E-Antropolog

Puterea și opoziția paiațelor

02 februarie 2012 Adrian Majuru Editorial

De obicei, un sistem democratic articulat presupune un antagonism între o forță aflată la putere  și o alta care i se opune, corectîndu-i acțiunile, nu numai la nivel teoretic, ci fiind pregătită oricînd să-i succeadă la guvernare. La noi senzația e că asistăm la o veșnică tranzacționare de tip bazar, opoziția fiind pregătită să treacă(oricînd) la putere slujind puterea, prin acorduri penibile semnate pe servețelele restaurantelor.

 

Deși în discursuri sforăitoare, se folosesc cuvinte mari(delimitări doctrinare, diferențieri ideologice, etc), realitatea imediată ne arată o mizerabilă cumetrie aptă la orice oră să-și vopsească crezul doar să se înfrupte din cadavrul țării atît de mult iubite. E oare de imaginat ca un lider laburist să treacă la conservatori sau invers doar să prindă ciolanul puterii? Ai putea să-ți imaginezi o personalitate de tip Helmut Kohl sau Margaret Thatcher trecînd la forța adversă doar să se agațe cu disperare de Putere? Pe cînd la noi, toată lumea e într-o disperată așteptare de a părăsi băncile Opoziției, de a ajunge prin rizibile subterfugii în fruntea bucatelor, iar, de acolo, să-și ajute prietenii, clienții sau sponsorii răspîndiți atît de “romînește” în toate partidele, fiindcă nu poți ști niciodată cînd ai nevoie “de ei”. De aceea nici o schimbarea de Putere, în România, nu aduce nici o transformare majoră, nici o surpriză pentru electoratul ostenit de atîtea speranțe deșarte.

 

Aici, unde totul se negociază la mica înțelegere, democrația  n-are , în esență, decît fizionomia unui singur partid ceva mai îngăduitor, cu servanți care cotizînd sub mai multe culori nu fac decît să  slujească, în fapt, un unic patron. În provincie, unde aceste alianțe sunt mai vizibile, carnavalul grotesc se desfășoară de 20 de ani în plină stradă. La televizor, naivii văd cum deputatul X sare la beregata senatorului Y, plin de ironii, de indignare “ideologică”, dar, în teren, prin rude sau interpuși, ei conduc cele mai importante firme, sunt bine inserați și in organismele de control, unde putem vedea cum finul își anchetează nașul sau invers. Rezultatul îl cunosc cel mai bine jurnaliștii care știu că după arestări spectaculoase urmează eliberări pe ușa din dos, pînă cînd prostimea uită cazul, sau se crează un caz paralel, pentru a se abate atenția.

 

Aici, în România, lumea infracțională este “omologată” de mass-media, televiziunile vorbesc cu respect de granguri din lumea interlopa prezentîndu-i ca vedete, insoțiți de pițipoance grețoase, toți în buna vecinătate a unui om politic. Te întrebi cu dispreț ce caută la televiune și de ce nu e în pușcărie cutare mafiot pînă cînd o voce îți susura discret: Domnule, pe ce lume trăiți, stimabilul interlop este sponsorul cutărui partid sau senator! Ei fac legea, ei sunt intermediarii, pretind și încasează “taxa de protecție” prin licitații trucate sau credite măsluite, iar o parte din “afacere” merge la oamenii onorabili. Presa își face datoria, demasca cazul, furtuna durează cîteva zile, apoi se crează alta pseudo-furtuna, și totul se uită!

 

Opoziția care ar trebui să susțină masiv presa e prudentă, fiindcă nu știi ce dosare mai sunt dosite și dincolo de penibilele distanțări ideologice, apar probe care să-i tempereze pe curajoși, iar viața e complex, sub presiunea șantajului, te poți transforma peste noapte din socialist în liberal, din liberal în udemerist, din udemerist în pacifist, etc. fiindcă libertatea de conștiință îți permite să treci din opoziție la putere, din partid în partid, iar românii au memoria scurtă și sunt, vorba lui Brucan, „stupid people”.

 

Problemele de conștiință au doar fraierii sau naivii inadaptabili, ei oricum nu contează. În această țară de “descurcăreți” nici un paradox nu rămîne nerezolvat, se ajunge la concluzia că dictatura comunistă a fost criminală, dar sistemul era just, nimeni nu e pedepsit, toată lumea rîde, se transformă, se adaptează, la fel cu problema corupției, dar fără corupți, la fel cu șpaga care devine un fel de “drept divin”. Limba română în subtila ei inteligență înregistreaza în expresii memorabile aceste manifestări ce într-o țară normală are trece drept penale. „I-am dat dreptul omului”-validează, de fapt, plata unei nedreptăți percepută ca naturală! Iar oamenii de bine, comuniștii  de ieri, democrații de azi și “futuriștii” de mîine, te vor asigura că dacă iarăși vor reveni la putere vor îndrepta ce frații lor greșesc acum, foștii premieri abia cînd nu mai sunt în funcție știu ce să facă pentru binele cetățeanului, dar pentru asta trebuie să revină la putere, fraierii oricum vor vota ca pe alții nu au, iar votatul e și el un joc, un fel de votez pentru tine, paiața din opoziție se pregătește să devină paiața de la putere, gata oricînd să-și “rezolve” gașca, nicicînd poporul pe care îl iubește pînă la sacrificiu suprem, din patru-n patru ani sau din cinci în cinci, după cum sunt distribuiți de MARELE Regizor! Iar în țara, asta fraierii sunt cît cuprinde, vorba socraticului Brucan!

autor: Nicolae Merișanu

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign