E-Antropolog

Parcul central: centrul teritorial, cultural, social şi economic al oraşului Tecuci – motorul dezvoltării viitorare a oraşului

11 februarie 2012 Adrian Majuru Moldova

DE CE . Am încercat să urmăresc problematica parcului central din oraşului meu natal, în timp şi spaţiu în raport cu desfăşurarea activităţilor umane.  Este povestea unei vechi pieţe transformată în centrul civic al oraşului şi cum este perceput de locuitori şi impactul asupra acestora. Cea mai frumoasă perioadă a copilăriei, a adolescenţei am trăit-o în Tecuci, spre sfârşit, am simţit cât de important era acel spaţiu, acel loc verde din mijlocul oraşului.

        Motiv pentru care, lucrarea de diplomă a fost susţinută pentru a găsi metode de dezvoltare urbană, turistică a oraşului iar lucrarea de dizertaţie a fost o încercare proprie de identificare a elementelor estetice, sociale, locale ce pot să fie folosite pentru creşterea economică a oraşului. Recunosc că nu am reuşit să evidenţiez problemele sociale, a impactului asupra populaţiei a construirii unui nou centru cultural. Motiv pentru care am considerat necesară o analiza a situaţiei existente a zonei centrale în care m-am format, locul unde am intrat în contact cu locuitorii oraşului. De aceea pot considera că parcul central, care a avut nenumărate nume dea lungul anilor, este centrul oraşului, pentru ca aici se desfăşoară majoritatea activităţilor locuitorilor, sau se învârt în jurul acestuia.

        Prezentarea zonei este una istorică, în urma căreia doresc să sublieniez importanţa acestui loc pentru întregul oraş. Informaţii despre efectele sociale a spaţiilor oraşului sunt minime, dar se pot trage concluzii persoanale. Am considerat necesară şi o analiză a situaţiei actuale, al aspectului transformat al parcului din centrul oraşului , care să îmi poată să-mi fie de folos pentru o strategie de dezvoltare cu implicaţii sociale, urbanistice (masterul urmat fiind unul de urbanism, peisagistică), având ca bază cele arhitecturale, ecologice prezente in prima lucrare.

 

Oraşul Tecuci a fost amintit în vechile scrieri încă din 1134

       DESPRE CE. Oraşul Tecuci este amplasarat la intersecţia dintre 2 drumuri principale în ţară, leagă Muntenia de Moldova, dintre Iaşi şi Bucureşti, a avantajat schimburile de mărfuri. A fost o perioadă în care acesta a dispărut de pe faţa pământului, dărâmat de toate popoarele care au trecut prin acest loc.  De fiecare dată a fost reconstruit în aceiaşi zonă. Acest fapt indică evident, calităţi ale zonei care necesitau exploatate.

        A suferit şi de pe urma incendiilor, care nu l-au ocolit. Primul dintre acestea a fost provocat de oştile lui Radu Şerban care, cu ocazia alungării lui Simion Movilă din Ţara Românească, au pătruns în Moldova şi au dat foc oraşului pe 25 martie 1602. Localitatea a mai fost arsă de tătari şi cu ocazia ultimelor invazii din anul 1758. După altă suta de ani, în 1858, un alt incendiu de mari proporţii, neprovocat a reuşit să distrugă cea mai mare parte a oraşului, datorită faptului ca materialele de construcţii erau majoritatea din lemn.

        A fost considerat oraş, în documentul care a fost emis la data de 1 septembrie 1435 de către Iliaş Voievod. Dezvoltarea urbanistică a oraşului a început la intersecţia dintre cele două râuri: Bârladul şi Tecucelul. În apropierea acesteia au apărut primele biserici: Sf. Precista şi SF. Gheorghe, în jurul cărora au apărut aglomerări de locuinţe, construite din lemn. La început aceste zone erau doar nişte dughene de lemn, fără nici un o grijă pentru igienă. Locuri insalubre şi perisabile, motiv pentru care au fost şi foarte uşor arse-voluntar sau involuntar. Nesiguranţa locului a fost şi un motiv pentru care nu s-au putut păstra documente legate de populaţia educată. Bogăţia locului, d.p.d.v.agricol, geografic, economic, a atras după fiecare distrugere,alţi oameni care îşi căutau norocul şi rostul în viaţă. Este un loc în care, în ciuda nedreptăţilor, oamenii şi-au găsit un loc în care să trăiască şi cu care să se mândrească.

        Era cunoscut în toată zona prin multitudinea de bunuri care se pot schimba în oraş. Prin ajutorul acestor schimburi, oraşul a crescut, a devenit din ce în ce mai important, chiar şi reşedinţă de judeţ. ( judetul Tecuci – în perioada interbelică ) . După al Doilea Razboi Mondial a fost reconstruit din nou, luând forma actuală.

        Locul unde se făceau schimburile de produse a fost piaţa , actualul parc, locul de întâlnire a tuturor negustorilor, a cumpărătorilor. Dea lungul istoriei oraşului, acest loc a căpătat o mare însemnătate pentru locuitori. Chiar dacă unii îl foloseau doar ca spaţiu de trecere, sau doar pentru relaxare, agoră religioasă, acest loc este o componentă indispensabilă a oraşului Tecuci.

 

Parcul a devenit un loc de întâlnire, un loc unde oricare: tânăr, bătrân, sărac, bogat se putea bucura de acel loc.

        DE CAND. Oraşul Tecuci a fost amintit în vechile scrieri  încă din 1134[1], numele lui însemnând curgător, după pârâul ce îl străbate. Târgul Tecuci este oraşul în care negustorii din toată ţara şi din afară veneau să-şi schimbe mărfurile. Are o istorie zbuciumată pentru că prin situarea lui la graniţa dintre partea liberă română şi cea care de cele mai multe ori a fost cucerită (romanii, turci).

        Dezvoltarea planului oraşului urbanistic dupa anul 1821, s-a datorat nu numai faptului că Tecuciul beneficia de statutul de reşedinţă a districtului cu acelaşi nume şi aa ajuns a fi un nod în care se făceau schimburi de produse pentru comunele înconjurătoare, dar şi pentru faptul că în diferitele perioade a cantonărilor trupelor ruseşti din 1812, 1829, 1834, 1848-1850 ,  1853 şi a trupelor austriece din perioada 1854 şi 1857, s-au întemeiat unităţi militare autohtone, în urma cărora, autorităţile au fost nevoite sa stabilească zone în care aceşti oameni să fie adăpostiţi.

        Odată cu liniştirea situaţiei, după ce incendiile şi perioadele de prădare au dispărut; după 1843, locuitorii au început să fie preocupaţi de aspectul urbei lor. Astfel, în zona pieţii, când se întâmplau iarmaroacele-locul era cunoscut în zonă pentru vinderea cailor, dar şi a altor animale; din cauză că se aglomerau toate, vinderea produselor într-un singur loc, spaţiul devenea insalubru, mult prea aglomerat şi inuman. Acesta a fost motivul pentru care , s-a propus mutatea vanzării de animale în locuri special amenajate, undeva în nord, departe de zona centrala a oraşului. Astfel, în zona centrala a oraşului,  au rămas doar tarabele de vănzare în detaliu a mărfurilor mici. Este primul moment, în care s-a pus in balanţa calitatea unui spaţiu în defavoarea economică. De apreciat pentru nişte simpli oameni, care erau preocupati de bunul trai nu numai propriu, ci şi general.

        După un incendiu în 1850, care a distrus majoritatea prăvăliilor  importante din jurul pieţii, au apărut schimbări în modificarea  metodelor de construcţie a locuinţelor, a prăvăliilor din lemn în cărămidă sau piatră. După 1864 a apărut necesitatea de pavare a oraşului, străzile din jurul pieţii au fost pietruite, iar pentru creşterea siguranţei, din jurul zonei centrale, a fost introdus iluminatul cu gaz.

        În vara anului 1866, cu cărămida de la biserica Sf. Ilie care a fost distrusă in incendiul de pe 11 iulie 1858, care a ars si asupra străzii comerciale a Tecuciului, a fost construit turnul de observaţie a pompierilor din mijlocul pieţii centrale. Primarul de atunci, Anton Cincu, a ajutat la construcţia acestui turn de 21.5 metri înălţime,cu zidurile de formă octogonală, care a devenit un simbol al oraşului. Această construcţie a dominat centrul urbei, devenind un semn reprezentativ pentru oraşul care până mai devreme de 100 de ani, aproape nici nu exista. În figura 5 este o fotografie veche a acestui foişor de foc, iar importanţa acestuia este demonstrată şi prin apariţia acestuia pe stema oraşului din poza 11.

        Odată cu conformarea pieţii ca un simbol al oraşului, prin creşterea economică a acestuia, cu rarifierea incendiilor distrugătoare, oraşul a avut parte de o creştere economică importantă, fapt care a dus la apariţia unor construcţii de valoare făcute de arhitecţi cunoscuţi, care au început să se contureze de jur împrejutul pieţii. (poza 04 este un exemplu de astfel de zona cu constructii vechi din lut, şi lemn, care contrastează cu cele de piatră, mult mai înalte, mai impunătoare decât primele amintite.) A apărul în această perioadă primul hotel, construit din piatră, un tip conac de factură neoclasică, în cadrul căreia, în faţadă au fost încorporate elementele estetice şi româneşti: prispa, coloanele rotunde de susţinere a grinzii şi frontonul de deasupra intrării principale.

        După încheierea Războiului de Independenţă, oraşul cunoaşte o veritabilă revigorare a construcţiilor cu caracter edilitar. În jurul pieţii Mari au apărut o mulţime de clădiri de utilitate publică, cum ar fi : Prefectura, Teatrul Comunal, Tribunalul, Primăria, Pompieria, Poşta, dar si hoteluri şi cafenele, fapt ce domonstrează caracterul public al pieţei. Pentru a deveni un simbol, împreună cu foişorul, o mare parte a pieţei a fost transformat în spaţiu verde, cu zone plantate cu alei şi pavilioane pentru umbra. În această perioada, acel loc a fost perceput ca un bun, de care se putea bucura toată populaţia oraşului, mai ales datorită pozitiei din mijlocul oraşului. A devenit un loc de întâlnire, un loc unde oricare: tânăr, bătrân, sărac, bogat se putea bucura de acel loc.

        Treptat, spaţiul destinat pieţei a fost oferit catre alte utilitaţi publice, cum a fost grădiniţa nr. 4, pentru teatrul construit dupa primul război mondial. Construcţiile de locuinţe erau organizate în jurul centrului, a primăriei, actuala Casa de Cultura, proaspăt restaurată, (dezvoltare urbanistică regulată ca în poza 9, care demonstreză nevoia de organizare bine administrată a funcţiunilor primordiale ale oraşului) ; cu dezvoltare predominantă spre gară.

        În vara anului 1899, iarmarocul a fost invadat de barăcile ce adăposteau ateliere fotografice ce imortalizau chipurile doritorilor. De Sânziene, documentele vremii prezentau elementele care dădeau culoare vieţii din Tecuci, momentul bine aşteptat de către locuitorii târgului. În timpul acesta, tecuceni puteau să vadă expoziţii de animale, şedinţe de magie, gimnastică acrobatică, să beneficieze de scrânciobul tras de cai, să audieze arii din operele italiene sau să participe la balurile mascate. Iarmarocul ţinea trei-patru săptămâni, pe parcursul căruia, piaţa mare era împărţită pentru a face loc băncilor, căluşeilor, panaramelor şi a menajeriilor, în jurul foişorului de foc, care părea să fie „înghesuit de jur împrejur”[2] . În aceste momente, piaţa devenea un loc în care viaţa micului târguşor devenea activă, spaţiul devine plăcut, uman, apropiat, un loc de întâlnire, de unire, de distracţie.

        La începutul secolului al XIX-lea, aşa după cum consemna şi Nicolae Iorga, „Tecuciul se înfăţişa ca o mică reşedinţă de judeţ, gospodăreşte îngrijită şi locuită de oameni cărora le place a trăi curat şi liniştit”[3]. Tecuciul se afla într-un proces de sistematizare şi de modernizare a principalelor artere de circulaţii , nu numai din jurul centrului, ci şi din oraş. Primarii au simţit nevoia de a organiza spaţiul de trecere , cel de parcurgere a unor zone cât mai interesante, fapt ce a dus la plantarea unor bulevarde importante. Dovadă a acestor transformări sunt vizibile şi acum, strada ce duce la gară este umbrită de speciile de castani şi stejari plantaţi în prima parte a secolului trecut. Fiecare oraş, îşi urmează drumul spre modernizare, spre zone plăcute. Asta este şi intenţia mea de a sublinia.

        Faptul ca odata ce nivelul de trai a crescut, au apărut nevoi văzute la vecini, poate unele chiar doar imaginate, pentru că de multe ori, Tecuciul cu oamenii lui, a fost un oraş inventiv, care a vrut să arate ca este la fel de important ca şi cele mai frumoase oraşe ale Europei. Chiar dacă este vorba doar de o mică reşedinţă de judeţ, oamenii au simţit nevoia de a se exprima prin ceea ce făceau şi prin ceea ce lăsau în urma lor.  Şi locul este fosta piaţă mare, care a fost transformată încetul cu încetul într-un parc pentru toată lumea. Prin faptul ca de jur împrejur erau clădirile importante ale oraşului, prima funcţiune a acestuia era cea de trecere, de legătură, care a devenit o zone de relaxare, plimbare. Aşa cum se făceau plimbări pe bulevardele importante, aici la Tecuci, după ce au apărut arbori care să umbrească zilele călduroase de vară, (înainte parcul după construirea catedralei din poza 06 ), accentul s-a mutat în Grădina Publică. (pozele 07 si 08 se observa nevoia de siguranţă a pietonilor, de plăcere pentru spaţii verzi, frumos colorate, care să fie a tuturor – este o metoda şi de laudă, pentru ca un mic oraş să poată să aibă astfel de locuri, care să demonstreze cât de interesati sunt de anumite aspecte estetice, de sănătate ale vieţii şi nu numai cele economice.)

        După Primul Război Mondial , tecucenii au încercat sa repare ce au distrus nemţii în timpul bombardamentelor din vara lui 1917. Apare chestiunea reparării foişorului care a fost folosit ca punct de observare pentru armata română, care a fost foarte bine înţeleasă de locuitori care au considerat, ca acest obict punctual de arhitectura este o mărturie a trecutului oraşului, fiind foarte interesati de păstrarea şi restaurarea acestuia. În perioada interbelică, a apărut nevoia unui locaş de cult care să reprezinte oraşul şi locuitorii acestuia, fapt ce a dus la punerea temeliei, unei catedrale având hramul Sf. Gheorghe. Biserica veche, în urma bombardamentelor a fost dărâmată complet, a amplificat necesitatea uneia noi.

        Chiar daca la început foişorul a fost bine văzut, datorită preţului mare alocat pentru restaurarea acestuia, în 1940, actualul primar a considerat că era mult prea costiitor să refacă o construcţie care stătea să cadă, aşa că a dărâmat simbolul vechi al oraşului. Astfel, o caracteristica ce putea sa ducă la identitatea oraşului s-a pierdut . Locuitorii unui oraş care este distrus şi reconstruit, sunt unii care ajung să vadă doar ce este în viitor. Fiind un important punct economic, de schimb între cele două regiuni ale ţării , oamenii erau bogaţi, muncitori, educaţi, mândri, cunoscuţi pentru oraşul lor înstărit. Motiv pentru care, de pe data de 8 septembrie 1950, Tecuciul şi-a pierdut prerogativele de reşedinţă a judeţului cu acelaşi nume. A fost integrat ulterior in judeţul Galaţi. Acesta fiind şi motivul pentru care marile investiţii de dupa 1950 l-au ocolit, iar procesul de urbanizare nu s-a ridicat la parametrii cunoscuţi până atunci. Problema a fost şi începutul colectivizării terenurilor boierilor, de împărţire a vilelor impozante din oraş, fapt care a dus şi la deteriorarea fondului construit de valoare.

Chiar dacă este vorba doar de o mică reşedinţă de judeţ, oamenii au simţit nevoia de a se exprima prin ceea ce făceau şi prin ceea ce lăsau în urma lor.

        În 1959, în preajma fântânii arteziene din Grădina Publică, care şi-a dublat suprafaţa după mutarea pieţii cu câteva sute de metri mai spre nord, s-au amplasat busturile unor oameni de cultură români sau ruşi. Acum parcul capată caracterul de loc de întalnire, are un rol clar definit în cadrul oraşului, este una din ultimele modificări făcute de o administraţie care a ţinut cont de prestigiul oraşului şi de condiţiile de trai mai bune ale locuitorilor. Alte modificări au arătat că statul are puterea absolută asupra vieţii. Tot ce s- construita fost in jurul parcului, primele locuinţe colective au apărut în partea de sud a parcului, magazinul universal, pe latura de est, primăria nouă, pe partea vestica frontal cu intrarea principală; toate aceste adaosuri sunt menite să  sublienieze puterea autorităţii.

        Dar şi modernizarea oraşului s-a făcut rapid, odată cu aglomerarea din perioada colectivizării şi apariţia industriei în partea de sud a orasului, în jurul căreia au apărut cartierele actuale de locuinţe. Individualitatea oraşului s-a pierdut încetul cu încetul, dar abia după căderea comunismului, şi-a făcut apariţia siguranţa proprie individuală, ascunsă a fiecărui locuitor.   Între 1962 şi 1969, oraşul nu şi-a pierdut puterea de expresie individuală  şi a fost considerat „oraş al trandafirilor”, obţinând multe distincţii.

 

        CUM ESTE ACUM. Poziţia geografică a judeţului Galaţi, la intersecţia dintre Colinele Tutovei şi Câmpia Română, i-a permis, încă de la apariţia sa, să îndeplinească o importantă funcţie comercială. La începutul secolului trecut, Tecuciul era considerat un târg de margine al Moldovei. Acum este un important nod ferovier, un centru în care, în ciuda lipsei de venituri decât din comerţ, populaţia oraşului s-a descurcat să-şi creeze un mediu plăcut vieţii.

        În pozele publicate este parcul actual, cu prezenţa catedralei, care a devenit simbolul oraşului, prin gradiozitate, textura exterioră. Locul fostului foişor a fost luat de  catedrală, istoria a fost uitată, a fost înlocuită, lipsa fostului punct de observare a pompierilor nici nu mai este necesar, acum, în jurul locaşului de cult, artivităţile umane prind viaţă. Parcul este locul de plimbare vara, de Paşti, intrarea este blocată de cei care vin să „Ia Lumină”. Este tot timpul anului animat, chiar daca iarna este doar un loc de trecere dintr-o parte a alta a oraşului. Odată cu modificările din 2005-2007 făcute de un investitor intern, din pozele 17 şi 18, parcul a devenit un punct de atracţie pentru oricine. Chiar unul turistic.

        A fost amenajat folosind tehnici moderne şi modele stilistice japoneze, care totuşi au fost ascunse de specii de arbuşti şi flori autohtone. Democratizarea a avut un efect puternic asupra modului de expresie a locuitorilor, care sunt de multe ori prinşi într-un lume protejată de orice. Ei sunt acolo, în oraşul lor, legaţi de civilizaţie, având toate condiţiile de trai ale oraşelor mari din România, dar nu au puterea să schimbe ceva pentru că ar însemna să-şi modifice viaţa total.

        Tinerii, adolescenţii, maturii, bătrânii pentru a se relaxa folosesc prezenţa parcului din centru pentru că poate să le ofere tot ce au nevoie. Vara, se umple toate băncile din parc, se ocupă toate scaunele de la cafenele, barurile, terasele din parc şi din jur, se petrece, se vizionează meciuri; un adevarat nod social. Este locul în care toate vârstele interacţionează prin prezenţa naturii, chiar dacă foarte antropizată.

 

A fost amenajat folosind tehnici moderne şi modele stilistice japoneze, care totuşi au fost ascunse de specii de arbuşti şi flori autohtone

        CUM NE-AM SCHIMBAT. Excesul de întindere a constructiilor comerciale în interiorul parcului au dus la supraaglomerarea spaţiului verde, transformând unele zone în unele doar amenajate, cu pietriş, cu cascade, cu poduri arcuite din lemn, care nu sunt specifice zonei. Aceste efecte sunt potrivite doar în situaţii cu zone verzi de mari dimensiuni. Pentru că, în urma democratizării, au început să apară din ce în ce mai multe maşini personale pe strada-şi un exemplu de bunăstare- putem discuta despre o automoblizare a oraşului, în care peste câţiva ani, străzile actuale nu vor fi deajuns.

        Numărul locuitorilor nu a crescut, ci doar nivelul de trai, prin adăugarea unor elemente   economice şi educative care au dus la atragerea unui număr de indivizi din comunele vecine. Este un proces cunoscut, pentru că majoritatea locuitorilor oraşului Tecuci sunt din comunele vecine. Putem spune ca prin migraţia de la rural la urban, s-a constituit un nivel de bază urban definitoriu, care face diferenţa dintre cele două. Necesităţile diferiţilor indivizi, a unei condiţii mai bune de trai ,atrage locuitorii ruralului la oraş. Educaţia tinerilor este un factor important în zonă, pentru ca majoritatea liceelor sunt situate în Tecuci, fapt ce a atras un număr mare de doritori de cunoaştere. Lipsa căminelor, duc la creşterea cerinţelor de cazare internă. Iar locurile de culturalizare a oraşului sunt situate în jurul parcului Central; biblioteca, muzeul, cinemaul, magazinul mare; toate sunt baza creşterii individuale. Prin acest fel de atragere se asigură ciclitatea migraţiei de la rural la urban, oraşul fiind un loc de salt pentru cei care vor să-şi continue studiile. Dar prin faptul ca ai posiblitatea de a te muta la oraş, la condiţii mai bune, tinerii, nu mai sunt motivaţi să înveţe, doar îşi schimbă mediul de viaţă, ceea ce îşi doresc. Procesul nu mai are aceaşi motivare de cele mai multe ori, dar şi pentru ca studiile superioare pot să fie accesibile facil, iar o diplomă nu mai este un prestigiu, este o normalitate.

        Consider că, prin faptul că s-au modificat factorii motivanţi, chiar s-au inversat, desfăşurarea normală a oraşului a fost perturbată, ciclicitatea proceselor de dezvoltare individuală este mult mai rapidă, apare indiferenţa faţă de elementele individuale ale oraşului, care nefiind înţelese corect, sunt uitate. Astfel, identitatea actuală a oraşului nu mai poate să fie percepută decât de cei în vârstă. Tinerii au ajuns să vadă acest oraş, nu ca o oportunitate ci ca o altă treaptă peste care să treacă cât mai repede. Atât timp cât nu mai este parcul văzut ca un loc de relaxare, de linişte, de socializare, ci unul pur consumatorist, atunci, el sare pe urmatoarea treaptă a evoluţiei proprii, spre dispariţia caracterului reprezentativ pentru oraşul Tecuci.

        Iar problema migraţiei „în afară”, este o mare problemă, pentru că ceea ce ofera oraşul nu este destul, dar nici ţara nu are servicii destule pentru a susţine o investiţie mare care să ducă la o creştere economica minora, dar care să ofere locuri decente de muncă, astfel rata şomajului să scadă. Mentalitatea că în „afară e mai bine” este un exemplu de modificare a gândirii bătrânilor, care este asimilată de către tineri şi preluată. Speranţa a zburat din cuibul Tecuci.

        Necesitatea municipiului Tecuci din judeţul Galaţi de a-şi descentraliza din activităţile ce îl sufocă, creează oportunităţi de construire şi de reorganizare a locuirii, serviciilor, comerţului. Încercări de reabiliatare a zonei industriale prin privatizarea marii majorităţi a crescut independenţa de stat. Sunt planificate noi cartiere de locuinţe pentru tinerii. O viitoare creştere a economiei este prevăzută în urma investiţiilor în turism, cultură, industria uşoară. Majoritare în partea de sud a oraşului pe drumul naţional spre Galaţi. Acestea sunt zone rezidenţiale noi, dar care nu au în vecinătate utilităţile publice necesare unui trai decent : nu sunt gradiniţe, (în tot oraşul nu sunt decat 3 astfel de locuri- fapt ce duce ca cuplurile tinere să-şi lase copii în grija părinţilor.) ce a dus la înstrăinarea celor care locuiesc la capătul oraşului, care nu puteau să facă parte din centrul oraşului prin distanţele mari până la constructiile recreative.

        Nici nu vreau să discut de izolarea cartierului Cernicari, prin poziţia sa peste Bârlad, unde se discută şi de o izolare etnică, majoritari sunt de etnie rroma. Această izolare a fost pur administrativă, zona neavând acces la utilităţile potrivite unui oraş. Putem discuta de indiferenţa.

 

          CE SE PROPUNE. În urma creşterii interesului administraţie locale pentru creşterea prestigiului oraşului, necesare pentru o dezvoltare economică, culturală, dar cel mai mult, una socială. S-a stabilit ca   domeniul prioritar, care să atragă, pentru o anumita perioadă de timp, investiţii importante din partea statului, a administraţiei publice locale şi a sponsorilor să fie turismul. În urma acestei decizii se vor începe viitoarele proiecte care să înglobeze necesitatea unui trai mai bun, a condiţiilor optime unei dezvoltări ulteroare; a economiei producătoare de venituri.

        Orice tip de abordare trebuie să asigure flexibiliatea fiecarei necesităţi. Dacă se fac propuneri pentru crearea unui centru de înfrumuseţare bazat pe produsele naturiste din zonă, acestea  vor fi   în strânsă  legatură cu promovarea produselor prin metode tradiţionale, fapt care subliniază legătura pe care le are regiunea cu vechile tradiţii. Propunerea unor proiecte care să urmăreacă  îmbunătăţirea stării psihologică a locuitorilor prin crearea unor spaţii care să-i unească, accentul fiind pus pe schimbul de informaţii la nivel cultural, estetic. Reamenajarea parcurilor  actuale lăsate în paragină-altele decâr parcul central, legarea acestora de cartierele de locuinţe, reabilitarea terenurilor pentru sport actuale, sunt proiecte necesare pentru creşterea moralului locuitorilor. Crearea unui traseu turistic, care să cuprindă construcţiile cu calităţi estetice, istorice, reabilitate ar reprezenta o intervenţie importantă de susţinere a culturii arhitecturale locale. Legătura acestui traseu cu punctele de interes este aceea că punctul important este acele de promovare a culturii locale. ( extras din PUG Tecuci 2008 )

        Orice fel de intervenţie care se va face şi nu va ţine cont de legătura oraşului cu istoria lui, nu va putea avea o flexibilitate a resurselor. Abordarea va fi cea culturală, ce poate să ajute la dezvoltarea oaşului, atragerea veniturilor în urma turismului, dar şi a industriei culturale[4].  

 

Propunerea unor proiecte care să urmăreacă îmbunătăţirea stării psihologică a locuitorilor prin crearea unor spaţii care să-i unească, accentul fiind pus pe schimbul de informaţii la nivel cultural, estetic.

          DE CE AŞ VREA ALTCEVA. Aşa cum spune şi d-na Jane Jacobs despre oraşele americane, dacă în cadrul dezvoltării urbane, nu se ţine cont şi de organizarea socială, atunci efectele pot să fie vizibil negative abia după un ciclu de activitate[5], odată ce a fost asimilat de populaţie. Efectele pozitive a unei dezvoltări ce nu ţine cont de percepţia populaţiei locale, sunt pur economice, dar repercusiunile negative vor fi vizibile ulterior. Acesta este un motiv pentru care am încercat să înţeleg problematica socială pe parcursul dezvoltării istorice a oraşului natal, pentru că, doresc o schimbare a mentalităţii locale, care trebuie să ţină cont şi de efectele unor decizii asupra individului, nu numai asupra populaţiei generalizate. Aş dori să pot să afirm cu plăcere că sunt tecucean, fără să mă gândesc la denaturarea morală a celor care sunt actualii locuitori ai acestei urbe. Dacă aş face o comparaţie între situaţia societăţii actuale, aş putea observa că este un nivel general al înţelegerii situaţiei contemporane. Dar aşa cum a arătat dea lungul istoriei, că se pot ridica deasupra aşteptărilor vecinilor săi, oraşul Tecuci poate să se autoeduce spre o condiţie mai bună de trai. Prin ce mijloace? – am considerat pe cele educative şi turistice, cu baza pornind de la centrul civic, cultural, social al oraşului- parcul central, pentru care să se organizeze o remodelare verde-ecologică. Prin introducerea elemenelor de sustenabilitate, ca bază pentru o creştere socială, se poate accentua mai mult partea identitară a oraşului, astfel, asigurând recunoaşterea ulterioară a locuitorilor.

 

          DE CE. Şi am revenit la problema iniţială, de ce aş vrea să modific ceva la mine în oraşul meu , lipsit de individualitate, a unui loc care a făcut multe compromisuri pentru mici plăceri umane. Consider că merită, aşa cum merităm toţi un nivel de trai mai bun, spaţii în care să ne putem creşte copii, unde să nu se fie frică de orice, să le putem oferi minime şanse de viaţă.

 autor: PANAIT Amelia Verona

Bibliografie:

Andronache, S; Gavrilescu, GH. ; Groza,L; Negruţ, G; Nicu, M;Paraschiv, E; Ţau, S; Vlăsceanu, D (1999), Monografia oraşului Tecuci, Editura Pentru Literatură şi Artă, Galaţi

Botnariuc, Ioan Dezvoltarea sicial-economică, politică şi culturală a municipiului Tecuci în anii revolutiei si construcţiei socialiste, Teză de doctorat, 1986

Dongorozi, Ion Într-un an la iarmaroc, în Convorbiri literare, iul.aug. 1923

Iorga, Nicolae, Drumuri şi oraşe din Romania, Bucureşti, Minerva, 1904

Jacobs, Jane (1961) The Death and Life of Great American cities, Penguin Books

Gehl,Jan(2011), Viaţa între clădiri- utilizările spaţiului public, Igloo Media, Bucuresşti

Mihăilescu,Vintilă (2007); Antropologie-Cinci introduceri, Editura Polirom, Iaşi

Mihăilescu,Vintilă (coordonator) (2009), Etnografii urbane-Cotidianul văzut de aproape, Editura Polirom, Iaşi

Monografia economică elaborată de Banca Naţională

Monografia oraşului Tecuci, 1953, Manuscris dactilografiat aflat in colecţia Bibliotecii Municipale „Şt. Petică” -Tecuci

Panait, Amelia Verona, Rolul dezvoltării caracterului cultural în oras, Dizertaţie 2009

Vlăsceanu, Doina Municipiul Tecuci, caracterizare fizico-geografică, Lucrare pentru obtinerea gradului didactic I, Iaşi, 1993

Wansborough, Matthew & Mageean, Andrea (2000) The role of urban design in cultural regeneration în Journal of Urban Design, vol. 5, no. 2, Carfax Publishing

 

Webografie:

http://socasis.ubbcluj.ro/urbanblog/

Lew,Erika The Power of Place: The Application of Environmental Psychology in Urban Planning, http://bss.sfsu.edu/urbanaction/ua2006/pdf/ua2006-Lew.pdf 

http://www.flickr.com/photos/10065605@N04/sets/72157623226207100/detail/ (sussa pozelor 1-9)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tecuci

http://pazvante.dingalati.ro/about (sursa fotografiile 06,07)

 

Fotografii-imagini-poze ataşate:

01. Grădina Publică 1920 ;

02. Tecuci-vedere generală şi piaţa în 1910 ;

03.  Tecuci, piaţa grădinii publice din 1900;

04. Tecuci- vedere generala spre piaţă ;

05. Tecuci, foişorul ;

06. Tecuci, gradină publica ;

07. Tecuci, parcul 7 noiembrie, 1930 ;

08. Tecuci, Grădina Publică, 1900

09. Harta străzilor din Tecuciu din 1886  ;

10. Harta oraşului Tecuci din 1995 ;

11. Stema oraşului Tecuci ;

12. Analiză comparativă a tramei stradale actuale ; -sursa Prediploma ;

13. Catedrala Sfântul Mucenic Gheorghe, din grădina publică ;

14. Vedere aeriana, asupra centrului civic Tecuci, din 1990 ;

15. Vedere din parcul central, Tecuci, 1995 ;

16. Alee dinspre strada Mare-uliţa Mare, din parcul Central, Tecuci, 1990 ;

17. Amenajare spaţiu verde din parcul Central Tecuci, din 2007 ;

18. Amenajare alee din parcul Central Tecuci, din 2005 ;


[1]    Andronache, S; Gavrilescu, GH. ; Groza,L; Negruţ, G; Nicu, M;Paraschiv, E; Ţau, S; Vlăsceanu, D Monografia oraşului Tecuci, Editura Pentru Literatură şi Artă, Galaţi 1999, pag. 53

[2]    Dongorozi, Ion Într-un an la iarmaroc, în Convorbiri literare, iul.aug. 1923, p 567

[3]    Iorga, Nicolae, Drumuri si oraşe din Romania, Bucureşti, Minerva, 1904, pg. 208

[4]    .  Panait, Amelia Verona, Rolul dezvoltării caracterului cultural în oras

[5]    .  Jacobs, Jane (1961) The Death and Life of Great American cities

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign