E-Antropolog

MUZICA ŞI MUZICIENII BRAŞOVULUI ÎN SECOLUL AL XIX-LEA (II)

07 mai 2012 Adrian Majuru Transilvania

Spectacole de operă, operetă şi balet. Vodevilul

Există în acest secol al XIX-lea o susţinută deschidere faţă
de teatrul muzical, ca şi spectacole în care „… ponderea covârşitoare deţinând-o trupele germane transilvănene din
rândul cărora trebuie amintit inimosul impresar J. Gerger, care a introdus în

repertoriul său piese jucate în limba
română”
[i].
Pe aceeaşi filieră ne vom întâlni şi cu trupe italiene, altele venind de la
Viena şi Budapesta, dar şi cu recitaluri susţinute de artişti consacraţi scenei
lirice etc.

În această întrecere a teatrului
cântat vor răzbate şi două tipuri de spectacole în care muzica autohtonă, cu
anumite influenţe totuşi, se revarsă într-un spectacol teatral gustat cu
intensitate de către auditoriul transilvănean: este vorba de prezenţa vodevilului şi a operetei româneşti.

O înfăţişare tipologică a spectrului scenic din această vreme încercăm să o
conturăm fie şi numai printr-o enumerare succesivă de producţii artistice
surprinse de presa locală braşoveană, în principal: J. Gerger (1815): d’Alayrec
Tâlhariu în pădure şi Zwt Worte oder Die Nacht im Walde; A.
Kotzebue – Vecinătatea cea periculoasă
(primejdioasă)[ii], în limba română (şi în anul 1818); Gottfried Lange (1817): Tichia de bufon; Kauer – Inkle
şi Jarko
; A. Catalani (1820-1821): A. Carlo Guglielmi – Alegerea unui mire; Generali – Lacrimile unei văduve; Rossini – Cenuşăreasa şi Bărbierul din Sevilla[iii];
Josephina Uhlich (Weimer), 1822: Wenzel Müller – Horia şi Cloşca (balet, 1822)[iv];
Soc. Rom. Cantatore teatrale (1823): Kotzebue – Vecinătatea cea periculoasă şi Ceasul
de seară
[v];
Georgiana Hesse (Dresda, 1832): concert vocal-instrumental cu arii din Piratul de Bellini, Meierbeer – cavatina
din El Crociato ex Egitto[vi];
Kreibig Eduard şi Huber Ignaz (1838): reprezentaţii cu opere, opere comice,
operete, tragedii[vii]etc.;  Gebüder Schier (1851): recital de balet
(Vien); Charlotte Kotasek (1856): interpretează marea arie din Steaua nordului (în limba germană), arie
din Kunok (limba maghiară) şi cântec naţional românesc[viii];
Mathilde Delke (1862), recital (participă şi braşoveanca Lina Mysliwecek)[ix];
Agnese Despnez, de la Teatrul „Scala” din Milano (1871), recital, în colaborare
cu George Dima[x];
Friedrich Dron (1877) – interpretează din operetele lui Strauss, Offenbach,
Suppé, Millöcher; Berta Reisenberger (1883), interpretează arii din Olandezul zburător de R. Wagner (şi în
duet cu George Dima)[xi];
Gustav Walter din Viena (1885)43; Irina de Vlădaia (Paris 1888)44;
Laura Konopasek (1891); Ella Gmeiner (1899)45; Roza Papur de la
Opera din Viena (1890), la pian R. Lassel; Vasiliu, tenor de la Opera Română
Bucureşti (1895); Maria Rosenkranz (1895), recital de arii şi melodii populare
ungureşti; la pian: R. Lassel46 etc.

 

 Ştefan Emilian şi creaţia
dramaturgică a lui Vasile Alecsandri

La mijlocul secolului al XIX–lea (1852-1854), pe acelaşi
circuit cu spectacole de operă şi balet etc., programate de către trupele
germane, italiene sau franceze, vodevilul românesc, gen muzical-dramatic, îşi
are la Braşov un reprezentant de seamă: pe arhitectul, profesorul de desen şi
muzicianul Ştefan Emilian (1819-1899).47 Acestui artist i se
datorează, în primul rând, muzica la piesa lui Vasile Alecsandri Piatra din casă (1852)48,
urmată mai apoi de alte muzici pentru Nunta
ţărănească
, Muza de la Burdujeni,
Doi ţărani şi cinci cârlani, Carantina etc. De asemenea, în
colaborare cu Iacob Mureşianu (1812-1887), ziaristul şi profesorul, şi cu
maestrul de dans Francisc (Franz) Kamauf, va definitiva şi muzica la dansul Romana – un capitol din cele mai
pasionante privind „utilizarea surselor
folclorice în plămădirea artei culte româneşti”
49.

Ascultându-i şi alte compoziţii,
împreună cu cele ale lui N. Teclu, prezentate cu prilejul balului organizat de
Reuniunea Femeilor Române, George Bariţiu exclama: „Aşa fraţilor! Să ne folosim cu puteri întrunite toţi, de toată
ocasiunea – până şi de petrecerile noastre spre înaintarea renumelui comun şi
îmbunătăţirea sorţii şi a urmaşilor noştri”
50.

Deşi muzica pentru piesele lui
Vasile Alecsandri a circulat mai ales datorită contribuţiei compozitorilor
Alexandru Flechtenmacher şi Johann A. Wachmann51, aranjamentele vocale cu acompaniament de
pian
datorate lui Ştefan Emilian au încurajat şi au dat culoare
demersurilor locale privind perspectivele muzicii noastre, mult mai apropiată
de melosul folcloric tradiţional.

Imediat după prima jumătate a
secolului al XIX-lea, pe lângă trupele şi cântăreţii de operă din România şi de
peste hotare (din Imperiul Austro-Ungar), vodevilul românesc, precum am
subliniat şi mai înainte, cucereşte poziţii avansate în cadrul opţiunilor
pentru spectacolul muzical. Ştirile şi notele ce susţin mişcarea teatrală
autohtonă, difuzate prin foile de la
Braşov, vor constitui „pricipalul făgaş
prin care se realiza legătura mişcării artistice din Transilvania cu cea din
cele două principate. Ele împărtăşesc ardelenilor evenimentele culturale de
peste munţi, mijlocind un schimb
permanent
de idei şi valori”
52. Vor fi semnificative în acest sens
prezenţele trupelor române conduse de Fany-Tardini, Mihail Pascaly şi Matei
Millo, la Braşov.

În 1867, în cadrul spectacolelor
susţinute de M. Pascaly se află şi tenorul Balaban, care va interpreta Elegia lui Vasile Alecsandri, Bălcescu murind pe muzica lui P.
Mezzetti53, iar la 1871 (25 mai/13 iunie), acelaşi actor, împreună
cu Societatea dramatică de artişti din România, îşi invită spectatorii să
vizioneze piesa Zavera lui Tudor,
dramă naţională istorică cu cântece, în 3 acte, „cu muzică nouă, românească, compusă de Al. Flechtenmacher”54.

De un succes răsunător a avut parte
şi trupa lui Matei Millo care, în perioada 23 mai-15 iunie 1890, îşi va începe
seria de spectacole cu Lipitorile satelor,
de Vasile Alecsandri şi muzica de J. A. Wachmann, apoi va continua cu Baba Hârca, Millo Director, Kera Nastasia,
Corbul Român şi, în final (15 iunie
1870), Jianul Căpitan de Haiduci.55

 

 Braşoveanul I. D. Ionescu de
la „Iunion”

Stagiunile teatral-muzicale din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea sunt înviorate de prezenţa actorului-cântăreţ născut în Şcheii
Braşovului, pe Tocile, şi anume I. D. Ionescu (1844-1900).

După ce trece prin şcoala lui Millo,
după o „practică” în cafenelele din Galaţi şi Brăila, apoi cu activitate
statornică în teatrele de revistă din Bucureşti, I. D. Ionescu va reveni, din
când în când, şi pe locurile natale. Astfel, în 1872, proiectatul turneu în
Transilvania şi Banat debutează la Braşov în sala Reduta (15/27 august), împreună cu Epifania (cântăreaţă), soţia
artistului, I. A. Romanescu şi pianistul Martin Georgescu. Se vor succeda la
această dată şapte piese cu mare succes la public: Cucoana Chiriţa, Barbu
Lăutaru
, Şoldan Viteazul, Sandu Napoilă (de Vasile Alecsandri) şi Ţăranul de la munte, Ciobanul de oi, Pandurul cerşetor (de Eugen Carada). De asemenea, cu acest prilej
vor fi interpretate şi romanţele: Grigore Ventura – Doi ochi am iubit în viaţă şi Al. Flechtenmacher – Adio la Braşov.

În anul 1881 vor urma alte
reprezentaţii cu Pantalonul roşu, Rămăşagul ţărănesc(de C.
Negruzzi) şi La Turnu Măgurele, Florin şi Florica, Vivandiera (de V. Alecsandri)56, iar la 1886 (11-12 septembrie),
doar câteva reprezentaţii în Braşov, Săcele, Râşnov şi Zărneşti pentru că trupa
lui I. D. Ionescu nu este autorizată „să joace în Transilvania”57.
Toate spectacolele programate, s-a menţionat la vremea respectivă, „n-au avut un interpret asemenea lui decât
în Millo, care dacă-l întrecea pe Ionescu în jocul scenic, nu-l egala în voce”
58.

Evident, succesele turneelor susţinute de trupa lui I. D. Ionescu în Transilvania şi
Banat, precum şi în alte localităţi, vor fi aureolate de alte mari reprezentaţii
artistice înregistrate la Viena, Budapesta şi Paris.

Se poate aprecia, desigur, că întreaga creaţie şi interpretarea teatrală din această perioadă au determinat,
mai ales printre românii din Braşov, o mare deschidere pentru producţiile
artistice autohtone, „fiindcă – aşa
după cum observă D. C. Ollănescu – «deprins
cu cântecul şi neîntreruptul şir al operelor italiene şi germane şi de
săltăreţele şi, mai ales, slobodele la gură vodeviluri franţuzeşti» – publicul
găseşte în teatrul românesc şi muzica şi piesele care-i plac”
59.

Succesele spectacolelor de teatru
„împreunate cu muzica” vor continua să-şi păstreze prospeţimea şi datorită
îndemnurilor Astrei şi Societăţii pentru crearea unui Fond de Teatru Român, dar mai ales prin ceea ce va realiza la Blaj
compozitorul, dirijorul, profesorul şi regizorul Iacob Mureşianu.60

 

Un moment de referinţă privind
creaţia muzicală românească:

opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu

Ca profesor secundar
de cântări la gimnaziu, la şcoala comercială şi reală precum şi în cl. IV şi V
de fete … din Braşov
61, Ciprian Porumbescu se impune încă de
la începutul anului şcolar 1881 printr-o tumultuoasă activitate de compozitor
şi dirijor al Reuniunii Române de Gimnastică şi Cântări, precum şi al Corului
de la biserica Sf. Nicolae.

Încurajat şi de îndemnurile
bucovinenilor Ipolit Ialosievici, Lazar Nastasi, Gheorghe Chelaru, şi ei
profesori în Şcheii Braşovului, de Andrei Bârseanu, prietenul compozitorului
din anii de la Viena, Ciprian Porumbescu devine principalul realizator –
creator şi dirijor – al spectacolului liric, în premieră absolută, cu opereta Crai Nou, pe un libret de Vasile
Alecsandri. Cele dintâi reprezentaţii (sâmbătă 27 februarie st.v./11 martie
st.n. şi duminică, 28 februarie st.v./12 martie st.n. 1882), au electrizat
publicul prezent în sala cea mare a Gimnaziului din Şcheii Braşovului. După
vizionarea celor două spectacole, Marioara, sora compozitorului, va trimite la
Stupca, pe adresa preotului Iraclie Porumbescu, o emoţionantă scrisoare: „Îmi lipsesc cuvintele ca să-ţi scriu,
iubite tată, tot ce se petrece în mine, bucurie, entuziasm şi lacrimi, care
curg, curg, curg mereu, fiindcă s-au amestecat toate în inima mea: duioşie şi
bucurie! Opereta a reuşit cu succesul cel mai mare. A mers totul minunat. Lumea
era atât de entuziasmată, de nu-şi afla loc, bătea din picioare, striga,
aplauda. Când apăru Ciprian şi se aşeză la pupitru de dirighent, fu întâmpinat
cu mare aplauz”
62.

Desigur, presa locală: „Gazeta
Transilvaniei”, „Noua Bibliotecă Română” şi „Kronstädter Zeitung” creionează în
termeni concişi, de bună specialitate, reuşita spectacolelor cu opereta
porumbesciană. Apreciind însă că muzica compusă pentru acest onest opus are o mare afinitate cu operele
compozitorilor moderni Offenbach, Genée, Suppé, Lecocq etc., „Gazeta”, autoarea
acestor observaţii publicate la 5/17 martie 1882, primeşte replica hotărâtă a
muzicianului C. Porumbescu şi din care extragem următoarele rânduri: „Spre rectificarea aserţiunei acesteia, îmi
permit a declara la locul acesta că eu din toată literatură muzicei moderne
chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu mi i-am făcut
obiect de studiu, neocupându-mă mai deloc cu dânşii.

Şi dacă este vorba de vreun componist
– continuă compozitorul – pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum,
încă cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că, componistul acesta e
însuşi poporul nostru român .
..
63
(subl. n.).

Este adevărat că perioada de studii
de la Viena (1879-1880) l-a apropiat mult pe compozitorul bucovinean de muzica
metropolei apusene, de genul operetei; dar el, C. Porumbescu, a îmbrăcat
această formă muzicală cu desfăşurare scenică într-un autentic costum
tradiţional românesc. Ariile din Crai Nou
Te-ai dus, iubite, O, ce fericire – ne trimit la vechea
romanţă românescă, iar Român verde ca
stejarul
, Frunză verde baraboi, Frunză verde ca stejarul sau Copiliţa de la munte, la cântecul
popular, la subtile intonaţii cu caracter modal, frecvent întâlnite în
folclorul românesc (modul minor cu treptele IV şi VII alterate suitor).

Zborul operetei româneşti Crai Nou64 va putea fi
urmărit odată cu fiecarerepezentaţie programată de reuniunile locale,
în colaborare cu unele formaţii instrumentale locale (orchestre şi fanfare), şi
care va avea loc, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, în multe dintre
localităţile transilvănene şi bănăţene: Biserica Albă, Oraviţa, Lugoj,
Caransebeş, Sibiu, Cluj, apoi iar la Braşov, sau dincolo de Carpaţi, la
Bucureşti, Craiova, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi,
Botoşani65 ş.a.

Trecerea la cele veşnice (25 mai/6
iunie) va întrerupe definitiv elanul şi talentul celui care, semnând peste 250
de lucrări, multe din ele purtând amprentele Braşovului istoric şi muzical,
ne-a lăsat ca moştenire veşnică Balada
pentru vioară
, Rapsodia Română, O dimineaţă pe Tâmpa, corurile Trei culori, Pe-al nostru steag (versuri Andrei Bârseanu), Altarul Mănăstirii Putna etc.

Compozitor, dirijor, violonist,
pianist, poet şi memorialist, Ciprian Porumbescu – un muzician complet, atins de aripa geniului66
ne însoţeşte astăzi paşii, fie în cafasul bisericii Sf. Nicolae din Şcheii
Braşovului sau la Dârstele Braşovului, fie, cel mai elocvent, în tot ceea ce
înseamnă, din punct de vedere artistic, la Liceul (Colegiul) „Andrei Şaguna”
din Braşov.

 

Optimiştii cronicii muzicale

Studiul exigent al muzicologului Mircea Voicana, privind
rolul scriitorului şi publicistului Cezar Bolliac (1813-1881) în susţinerea şi
diversificarea cronicii şi criticii muzicale româneşti, va enumera, evident, şi
câteva aspecte cu trimitere directă la spaţiul cultural şi artistic din
Transilvania; mai ales atunci când se are în vedere activitatea muzicală de la
Braşov şi Sibiu. Reţinem, deci, că activităţile similare din oraşele ardelene –
aflate în legătură cu arta de tip occidental, cu publicistica vieneză, pragheză
şi din alte centre de limbă germană – „nu
întrecea în problematică, în concepţie, în preocupări şi în
stil”67 ceea ce realiza, la
Bucureşti, Cezar Bolliac.

Se poate observa însă că nu numai
„Gazeta Transilvaniei”, dar şi revista „Familia” de la „Oradea” a reprezentat,
pe tot parcursul secolului al XIX-lea, un sensibil barometru ce va înregistra
fiecare apariţie pe scena locală sau, atunci când era cazul, prezenţa şi
succesele artiştilor români remarcate peste Carpaţi sau în lume.

Redactate sub forma unor ştiri,
adesea expediate, note cu caracter de avancronică sau articole mai ample
(Foiletonul „Gazetei”) cu conţinut
pedagogic şi de istoriografie muzicală, „Noua Bibliotecă Română” a lui Theochar
Alexi, „Şcoala” şi „Familia”, „Kronstädter Zeitung” ne
dovedesc, atunci când le parcurgem paginile îngălbenite şi uzate de vreme, cât
de apropiaţi şi de preocupaţi s-au aflat redactorii acestor publicaţii în
surprinderea eforturilor societăţilor muzicale pentru o viaţă culturală şi
artistică elevată.

Şi totuşi, în locul repetatelor
aprecieri de genul: „aplauze furtunoase, succese desăvârşite, roade morale,
izbândă culturală” etc., „Gazeta Transilvaniei” socoteşte că, „Ar fi de dorit ca un specialist în arta
muzicală să aprecieze după merit rezultatul ce l-a secerat corul de la Chizătău
în această producţiune
68 (Sibiu, 1892). Desigur, o investigaţie
atentă ne va convinge, în timp, că însemnările „cronicarilor muzicali” se vor
diversifica, vor deveni mai concrete, mai aplicate situaţiilor cu desfăşurare
scenică.

Deşi este menţionat în catalogul lui
Iulius Gross (Kronstädter Drucke,
1535-1886
, Braşov, 1886, p. 161), un periodic proiectat de Franz
Hauleitner, „Muzik-Zeitung” (1878)69,
atestă – chiar şi printr-o apariţie efemeră – gradul de informare muzicală al
braşovenilor, dorinţa acestora de a fi conectaţi la circuitul oraşelor cu veche
tradiţie muzicală din vestul Europei. „Muzik-Zeitung”, după unele sublinieri
înscrise în anuarele „Societăţii Filarmonice”, avea în vedere tocmai etapa la
care se ajunsese către sfârşitul secolului al XIX-lea, şi anume: asimilarea
diversificată a culturii muzicale prin introducerea iubitorilor de muzică
(melomanilor) în sfera formelor muzicale şi a principalelor lucrări simfonice
semnate de Beethoven, Mozart, Wagner etc., demersurile ce se impuneau în
reuşita programelor proprii, precum şi publicarea, în bloc, a cronicilor de
concert apărute cu consecvenţă în „Kronstädter Zeitung”70.

În acest context propice asimilării
de cunoştinţe muzicale, de informare artistică generală, Teodor T. Burada
(1839-1923) consemna cu o evidentă cunoaştere a problemei: organul cel mai bun
pentru a ajunge la acest rezultat este jurnalul; prin el circulă idei, prin el
se apără principii, se propagă fapte care se raportează la istoria unei arte
particulare”
71. În acest spirit vor continua mai toate
publicaţiile braşovene din această vreme: „Gazeta Transilvaniei”, „Kronstädter
Zeitung”72, „Noua Bibliotecă Română”, precum şi „Familia” de la
Oradea etc.

 

*

            Climatul favorabil unei potenţări a vieţii muzicale, întreţinut şi dezvoltat de
comunitatea Braşovului din secolul al XIX-lea, se datorează, după
investigaţiile noastre, următoarelor aspecte şi direcţii cu caracter general:

Perpetuarea calitativă a unor tradiţii culturale şi artistice privind organizarea şi
funcţionarea unor reuniuni şi societăţi muzicale (Orchestra orăşenească, 1814,
şi Societatea Filarmonică, 1878 etc.) şi capacitatea acestora de a interpreta
partituri cu o anumită greutate în repertoriul general al timpului (simfonii,
oratorii, opere şi operete etc.). Apoi, colaborarea armonioasă între muzicieni
şi membrii societăţii (comunităţii) în vederea finalizării unor creaţii
artistice specifice.

2. Evaluarea şi dezvoltarea favorabilă a interesului faţă de
pregătirea superioară a tinerilor muzicieni în cadrul conservatoarelor de
muzică din Leipzig şi Viena, München sau Paris, Bucureşti. Un rol însemnat au
avut, şi în această direcţie, ASTRA (1861)
şi „Societatea pentru crearea unui Fond de Teatru Român” (1870).

3. Un interes sporit faţă de rolul muzicii în învăţământul
general, ocrotit de Biserică, sau prin înfiinţarea de institute şi cursuri
particulare de iniţiere şi stimulare a talentelor aparţinând diferitelor
vârste; statuarea unor normative ce răspundeau intereselor directe şi
favorabile profesorilor cu activitate pedagogică în această direcţie.

4. Evaluarea Braşovului nu numai din punct de vedere
comercial, ci şi prin posibilităţile de legătură între Transilvania şi
celelalte metropole apusene, precum şi perspectiva diferitelor trupe şi artişti
interpreţi de a-şi continua activitatea şi în alte oraşe de dincolo de Carpaţi:
Bucureşti, Brăila, Galaţi, Iaşi etc.

5. Circulaţia presei, a informaţiei („Gazeta Transilvaniei”,
„Kronstädter Zeitung”); prezenţa unor librării şi edituri (H. Zeidner, 1867,
Fraţii Ciurcu, 1880 etc.), biblioteci personale, şi în şcoli, biserici etc.,
dotate cu partituri şi cărţi achiziţionate din Germania şi Austria, Bucureşti,
Iaşi sau Cluj etc.

6. Existenţa unor spaţii (săli aparţinând hanurilor braşovene
sau unor case private), modernizarea sălii „Reduta” (1894); instrumente
muzicale şi instrumentişti, corepetitori (Rudolf Lassel, 1861-1918) care
asigurau o bună colaborare cu artiştii din Imperiul Austro-Ungar, cu alte
personalităţi artistice din ţările române, pentru finalizarea unor spectacole
lirice, concerte vocal-simfonice, recitaluri, spectacole de balet etc.

 

autor: Constantin CATRINA

Articol publicat cu acordul redacției Revistei Țara Bîrsei și prin amabilitatea Muzeului Casa Mureșenilor din Brașov.

 

 

 

 

 

 


[i]
Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii
româneşti
, Bucureşti, Editura muzicală, 1975, vol. III, p. 8.

[ii]
Viorel Cosma, Exegeze muzicologice,
Bucureşti, Editura Muzicală, 1984, p. 269-274; Eugen Onu, Un spectacol din 1815 sau din 1818?, în „Transilvania” (în cazul
acestui tablou sinoptic vom menţiona, în primul rând, numele impresarului
organizator, anul în care a avut loc spectacolul, lucrarea interpretată, sau
ariile, spectacolele de balet etc.), Sibiu, nr. 3, 1988, p. 45.

[iii]
Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii
româneşti
, Bucureşti, Editura Muzicală, 1974, vol. II (1784-1823), p. 176-180.

[iv] Ibidem.

[v] Ibidem, p. 190.

[vi] T.
T. Burada, Cercetări despre începutul
teatrului românesc în Transilvania
, în „Opere”, Bucureşti, Editura
Muzicală, 1974, vol. I, p. 265-266.

[vii]
Lizica Mihiţ, Date noi cu privire la
„Societatea românească Cantatore theatrale”
, în  SCIA (s. TMC), tom. 33, 1986, p. 79-81

[viii] Kronstädter Zeitung, Braşov, nr. 42, 13
martie 1856, p. 178.

[ix] Ibidem, nr. 179, 10 noiembrie 1862, p.
1122.

[x] Gazeta Transilvaniei, Braşov, nr. 53,
19/7 iulie 1871, p. 4.

[xi]
Cristina Bohaciu-Sârbu, Richard Wagner în
cultura românească
în „Studii de Muzicologie”, Bucureşti, Editura Muzicală,
1983, p. 77-97.

43 Gazeta Transilvaniei, Braşov, 10/29
noiembrie 1885.

44 Ibidem, 26 iulie/7 august 1888; 28
iulie/9 august 1888.

45 Kronstäder Zeitung, Braşov, 30 mai,
1899; Ibidem, 2 şi 3 iunie 1899.

46 Gazeta Transilvaniei, Braşov, 26
aprilie/8 mai 1895.

47
Emil Pop, Ştefan Emilian (1819-1899),
în „Transilvania”, Sibiu, nr. 8-9, 1944, p. 678-684.

48
Vasile Mocanu, Ecoul operei poetice şi
dramatice a lui Vasile Alecsandri în muzica românească din Transilvania
, în
„Studii de Muzicologie”, vol. III, 1967, p. 277-294.

Vodevilul
Piatra din casă de Vasile Alecsandri,
în varianta muzicală semnată de Ştefan Emilian, se prezintă la Braşov cu 10 ani
mai devreme faţă de debutul aceleiaşi lucrări pe scena Teatrului Naţional din
Iaşi. Cu prilejul acestui eveniment artistic, George Bariţiu menţionează: „… muzica piesei a fost compusă în adins
aici în Braşov”
(„Gazeta Transilvaniei”, Braşov, nr. 76, 27 septembrie,
1852).

49 Ovidiu
Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti,
Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 61; Tiberiu Brediceanu, Scrieri, Bucureşti, Editura Muzicală,
1976, p. 139-150.

50 Gazeta Transilvaniei, Braşov, nr. 11, 5
februarie, 1851, p. 46.

51
Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii
româneşti
, Bucureşti, Editura Muzicală, 1975, vol. III, p. 262, nota 6.

52
Ilie Moruş, Gazeta Transilvaniei şi
începuturile teatrului românesc în Transilvania
, în „130 de ani de la
apariţia «Gazetei de Transilvania»“, Braşov, Muzeul Judeţean Braşov, 1969, p.
91-100.

53 Gazeta Transilvaniei,
Braşov, 31 august, 1867. După melodia Bălcescu
murind
, a compozitorului Pietro Mezzetti (1826-1894), George Dima
realizează o variantă pentru cor mixt, adesea cântată, mai ales, în anii
Războiului de Independenţă a României (1877-1878).

54 Ibidem.

55
Ilie Moruş, File din mişcarea teatrală
românească din sud-estul Transilvaniei între anii 1850-1920
, în „Cumidava”,
III, Braşov, Muzeul Judeţean Braşov, 1969, p. 417-428.

56 Gazeta Transilvaniei, Braşov, 26
august/7 septembrie 1872.

57
Ioan Massoff, I. D. Ionescu de la
„Iunion”,
Bucureşti, Editura Muzicală, 1965, p. 134; Ion Dumitrescu, Muzica în Bucureştiul de ieri şi de azi,
Bucureşti, Editura Muzicală, 1959, p. 42-46.

58
Apud Ilie Moruş, File din mişcarea
teatrală
… , p. 421.

59
Apud Andrei Tudor, Schiţă istorică despre
începuturile teatrului liric în Principate
, în „Muzica” (Supliment), nr. 2,
1954, p. 7; Constantin Catrina, Trepte
ale teatrului liric românesc în Transilvania
, în „Cumidava”, VIII, Braşov,
Muzeul Judeţean Braşov, 1977, p. 249-258.

60
Gheorghe Merişescu, Iacob Mureşianu,
Bucureşti, Editura Muzicală, 1966, p. 139-148.

61
Constantin Catrina, Ciprian Porumbescu. O
sută douăzeci şi cinci de ani de la naştere
, Braşov, CJCES – Filarmonica de
Stat „George Dima”, 1978, p. 11.

62
Ciprian Porumbescu. Documente şi mărturii,
Suceava, 1971, p. 168. S-au bucurat de un succes deosebit, în seara premierei (Crai Nou), soprana Cornelia Roman, în
rolul Dochiţei, şi învăţătorul Zosim Butnariu, un autentic Moş Corbu.

63 Gazeta Transilvaniei, Braşov, nr. 31,
14/26 martie, 1882, p. 3.

64
Comparând opereta Crai Nou de Ciprian
Porumbescu cu Baba Hârca de Alexandru
Flechtenmacher, aceasta din urmă „rămâne
totuşi un vodevil, iar lucrările lui Eduard Caudella din prima perioadă de
creaţie sunt lipsite de intonaţiile populare”
(Viorel Cosma, Ciprian Porumbescu. Monografie,
Bucureşti, ESIP, 1957, p. 56).

65
După cum se menţionează în „Noua Bibliotecă Română” (1 mai 1882-1 septembrie
1883, p. 3), Ciprian Porumbescu, dacă nu trecea la cele veşnice, urma ca în
toamna anului 1882 să termine o nouă operetă, în 3 acte. Probabil, apreciem
noi, era vorba de lucrarea Noaptea
Sfântului Gheorghe
, pe un libret de Teochar Alexi (1843-1907). Între timp,
în 1885, partitura acestei operete va fi semnată de compozitorul, şi el
bucovinean, Tudor Flondor (1862-1908).

66
Apud Viorel Cosma, Muzicieni români,
Lexicon, Bucureşti, Editura Muzicală, 2005, vol. VIII,  p. 125.

67
Mircea Voicana, Cezar Bolliac şi
contribuţia lui la începutul criticii muzicale româneşti
, în SCIA (s. TMC),
Bucureşti, nr. 1, 1963, p. 159-172.

68
Apud Sever Sepeţian, Corul de la
Chizătău,
100 de ani, 1857-1957, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1957, p. 64.

69
Constantin Catrina, O gazetă muzicală
braşoveană de la sfârşitul secolului al XIX-lea
, în SCIA (s. TMC),
Bucureşti, Tom. 27, 1980, p. 146-148.

70 Ibidem, p. 148.

71
Teodor T. Burada, Opere, Ediţie
îngrijită de Viorel Cosma, Bucureşti, Editura Muzicală, 1974, vol. I, partea I,
p. 138-140.

72
Arhivele Statului Braşov, Gemma Zinveliu, Bibliografia
muzicală a ziarului Kronstädter Zeitung,
Braşov, 1974 (Exemplar dactilo).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign