E-Antropolog

Hărți mentale ca dimensiuni antropologice ale imaginarului la Kevin Lynch

21 mai 2012 Adrian Majuru Cartea de antropologie

Publicată in anii `60, The Image of the City aparținând lui Kevin Lynch, se înscrie într-o perioadă
în care ia avânt arta conceptuală. Kevin Lynch, introducând câteva idei noi,
fundamentale într-o nouă viziune și percepție a orașului, vorbește despre ”imaginea mentală pe care o au cetățenii despre anumite orașe”. Aceste patternuri mentale
referitoare la orașul în ansamblul lui fac ca Kevin Lynch să se apropie de
toți artiștii conceptuali ai anilor `60 care porneau de la
ideea că arta post obiectuală pleacă de la ideea de artă și se extinde dincolo de obiect
și experiența vizuală spre domeniul investigației artistice. (Sol Le Witt) „Lumea este plina de
obiecte, nu vreau să-i mai adaug un altul” spune Douglas Huebler in 1965.
Generația conceptuală, din care cu siguranță face parte si Kevin Lynch
aduce o viziune cu totul nouă asupra modalităților de a privi spațiul, orașul, artele vizuale etc. Este o viziune
antropologică, presupunând dezvoltarea unor simboluri ale imaginarului, o
capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a preda și învăța astfel
de simboluri în mod social și de a transforma lumea (și pe noi înșine) pe baza
acestor simboluri.

În cea mai cunoscută carte a sa, ‘Image of the City’ (1960), Lynch descrie un studiu de 5
ani care descoperă elementele din structura de construcţie a unui oraş , importante
în percepţia curentă a acestuia. În experimentele sale, a folosit oraşele Los
Angeles, Boston şi Jersey ca studii de caz. Analizând rezultatul acestui
studiu, Lynch şi-a dat seama că ar putea afla exact ce este important din mediul
folosit pentru construcţia unui oraş și pentru oamenii care locuiesc
acolo.

În studiul său s-au folosit principalele metode antropologice și anume:

 

 

Studiul lui Kevin Lynch face referire la orașele americane, dar concluziile la care a ajuns pot fi extrapolate pentru
orice tip de oraș, tocmai din cauza imaginii mentale pe
care și-o formeză fiecare persoană despre orașul său, lucru global valabil. Această
imagine reprezintă patternuri vizuale a unor simboluri recognoscibile in mare
parte, însă aceasta imagine are amprenta subiectivității.

Una dintre inovaţiile lui Lynch a fost conceptul ‘lizibilităţii spaţiului’,
care reprezintă, în esenţă, uşurinţa cu care oamenii percep structura unui
spaţiu. Prin introducerea acestei idei, Lynch a fost în măsură să izoleze
anumite caracteristici ale unui oraş, şi să vadă ce anume face acel oraş atât
de vibrant şi atractiv pentru oameni. Pentru a înţelege aspectul unui oraş, oamenii creează în
primul rând o hartă mentală. Hărţile mentale ale unui oraş sunt reprezentări
mentale a ceea ce conţine oraşul şi dispunerea acestor elemente în funcţie de
individ
. Aceste reprezentări mentale, împreună cu oraşul în
sine, conţin multe elemente unice
,
definite de Lynch ca o reţea de căi,
margini, cartiere, noduri şi repere.
În primul rând, căile sunt canale prin
care oamenii se deplasează în călătorii. Exemple de astfel de căi sunt
drumurile, traseele şi trotuarele.

Al doilea element, marginile, cuprind toate celelalte linii care nu sunt incluse în
grupul de drumuri. De exemplu, zidurile şi
ţărmurile. Apoi, cartierele sunt părţi ale oraşului, de obicei de mărime
considerabilă, caracterizate printr-un element de identificare.  Un
cartier bogat ca Beverly Hills este un astfel de exemplu. Al patrulea element,
nodurile, sunt puncte sau zone strategice în care există un accent suplimentar,
sau o concentraţie mai mare a trăsăturilor oraşului. Cele mai concludente
exemple de noduri includ o intersecţie aglomerată sau un centru al oraşului
populat. În cele din urmă, punctele de reper sunt obiecte fizice externe care
acţionează ca puncte de referinţă. Repere pot fi un magazin, un munte, o
şcoală, sau orice alt obiect care serveşte la orientare în căutarea drumului.

 ”Mereu există ceva mai mult decat
poate ochiul să vadă, urechea să audă, un loc sau o panoramă care așteaptă să
fie explorată. Nimic nu este explorat singular, ci în relație cu vecinătățile,
cu secvențele evenimentelor derulate pană atunci și cu memoria experiențelor
trecute”.
(Kevin Lynch)

Lynch a încercat să determine ‘lizibilitatea spaţiului printr-un experiment
constând într-un studiu bazat pe chestionare şi interviuri. Studiul a inclus treizeci de persoane dintr-o zonă
centrală a Bostonului şi câte cincisprezece din New Jersey şi Los Angeles.
Boston a fost ales în baza faptului că este un oraş foarte dinamic, cu
trăsături unice printre care e greu să te descurci. Apoi, New Jersey a fost
ales pentru lipsa de trăsături distinctive. În cele din urmă, Los Angeles a
fost ales pentru că este un oraş nou, cu o formă relativ originală. Interviul
care a însoţit studiul a inclus cereri de descrieri ale oraşului, precum şi
hărţi schematice (o diagramă a hărţilor lor mentale) şi o descriere a unei
călătorii imaginare prin oraş. Lynch a descoperit nişte corespondenţe foarte
interesante în călătoriile imaginare ale respondenţilor, de exemplu oameni care
se abat de la drum pentru a o lua printr-o parte mai dinamică a oraşului,
precum şi faptul că majoritatea oamenilor au menţionat cu plăcere apa şi
vegetaţia în răspunsuri. O altă corespondenţă în descrieri a fost o problemă de
a găsi drumul pe care au avut-o cei mai mulţi, mai ales în Boston, în zone
coincizând cu părţile oraşului cu confuzii, puncte neclare, delimitări slabe,
izolări, ambiguităţi şi lipsă de caracter sau diferenţiere. In afară de Boston,
părţi din New Jersey şi Los Angeles au ridicat probleme de orientare, din cauza
trăsăturilor lipsite de distinctivitate şi identitate.

”Fiecare cetățean a avut asocieri complexe cu o parte a
propriului oraș și imaginea acestuia este imbibată cu memorie și sensuri”.
(Kevin Lynch)

Lynch a tras mai multe concluzii din răspunsurile obţinute la experiment. El a luat zonele
care le-au părut oamenilor dinamice şi a acordat acestor zone o rată mai mare
de ‘imageability’. Imaginabilitatea, alt
concept introdus de Lynch, este calitatea unui obiect fizic de a oferi
observatotrului o imagine puternică şi dinamică
. El a tras concluzia că un
oraş cu un coeficeint de imaginabilitate crescut, este un oraş bine format,
conţine părţi foarte distincte, şi ar fi recunoscut pe loc de orice locuitor.
El mai explică şi că un oraş bine format depinde foarte mult de cel mai
predominant element al oraşului, drumurile. Exemple de drumuri bine concepute
pot include sisteme speciale de iluminat şi claritate a direcţiei. La fel,
marginile, cartierele, nodurile şi punctele de reper contribuie în mod
favorabil la imaginabilitate dacă sunt semnificative, reliefate şi nu generează
confuzie.  Aceste elemente, aranjate într-o configuraţie potrivită, cresc
abilitatea oamenilor de a vedea şi de a-şi aminti modele, şi tocmai aceste
modele le fac mai uşor de reţinut.

”Nu trebuie să vedem orașul doar ca un
lucru în sine, ci ca modul în care este perceput de locuitorii săi. Mai multe
puncte de vedere sunt folosite : senzația vizuală a culorii, forma,
mișcarea, polarizarea luminii sau alte simțuri precum mirosul, sunetul,
pipăitul, kinestezia, simțul gravitației și probabil câmpurile electrice și
magnetice”.  
(Kevin Lynch)

Descoperirile lui Lynch au fost implementate global în operaţiile de planificare a oraşului
în perioada recentă. Fie că se construieşte un nou oraş sau cele existente sunt
extinse, rezidenţii au beneficiat de folosirea unor elemente cu coeficient de
imaginabilitate mai mare al oraşului şi forme mai clare. Totuşi, cercetări mai
amănunţite sunt desfăşurate în domeniul înrudit al cogniţiei spaţiale. Metodele
actuale de cercetare includ folosirea tehnologiilor de mediu virtual pentru a
investiga multe zone neexplorate. Folosind tehnologia mediului virtual,
conducătorul experimentului poate manipula geometria elementelor în mediu la
fel ca şi locaţia lor în mediul virtual (într-un mediu real aceste alteraţii ar
fi aproape imposibile).

”O imagine a mediului înconjurător poate stabili relații
armonioase între sine însuși și lumea exterioară”.
(Kevin Lynch)

Cercetarea caracteristică include : găsirea unghiurilor specifice ale elementelor
dintr-un oraş care permit identificarea mai uşoară a drumurilor, precum şi
determinarea modului în care oamenii îşi poziţionează capul şi corpul în

funcţie de mediul lor de navigare. Rezultate recente din această cercetare
sugerează că oamenii vizualizează sursa de locaţie cel mai bine atunci când
atât rotaţiile capului cât şi translaţiile corpului sunt sincronizate cu
semnalele/indiciile vizuale. Cercetările anterioare referitoare la cogniţia
spaţială sunt o completare bună a studiului lui Lynch, şi ajută la determinarea
exactă a lucrurilor care într-un oraş fac percepţia mai uşoară şi hărţile
mentale mai precise pentru locuitorii oraşului, astfel încât arhitectura să
poată fi definită ca ”totalul mediului înconjurator făcut vizibil”. (Suzanne
Langer)

autor: Radu Pervolovici , Master Proiectare Urbană, UAUIM „Ion Muincu” – București

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign