezvoltată în lucrarea sa principală din anul 1934, Rassenkunde und Rassengesichte der Menschheit..

[8] Francisc I. Rainer dezvoltă această teorie într-o altă conferință, «Originea poporului egiptean»(susținută public la 4 decembrie 1933,  înaintea celei de față) și pe care o prezentăm adnotată mai departe.

[9] Descoperirile lui Dort, Likky, Tobias situează formarea primilor oameni în Africa. Driftul african reprezintă condiționarea diferențierii strămoșilor comuni cu maimuțele a austropitecinelor și ulterior a hominidelor.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign