E-Antropolog

Îndemnurile spiritului venite din biologie

24 august 2012 Adrian Majuru Antropologie medicala

La ideea morții venită din vechime, biologia adaugă ideia imensei durate a vieții de pe
pămînt, a cărei manifestație actuală suntem.

Datele mendelismului[1]:
fiecare suntem una din atîtea milioane de posibilități(16 000 000?); fiecare
din părinți poate produce atîtea milioane de posibilități, pe care sexul
masculin are toată șansa să le producă pe toate.

Așa cum am fost alcătuiți în germene, realizarea posibilităților noastre atîrnă de
condițiile dezvoltării noastre. Și fiecare etapă realizată exclude alte
posibilități: „Nou sommes faits intimement d’une chose qui se fait aux dépens
du possible.[2] La science atteinte
mortallement dans ses ambitions morales est comme deshonoree par la crauté de
ses applications.[3]

Știința în general ce ne poate da:

1.Educarea obiectivității noastre în măsura în care suntem dornici de obiectivitate. Poate
exista obiectivitate desăvîrșită?

2.Noțiunea că cei mai prețios în știință e mișcarea inteligenței. (Dar cum să enunț acest
lucru, ca să mă fac înțeles? Căci aici am a face cu un punct esențial).

3.Alles Grosse bildet sobald man es gewehr nimmt.[4] Și suntem și pe drumul
evoluției, cu aceasta?

Astronomia. Giordano Bruno.

Ascensiunea succesivă a speciilor sociale în saloanele, la vînătorile, nunțile și
înmormîntările tribului suprem al nației.

Dissonanță.

Constatările
și viața calodeanului. Gilgameseh[5].

Ținuta fundamental emoțională a omului: Lebensgefühl[6]Daseingefühl.[7]

Intengibilitatea.

Discuțiile asupra rolului anatomiei în formarea medicului din Klinische Wochenschau.
Diverse broșuri pe care le am în această privință. Flexner[8] – H.G.Wells[9] – Autobiografie. – R.Benecke. – R.Virchow.[10]

Concepția mea despre profesorul universitar. Ce trebuie să dea învățămîntul anatomic.
Deci: ce am urmărit eu.

Revalorizarea cuvintelor. Învățămîntul – mai ales cel secundar – tinde la devalorizarea lor.

Chestia standardizării.

Ficțiunea curentă
a constructorilor de programe pentru învățămînt: Tineretul vine cu dorința de a
învăța și înzestrat cu mijloacele necesare,
-materiale și intelectuale. Aceasta trebuie s-o explicitez.

Din punctul
de vedere al „apetenței” intelectuale, cum pot fi clasificați ei? Cum putem noi
să-i captăm intelectualmente?

Slaba dezvoltare a nevoii de certitudine. Mentalitatea inegală, primitivă. De asemenea
a simțului obiectivității.

Profesarea poate fi o nevoie organică? În ce măsură poate fi vorba ca o completare
reciprocă între profesor și student?

Aceia de lîngă
mine care au căutat să mă înțeleagă și m-au ajutat, și-au primit răsplata intimă
în măsura înțelegerii cîștigate.

Idee de explicitat: Omul – microcosm, în care imaginile macrocosmului – echivalența
realităților lui – să se înlănțuiască în același mod profund adevărat și cu
valoare de eternitate, omul împlinindu-și astfel funcțiunea sa în univers dînd
realităților un sens deasupra sensului lor animalic, biologic.

(Platon. Neoplatonicienii. Leibnitz. Goethe). Prin ce trepte am ajuns la înțelegerea
acestui lucru?

Au avut răsunet gîndirea mea și tendințele mele? Cine poate răspunde?

Chipul de zeu care doarme în orice bloc de marmură și așteaptă mîna meșteră care să-l
desghioace dintr’însul, să-l aducă la lumină…

Cei doi poli ai existenței noastre: percepția și acțiunea. Dar acțiunea trebuie
analizată; ea poate fi practicată(musculară) ori ideală exclusiv. De arătat că
și judecata e o acțiune.

Faptele anatomice văzute de practicianul curent: atît concepeau colegii mei și corpul
medical. Organismul numai le apărea ca un ceva în care se afla în locuri
determinate anumite amănunte din care multe sunt uitate. Restul în care ei nu
vedeau decît unele considerații de anatomie comparativă și de embriologie, le
apărea ca element ornamental convențional, de folos poate la concursuri, ca
să-și dea un aer savant.

În acțiunea sa, partea concretă pe care eu am intensificat-o, ei au ignorant-o. Și nu au
vrut să vadă elemental intelectual, pe …[11]
pe care eu l-am conceput constructiv, iar ei, în adîncul lor, l-au văzut tot
ornamental.

Semnul vădit al progresului nostru – și totodată, izvor de mulțumire, cînd lucrurile
familiare ne vorbesc și ne spun mai multe ca înainte.

Nivelare în
secol – mai în jos.

Iată ce am urmărit și visat pentru elevii mei. Mulțumesc acelora care mi-au dat putința
s-o spun încă odată la sfîrșitul carierei mele de profesor, în fața acestei
adunări.

O antiteză.
Două tipuri intelectuale: pe de o parte interiorizatorul, cel care simte nevoia
de a se încuiba cu cunoștințele care-i trebuiesc printr-un contact memorial cît
mai intens și mai prelungit. Pe de altă parte și dimpotrivă omul căruia toate
îi rămîn exterioare, dar se așează într-o ordine cît mai desăvîrșită pe
eșichierul său intelectual. Cunoștințe pur discursive.

Va trebui să arăt și aici ideia centrală, schița cea mai simplă a organismului: trunchiul
cu conținutul și conținătorul lor. Membrele ia excrescențe ale sale. Inervația.
Filogeneza. Funcțiunile fundamentale ale vieții cu suporturile lor de
complicație crescîndă; filogenetic. Viața cu tendința ei fundamentală de a se păstra
„a traversat nesfîrșita înlănțuire de reacțiuni la stimulațiuni. Recepții senioriale,
elaborarea lor, reacția: iată conținutul vieții. De aici trecerea la formarea
personalității și exigențele pedagogice. Engramele. „Energia specifică” și
concepția științifică, justă a acțiunii naționale a profesorului.

Ce înțeleg eu prin materialul cursului și ce prin cadrul lui.

„De ce nu sunt altul”? Sterilitatea acestui gînd. Problema inegalității înzestrărilor
(după ce voi fi făcut o expunere cît mai impresionantă a spiritului în care vor
trebui să studieze ei). Concepția „persoanei” în lumina eredității
experimentale.

Nu te întreba: anxios, gîndul acesta e românesc? Ci l-am gîndit eu cinstit, cu toată
sinceritatea ființei mele? Dacă da, atunci acest gînd va fi ce sunt eu în
adîncul meu. Se poate spune asta?

Nu „magnifice sentire de se ipso”[12] ci „magnifice sentire”.[13]

„Was fruchtbar ist allein ist wahr”.[14] M-am gîndit să și
pomenesc acțiunea acestei poezii asupra mea. Cam simultană cu aceia a lui
Claude Bernard.[15]

O diblă(sic!)
și un Stradivarius. Dar vioara, cît de proastă, dar care nu a vibrat decît sub
mîini măestre…

Scînteia ce doarme în fiecare…

Profesoratul ne obligă la mare sinceritate și cinste cu tine însuți.

Figura cu blocul de marmură în care zace chipul unui zeu. Fiecare lovitură cu dalta
ridică din masca care-l ascunde de privirea noastră. Tot așa stă ascuns și idealul
nostru de adevăr și de înțelegere? Evenimentele intelectuale – lovitura de daltă.

Împărtășirea, după facultatea lor de observație a studenților, făcută de R.Virchow.

Ce e cu straturile personalității?

A iubi partea de „meserie a profesiunii”.

După noțiunea de „engramă”[16] și de „magnifice sentire”
simbolul viorii.

Ideea ambianței individuale(persönliche Umwelt).[17]

E cu neputință să nu le transmitem ideile noastre, dar să-i înzestrăm și cu spiritul
critic, cu metoda, care să le salvgardeze libertatea spirituală.

Suprema nivelare socială: dacă toți, în orice rubrică socială, ar fi cuprinși, și-ar
face datoria cu tragere de inimă. Dar cine vrea să ajungă Dumnezeu?

Preeminența anatomiei în pedagogia medicală, mai ales că anatomia e „știința formei vii”.

Anatomia comparativă. Anatomia funcțională.

A te ocupa de un lucru uitîndu-te cu desăvîrșire pe tine „Eine Sache um ihrer selbst
willen tun”.[18]
Cursul (și asistenții) să-l facă interesant acel lucru. Debanalizare.
Demeschinizare. Așezînd obiectul de lucru în legăturile sale cu infinitul și
eternitatea, și pe tine te înglobezi în ele. Curentul de concepție magnanină te
duce la concepția măreață a rostului tău. Venerația pentru ce s-ar putea exprima
în tine.

Vorbirea să tindă la repeziciunea gîndirii. Totuși, curgerea ei să fie atît de bună încît
să nu se bage de seamă repeziciunea ei: articulația desăvîrșită, accentuarea
departe de tot ceea ce e azi, așa încît: elementele frazei să nu atragă nici
unul în mod deosebit atenția, ci fraza să apară cu materializarea sonoră a
gîndirii, ca substratul unei transmisiuni telepatice, ași spune. Mișcarea
fărîmei de suflet universal închisă în mine, să propage în celelalte ca o undă
în vrean. Dar pentru aceasta trebuie să ai de spus ceva.

Adevărurile dureroase – oricare ni se par chiar distrugătoare – trebuie să devină resorturi
care să ne avînte pe altă treaptă. Proferarea a fost întîi numai retrăirea
plăcerii pe care mi-o dăduseră lucrurile.

Inițiative ale unei simțiri calde a găsit ecou: acest defect trebuie explicat: vorbirea să
cuprindă trei părți:

1.Una mică, pentru acei care au luat inițiativa.

2.Una personală: mobilele care mi-au îndrumat viața.

3.Cum am început învățămîntul în general, și în special acel al anatomiei.

Ce am realizat mai deosebit. Dar rîvna de progres (căci precizare și adîncire) – aceia a fost
simțită, percepută și va fi dat imbolduri. Poate că în privința aceasta am
putut fi îndemn, am putut juca rolul prețios al realității tangibile.

A dobîndi acel patos care nu se cere exprimat în cuvinte, nu caută auditoriu, nu se vrea
pe scenă.

1.Ce e propriu zis uman în lanț.

2.Să lucrez
catalogul ideilor care m-au călăuzit succesiv în viață.

3.Personalitatea
se dezvoltă numai rezolvînd problemele pe care și le pune realitatea. Despre
soluțiile lor preferate hotărăște genul personalității.

„Un om împlinit”.

Un om de tensiune înaltă sufletească.

Definiția omului din punctual de vedere Goethe-ian ori Spinozist. „Lawrence trug schwerer
als die moisten von uns an der Last moderner Selbstanalyse und der damit
verbundenen Hemmungen”.[19] Întrucît concepția
Goethe-eană te ajută să deosebești esențialul din tine de neesențial. Omul,
manifestînd voința naturii de a se vedea pe ea însăși.

Orice concepție a vieții isvorîtă numai din biologie e subumană. Dar nici o concepție
a vieții nu trebuie să fie în contra – zicere cu biologia.

Umbre dintr-o lume cu două dimensiuni.

Trezirearezonanțelor.  Alt climat sufletesc. Rezultate vitale.

Viața religioasă și substitutele vieții religioase.

Planul adevărului obiectiv; planul adevărului organic, moștenit, pasional.

Idealul „titratului standardizat”.

Nivelare spre-n sus.

Principiul necontenitei debanalizări, a necontenitei reînoiri a aspectelor – reînorire din
afară, prin observație, mai amănunțită, dinăuntru, prin evoluția punctului de
vedere.

Etica iubirii de meserie.

Felul acesta de a concepe mînuirea realității e diametral opus felului foarte răspîndit
care operează cu termenii par’c’ar fi expresii algebrice – de acest fel trebuie
să se emancipeze omul.

..Înclinația de a simți împreună cu Goethe: obiectul e el însuși teoria lui.

Lupta împotriva devalorizării cuvintelor.

Neurobiotoxis.
Neînmulțirea celulelor nervoase.

Această noțiune trebuie introdusă în cursul meu de „introducere în antropologie”, în
definiția omului. Pînă acum văd dezvoltarea acestui curs astfel.

1.Substanța vie.

2.Tipurile morfologice successive pînă la om, realizate de substanța vie, în regnul
animal.

3.Interpretarea acestei scări morfologice: Teoria evoluțiunii. Obiectări.

4.Ereditatea experimentală. Mutațiile.

5.Teoria evoluției și ereditatea experimentală.

6.Conceptul de speță și de rasă. Geneza raselor.

7.Antropogeneza.

8.Omul „anthropos”.

9. Faza următoare. Omul de Neanderthal.

10.Homo sapiens diluvialis.

Nu ar fi de
introdus undeva filogeneza sistemului nervos?

Noi sîntem
singurul organism care i se poate creia o ambianță hotărîtoare mai presus de orice
acțiune din afară: ambianța spirituală. Care sunt trăsăturile esențiale pe care
s-a întemeiat ambianța mea?

Ce au putut
prețui la mine e urmarea și reflexul acestei gîndiri de bază.

A împăca
două gîndiri contrare în aparență:

1.Trebuie să mă încadrez în ordinea universală;

2.Viața cosmosului nu atîrnă de existența mea.

autor: Francisc Iosif Rainer


[1]
Mendelismul este o concepție referitoare la transmiterea ereditară a
carcaterelor (potrivit legilor dominației, segregării șI combinării
independente a acestora), bazată pe legile formulate de Mendel, care constituie
fundamentul teoriei cromozomice a eredității formulate de Th.H.Morgan. (Noul
dicționar universal al limbii române, Litera, 2009, p.898).

[2]
Noi suntem strînși făcuți în detrimentul
faptelor posibile.

[3]
Știința a ajuns în ambițiile sale
morale să fie dezonorată de cererile sale crude.

[4]
Totul este mare, atunci cînd este
nevoie de armă.

[5] Ghilgameș
(Ghilgamesh) reprezintă un erou mitic și semizeu (mai exact: doua treimi zeu si
o treime om), comun principalelor mitologii din Mesopotamia. Este personajul
central al unei capodopere de poezie mitografică, apărute mai întîi în Sumer.
După unii istorici (René Labat), s-ar deduce din anume inscripții (de fapt
incerte) că Ghilgameș ar fi fost un personaj real, domnind ăn orașul sumerian
Uruk orin secolul 28 Î.Hr., dar după varianta akkadiană, Ghilgameș e o creație
a zeiței Aruru.

[6]
De viață

[7]
Sentimentul de a fi

[8] Abraham Flexner, (1866 – 1959), educator American, a publicat în anul 1910 un celebru
raport care-i porată numele.

[9] Herbert George Wells, (1866
– 1946), cunoscut mai bine sub numele de H. G. Wells, scriitor englez celebru pentru cărțile sale de ficțiune
precum Mașina timpului, Războiul lumilor, Omul invizibil, Primii
oameni în lună
și Insula Doctorului Moreau. A mai publicat nuvele
contemporane, istorie și comentarii sociale. A fost un socialist declarat și un
pacifist, operele sale mai târziu au devenit tot mai politice și
didactice.

[10] Rudolph Carl Virchow ( 1821 –
1902), medic german, antropolog, patolog, prehistoric, biology și
politician, cunoscut pentru   studiile
sale avansate privind sănătatea publică.Numit de contemporani „părintele
patologiei moderne” este considerat unul dintre fomdatorii medicinii sociale.

[11]
Pasaj completat cu scris de mînă
indescifrabil

[12]
„A socoti despre sine că este măreț”.

[13]
„A auzi ceva magnific, a socoti ceva
măreț”.

[14]
Ceea ce este fructuos este doar
adevărat

[15] Claude Bernard, (1813 – 1878), medic și
fiziolog francez. Este considerat părintele fiziologiei și fondatorul medicinei
experimentale. A fost unul dintre marii investigatori științifici în
domeniul medicinei, este cunoscut pentru cercetările sale privind mecanismele
digestiei, în special pentru descoperirea funcției glicogenice a ficatului, a
acțiunii sucului gastric și a mecanismului vasomotor.

[16] Engrama este o urmă lăsată în memorie de
orice excitant al sistemului nervos. (Noul dicționar universal al limbii
române, Litera, 2009, p.489).

[17]
Personal mediu

[18]
A face de dragul unui lucru

[19]
Lawrence a fost mai greu decît
povara auto-analizei și de inhibiții asociate.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign