Antropologie urbana

SUBSTRAT BIOLOGIC INDIVIDUAL SI CONTEXT SOCIAL ÎN ERA INFORMAŢIONALĂ

Scopul acestui document este de a reliefa modul
de desfăşurare a relaţiilor interumane sub acţiunea factorilor tehnologici şi
informaţionali
, ţinând cont de importanţa trăsăturilor primare, specifice
fiinţelor umane. Habitatul uman suferă schimbări pe parcursul adaptării
situaţionale survenită ca o necesitate dar şi ca o desfăşurare logică a
evenimentelor –  EVOLUŢIE.

Substrat biologic individual / Structura socială / Era
informaţională / globalizare / societate informaţională

  1. 1.    INTRODUCERE: TERMINOLOGIE; CONTEXT

1.1.
SUBSTRATUL[1]
BIOLOGIC INDIVIDUAL
ne interesează în măsura în
care acesta influenţează activităţile umane şi relaţionarea dintre oameni, cum
se raportează la context şi constituirea propriului sistem de valori.

Temperamentul uman ca ansamblu de caracteristici ale individului în
ceea ce priveşte emoţiile, comportamentul, adaptabilitatea în diverse situaţii,
de-a lungul timpului, are o bază biologică ereditatră, neurală în asociere cu
factorii hormonali ce afectează răspunsul faţă de mediu (habitat).  Caracterul uman este influenţat de factori
externi (cultură, influenţa parentală). Recent, progresele din psihologia
evoluţionistă (Konner, 1991) şi genetica behavioristă (Loehlin, 1992)  aduc argumentele examinării caracteristicilor  naturii umane ce transcend diferenţele
culturale, demonstrând că structura
diferenţelor individuale
aferente fiecărei personalităţi este uniformă în
cadrul multor culturi şi poate fi, de fapt, universală. Astfel, dimensiuni
generale ale personalităţii pot constitui un cadru de bază pentru înţelegerea
diferenţelor culturale.

Abordând domeniul comunicării interumane voi face câteva
referiri la noţiunile de limbă vorbită în relaţie cu cultura.

Toate limbile umane (Dixon, 1997) conţin termeni specifici pentru
caracterizarea trăsăturilor de personalitate[2],
incluzând moduri de gândire, trăiri şi acţiuni. Dacă trăsăturile de
personalitate sunt în mod arbitrar conturate prin cultură (de exemplu modul de
creştere-educare al copiilor, valori morale şi religioase, sistemul perceptiv aferent
fiecărei limbi), atunci diverse şi diferite structuri de caracteristici ale
personalităţii pot fi identificate în multitudinea de culturi. Dacă, cu toate
acestea, trăsăturile prezintă variaţii la nivelul primar de acţiune şi
experienţă umană, această structură s-ar putea dovedi a fi universală.
Universalitatea poate fi atribuită bazei biologice sau ar putea reprezenta
consecinţele pur psihologice în urma experienţei umane de a trăi în grupuri,
folosind gânduri abstracte sau conştientizându-şi propria mortalitate.

Toate culturile umane includ cuvinte menite să descrie diferenţe ale
personalităţii, o mare parte a procesului de socializare constând în învăţarea
acestor termeni şi cum pot fi atribuiţi fiecăruia dintre noi. Spre deosebire de
caracteristicile fizice, trăsăturile de personalitate reprezintă elemente
abstracte ce nu pot fi măsurate în mod direct, ci trebuiesc deduse din modele
complexe de comportamente atât evidente cât şi ascunse. Aceste deducţii pot fi
făcute prin intermediul unor instrumente cum ar fi, în cazul studiilor
psihologice, chestionarele cu termeni aferenţi limbii materne. De exemplu, în
scopul identificării unei personalităţi narcisiste, este imperios necesar să
cunoaştem sensul cuvintelor: grandiozitate, exploatator, invidios şi arogant
(American Pszchiatric Association, 1994).

Concepţiile uzuale în privinţa
trăsăturilor de personalitate enunţă două prezumţii cheie: în primul rând,
trăsăturile sunt stabile în timp. Chiar dacă, în diferite circumstanţe,
comportamentul poate prezenta variaţii, acesta iţi păstrează un substrat
consistent ce atestă natura specifică individului. Stabilitatea distinge
trăsături de caracteristici ocazionale ale individului, cum ar fi dispoziţii
trecătoare datorate diverselor situaţii în care poate fi pus. În al doilea rând,
trăsăturile individuale influenţează în mod direct comportamentul

[Freeman, 1995]

 

Această diagramă, reprezentând circuitul sistemului
limbic, ilustrează un aspect al ciclului răspunsului neural ce susţine
mobilul acţiunii voluntare.
Acţiunile sunt iniţiate în cadrul sistemului
limbic, simplificat, aici, în componentele ariei entorhinale din hipocampus[3].  Simplificând, este vorba de stimulii receptaţi
şi procesaţi de către mecanismele mentale. Receptorii activaţi transmit
informaţiile sistemului senzorial în cadrul căruia au loc procese haotice
constructive, menţinute prin răspunsuri senzoriale consecvente. Acest sistem
dinamic asigură, în mod recursiv, semnale ce anticipează comportamentul intenţionat.
Acest proces de referinţă asigură baza psihologică a conştiinţei, ajutându-ne
să înţelegem cum funcţionează cortexul senzorial[4] la
interfaţa dintre planul mental individual şi factorii externi.  De ce ne interesează aceste date? Pentru a
înţelege modul de formare a comportamentului uman în urma stimulilor externi
care, în contextul actual, constituie un ansamblu de informaţii complex  şi diversificat în componenţa sa. Astfel, în
cadrul acestor procese se pot defini modele de (potenţiale) acţiuni,
determinate de experienţe anterioare cu aceeaşi clasă de stimuli, rezultatul
constând în colecţii de experienţe. În concluzie, percepţia şi memoria
constituie un proces dinamic unitar prin care ia naştere semnificaţia, intenţia
şi, în general, mobilul uman. În acest context putem evidenţia faptul că
percepţia fiecăruia este unică, în ciuda unor similarităţi, datorită atribuţiei
de proces creativ al memoriei, fapt ce ne ajută să înţelegem mecanismul
biologic prin care s-au format, modificat şi menţinut societăţile de-a lungul
istoriei.

Această perspectivă biologică asociată dezvoltării
sociale evidenţiază, de asemenea, rolurile sociale ale sexelor.
Diferenţele de sex în cadrul comportamentului social emerg  datorită distribuţiei bărbaţilor şi
femeilor  pe roluri sociale în cadrul
societăţii.

În contextul actual dar şi de-a lungul istoriei, este
evidentă predispoziţia femeilor de a-şi asuma roluri, cu preponderenţă, în
activităţi domestice, în timp ce bărbaţii îşi asumă roluri, cu preponderenţă,
în cadrul activităţilor economice, ca susţinători din punct de vedere material
al familiei. În orice caz, rolurile pot lua diverse valenţe în lumina schimbărilor
globale, fiind evident faptul ca prezenţa feminină este din ce în ce mai
frecventă în activităţile economice, politice,
etc. Stereotipul de caracteristici necesare pentru îndeplinirea anumitor
funcţii în cadrul societăţii devine depăşit. Poate contribui la acest lucru
accesibilitatea crescută la informaţii, gândirea modernă ce implică o mai mare
libertate de exprimare şi tinde spre egalitatea între sexe (ceea ce nu e
întotdeauna un lucru foarte bun şi, în mod cert, există şi un revers al
medaliei), dar nu în ultimul rând, motivaţia personală are o mare contribuţie
la depăşirea unor astfel de standarde.

În concluzie, diferenţele de gen, în contextul social,
economic şi ecologic, influenţează rolurile deţinute de femei şi bărbaţi
deoarece anumite activităţi sunt întreprinse într-un mod mai eficient de către
unul din cele două sexe, în diverse circumstanţe. Beneficiile acestei eficienţe
se ancorează în faptul că cele două genuri se află într-o relaţie de
complementaritate în cadrul societăţii.

 

1.2.
CONTEXT SOCIAL în sens de comunităţi umane
şi clase sociale. Fiinţa umana este, prin definiţie, o fiinţă socială.

Din perspectiva teoriilor socio-psihologice asupra eului,
accentul este pus pe simţul identităţii proprii, ca eu unic, diferit faţă de
ceilalţi. Perspectiva inter-culturală, în schimb, aduce în prim-plan aspectul
social al eului şi dimensiunea în care indivizii se definesc prin intermediul
relaţionării cu ceilalţi, grupuri sociale sau alţi indivizi. În acest context
putem deduce faptul ca ideea de apartenenţă, relaţionare, nu implică afilierea
între individ în sine şi ceilalţi, ci, de fapt, conturează diferenţele
fundamentale pe baza cărora se construieşte eul individual. În orice caz,
aprofundarea conştientizării de sine ţine, în principal, de motivarea umană
individuală. Cu alte cuvinte, oamenii caută să se definească  prin intermediul imersiunii în relaţiile cu
ceilalţi, în cadrul colectivelor, mare parte din propria autoevaluare având
rădăcini în astfel de identificări sociale. Astfel, am putea face distincţia
între persoana în sine şi persoana socială.

Un element relevant pentru contextul social, în general, îl reprezintă  tendinţa claselor
sociale cu o condiţie modestă de a fi colectiviste, în timp ce clasele înalte
sunt preponderent individualiste(Triandis, 1995). Acest fapt prezintă influenţe
în modul de creştere a copiilor. Prin urmare, reprezentanţii clasei sociale
superioare vor pune accent pe realizarea personală şi creativitate, incurajând
un caracter individualist, în timp ce reprezentanţii claselor sociale
inferioare vor face presiuni asupra copiilor în sensul obedienţei şi
respectării normelor.

Caracterizarea cadrului social în era informaţională este, într-o primă instanţă, rezultatul
interacţiunii dintre organizaţii, reprezentând un proces de individualizare a muncii. Prin asta mă
refer la faptul că procesul prin care munca în sine contribuie la producţie,
este definit pentru fiecare individ în parte, cu referinţe ale negocierii
colective sau condiţii stabilite. Pentru a clarifica mai mult afirmaţiile de
mai sus, aş face o analogie între era industrială şi cea curentă. De-a lungul
perioadei industriale, în termeni de proces al muncii, populaţia (formată, în
general, de agriculori, meşteşugari – muncă fizică) era încadrată într-un grup
social de dimensiuni variabile în funcţie de natura muncii lor, în care se promova
acel simţ al colectivului, fapt potenţat de interacţiunea fizică dintre oameni.
În cazul contextului actual, procesul e, în mare parte, invers. De-socializarea
locului de muncă şi flexibilitatea crescută, cu intensităţi diferite, în
funcţie de domeniul abordat, constituie caracteristici esenţiale pentru era
informaţională. Nu putem cataloga acest fapt, în mod arbitrar, drept bun sau
rău. Flexibilitatea locului de muncă poate permite omului să-şi organizeze
într-un mod mai eficient viaţa sau o pate compromite (mai ales în cazurile
celor ce călătoresc mult sau cei pentru care auto-organizarea pune probleme).
În mod cert, aceste schimbări influenţează relaţiile sociale.

O altă caracteristică
a noului context îl reprezintă tendinţa de a exploata forţa de muncă prin norme
de salarizare sau condiţii de muncă defavorabile, acest lucru având efecte
negative în special în cazul anumitor categorii sociale (imigranţi, femei,
tineri, minorităţi).

Excluziunea socială poate fi
uşor conectată cu cele afirmate anterior. Prin definiţie, aceasta constituie
procesul prin care, anumitor indivizi sau anumitor grupuri, le sunt îngreunate
condiţiile de a adera la poziţii sociale mai înalte şi de a-şi asigura un trai
autonom.

Discrepanţele sociale pot fi accentuate şi de faptul că nu toate categoriile de oameni pot
avea acces la internet şi alte surse tehnologice, specifice contemporaneităţii.
Astfel,  oamenii lipsiţi de aceste
facilităţi pot suferi cheltuieli mai mari, obstacole în a-şi ameliora şi
consolida poziţia socială şi situaţia financiară.

 

1.3.
ERA INFORMAŢIONALĂ

Două tendinţe dominante ne ajută să definim noul context
spaţio-temporal:  cel mai de seamă proces
de urbanizare în istoria umanităţii şi o aplicare intensă, inegală, a
informaţiei digitale şi a tehnologiei comunicaţiilor. De altfel, aceste două
tendinţe sunt strâns interrelaţionate.

Noul context social este marcat de efectul de-socializării, abolirii
simţului comunitar, fapt ce a determinat specialiştii din domeniul
arhitecturii, urbanismului, sociologiei, etc, să caute soluţii pentru
ameliorarea acestor disparităţi. Unul dintre rezultate îl constituie conceptul
New Urbanism[5].
Pe lângă promovarea ideii de arhitectură de calitate, eficientă în satisfacerea
necesităţilor biologice umane, conceptul promovează principii ce vizează
comunitatea, în general, întărirea relaţiilor interumane prin redarea spaţiului
public. Prin urmare, componentele principale sunt reprezentate de străzi ca
spaţii publice vitale pentru interacţiunea socială (nu doar în calitate de
principale facilităţi de mişcare) şi comunităţile interactive. Străzile
satisfac necesitatea psihologică a oamenilor de a face parte din „ceva”, iar
simţul comunităţii este fundamental pentru viabilitatea unui oraş, conform
teoriilor urbanismului contemporan.

În ciuda faptului că internetul este un instrument tehnologic a cărui
entitate se manifestă doar în plan virtual, acesta are efecte puternice asupra
mediului construit. Făcând o comparaţie, tehnologia automobilului a pus
problema unor spatii ample necesare desfăşurării acestui instrument al
mobilităţii, în schimb, internetul nu are necesităţi spaţiale. Acesta din urmă
nu ameinţă prin proprietăţi fizice, ci prin capacitatea de a modifica sau
schimba comportamentul asociat cu emergenţa tehnologiilor avansate. Poate
încuraja un mod de viaţă ce va deteriora abilitatea comunităţilor să
funcţioneze într-un mod echitabil. În mod paradoxal, acesta are capacitatea de
a conecta oamenii şi instituţiil la scară globală (la nivel virtual) şi, în
acelaşi timp, „deconectează” oamenii de la familiile şi grupurile lor sociale,
nu cele ce aparţin planului virtual. Astfel, stimulii din planul fizic sunt
înlocuiţi cu cei din planul virtual. Se poate spune că societatea a juns
într-un punct în care, cu ajutorul internetului, un individ poate să-şi
trăiască viaţa „online”, în mod independent şi autosuficient, asta datorită
joburilor, cumpărăturilor, băncilor online, ş.a.m.d.

Efectele negative ale procesului de globalizare au fost
anticipate cu mult înainte de emergenţa internetului. Comunităţile riscă să-şi
piardă identitatea culturală şi simţul teritorial prin aderarea la modelul
curentului global în ceea ce priveşte afacerile, modul de viaţă, în sensul
asimilării a diferiţi oameni şi culturi într-o singură comunitate globală.

Internetul este cea mai revoluţionară tehnologie a
modernităţii. Poate consolida civilizaţii, oferindu-le oportunităţi de
dezvoltare la nivele mult mai înalte şi, în acelaşi timp, le poate distruge.

 

  1. 2.    UN CONCEPTUAL SCURT ISTORIC

În acest capitol intenţionez
să redau succint ideea de timp, din punct de vedere cultural, şi experienţa
acestuia în noua eră a globalizării.

În scopul  argumentării
diverselor schimbări (la nivel global, nu doar local) pe plan politic,
economic, cultural şi social s-a folosit, încă de la începutul anilor `90,
termenul “Societate Informaţională”, marcând fenomenul de dezvoltare rapidă a
tehnologiilor moderne de informaţii şi comunicaţii. Era industrială a fost
înlocuită treptat de noua eră informaţională, în acelaşi timp societatea tradiţională
fiind înlocuită cu cea informaţională.

În ciuda similarităţilor simbolice ca
schimbări majore în istoria economică, diferenţa dintre Revoluţia Industrială
şi cea Informaţională este substanţială prin faptul că, cea din urmă,
transformă materialul în informaţii ca principal factor de producţie (materie
primă), reducând importanţa muncii fizice şi punând accent de munca
intelectuală, introducând flexibilitatea în materie de lucru şi moduri de trai,
în timp ce prima schimbă modul de lucru pe teren (agricol) la prestarea
serviciilor în cadrul fabricilor (îndeosebi), evocând proximitatea loc de
muncă-locuinţă (ex. : cartierele industriale).

Revoluţia
tehnologică are capacitatea de a transforma unele din concepţiile fundamentale
ce stau la baza definirii societăţii. A redefinit concepţia cu privire asupra
muncii, informaţiei, globalul, implicit perspectiva asupra spaţiului şi
timpului. Din ce în ce mai mult, oraşul poate fi înţeles şi exprimat prin metafore,
în termeni de scheme şi structuri aferente domeniilor experienţelor umane
proiectate în cadrul noţiunilor (tot mai abstracte) de oraş. Concepţiile asupra
oraşului modern reprezintă un indiciu clar în sensul unei colecţii de metafore
ce sunt influenţate de istoria noastră, progresul tehnologic şi, în general,
experienţele noastre în spaţiu şi timp.

Conceptul de timp leagă o diversitate de experienţe
fizice şi sociale. În acest sens, culturile nu prezintă manifestări ale unui
singur cponcept de timp, ci idei diverse, în legătură cu puterea, cooperarea şi
conflictul. Un exemplu de conflict este comprimarea timp-spaţiu, în asociere cu
globalizarea.  Acesta nu prezintă doar
contradicţii între relaţii locale şi globale, dar produce şi tensiuni între
ritmurile biologice şi relaţiile sociale la nivel global.

Este evidentă nevoia de a relaţiona timpul şi cultura,
cunoaşterea, percepţia şi biologia. În abordarea percepţiei şi biologiei,
trebuie să ţinem cont de aspectul cultural ce influenţează alegerile noastre în
ceea ce priveşte observarea anumitor aspecte din mediul nostru, iar cunoaşterea
aferentă fiecărei culturi are puterea de a influenţa chiar şi ciclul biologic
al individului. O privire asupra conceptului de timp în contextul globalizării, afirmă multiple conexiuni ale
acestuia cu percepţia, cultura şi biologia. Cercetătorii fenomenului de globalizare afirmă adesea că timpul şi
spaţiul pot fi comprimate prin intermediul tehnologiei ce permite transcendera
spaţiului aproape instantaneu (Featherstone 1995;  Harvey 1990;
Ohmae 1996), sau faptul că aceste tehnologii pot da senzaţia de
independenţă faţă de timp (Castells 1996). În contextul globalizării, relaţia
dintre spaţiu şi timp devinde inconsistentă şi neclară, fiind mediată constant
de căile de comunicaţii de orice fel. Acestea din urmă au în vedere conectarea
unor puncte pe Glob, rezultând în atingerea a diferite momente (diferenţe
datorate rotaţiei Pământului), concomitent, şi a ciclurilor biologice specifice
fiecărui loc de pe acesta. Oricum, interacţiunea prin intermediul tehnologiilor
este diferită de cea „faţă-în-faţă”, interacţiune ce, în mod cert, nu va fi
abandonată, lucru ce susţine (încă) contrariul inconsistenţei temporale şi
spaţiale.

 

  1. 3.
    RELAŢII

  Reprezentarea simbolică este principalul
model cognitiv uman şi fenomenul esenţial a cărui emergenţă trebuie luată în
considerare în orice scenariu al evoluţiei umane.

Coeziunea socială se atestă în termeni de
interacţiune între personalităţi, context (inclusiv economic, politic),
legături culturale şi fond emoţional ca raportare la comunitate. Lumea în care
sinele se dezvoltă este una construită pe baza ansamblului de comportamente
aferente fiecărei culturi. Perspectiva sinelui în propriul mediu de activităţi,
permite persoanei să conştientizeze cele mai importante aspecte ale cadrului în
care se manifestă, ce-l motivează şi îî atestă acţiunile în scopul satisfacerii
necesităţilor. Dispoziţia (pe fondul cultural al individului) poate emerge în
discriminări perceptuale, alimentând răspunsuri cognitive, afective şi
comportamentale.

Variaţia intraculturală este alimentată
de principiile diviziunii muncii. Oportunităţile de a studia şi de afirmare
sunt diferite, poate şi în funcţie de gen şi rolurile sociale asumate, în
măsura în care indivizii sunt specializaţi sau înclinaţi spre anumite domenii
şi practici. Determinismul tehnologic, ca o nouă condiţie în urma
schimbărilor produse de dezvoltarea tehnologică şi ştiinţifică şi la care
oamenii trebuie să se adapteze, produce noi modele culturale. Se pune problema
trecerii de la implicare (cu
referire la natura umană) la acomodare
pasivă
în circumstanţele în care sunt, oarecum, neglijate aspectele
existenţiale în favoarea accentuării ideii de nou şi transformări la scară mare.

În primul rând ne interesează efectele
transformărilor la nivel de loc,  spaţiul
fizic de desfăşurare a activităţii umane. Implicit semnificaţia etimologică are
mai multe valenţe: Latinescul locus reflectă
sensurile de poziţie a cuiva,
locuinţă, loc.
Dintre toate acestea locuirea este unul din elementele esenţiale.

Înţelesul locuirii nu poate fi limitat doar la
accepţiunea de a avea şi folosi un loc (o locuinţă). Acesta trebuie considerat
şi într-un sens general de aşezare umană relativ stabilă, sintagmă perfect
valabilă în prezent, când, o mare parte a populaţiei optează pentru locuinţe în
regim de chirie, cămine, hotel.

Pe lângă dimensiunile obiective[6],
locuirea mai are şi o dimensiune subiectivă, ce implică determinări
suplimentare, ca trăire umană şi interpretare subiectivă a mediului obiectiv.
În acest sens, locuirea devine un nucleu în continuă transformare şi amenajare
a habitatului persoanelor. În contextul actual, locuirea tinde să devină un
simplu adăpost, o entitate spaţială depersonalizată prin încetarea activităţii
de preluare, conservare, creare şi transmitere a unor valori. Mă gândesc la o
analogie cu fiinţa umană: când aceasta încetează să tindă în mod constant spre
o anumită finalitate, trăirea umană se transpune în supravieţuire şi inerţie
biologică a funcţiilor vitale elementare. Tendinţa este de a abandona orice
intenţie de amenajare şi modelare a spaţiului locuibil, spaţiu ce ar trebui să
corespundă nevoilor şi aspiraţiilor umane.

Este evident că
majoritatea oamenilor contemporani caută sa-şi satisfacă necesităţile materiale
şi spirituale în exterior, locuirea pierzându-şi, treptat, menirea iniţială.

Locul este atât un
centru de semnificaţii cât şi un context extern pentru activităţile oamenilor. Un
element fundamental în construirea socială a locului îl constituie imperativul
existenţial al omului de a se defini pe sine însuşi în relaţie cu lumea
materială. Rădăcinile acestei idei se regăsesc în tratatele filozofice ale lui
Martin Heidegger. Crearea spaţiului de către oameni, conform nevoilor şi
aspiraţiilor acestora, le conferă acele rădăcini materializate în spaţiul de
locuit şi localităţile ce devin o biografie a acelei creaţii.

Un alt aspect important al
transformărilor, asociat cu diferite niveluri de interpretare, este schimbarea
scopurilor de bază în cadrul interacţiunii sociale. Globalizarea solicită
comunităţilor să conştientizeze modurile în care sunt percepute de către
turişti, mediul de afaceri, firmele media şi, în general, de către consumatori.
Prin urmare, locurile suferă, în mod constant, reinterpretări ca imagine,
design, tematică şi marketate în scopul de a deveni atractive pentru actorii
menţionaţi mai sus. Internetul, aici, devine un instrument de promovare prin
pagini web, fotografii, informaţii, hărţi şi tururi virtuale. Cultura locală
sunt manipulate, în majoritatea cazurilor, „ ambalate” astfel încât să crească
acea atractivitate a locului pentru turism şi comerţ. Există aspecte pozitive
dar şi negative ale acestui proces. Cele negative implică, de cele mai multe
ori şi în special, pierderea identităţii culturale prin manipulare şi(sau)
preluare excesivă. Efectele benefice sunt constatate atunci când survine
reinterpretarea tradiţiilor, artei locale şi a patrimoniului istoric fără a
aboli memoria locului. Există riscul ca aceste identităţi locale să devină
ornamente, un artefact în scopul marketingului în detrimentul autenticităţii[7].

Relaţia dintre tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor
şi forma urbană poate fi observată prin prisma a două perspective:
Restructurare spaţială şi restructurare economică, acestea fiind
interconectate, influenţându-se reciproc. Spaţiul urban răspunde efectelor
tehnologiei prin dihotomia centralizare-descentralizare, punând problema creării
de noi forme urbane. Din punct de vedere economic, atenţia se propagă asupra
modului de relaţionare a mediului economic cu schimbările tehnologice. Concret,
restructurarea spaţială derivă din determinismul tehnologic ce alimenteaază
viziuni utopice şi futuriste, iar restructurarea economică se concentrează
asupra politicilor economice urbane. Nu putem afla decât pe cale empirică şi in
diverse contexte cât şi cum influenţează dimensiunea tehnologică spaţiul urban
în termeni de importanţă ca şi centru cultural, educaţional, economic, centru
de producţie şi consum.

Noul context tehnologic şi-a dovedit
efectele şi asupra unor spaţii a căror funcţiune riscă să fie depăşită şi
irelevantă pentru societatea informaţională. Ca exemplu: Librăriile, ca  simbol al progresului cultural şi spaţii
reprezentative prin importanţa atestată de conţinutul acestora (volume, tratate
din diverse domenii, ş.a.m.d.) riscă să-şi piardă utilitatea prin apariţia cărţilor digitale (capacitatea de a digitiza documentele
scrise).  Paradigma librăriei necesită o
reformulare în acord cu cerinţele impuse de contextul informaţional. Chiar dacă
fizic nu mai prezintă aceeaşi importanţă, la nivel conceptual îşi poate păstra
statutul de simbol al cunoaşterii.  De
exemplu, sala de lectură ca şi spaţiu fundamental al unei astfel de entităţi
arhitecturale, poate fi dotată cu noi tehnologii astfel încât să suplineasca
nevoia de accesare a orice fel de informaţie şi implicit le poate creşte
capacitatea de stocare a operelor scrise. În acest mod internetul devine, din
ameninţare, un beneficiu.

Comerţul este un alt domeniu ce suporta schimbări. Odată cu apariţia internetului s-au
inventat metode de shopping online.
Acesta este un bun instrument de căutare şi comparare între o mare varietate de
produse fără a fi necesară deplasarea în diverse puncte comerciale. În ciuda
acestor beneficii oferite de activitatea de cumpărături online, oamenii încă
preferă să meargă în mall-uri, magazine poate datorită unui impuls natural de a
face asta într-un mediu social. De exemplu străzile
comerciale
sunt în continuare apreciate şi căutate de consumatori,
dovedindu-se a fi un model (încă) viabil de comerţ în spaţii fizice, modelat
specific funcţiunii adăpostite. În plus, internetul poate aduce îmbunătăţiri
acestei culturi a cumpărăturilor. Un exemplu de inserare a internetului în
spaţiile fizice comerciale este modelul best
buy
, în care cumpărătorul poate opta pentru un produs online apoi se
deplasează la punctul de desfacere (spaţiul fizic) pentru a-l testa şi cumpăra.

Folosirea internetului poate constitui baza funcţionării unor
spaţii cum ar fi internet-caffe-urile, acestea transformând activitatea
pasivă, privată într-o activitate publică. Acesta este un alt mod de a insera
tehnologia în mod eficient şi benefic pentru cadrul social, atenuând o
activitate ce este în mod intrinsec antisocială.

În general, spaţiile publice au o funcţiune de bază dar
ar putea prelua şi funcţiuni secundare. Prin existenţa tehnologiei wireless,
ne-am putea gândi cum să adaptăm spaţiul public astfel încât să satisfacă şi
această necesitate de consumare a spaţiului virtual. În acest sens, bănci,
ansambluri de staţionat în cadrul parcurilor şi nu numai, ar putea deveni
propice pentru astfel de activităţi. Upgradarea spaţiilor deschise şi cu
această dimensiune virtuală poate completa activităţile umane atât colective
cât şi cele individuale (solitare), astfel încât să asigurăm perpetuarea
interacţiunii sociale prin metode inovative şi (re)creative.

 

  1. 4.
    CONCLUZII

În contextul actual, dezvoltarea socială este determinată de abilitatea de a consolida o
sinergie între inovaţia tehnologică şi valorile umane, ce ar putea duce la un
ansamblu de organizaţii şi instituţii capabile să promoveze şi dezvolte o
relaţie eficientă între productivitate, flexibilitate, solidaritate, siguranţă,
participare şi responsabilizare în sensul unui nou model de dezvoltare a
cadrului uman.

Activităţile de zi cu zi ale oamenilor
constituie o sursă de definire a identităţii personale, auto-evaluare şi
relaţionare socială. În contextul marcat de schimbări de mare amploare şi
rapide, cunoştinţele şi abilităţile tehnice devin, în mod constant, depăşite
concomitent cu cerinţele impuse de noile inovaţii tehnologice. Astfel, omul este responsabil de propria dezvoltare şi
trebuie să dea dovadă de adaptare situaţională, o adaptabilitate eficientă
pentru a-şi putea duce traiul la un nivel decent. Intrând într-o nouă eră în
care cunoaşterea se va baza în special pe instrumentele electronice, pe un
mediu cu o enormă capacitate de a stoca informaţii, devine imperios necesar să
ştim cum să procesăm şi să evaluăm această avalansă de informaţii, în scopul
unei funcţionări cognitive adecvate (Debowski, Wood, Bandura, 2000).

Tehnologia informaţiilor transformă sistemul educaţional,
studenţii deţinând mai mult control asupra propriei dezvoltări personale
datorită paletei largi de opţiuni şi surse de informare.

Mijloacele electronice constituie un mod convenabil de a
construi reţele sociale pentru schimb de cunoştinţe prin metoda învăţării prin
colaborare. Colaborarea în reţea permite oamenilor din cele mai diverse zone să
schimbe idei, să lucreze împreuna la proiecte, distanţa devenind un factor
irelevant. În acest sens, tehnologia informaţiilor devine un instrument pentru
dezvoltarea intelectuală, depinzând de motivaţia fiecărui student să profite de
avantajele pe care acest sistem le oferă.

Nu trebuie scăpat din vedere faptul că omul
este limitat din punct de vedere biologic, cursul vieţii acestuia şi, implicit,
activităţile întreprinse se sfârşesc la un moment dat, de cele mai multe ori în
mod imprevizibil. Pentru a combate anxietatea provocată fie de ideea morţii,
fie de lipsa de sens, semnificaţie, omul işi construieşte o viziune (proprie)
asupra lumii. O ipoteză o constituie faptul că omul se teme de acel sfârşit
inevitabil în contextul în care decesul atestă lipsa de sens a vieţii. În
aceste circumstanţe, cei interesaţi de aceasta dimensiune spirituală a
existenţei vor căuta sa se justifice prin acţiunile lor în sensul atingerii
unei imortalităţi simbolice[8]. Prin urmare, putem adăuga în gama de nevoi a societăţii
contemporane, pe lângă bine-cunoscutele nevoi citate de Maslow, şi nevoia de
imortalitate simbolică. Tehnologia informaţiei poate fi, în acest caz, un
instrument eficient pentru perpetuarea unei ideologii şi a unor simboluri.

Mediul construit evoluează în
acord cu schimbările survenite la nivel de mod de viaţă.  Societatea a adoptat într-un timp foarte
scurt o nouă dimensiune, una digitală, ce include comunicarea wireless, e-mail-ul
şi reţele de transmitere a informaţiei la nivel global, ce tinde să devină
mobilul uman predominant. Acest lucru constituie o schimbare majoră cu
implicaţii profunde la nivel cultural, mod de viaţă, cu un impact important
asupra mediului urban.

Reversul medaliei constă în pericolul
ce-l poate prezenta internetul şi, în general, tehnologia informaţiei pentru
mediul uman. Două dintre cele mai importante ameninţări din partea internetului
asupra mediului uman le reprezintă stilul de viaţă antisocial[9]
şi emergenţa reţelelor globale ce ar putea submina comunităţile şi reţelele
locale.

Este necesară o abordare
atentă în ceea ce priveşte integrarea tehnologiilor în vieţile noastre pentru a
evita un eventual colaps în cadrul comunităţilor. Trebuie să înţelegem
importanţa reţelelor locale şi globale, implicit efectul acestora la nivel de
comunitate umană şi cadru construit, în aşa fel încat să folosim tehnologiile
la potenţial maxim,  concomitent cu
încurajarea interacţiunii dintre oameni şi constituirea unui mediu construit
vibrant.

 autor: Cristina ŞtefanManagement Urban pentru Oraşe Competitive

  1. 5.
    REFERINŢE
    BIBLIOGRAFICE

AHADI, Stephan A., EVANS, David
E., ROTHBART, Mary K., „Temperament and Personality: Origins
and Outcomes”, Journal of Personality and Social Psychology,
Vol. 78, nr. 1 [2000], 122-135

AUDIRAC,
Ivonne, “Information Technology and Urban Form: Challenges to Smart Growth”, International Regional Science Review,
nr. 28 [2005], 119-145

BANDURA,
Albert, „The Changing Face of Psychology at the Dawning of
a Globalization Era”, Canadian Psychology, 42 [2001], 12-22

BILLSKA,
Monika, CROLLA, Kristof, “Algorithmic Urbanism”, International digital design workshop – Finland|Poland|Germany,
Noiembrie 2008

BREWER,
Marilynn B., GARDNER, Wendy, „Who is this „We”? Levels of
Collective Identity and Self Representasions”, Journal of Personality
and Social Psychology, Vol. 71, N3. 1 [1996], 83-93

BURKE, Peter J., STETS, Jan
E., „Identity Theory and Social Identity Theory”, Social
Psychology Quarterly, Vol. 63, nr. 3 [2000], 224-237

CASEY,
Conerly, EDGERTON, Robert B., A Companion to
Psychological Anthropology. Modernity and Psychocultural Change,
Blackwell
Publishing, Oxford, 2005

CASTELLS,
Manuel, „Information Technology, Globalization and Social Development
„, UNRISD Discussion Paper, Nr. 114, septembrie 1999

COSTA, Paul T., McCRAE, Robert
R.,”Personality Trait Structure as a Human Universal”, American
Psychologist
, nr. 5 [Mai 1997], 509-515

DEAR,
Michael, FLUSTY, Steven, “Postmodern Urbanism”, Annals of the Association of American Geographers,  nr. 8 [1998], 50-72

DEARY,
Ian J., MATTHEWS, Gerald, WHITEMAN, Martha C., Personality
Traits,
 Cambridge University Press, Cambridge, 2009

Digitization”, In
Focus: City and Region
, nr. 2 [2001], 13-34

DONALD,
Merlin, „Precis of Origins of the modern mind: Three stages of the
evolution of culture and cognition”, Behavioral and Brain Sciences, nr. 10
[1993], 737-785

EAGLY,
Alice H., WOOD, Wendy, „A Cross-Cultural Analysis of the Behavior of Women
and Men: Implications for the Origins of Sex Differences”, Psychological Bulletin, Vol. 128, Nr. 5
[2002], 699–727

Expanding
the nomological network of social axioms”, Personality and
Individual Differences,
 41 (2006), 201–211

FOX,
Nathan A., MARSHALL, Peter J., The Development of Social Engagement,
Oxford University Press, New York, 2006

FREEMAN,
Walter J., „Chaotic state transitions in brains as a basis for the
formation of social groups”, Chaos and Society, 20 [1995], 119-132

GRAHAM,
Stephen, “The end of geography or the explosion of place?Conceptualizing space,
place and information technology”, Progress
in Human Geography
, Nr. 22[1998], 165-185

GRAHAM,
Steven, “Bridging Urban Digital Divides? Urban Polarisation and Information and
Communications Technologies (ICTs)”, Urban
Studies
, Vol. 39, nr. 1[2002], 33-56

HEINE,
Steven J., PROLUX, Travis, „Death and Black Diamonds: Meaning,
Mortality, and the Meaning Maintenance Model”, Psychological
Inquiry, Vol. 17, nr. 4[2006], 309–318

HOGG,
Michael A., TERRY, Deborah J., WHITE, Katherine M., „A Tale of Two
Theories: A Critical Comparisson of Identity Theory and Social Identity
Theory”, Social Psychology Quarterly, Vol. 58, 4 [1995], 255-269

KNOX,
Paul L., “Creating Ordinary Places: Slow Cities in a Fast World”, Journal of Urban Design, Vol. 10, nr.
1[2005], 1-11

LAPPLE,
Dieter, “City and Region in an Age of
Globalisation and

MELLOR,
Philip A., “Religion, Culture and Society in the `Information Age`”, Sociology of Religion,  nr. 65[2004], 357-371

ROBINSON,
William I., „Social Theory and Globalization: The Rise of a Transnational
State”, Theory and Society, Vol. 30, Nr. 2 [2001], 157-200


[1] Substrat – folosit,
în cadrul acestui document, cu sensul de suport al acţiunilor individuale,
ansamblu de elemente constitutive a caracterului uman.

[2] Prin structura
trăsăturilor de personalitate
, psihologii fac referire la un model de
covarianţe între aceste trăsături, de obicei prezentate succint sub formă de
factori ce reprezintă dimensiunea de bază a personalităţii.

[3] Hippocampus
este o structură neuronală corticală (arheocortex trilaminar) care, în
istoria cunoaşterii, şi-a găsit cu greu nominalizarea dar şi integrarea
anatomofuncţională şi temporospaţială.Rom J Leg Med 16 (1) 67 – 83 (2008)

© 2008
Romanian Society of Legal Medicine

[4] Regiunea din cortexul cerebral  (locul unde informaţiile primite de la cele
cinci simţuri – văz, auz, pipăit, gust şi miros – sunt analizate şi prelucrate
astfel încât alte părţi ale sistemului nervos pot reacţiona la informaţie dacă
este necesar. În plus, ariile premotorii şi motorii ale cortexului cerebral
conlucrează cu alte arii ale sistemului nervos central şi periferic pentru a
produce mişcarea coordonată care este vitală pentru orice activitate conştientă)
responsabilă cu receptarea informaţiilor aduse pe căile nervoase sensitive
aduse din orice parte a organismului. Andronescu, Armand, Anatomia Functionala a Sistemului Nervos Central, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1979

 

[5] New Urbanism – un nou concept ce are la baza principii de planificare
urbana menite …; mişcare internaţională de planificare urbană, în scopul
reformării principiilor de design al spaţiului construit.

[6] Conceptul de locuire este unul vast, cu o gamă amplă de semnificaţii şi
implicaţii, cuprinzând mai multe dimensiuni: arhitecturală, urbanistică,
culturală, economică, nucleu al vieţii cotidiene.

 

[7] Atunci când avem de-a face cu o afişare
superficială sau falsă a locului în scopul de a atrage turişti (exemplu
Castelul Bran asociat cu imaginea lui “Dracula”, apelativul alternative al lui
Vlad Ţepeş), în detrimental conservării şi perpetuării adevărului istoric.

[8] Ideea mortalităţii reprezintă o subminare
specifică în cadrul existenţial al oamenilor. (Pyszczynski, Solomon, & Greenberg,
2003, pg. 8)

[9] În
sensul comunicării prin intermediul
internetului ce înlocuieşte interacţiunea faţă-în-faţă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button