E-Antropolog

EDUCAŢIA PENTRU VALORI

12 decembrie 2011 Adrian Majuru Editorial

Principalele probleme ale filosofiei şi existenţei sociale contemporane sunt corelate cu moralitatea sau cu domeniul valorilor etice. Extensia preocupărilor şi investiţiilor în educaţia şi dezoltarea culturii civice se înscrie în reacţiile legate de încercarea de a acorda progresul rapid al tehnologiei şi al noilor forme de existeţă socială la domeniul valorilor umane. Este un efect cauzat de necesitatea fundamentării unei noi paradigme în care să fie atenuate şi, treptat, eliminate convulsiile şi rupturile ce însoţesc trecerea de la societatea postindustrială la era informaţională. Presiunea cotidianului impune o reacţie consistentă faţă de anomia socială tot mai generalizată. Programele şi valorile propuse în planul educaţiei morale si civice nu au avut până în acest moment impactul scontat, in special în domeniul respectiv , fiind evidentă şi dramatică diferenţa dintre realitatea „instituţională” şi realitatea „trăită”. Dacă din punct de vedere instituţional putem observa uneori o benefică insistenţă asupra aspectului etic al procesului educaţional, în planul praxisului cotidian se remarcă lipsa contactului cu rezultatele reale ale proiectelor dezvoltate pentru implementarea valorilor culturii civice. Impactul metodei de educaţie morală în realitatea trăită nu este cel scontat, dinamica socială, cotidiană, venind peste discursurile optimiste ca o replică dură. Creşterea procentuală a fenomenelor de tip violent reprezintă un fenomen care impune în mod imperativ şi urgent o schimbare , o nouă abordare a formării caracterului şi a educaţiei pentru valori şi deci implicit la investiţii mai mari în acest domeniu şi descoperirea unor metode mai eficiente cu rezultate concrete în planul comportamentelor reale. Problema valorilor şi a fundamentelor etice rămâne un spaţiu marcat de eticheta comodă conform căreia aceasta  reprezintă un domeniu al preocupărilor filosofice separate în mare măsură de realitatea cotidiană. Valorile transmise în educaţia publică se traduc în mod direct şi real în comportamente şi acte sociale, iar lipsa credibilităţii şi ineficienţa metodelor sunt transpuse în planul practicii  într-o dinamică opozantă. Pornind de la acest criteriu, preocupările legate de educaţia moral-civică în şcoală s-au intensificat. În acest context, se observă că în prezent, sistemele de învăţământ occidentale abordează dimensiunea axiologică a educaţiei în cadrul unor programe speciale şi integrează în curriculum educaţia pentru valori ca un segment distinct. Putem regăsi acest palier reprezentat sub diferite titulaturi: character education, values inculcation sau citizenship education, semnificativ fiind faptul că reformele curriculare conferă un spaţiu distinct educaţiei pentru valori , atât în planul cercetării, cât şi în cel al practicilor educative . Discuţia publică asupra creşterii, violenţei şi a criminalităţii juvenile pune problema responsabilităţii şcolii faţă de investiţiile în domeniul educaţiei pentru valori . Investiţiile concretizate în programe , proiecte şi materiale suport nu  şi-au atins scopul de îmbunătăţire şi ameliorare a situaţiei, cu atât mai mult cu cât sociologii şi statisticienii semnalează o creştere a criminalităţii şi delincvenţei în rândul tinerilor. Eşecul proiectelor demarate în planul educaţiei pentru valori şi în domeniul moral-civic este în principal datorat  dezinteresului manifestat faţă de aspectul cu cea mai mare importanţă pentru formarea  comportamentelor sociale în perioada erei informaţionale: spaţiul imaginarului.

          Televiziunea şi cinematografia sunt instituţii sociale care îşi datorează succesul educativ evident (deseori neintenţionat şi iresponsabil) activării imaginaţiei individuale întrun spaţiu imaginar structurat, coerent şi atractiv.

          Ignorarea sau subestimarea aspectului etic în şcoală, precum şi abordarea greşită a problemei educaţiei morale tind să devină aspecte dintre cele mai fierbinţi ale educaţiei publice contemporane. Cazurile tot mai frecvente de delicte comise în şcoală între elevi reprezintă un serios avertisment dat de realitatea educaţiei publice şi un argument în favoarea unei abordări serioase a modelului . „Moda” asasinatelor comise de către elevi în liceele şi facultăţile americane- chiar de curând- devine un coşmar tot mai frecvent şi se extinde pe un spaţiu geografic tot mai mare , contaminând chiar şi învăţămâtul autohton (cazul de la liceul Jean-Monet). Aceste fenomene ţin în mod evident de dezorientarea în privinţa valorilor , în special pentru segementul de vârstă specific populaţiei şcolare. Lipsa de resurse şi de intenţie a şcolii de a propune un model etic viabil are ca principal efect faptul că elevii devin un segment social care îşi construieşte etica fără repere morale, totul fiind posibil . În România  fenomenul are aceleaşi caracteristici în ce priveşte dezvoltarea comportamentului etic . Noua realitate a acestui început de secol a impus spargerea limitelor în majoritatea palierelor existeţei sociale , omul văzându-se pus în faţa unei posibilităţi aproape nelimitate de transgresare a vechilor graniţe spaţiale, temporale, de cunoaştere şi chiar de acţiune. Posibilitatea cunoaşterii şi a acţiunii transformată de internet şi de noile reţele informaţionale , noile instrumente ale tehnologiilor informatice, transporturile de mare viteză, presiunea televiziunii şi realităţile ei alternative au adus , pe lângă avantajele cunoscute, o confuzie a omului contemporan care este lipsit în noua realitate de reperele necesare echilibrului moral, situaţie sesizată şi de către cunoscutul scriitor Francis Fukuyama care atenţiona în lucrarea sa „The Great Disruption” că : „Se întâmplă cu siguranţă ceva  cu viaţa noastră socială şi morală. Conecţiile sunt economice, tehnologice şi culturale”. Diferitele forme de comportament deviant, lipsa de responsabilitate în familie, în special faţă de copii, consumul de alcool şi droguri, criminalitatea şi delincvenţa devin tot mai mult o problemă a opţiunii personale în care nu este legitimat nici un filtru moral. Constrângerile sunt cele impuse de legile formale, dar , atata timp cât individul se poate sustrage acestor reguli sau poate spera că nu va fi sancţionat legal, restricţiile sunt percepute ca forme de constrângere arbitrare si exterioare. În final omul apare ca  un stăpân unic şi absolut al alternativelor, fără restricţii etice ; moralitatea acestei perioade fiind lipsită în mod deliberat de un set de reguli morale. Datorită creşterii insecurităţii, exploziei indicilor care relevă accentuarea fenomenelor ce urmează realitatea relativizată extrem a societăţii postmoderne, omul contemporan simte nevoia acută de a găsi repere axiologice.Instituţia educaţiei publice este cea mai în măsură să echilibreze câmpul imaginarului social, putând fi o sursă a modelelor comportamentale dezirabile social. Familia este responsabilă de rezultatele şcolare în cea mai mare măsură. Ca instituţie, familia a suferit modificări profunde care au implicaţii directe asupra capitalului social şi, ca o urmare inevitabilă, asupra capacităţii instituţiei familiei de a oferi o alternativă formării  etice a tinerilor. În România familia se află sub o uriaşă presiune economică şi culturală care face ca, practic, să nu avem de-a face cu o situaţie comparabilă  cu a altor ţări. Având în vedere o medie care exclude absolutizarea situaţiei, putem enumera succint câteva cauze ale coruperii , slăbirii sau dispariţiei educaţiei morale la nivelul famimilei în societatea românească: modelul social propus , confuzia culturală, ignorarea aspectelor etice în  învăţământ, presiunea economică, dihotomia şcoală-familie şi lipsa responsabilităţii şi nu în ultimul rând tensiuni valorice la nivelul generaţiei adulte.

          Familia are nevoie, la rândul ei, de ajutor şi de consultanţă pentru a recăpăta echilibrul axiologic pierdut. Familia poate fi reabilitată prin schimbarea paradigmelor educaţiei publice din punctul de vedere al fundamentelor etice, iar dacă şcoala nu oferă repere etice care să poată sta la baza constituirii capitalului social, este naiv să se aştepte un asemenea demers din partea famliei. Scopul educaţiei şcolare este de a ajuta elevii să construiască valori diverse şi utile la nivel individual în contextul propriei lor culturi, în special atunci când este implicat conceptul de minoritate. Valorile educaţiei sunt , în cadrul noii paradigme, utile în contextul culturii specifice; nu sunt corecte sau incorecte, bune sau rele, pozitive sau negative, ori universal-valabile. Un curriculum structurat narativ trebuie  sa respecte reguli de ordin sintactic, semantic şi estetic prin care sa capete coerenţă specifică genului. Proiectul de curriculum propus pleacă de la următoarele premise:

1.Educaţia pentru valori sau formarea caracterului constituie prin excelenţă un domeniu care necesită o abordare cross-curriculară.

2. Educaţia pentru valori trebuie să ofere elevilor un set de valori şi repere axiologice general umane pentru ca după aceea să-i poată pune în situaţia de a decide care sunt valorile acceptabile, soluţiile dilemelor morale  comportamentale dezirabile.

3. Curriculumul şcolii ar trebui să ajute elevul să găsească reperele pentru a distinge între bine şi rău şi pentru a găsi un răspuns plauzibil la înrebările fundamentale cu care se confruntă tinerii: „Cum ar trebui să-mi trăiesc viaţa?”,”Cum ar fi bine să fiu?”,”Ce fel de om-caracter aş vrea să devin?”.

4. Educaţia civică trebuie precedată de educaţia pentru valori.Valorile civice sunt inteligibile individului după ce acesta are repere de ordin axiologic poate face distincţia  responsabilă între tipurile de valori pe care le întâlneşre în realitatea trăită.

 

Bibliografie:

1.Bârzea Constantin, Arta şi ştiinţa educaţiei, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1995

2.Fukuyama Francis, The Great Disruption, New York, The Free Press, 1999

3.Lévi-Strauss, Antropologia structurală, Bucureşti, Editura Politică ,1978

4. Neacşu Ion, Instruire şi învăţare, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1999

5.Popenici Ştefan, Pedagogia alternativă-Imaginarul educaţional, Iaşi, Polirom, 2001

 

                                                                                                         autor:   Mircea Bostan, scriitor

 

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign