E-Antropolog

Românii la graniţele imperiilor (II)

04 aprilie 2012 Adrian Majuru Diaspora

România de dincoace de porţile imperiilor ruse

 

De imperii ruse?
Pentru că istoria a cunoscut până în prezent trei imperii ruse, fiecare
aparţinând unui alt fel de discurs politic dar având la bază aceeaşi tendinţă
expansionistă de ne oprit. Un studiu  cât
de puţin profund face ca să se decanteze impresia că întregul efort al ruşilor
are drept scop colonizarea externă.

Imperiul ţarist vroia să împlinească aşa-zisul Testament al lui Petru cel Mare. Rusia roşie,
comunistă, reuşise mai mult decât ţarismul, clamând însă dreptul popoarelor la
autodeterminare şi la ne-amestec în treburile interne – de parcă tancurile şi
cizmele ruseşti ar fi fost un stimulent pentru libertate.

Mai noul C.S.I., adică nişte state independente, libere să asculte necondiţionat de Moscova, tot
un fel de imperiu este, dar se vrea de o altă factură; însă în esenţă vrea
continuarea dominaţiei elitelor ruse asupra unei cât mai mari părţi a lumii ar
fi posibil.

De interes major sunt datele prezentate în suplimentul de istorie militară, geopolitică şi
relaţii internaţionale al revistei Clio, semnate de dr. Constantic Corneanu şi
de dr. Valentina Roşca.

Astfel, cu ocazia prezentării în octombrie 2003 a noii doctrinei militare a Federaţiei Ruse,
grupată sugestiv sub denumirea:” Obiectivele actuale ale dezvoltării Forţelor
Armate ale Federaţiei Ruse”, preşedintele Putin informa mass – media că anul
2007 va fi anul terminal în completarea forţelor armate ruse cu militari
angajaţi pe bază de contract.

Ce frapează în declaraţia respectivă este termenul de completare, care exprimă de fapt o
creştere numerică într-un cuantum ce nu se precizează. Deci, dincolo de a se
reduce, forţele armate ruse vor spori numeric, înglobând în structura lor, în
locul militarilor ce efectuau stagiul militar obligatoriu, soldaţi şi gradaţi
angajaţi, ale căror cunoştinţe şi deprinderi vor putea fi perfecţionate cel
puţin până la vârste de treizeci – treizeci şi cinci de ani, dacă nu cumva se
va accepta ca respectivii angajaţi să-şi desfăşoare activitatea până la vârste
mai înaintate.

Dacă până în prezent forţele armate ale federaţiei ruse sufereau de pe urma deficitului de noi
recruţi, prin angajarea de militari pe bază de contract va fi depăşit aceste
aspect negativ, atingându-se totodată un nivel de pregătire superior.

În cadrul unor astfel de acţiuni putem încadra şi recentele provocări la adresa republicii
Moldova şi de asemenea la adresa României, pe care guvernul marionetă al
Moscovei, al auto-proclamatei Republici Transnistrene, le aruncă cu atâta
brutalitate, lovind una din zonele cele mai sensibile ale românismului: copiii
români şi limba română. Spre a testa angajamentul şi capacitatea de reacţie a
NATO – din care face parte şi România, a U.E. – ale cărei principii şi forţă
morală le testează pe această cale, dar şi pentru a statua o stare de fapt, un
cap de pod geopolitic, o poziţie a celor din sfera de influenţă şi a celor din
afara acestei influenţe ruse.

Forţele armate ruse se pregătesc să facă faţă oricărui tip de conflict, fie el local, regional sau
mondial, fiind apte să respingă orice tip de ameninţare aeriană sau cosmică.
Iată deci că strategia rusă este croită după calapodul celor ale marilor puteri
planetare, ale jucătorilor strategici, subiecţi ai raporturilor de forţe la
nivel planetar, aducând în sprijinul acestei luări de poziţie rachete nucleare
care, dovedit sau doar clamat, pot impune respect concurenţei.

Rusia nu trebuie cel puţin atât cât poziţia ei geopolitică i-o va permite, să devină din subiect
geopolitic şi obiect, supus jocurilor din afară, „alegând rolurile şi
priorităţile într-un joc care nu le aparţine”. Cu alte cuvinte, pierderea
iniţiativei la nivel planetar ar pune elitele Rusiei în postura de a reacţiona
la încercările elitelor puterilor planetare de a prelua controlul asupra
resurselor ruseşti.

Un pericol de lungă durată este acela reprezentat de încercările actuale de a clădi întregul
eşafodaj al puterii ruseşti în jurul armatei. De a construi o naţie războinică,
a cărei dorinţă de luptă să o împingă către colonizarea exterioară.

Ne temem că întreagasocietate rusă, în absenţa pivotului central reprezentat de comunism, va căuta
o nouă axă, iar aceasta, în lipsa unei alternative, va fi forţele armate, care
vor determina conturul general al politicii Imperiului, reperele politice ale
acestuia, statutul politic, autoritatea, oportunităţile şi viitorul acestuia
depinzând de ele.

Există şi exemple de analizat referitor la eficienţa factorului nuclear în aşezarea structurilor de
putere. Astfel, factorul nuclear propus de SUA ca „ garant de apărare a
Occidentului şi a democraţiei de totalitarismul sovietic”, acelaşi factor
nuclear, poate deveni garanţia – sau argumentul hotărâtor da şantaj şi
descurajare – statelor intrate în Imperiu.

A. Dughin merge mai departe şi afirmă că Rusia poate propune Europei dar şi Japoniei, o umbrelă
nucleară care să fie îndreptată împotriva SUA., oferind celor două „imperii
potenţiale” o şansă de a se maturiza la adăpostul călduţ al Imperiului Rus,
care le-ar oferi pieţe de desfacere, resurse şi forţă de muncă ieftină, ca şi
şansa de a găsi în spaţiul nepopulat al Imperiului, lebensraum-ul atât de
râvnit de suprapopulatele state respective.

Mai mult, reprofilarea Complexului Militaro – Industrial este găsită
total nepotrivită, pentru că nu duce decât la şomaj, produse nevandabile, fără
piaţă de desfacere, sărăcie şi convulsii sociale. Dimpotrivă, menţinerea
complexului şi mai degrabă, intensificarea producerii de material militar, duce
la întărirea influenţei, la obţinerea aproape gratuită, în virtutea unor
presupuse garanţii de securitate, a unor enorme avantaje economice. Câteva
submarine atomice şi bombardiere strategice, spune autorul, pot aduce la Rusia
ţări cu economii dezvoltate, care să asigure produse multe şi de calitate.

Şi mai apare şi pericolul „piromanului”. O naţiune care se pregăteşte
prea mult pentru război, în lipsa acestuia, sfârşeşte prin a-l produce. Iată de
ce, în noul mileniu, garanţiile de securitate trebuie să fie de cu totul altă
natură. Actualul fenomen al terorismului islamic tinde să anihileze aşezarea
actuală a ordinii mondiale, deşi, după părerea noastră, ofensiva acestui
fenomen negativ este doar la început, în faza în care forţele ce-l promovează,
nu au reuşit să se articuleze şi nici să producă crize majore în defensiva
lumii civilizate.

Ce situaţie geopolitică ingrată are deci România, situată la graniţele
de influenţă, cel puţin, dacă deocamdată nu la cele geografice, ale Rusiei –
popor genial, cum spunea marele Petre Ţuţea, dar care „să stea la ei acasă”,
recomandare ce vine însă în contradicţie cu însăşi esenţa construirii
societăţii ruse, promotoarea unui nou Imperiu, a unor concesii de moment, care
are ca principală axă forţele armate.

În perspectiva Noului Imperiu Eurasiatic, principiile geopolitice care
vor determina organizarea şi dimensionarea braţului înarmat al imperiului vor
fi:

– prioritate vor avea armamentele de tip cosmic care răstălmăcesc tipurile
tradiţionale de securitate ale statelor sau blocurilor de state, aranjamente de
securitate de devin total ineficace şi neimportante în faţa unor asemenea
tipuri de armamente. Capătă de aceea o esenţială importanţă promovarea unei
Iniţiative Strategice de Apărare Ruse, perfecţionarea armelor atmosferice şi a
tipurilor neconvenţionale de arme, cu efecte asupra psihicului adversarului.
Acestea toate se vor constitui într-o axă principală a securităţii naţiunii
ruse;

– În ordinea importanţei geostrategice, următoarele ca importanţă vor
fi armele nucleare transportate la ţintă de rachetele intercontinentale sau
aviaţia strategică, a căror rază de acţiune anihilează frontierele geografice

reprezentate de depărtarea faţă de Rusia şi obstacolele naturale: frontierele
maritime şi frământările scoarţei terestre.

– Nu trebuie uitată nici flota maritimă Militară şi aviaţia strategică
purtătoare de armamente nucleare.
Acestui colos trebuie să i se de-a drept puncte de sprijin cât mai multe
porturi care să se articuleze într-un „sistem gigantic al porturilor strategice
atât în Sud cât şi în Vest”.

Apele teritoriale ale adversarilor ca şi plajele acestora vor trece sub
dominaţia rusă, oricât de departe ar fi – în Rusia – centrul vital de comandă
al operaţiunilor militare. Prezenţa la distanţe ridicol de mici a submarinelor
nucleare dar şi a vaselor de suprafaţă dotate cu ogive nucleare, face orice
ripostă inutilă din cauza lipsei unui timp minim de reacţie în cazul uni atac.

Tot prin prezenţa tipurilor respective de arme în apropierea
adversarului şi totodată cât mai departe de teritoriul Imperiului dar şi
utilizarea trupelor aeropurtate, vor ajuta la crearea unor zone de conflict cât
mai depărtate de Imperiu, pe teritoriul adversarului sau al unui stat neutru.

Din acest punct de vedere, alături de ţările baltice, a căror
importanţă pentru Rusia este una capitală, România este unul dintre cele mai
probabile teatre de operaţiuni în care Rusia ar putea să-şi înceapă drumul
ascendent spre recâştigarea punctelor pierdute prin compromisurile pe care este
azi nevoită să le facă Occidentului.

Vecină cu România, Ucraina, este un stat care chiar dacă nu face parte
din CSI, nu este totuşi nici un pas mai aproape de Uniunea Europeană sau de
Nato decât era în momentul prăbuşirii Rusiei Sivietice. Doar şantajul financiar
al UE şi promisiunile vagi ale NATo – determinate de prezenţa arsenalului
nuclear care considerăm că este tot sub controlul (direct sau indirect) al
Rusiei – ţin această ţară pivot într-un echilibru relativ şi instabil. Şi iată
că Ucraina a terminat, probabil la indicaţiile stăpânului rus, canalul Bâstroe,
acest ghimpe în coasta flacului sud-estic al NATO, iar Transnistria aţâţată de
Rusia şi de Ucraina alungă copii românilor de prin şcolile cu grafie latină,
sub ridicările neputincioase şi zbaterile de formă ale Modovei de peste Prut.

Aspiraţiile planetare ale Imperiului nu se vor opri la integrarea
testamentară a Eurasiei conform dorinţelor programatice ale lui Petru cel Mare,
ci vor trece la cucerirea Oceanului Indian şi Atlanticului de Sud, pentru a
subordona efervescentele popoare de aici, atât de viabile economic şi cu o atât
de explozivă ascensiune tehnologică şi economică.

Graniţele adevărate ale Imperiului vor fi frontierele geopolitice
adevărate ale Rusiei Imperiale, respectiv: India, Iran şi Europa Occidentală.

– Ce se va întâmpla cu trupele terestre? Ele vor deveni armate
„interne”, cu rolul de a menţine dominaţia regională, un fel de poliţii armate
interne. Funcţia lor devine doar auxiliară în conflictele majore, planetare.
Excepţie vor face trupele de desant şi trupele speciale, care, datorită
mobilităţii şi separării de bazele continentale, pot participa la operaţiile
intercontinentale.

Premisele utilizării trupelor speciale, în perspectiva existenţei
pericolului terorist, au şi apărut. Rusia a creat Centrul de Control Antitero.
Deşi scopul declarat al acestei structuri este acela de a facilita schimbul de
informaţii asupra ameninţărilor teroriste existente pe teritoriul Rusiei şi a
ţărilor GUAM (Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan şi Moldova), intenţia
Rusiei este aceea de a menţine forţele sale speciale, precum şi cele regulate,
în statele respective.

Centrul antitero nu este o mai mare ameninţare la adresa tendinţelor de
independenţă faţă de Moscova decât pentru elementele teroriste.

Opoziţia statelor vizate a fost şi este evidentă. Ele refuză să verse
banii necesari finanţării Centrului. Dar la fel de evidentă este şi presiunea
Moscovei de a crea cu tot dinadinsul acest Centru, chiar cu rezerva finanţării
unilaterale a acestuia, care constituie în fapt un instrument al politicii
naţionale ruse.

O asemenea abordare a aspectelor legate de reconfigurarea forţelor
armate ruse trimite cu gândul la recent dispăruta Republică a Sovietelor. Marea
armată sovietică – a cărei forţă de intervenţie rapidă copleşea numeric armată
unei ţări de dimensiunile României – era orientată spre expansionism geopolitic
şi strategic.

Faţă de cele expuse ne întrebăm cât de anemică, de provocatoare, de
disperată, de realistă sau poate, cât de vicleană, trebuie să fie „mama Rusia”
trimiţându-şi (doar naivii ar putea crede că Belkovski a venit din proprie
iniţiativă) emisarul, analistul Stanislav Belkovski, pentru a propune ceva
ireal României: Transnistria contra Basarabiei!… Moldova de peste Prut ar fi
liberă de a se uni cu România – aducând după sine probleme aproape de nedepăşit
şi necesitatea unei foarte lungi perioade de „deparazitare” de probleme şi
năravurile trecutului.

Poate fi oare Moldova calul Troian al Rusiei strecurat în curtea naivei
Europe? Este adevărat că, aşa cum spune Belkovski, Moldova, Republica, este un
stat artifical, se emulaţie stalinistă, de ocupaţie şi ideologie staliniste.
Dar să vină Rusia, aşa pe nepusă masă, Rusia care ţine cu dinţii, cu baionetele
şi cu vârfurile ogivelor nucleare de fiecare petec de sferă de influenţă şi
să-ţi spună, franc în faţă, că-ţi dă Basarabia dacă tu-i dai Transnistria, nu
poate decât să te sperie, mai mult decât să te bucure.

Totuşi, considerăm că mai devreme sau mai târziu, teritoriile din afara
graniţelor actuale, care comunică spiritual cu alte, în funcţie de tăria şi de
importanţa legăturilor, indiferent de localizare sau de regimurile care le
conduc, vor reveni la trupurile popoarelor care le-au născut; şi acest fenomen
va fi cu atât mai puţin important şi cu atât mai puţin convulsiv cu cât
desfiinţarea graniţelor va avea loc mai devreme.

Concluzionăm că unica şansă a României de a ieşi de sub dominaţia
sclavajului totalitarist asiatic – pe care românii, structural, ca popor al
Europei Centrale, nu l-au înţeles şi nu l-au acceptat niciodată – este aceea de
a sta sub umbrela de securitate militară şi geopolitică a NATO şi sub cea
economică şi totodată geopolitică a Uniunii Europene.

autor: Marius Golea

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign