E-Antropolog

SECRETARII DE PARTID !

20 ianuarie 2012 Adrian Majuru Editorial

                     Hai noroc, tovarăşilor”, domni reajunşi ! Lua-ţi-o  aşa cum am zis-o,  fără conotaţii de  discriminări” sexuale”.

                     Cine s-ar fi gândit în bulibăşeala revoluţionară decembristă că, ei huliţii şi scuipaţii trepăduşi ai sistemului autoritaro-comunisto-păcălitor, identic cu sistemul spoito-democratrico-capitalist, SECRETARII DE PARTID, vor renaşte din propria lor cenuşă tranzitată prin zonele nemerniciei?

                     Înarmaţi cu elementele dârze ale luptei de clasă, flancaţi de minciună, demagogie şi tupeu, după ce o vreme au dârdâit în cotloanele uitării, băieţii s-au gătit frumos în hainele democraţiei şi au reieşit la rampă pentru a ne conduce spre noi culmi de progres şi civilizaţie şi nu în ultimul rând pentru a ne da indicaţii.

                     Folosind cu abilitate calităţile de propagandişti comunişti  şi ciocul spurcat s-au aburcat în funcţii de manageri, bătători de pumni în masă şi propovăduitori de insulte publice.

                     Ca un firesc al acestei groteşti mascarade “diavolii roşii” s-au înconjurat de clone, numindu-şi locţiitori, informatori, oameni de taină şi păzitori, foşti colegi de partid, călăuziţi de principiul binelui personal, la fel de “pregătiţi”, tupeişti şi fără de interior şi dragoste de neam.

                      Şi atunci de ce ne mai întrebăm, de ce ne târâm prin “mocirla” şi de ce clachează toate cele ?

                    După ce ne-o făcurăm cu mânuţa noastră alegându-i şi propulsându-i la vârf, la fiecare ciclu electoral, acum ne văităm sistematic că nu avem de niciunele, că suntem în criză de sistem, că nu suntem dispuşi de a trăi în viitorime într-o zonă de austeritate  perpetuuă, fiindu-ne greu până la inimaginabil.

                   În fiecare an asistăm la spectacole jalnice date de “revoluţionari” şi televiziuni. , uitând, ca toţi uitaţii, că  înainte de ritualul împuşcării, “odiosul dictator” a recitat din viitorul imn naţional:

                                  “ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

                                     Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ !”.

                      Evenimentele decembriste au dorit schimbarea cu urgenţa secundei rebele revoltată de încrâncenarea orei dictatoriale. Şi, de la transformări de opinie,  înfiinţări de partide, mod de abordare reformist democratic, mineriade, sărăcie, furturi în draci din avuţia naţională, privatizări în baza unor contracte confidenţiale, greve fără niciun efect, disponibilizări, tăieri de pensii şi salarii, blocări de conturi, criză mondială, şi nu în ultimul rând,  reaşezarea în fotolii confortabile de conducere a foştilor secretari de partid, am avut parte de toate,  şi să facem mătănii mulţumitoare că nu este mai rău.

                După euforia schimbării… ( păi, nu, schimbarea şefilor bucuria nebunilor!) trăim într-o epocă nedefinită, decimatoare  şi fără identitate!

           Şi dacă la începuturi…după răsturnare…munceam şi nu gândeam, astăzi, nici nu muncim (pentru că, de aia…nu avem unde), nici nu gândim, pentru că aşa ne stă nouă în fire, popor temător şi de lachei !         

            Noi, întâi facem şi după aceea gândim, dar tot prost !

           Suntem mânaţi în virtutea unei  trebuinţe imediate, eludând cu bună ştiinţă trebuinţa de perspectivă.

                     Muncim, dacă mai muncim, fără scop ori entuziasmaţi de scopuri facile, invocând sistematic, ca şi în alte ere, trista moştenire a unor epoci vetuste şi neînţelese.. Ne lămpăşim, ne suipăm şi ne desfiinţăm metodic, folosind forme neadecvate celor înzestraţi cu “glagorie” şi nu în ultimă instanţă, judecăţi de valoare spulberatoare, sărind, inconştienţi, pragul punctelor de vedere pertinent elaborate !

                 Indiscutabil, continuatori ai programelor de dezvoltare multilaterale, de la Canalul Dunărea-Marea Neagră, la cel al revigorării Şcolilor de Arte şi Meserii, din dorinţa nefastă a corenţei şi implementării tradiţiei în contemporaneitate, beneficiem de un nivel de trai “GLONŢ” în veritiginoasă coborâre pe o traiectorie matematic calculată.

               Consoartele noastre şi-au dezvoltat între timp muşchii trapezoidali, transformându-i în “sacoşeri de povară”, iar noi ne-am îmbogăţit cu boala “Basedow-Graves” de atâta holbat tâmpit la preţuri şi mult venin îngurgitat, înainte vreme de încercarea  tehnicilor mitridatice.

            Beneficiem de taxe şi impozite, cât încape, de parlamentari proşti, slugarnici şi nesimţiţi ce trăiesc într-o castă ce nu are dureri în cur de suferinţele propriului popor, dar şi de un superb sictir faţă de segmentul existenţial viitor, care ţine aproape de latura conştiinţei reminiscent-comuniste ce devansează existenţialul.

         Şi ce dacă nu avem, avem de altele !

         Noi suntem români, vom suferi şi vom izbândi pentru că… suntem ingenioşi !

          Vom inventa stomacul a cărui funcţionare se bazează pe folosirea oxigenului!

          Bine că e pace, maică !

         Sistemul birocratic  te tasează şi în secunda doi ne dorim în zona ternarului testicular-ovarian,uituc-eficient.

          Am intrat vijelios în NATO şi EUROPA, şi acum nu ştim pe unde să să scoatem cămaşa.

                                       Ne scremem în van, pentru a scoate ceva, dar şi pentru acest demers avem nevoie de sute de aprobări, pentru care trebuie să dăm şpagă şi să ne umilim. Apoi…ne lăm capul în mâini,hamangian şi ne punem întrebări hamletiene. Pe bună dreptate, continuu nemulţumit, acest popor cu state vechi în spaţiul danubiano-carpato-pontic, asimilator sârguincios al valorilor vremelnic călătoare pe  tărâmul  milenar, bârfitor prin empatie balcanică, dar nu pătimaş, cosmopolit atât cât a considerat că este necesar, dar nu îndeajuns de suficient, cu porniri interioare comuniste şi gust acru de capitalism neîmplinit, conciliant până la furt şi milog până la îngenunchere, purtându-şi crucea în stil mioritic, acceptând cu seninătate verdictul vinovăţiei şi condamnarea la moarte dintr-o demnitate genetică, în faţa instanţei istoriei, mai cu siguranţă multe şi mărunte de îndurat !

          Şi ce am mai vrea, atâta vreme cât tot secretarii de partid ne conduc ?

         Nenorociţii aştia, hidos cosmetizaţi, ne-or mânca  vârtos de zile ca şi înainte, pentru că le permitem.

         Dar cine mai are timp de ei ?

        De la tribunele demagogiei şi minciunii ei ne trâmbiţează că este bine, iar noi, îngălaţi şi nevizionari, nu sesizăm, şi că…va fi şi ma bine !

       Prostimea degringolată a năduşit în fugi contra cronometru după un certificat de naştere şi unul de deces, pâine pentru guşă, hârtie igienică pentru vremuri mai grele şi plata taxelor şi impozitelor la termen.

      În ăst timp…parlamentarii,  nemurile lor, amantele şi amanţii acestora, vechii confraţi de celulă şi  clientela politică, îmbuibaţi de banul public, fură cu demnitate, îşi bat familiile cu respect, îşi giugulsec cu discreţie ţiitoarele, astfel încât profilul lor moral să vehiculeze pe coordonatele davinciene ale perfecţiunii.

           Şi asta este cert…pentru că îmi spuse mie un fost secretar de partid, cu state vechi, ajuns parlamentar după revo-busculadă: “Bre, noi aştia comuniştii cu funcţii la vârf, atunci, ne-am jurat credinţă veşnică, şi ajutor reciproc, orice s-ar întâmpla în viitor, şi asta nu cu vorbe, ci scris cu sânge precum legământul mafioţilor sicilieni !”.

    Cine dracu’ îi mai dă jos pe aştia ???

 

                            autor:       Mircea Bostan, psiholog

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign