E-Antropolog

Amintirea unei copilarii de acum 80 de ani

05 iulie 2012 Adrian Majuru Antroplogie sociala

(Acest interviu a fost realizat in anul 2004 cu medicul Serban Milcoveanu textul fiind publicat in volumul „Copilaria la romani” (ed.Compania 2005)

Copilăria am trăit-o la Slatina. Bunicii mei erau la Bucureşti unde veneam în vacanţe. Copilăria de la Slatina e plină, plină de amănunte. În primul rînd războiul. Primul război mondial l-am trăit la Slatina şi am amintiri foarte puternice de atunci. Ştiu sosirea nemţilor la Slatina. Cum au ajuns nemţii la Slatina? Frontul nostru ţinea foarte bine şi pe munţii Carpaţi. Dar s-a produs o defecţiune la Turnu Roşu, acolo unde Oltul intră din Transilvania în România. Un regiment de vînători de munte bavarez a mers pe crestele munţilor de la vest spre est şi au ocupat Turnu Roşu iar armata noastră a fost separată. Unii trecuseră Carpaţii şi mergeau spre Sibiu şi alţii erau în sud. Au făcut acolo un baraj şi asta a cauza căderii Olteniei. Armata care lupta în judeţele Gorj şi Mehedinţi trebuia salvată şi a venit repede în marş forţat spre centru. Şi este record mondial cum a fost salvată armata noastră din Gorj şi Mehedinţi: 56 de kilometri pe zi cu tot armamentul în spinare!

        Ce îmi amintesc este cum veneau ei dincoace de Olt şi rezistenţa s-a hotărît să fie pe Olt la Slatina. Acolo erau două poduri. Unul mare şi firumos pentru camioane şi altul pentru calea ferată. Podul de cale ferată a fost aruncat în aer iar podul pentru turisme a fost barat. Şi nu puteau nemţii să treacă. Casa părinţilor mei era chiar în apropierea podului. Şi am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanţă de 500 de metri de noi. Şi nemţii nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu şi acolo şi-a luat ea gradul de sublocotenent. Iar nemţii cum au reuşit să treacă? La sud de Slatina, la 50 de km, este Stoenteşti-Olt. Pe acolo au trecut şi au venit să ia armata noastră de la Slatina prin spate. Îmi amintesc groaza cînd ei au încercuit armata noastră. Mai toţi am plecat, toată Slatina, a plecat în căruţe, trăsuri, în ce s-a putut să fugim. Eu aveam 5 ani iar fratele meu 4 ani, am plecat cu mama într-o trăsurică şi am fugit. Era luptă foarte mare. Ne-au prins nemţii din spate în comuna Greci, spre Piteşti. Şi ţin minte scena. Cînd mama şi noi copii, şi multă lume din Slatina ne-am refugiat în pivniţa unui conac din comuna Greci. Stăteam ascunşi în întuneric şi au intrat nemţii în pivniţa aceea cu lanterne. Au întrebat dacă sunt soldaţi, bărbaţi. Nu erau decît femei şi copii. Mama mea ştia germana foarte bine. Şi cînd a ajuns în dreptul nostru era o căldare cu apă unde mama îşi ascunsese bijuteriile. Cînd au ajuns în dreptul nostru, un soldat german a dat cu piciorul în găleată. A vărsat apa din căldare şi au ieşit la iveală bijuteriile mamei. Neamţul a început să urle: că ce, îi considerăm pe nemţi hoţi, tîlhari? Nu i le-a luat mamei dar a pedepsit-o să meargă la bucătărie să fie bucătăreasă, să cureţe cartofi. Acolo însă a venit un ofiţer şi cînd a aflat că ştie germana perfect a luat-o ca translatoare. Aşa că cei doi ani cît a fost ocupaţia germană mama a funcţionat ca translatoare la comandamentul german din Slatina.

        Stăteam sub ocupaţia germană. Se mînca foarte puţin. Era o sărăcie foarte mare. Nemţii au sărbătorit ziua de naştere a kaizerului Wilhelm al II-lea. Defilau pe străzile Slatinei. Fratele meu şi cu mine am ieşit pe trotuar cînd trecea coloana germană şi am strigat amîndoi: jos cu nemţii. Ţin minte că s-a oprit coloana, a venit un ofiţer, ne-a luat de ceafă, ne-a ridicat pe amîndoi în aer şi a intrat în casă urlînd: unde-i mama? Ne-a azvîrlit ca pe nişte obiecte jos şi a început să ţipe la mama.

        Apoi, ţin minte că nemţii au favorizat agricultura. Pentru că noi aveam pămînt acolo, i-au dat mamei o gabrioletă cu un cal, ca să poată merge la ţară. Cînd a venit primul cal, m-am dus şi eu să-l văd, căci nu văzusem niciodată. Am rămas cu gura căscată cînd am văzut un cal. Calul, cînd m-am apropiat de el a dat cu copita şi m-a lovit în piept şi m-a azvîrlit.

        Am trăit aşa pînă cînd au plecat nemţii. Din Slatina au plecat foarte uşor. Noi aveam o armată camuflată. În 1918 era guvernul Marghiloman, cre avea ca ministru de război pe un general Hârjeu. Şi acest general Hârjeu sub numele păcii, a creat o armată subteană. Nu i-a pus în cazarme ci i-a trimis în pîlcuri de cîte 15-20 soldaţi pe la toţi marii proprietari. Ca lucrători agricoli. Şi munceau ca lucrători. Şi la 8 noiembrie 1918 o dată a apărut, ţin minte, din toate comunele, a apărut o armată. Era camuflată sub formă de lucrători agricoli!

 

Anii de şcoală

 

Toţi profesorii ne iubeau, erau foarte devotaţi copiilor şi copii îi adorau pe profesori. Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe  Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal, veneau echipe… singura noastră distracţie erau meciurile de fotbal. Dar nu participam decît ca spectator.

        În anii’20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. A urmat armata. Au defilat şi veteranii de la 1877. Erau mulţi în cîrje, cu decoraţii, zdrenţuroşi. Ni s-a strigat să salutăm sfintele noastre zdrenţe! Şi toţi copii ne-am ridicat şi am îngenuncheat: trec sfintele noastre zdrenţe. Era un mare entuziasm patriotic.

        Apoi îmi amintesc cînd a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decît noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întîmpla în 1923. Apoi îmi amintesc că a venit şi regina Maria, pentru că s-a ridicat o statuie pentru Ecaterina Teodoroiu. Regina a venit într-un automobil de culoare argintie iar noi copii am crezut că este făcut din argint. Regina Maria era în estradă iar noi copii, cu lume multă, eram adunaţi în jurul statuii. A fost un moment de linişte iar eu am făcut ceva. Aveam un aparat de fotografiat oferit de bunicul meu de la Bucureşti, profesorul Severeanu. Din proprie iniţiativă am ieşit din rînd, am venit în faţa reginei Maria am pus trepiedul, aparatul şi m-am aşezat la picioarele reginei Maria. Nu a zis nimic, s-a uitat la mine şi m-am fotografiat la picioarele ei.

Era mare sărăcie. Sărărcia a mers pînă în 1926-1927. Dar era un entuziasm extraordinar. Toată lumea era cu regele Ferdinand, cu regina Maria…

        La liceu am avut cîţiva profesori extraordinari. La română l-am avut profesor pe Gheorghe Adamescu. Printre alţi profesori amintesc pe Grigore Forţu, Paul Papadopol, Garabet, ionel Teodorescu. La istorie pe I.S.Floru. Iată ceva important despre orele de istorie. În mai 1927 a venit pedagogul liuceului ţipînd la noi să intrăm în clase că este inspecţie mare. De fapt, Ionel I.C.Brătianu sărbătorea cu foştii colegi, 40 de ani de la absolvirea liceului. Directorul liceuluif.Sava, Ştefan Pop, l-a rugat să intre în clasele cursului superior şi să vorbească elevilor. Asta era inspecţia. Eu eram chestorul clasei pentru că eram premiant şi cînd au intrat în clasă Ionel I.C.Brătianu alături de directorul liceului şi profesorul de istorie, eu am dat raportul că suntem clasa a VI-a. Iar Brătianu a venit la catedră şi ne-a ţinut un discurs de 3-4 fraze, dar care mi-au rămas în cap: opt sute de ani am avut idealul pe orizontală să ne strîngem cu toţii laolaltă în aceeaşi patrie. Am realizat în 1918. Acuma avem idealuri de construire pe verticală, pentru ca prin cultură şi civilizaţie să justificăm în faţa omenirii şi a istoriei posesia acestui pămînt. De aceea sunteţi dumneavoastră la şcoală ca să învăţaţi şi apoi să creaţi cultură şi civilizaţie! Mi-a rămas în cap. Şi asta a spus-o în toate clasele, din cursul superior.

        Să va mai spun de I.S. Floru. Acest profesor de istorie a dat la toate clasele din cursul superior acelaşi subiect la teză: ce s-ar fi întîmplat cu Europa şi ce s-ar fi întîmplat cu România, dacă în bătălia de la Waterloo învingea Napoleon şi făcea unificarea Europei sub conducerea Franţei? Adică dacă am fi fost în interiorul Europei şi nu la marginea ei sub ameninţare rusă. Să  nu-mi scrieţi de războaie şi bătălii că pentru astea sunt biblioteci – ne-a spus el.

        În clasa a VII-a de liceu, ne-a chemat pe toţi premianţii într-un amfiteatru. Din toate clasele: modern, clasic şi real. Clasele V-VIII de trei ori. Şi ne-a spus că facem o lucrare ştiinţifică: să stabilim unde a fost bătălia de la Rovine. Raţionamentul profesorului I.S.Floru: cînd vine invadatorul unde se duce? Se duce către capitala ţării. Capitala era Curtea de Argeş. Deci el intră pe unde este mai aproape graniţa de capitală. Locul cel mai aproape era pe valea Oltului de la Turnu Măgurele, spre Slatina iar de aici spre est către Piteşti şi apoi Curtea de Argeş. Acum ne punem pe poziţia lui Mircea cel Bătrîn. Ce face el să se apere? Nu putea să dea bătălia chiar la Dunăre. El trebuia să facă deşertul strategic ca să uzeze armata invadatoare. Apoi să o prindă într-un loc mlăştinos pentru a o imobiliza. Unde a fost acest loc? A împărţit distanţa dintre Turnu Măgurele şi Curtea de  Argeş astfel încît fiecăruia dintre noi ne-a revenit 4 km. Eu am avut segmentul dintre Slatina şi comuna Recea. Să mergem cu toţii să întrebăm pe ţărani, pe bătrîni, dacă ştiu ceva de Rovine. Dacă a rămas în amintire. Şi să stabilim unde a fost lupta. Rovine înseamnă mlaştină în limba paleo-slavă. Eu nu am găsit nimic la Recea. Însă al II-ea premiant al clasei mele a descoperit. Şi cum a descoperit? Foarte interesant! A observat între Costeşti şi Piteşti, la 4 km nord-est de Costeşti, a observat acest elev de liceu, Alfred Petrescu, o cîmpie cu grîu şi porumb în mijlocul căreia se aflau cîteva sălcii bătrîne, gata să se usuce. El şi-a zis: Domnule, aici a fost o mlaştină, şi au ridicat pămîntul cu ajutorul sălciilor. Aici trebuie să fi fost. I-a raportat lui I.S. Floru iar acesta a spus: acolo a fost Rovine! La 4 km nord-est de Costeşti. Şi ce scrie în toate cărţile e greşit. În cărţile lui Giurescu scrie că Rovine este în Bărăgan. Alfred Petrescu a ajuns procuror. El a cucerit concursul Tinerimii române din finalul liceului. Profesorul Nicolae Dumitrescu care conducea Tinerimea Română a organizat un concurs cu tema Ligii Naţiunilor. Premiul a constat într-o vizita la Liga Naţiunilor din Geneva, iar Alfred Petrescu i-a văzut vorbind acolo pe Aristide Briand, Stresseman, Titulescu etc. cu bursă de la Tinerimea Română!

 

Bacalaureatul

 

Amintiri foarte frumoase! Iunie 1929. Preşedintele comisiei de bacalaureat era profesorul Ion Petrovici de la Iaşi. Se puneau întrebări suplimentare faţă de ce întrebau membrii comsiei. La limba română m-a întrebat: eşti pentru Arta pentru Artă sau penru Arta cu tendinţe? Asta era disputa în epocă. Socialiştii făceau din artă un instrument de propagandă iar Mihail Dragomirescu era pentru Artă pentru Artă. Eu am răspuns: sunt pentru arata cu mesaj. Să aducă ceva nou. Să decshidă un prizont!

La istorie, am fpost întrebat depăsre kleămîntul lui mihai viteauzl. Am răspuns era o necesitate d erzboi fijndcă cşlasa boieracsă lupta pe fornt iar ţăranii trabuiau să prudcă. Periviic a pus o inrebare supolimenatră:Dacă pe tronul româ’niei era regele Vcarol I şi nu aelxandru Ioan Cuza, Kogălnieabnu făcea sau nu reformele revolşuţionare? Am răspuns: să făceau că erau o cuceriie a timpului dar nu s efăceau pe cale revoluţiuonară, prin dercrete, ci se făceau pe cale evoluţiuoniustă fiiundcă regele carol era de concepţia gwermană, evoluţionistă, pe cînd cuza era de concepţia franecză, revoliuţinar!

        Îin minte la limba franceză, Petrivici m-aîntrevbat: cum îl cheamă pe axel ministru de extrene care a fost în timpul revoşluţiei, în vremwa lui Napoşleion dar sub bourbon? Am spus. Talleyrand.

        La ştiinţele Naturii am fost ibnrebat d ePetriovici: pentru ce româniisunt singurul popor care are mămăliga ca hrană d ebază? Italienii au polenta, dar nu ca a.ioment d ebază?

Am stat şi m-am gîndiut… avea rănbdare Petriovici! Am spus apoi: hectarul d egrîi face ci9nci mii de kg la ha pe cînd păporumbul face 20 00 kg la ha. A, la cît pîmînt era pe vremeaaceea, nu ţineau ţăranii noştri cont d ediferenţa de producţie la hectar. Nu , nu este asta!

Am stat iar şi m-am gîndit. Am psus într-un tîrziu: turcii veneau să ia tzrivbutul. Şi cînd veneau în august cu căîruzţele luau grîu. Atunci noi, ca să nu nis eia grîul, am pus poprumb care se culegea în ocotmbrie! Da, da, dar nu este atsa! Şi nu am găsit altă expliocaţieşi mi-a spus Petrovioci: Domnule, pîine se face în trei ore iar mămăliga s eface în 20 d eminute!  La limba latină m-a întrebat Petrivici: cum îşţi explici dumenata, că limba atină care a fost cea mai perfectă limbă din istoriea omenirii, fiind cea mai conicisă, a dispărut? Noile popare neolatine, şi-au făcut alte limbi, cu aceeaşi morfoilogie, cu acelaşi vocabular, dar nu mai e limă latină! Cum îţi explici dispariţia limbii latine? Am răspuns: limba latină era bazată pe raţiune, nu pe snetiment, pe cînd neolatinii au creat limbi axarte pe sentiment.  Ra o li8mbă strict raţioanlă, care putea fi a elitei, a clasei conducătoare dar nu şi a maselor populare. Iarmaslele popularte erauz conudse de snetiment nu d eraţiune.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign