E-Antropolog

(Anti)naratiuni ale spatiului si a rezistentei intr-o periferie multiculturala a Parisului :La Courneuve si dincolo

17 septembrie 2012 Adrian Majuru Antropologie urbana

„Quand le quartier fait même peur à la peste”

When if even the plague is scared away by the quartier

Introducere

In mai 2009, primarul comunist al La Courneuve, o suburbie situata in periferia nord estica a Parisului, in departamentul Seine-Saint-Denis, a inaintat o plangere formala pentru „discriminare teritoriala” catre HALDE (Haute Autorité de Lutte contre les Discriminations et pour l’Egalité), agentia nationala pentru antidiscriminare si egalitate. a fost pentru prima data cand agentia a primit o plangere colectiva de la un consiliu municipal. Deloc surprinzator, obiectia a primit atentia substantiala a massmedia. Plangerea a amintit autoritatilor de promisiunile guvernamentale de a salva periferiile franceze in urma protestelor din 2005, in particular de angajamentul luat de candidatul prezidential din acea vreme, Nicolas Sarkozy, de a lansa planul „Marshall” pentru periferii.

Denuntand esecurile locale si deficientele din sfera educatiei, a locuirii si a locurilor de munca, primarul , Michelle Alliot Marie s-a adresat si stigmatului atasat La Courneuve – in particular cel atribuit notoriosului Cité des 4000 (alternativ ‘Quatre Mille’ sau ‘Les 4000’), un cartier rezidential descris drept „supermarketul drogurilor”. Blamarea cartierului La Courneuve este o consecinta a unei imagini de violenta urbana, etnicizare, probleme de integrare, radicalism islamic si zone fara drepturi, localizate inafara modelului republican.

Studiul de fata este bazat pe date calitative primare colectate in La Courneuve in anul 2008, cuprinzand interviuri semistructurate cu populatia riverana, tineri muncitori, activisti comunitari, artisti si oficiali ai consiliului. In prima parte a studiului este prezentata o geoistorie a Quatre Mille si a locuitorilor sai, subliniind originile stigmatului ce s-a inrautatit in decursul ultimilor 20 de ani. A doua parte schiteaza un cadru teoretic evidentiat de Pierre Bourdieu si Loïc Wacquant, ce este folosit pentru a amplasa stigmatul  teritorial al La Courneuve intr-un context mai amplu al „marginalizarii avansate”,continuand cu o detaliere ale acestor aspecte. Se prezinta si o serie de „incercari de a scapa” dezvoltate de catre rezidenti pentru a schimba imaginea cartierului. In final, se prezinta concluzii asupra impactului sociologic al acestor incercari de evadare, sau ceea ce este numit politica de rezistenta.

 

Contextualizarea identitatilor urbane: de la prioritate la marginalizare

De la a doua jumatate a secolului 19 pana dupa al Doilea Razboi Mondial, districtul La Courneuve cuprindea un mix functional de industrie si agricultura. In timpul perioadei de dupa razboi Parisul s-a luptat sa indeplineasca cererile de locuire ale clasei muncitoare in crestere. In consecinta, La Courneuve, precum si alte zone suburbane, a primit statutul de ‘Zone à Urbaniser en Priorité’ (ZUP), o „zona de urbanizare rapida”.

De fapt, criza locuintelor era atat de acuta in timpul construirii cartierului, mare parte a sitului arata darapanat datorita domiciliilor ale imigrantilor algerieni si portughezi, ce venisera sa lucreze in partea industriala nordica a orasului. Criza locativa a fost exacerbata si de sosirea a aproximativ 1 milion de „pieds noirs” (colonisti francezi din Algeria) in 1962. La inceputul anilor 60 era o nevoie urgenta de 14 mil de noi unitati locative de-a lungul Frantei.

Tehnicile industriale ce maximizau marimea, viteza si densitatea pentru costuri minime au fost folosite pentru a construi zone mari, dense de locuinte la periferiile marilor orase. Proiectele erau utilitare si inspirate de afirmatia lui Le Corbusier ca locuintele sunt doar „masini de locuit”. Suprematia emergenta a unui model de amenajare teritoriala centrata pe automobil a fost un vector major in spatele excentrarii locuintelor clasei muncitoare. Acest lucru a avut ca rezultat conectivitate precara cu centrele urbane.

Spatiul Cité des 4000 este alcatuit dintr-un mix de cartiere de locuinte colective de regim mare sau mic de inaltime, aditional terenurilor de basket si fotbal, unui centru de shopping si un centru cultural. Este impartit de o trama stradala circulara complexa, ce creeaza regiunea  nordica (Quatre Mille Nord) si sudica (Quatre Mille Sud). Cité este inchisa efectiv de restul Parisului in termeni atat fizic teritoriali cat si simbolici. Aceasta inchidere este implinita de o intelegere complice intre media si mediul politic de a devaloriza si in acelasi timp de a-i atribui un caracter exotic. In joc este o negare a identitatii , un proces prin care oameni devalorizati sunt fixati, atat fizic cat si figurativ de un teritoriu fizc devalorizat – un loc al exilului. Este dificil sa evadezi din aceasta dubla legatura. Balibar afirma ca ceea ce ii face pe tinerii locuitori ai periferiilor sa dispere este ca fiecare stigmat ii impiedica sa se elibereze unii de altii ca indivizi. Chiar si atunci cand acesti tineri merg in centru Parisului in scopuri recreative sau profesionale, sunt imediat recunoscuti ca fiind ai periferiilor si sunt tratati cu o combinatie de teama, fascinatie si dispret. Mai mult decat atat, complexul comercial central al Parisului, Les Halles, unde multi tineri din zonele periferice se aduna, este recunoscut ca cel mai putin atractiv loc al Parisului in urma proiectelor de regenerare recente; un mall de calitate indoielnica ce vinde jackete ieftine de piele, in care turistii sunt avertizati sa isi supravegheze buzunarele si portofelele. Astfel de spatii sunt vazute in cadrul orasului drept vulnerabile spre a fi contaminate de periferie, fapt ce probabil explica si de ce tinerii ce „stau” pe acolo sunt atacati cu insulte si agresati de politie. (Tissot,2007)

Efectele Locului?

Bourdieu (1999) sugereaza ca structura spatiului social este inscrisa in spatiul fizic, creand opozitii intre locuri. Acest lucru se adauga studiului clasic al felului in care organizatia sociala Kabyle este transcrisa in micro-geografia simbolica a gospodariei Kabyle(Bourdieu, 1977). In acest fel, spatiul locuit sau ocupat functioneaza ca o  „simbolizare spontana a spatiului social”.

Opozitiile dintre locuri (in Paris, spre exemplu, districtul Marais – bine vazut si stigmatizata periferie La Courneuve) sunt remarcate ca un sistem distinctiv simbolic. Opozitiile sociale obiectivizate in cadrul fizic sunt reproduse in gandire si in limbaj drept categorii perceptive. Locuri precum Marais sunt vazute drept relaxante si placute, in timp ce La Courneuve provoaca sentimente de rejectie sau dezgust si frica. Acest „efect al sitului” mascheaza arbitrariul pozitiilor sociale in spatiu si le inzestreaza cu un efect de naturalizare.

Deoarece spatiul social este inscris ca un intreg in structurile spatiale si in structurile mentale ce sunt partial produse de incorporarea acestor structuri, spatiul este unul al siturilor in care puterea este cautata si exercitata si, in niciun dubiu, in cel mai subtil mod, precum violenta simbolica ce trece neperceputa drept violenta. Spatiile arhitecturale adreseaza inductii mute direct catre corpul nostru si obtin din el respectul si adoratia nascuta din distanta.

Pentru Bourdieu, abilitatea de a domina spatiul este dobandita prin asimilarea bunurilor rare ce sunt distribuite acolo. Acest lucru este savarsit prin detinerea diferitelor tipuri de capital (economic, cultural, social sau simbolic). In constrast, La Courneuve (un spatiu dominant) insuseste indivizi si familii ce sunt private de capital sau sunt tinute la distanta de accesul la capital (prin mijloace precum educatie, forta de  munca, etc) si exacerbeaza deprivarea lor colectiva si excluziunea lor in mare parte prin efectul stigmatului. In mare parte, rezidentii Quatre Mille nu poseda capitalul necesar pentru a inhabita alte zone simbolic mai bogate din orasul lor. Lipsa lor de capital intensifica experienta lor de finitudine, legand individul de un loc.

Marginalizarea avansata este deci concentrata in zone raufamate si dezoleaza cartiere ce au experimentat o eroziune a simtului de loc. Din anii `50 si `60 cand marile ansambluri au fost construite, ele au fost reduse gradual de la spatii umane, comunale, la spatii „indiferente” de pura supravietuire si neliniste. Locuri precum Cité des 4000 sunt spatii condamnate si penalizate unde doar cei refuzati de societate s-ar pune de acord sa locuiasca. Astfel de spatii sunt stigmatizate „de jos” in practicile zilnice ale rezidentilor in intentia de a se distanta unul de celalalt si „de sus” prin discursuri blamante si standardizante emanate de domeniile jurnalistice, politice si birocratice. Denigrarea discursiva este astfel supraimpusa pe deja existenta stigmata traditional asociata saraciei sau statutului de post imigrant colonial. Cand discursurile despre un teritoriu devin atat de inradacinate in categoriile de perceptie ele impun o omogenizare negarantata, astfel mascand lucrurile drept altceva. Intr-adevar, rezidentii proiectelor rezidentiale precum Cité sunt incarcati de vina, rusine si sens de indignare ca habitatul lor exilat cade peste ei. Acest stigmat este cea mai experimentata senzatie a experientei traita de cei inchisi  in aceste zone.

Periferiile au fost asociate asa zisei probleme a imigrantilor in Franta de ani, compunand acest stigmat al unei clase. Conexiunea acestui spatiu cu etnicitatea si imigrarea a inceput in anii 60 prin politici urbane ce separau si dispersau „algerienii nativi” in zone din teritoriu si continua in prezent prin managementul imigrantilor. Mai mult decat atat, aceste periferii au devenit tot mai mult etnicizate, in sensul ca sunt portretizate drept „enclave musulmane”, populate de fundamentalisti. Populatia tanara a periferiilor  este o categorie stereotipa ce include stigmatizarea sociala, automat implicand negrii si arabii. Pe scurt, problema zilelor prezente este inscenata ca o ingrijorare in ceea ce priveste amenintarea perceputa in sfera coeziunii nationale fortei de munca alcatuita din  tinerii de origine imigranta din periferii.

Ce apare din exterior ca un ansamblu monolitic este experimentat de rezidentii sai ca un set de micro-zone sau micro-teritorii de multe ori diferentiate in functie de cat de „fierbinti” sau volatile sunt considerate a fi in cadrul cite ca ansamblu.

Acest proces de dezomogenizare dinauntru este legat de construire unor harti mentale ce includ perceptii diferite ale spatiului si a locului formate de experientele intrepatrunse ale localizarii, mobilitatii si afectelor urbane.

In ochii multor riverani media detine o mare responsabilitate pentru stigmatizarea teritoriala a periferiilor si a Quatre Mille in particular. (Re)producerea unui tip limitat de imagini si mesaje nu a fost vazuta in termeni de mediatizare, a unei realitati traite, experimentate, ci a unei versiuni rarefiate a realitatii, ce a fost o mare forta in excluziunea simbolica. Promovarea agresiunilor politiei este denotatia politicii publice franceze a periferiilor ca „obiecte de interventie”.

Voci (de)localizate – anti naratiuni si interventii urbane

Orasul nu este niciodata echivoc. Intamplarile ce tin de aspectele pozitive din viata cotidiana a celor din Courneuve produc un spatiu sau camp simbolic, in care rezidentii obisnuiti si activistii locali se pot angaja in viziuni dominante ale periferiei. In abilitatea lor de a adopta pozitii discursive alternative, rezidentii sunt situati atat in cat si dincolo de discursul ce denigreaza La Courneuve. Identitatea Courneuvienilor este ceva ce numai rezidentii pot sti; o performanta pe care doar ei o pot trai cu adevarat.

Compozitia cosmopolitana si diasporica a Les 4000 este o sursa de putere pentru multi. Experienta zilnica a mixitatii culturale este vazuta pozitiv. Heterogenitate comunitatii este crescuta in acesti termeni intr-o incercare de a o juxtapune celei impuse „de sus”.

In ciuda reprezentarilor recurente ale periferiilor ca mari spatii statice izolate, multi rezidenti sunt determinati sa sublinieze pozitionarea spatiala a zonei in geografia Parisului in termeni de incluziune sociala mai mare. .

Interventii urbane

In La Courneuve, o operatie ambitioasa de reabilitare a Quatre Mille, inceputa in 1983, a urmarit sa imbunatateasca starea fizica a cite-ului. Cladirele au fost revopsite, reechipate sau daramate pentru a deschide orizontul si a oferi lumina curtilor. Apartamentele au fost remodelate si terenul, arbustii si locurile de joaca au fost amplasate in vecinatatea marilor turnuri. Sigur, aceste imbunatatiri ale caselor si a spatiilor exterioare, ca multele activitati sponsorizate de oras ca parte a efortului de animare a cartierelor (workshopuri de calculatoare, locuri de intalnire pentru grupurile de femei, cluburi muzicale, programe extra scolare, servicii de ajutor pentru tinerii imigranti,etc.) sunt un fel de „bandaje” ale „ranilor” sociale de pana acum si nu reusesc sa atinga radacina raului suferit de catre rezidentii cartierului Quatre Mille: somaj cronic si insecuritate sociala in crestere, contrastand abilitatea clasei sociale de a se reproduce.

Locul cel mai evident pentru a incepe interventiile planificate sau spontane ce asigura scapare de la violenta simbolica indusa asupra cartierului Courneuve este cel al revoltelor din anul 2005. Totusi, aici este si un paradox, revoltele din Les 4000 fiind mai putin pronuntate ca in alte cartiere vecine.

Comitetul Invizibil a sugerat ca ce este distinctiv in cazul evenimentelor din 2005 este ca tineretul implicat nu a raspuns nimanui (celor mai in varsta, organizatiilor politice sau asociatiilor). Mai mult decat atat, actiunile lor nu pot fi „citite” usor. O viziune alternativasupra evenimentelor subliniaza faptul ca revoltele doar au confirmat cele mai rele aspecte ale prejudecatilor fata de periferii, ca acestea sunt locuri periculoase ale dezordinii rasiale ce necesita un raspuns penal.

Rezidentii spun insa ca din cauza reputatiei pe care o are cartierul, publicul a presupus ca au fost mai multe revolte decat in realitate. Acestia au spus si cum media a folosit La Courveuve ca baza pentru stirile despre revolte si au aratat asupra ironiei ca multe documentare post eveniment au visitat La Courneuve si nu alte periferii ce au fost poate mai active. Mesajul clar este ca stigmatul impotriva Les 4000 este atat de puternic incat dezordinea violenta a fost asteptata, presupusa, invocata chiar, iar reportajele sau transformat violente reale, sociale intr-un spectacol, facand astfel „invizibilul” zilnic.

FACE a organizat un numar de proiecte sau interventii ce induc o ruptura in normalitate. Acestea includ o initiativa numita „lieu-non-lieu” – micro-urbanisme a La Courneuve , ce au implicat tineretul local  cu studenti de la prestigioasa scoala ESA (Ecole Speciale d`Architecture). Acest lucru a incurajat tinerii rezidenti ai cartierului sa adopte un colt uitat sau un „non spatiu” din cadrul proiectului de locuinte si sa isi apropie spatiul pentru folosinte proprii. S-a sperat ca urbanistii de la scoala de arhitectura vor invata cum oamenii folosesc spatiul intr-un mediu exilat, la fel de important fiind si schimbul dintre tinerii locuitori si studentii antrenati in domeniu din punct de vedere al rezultatelor artistice ale proiectului.

Un alt exemplu de interventie este un concert de vara si un gratar ce au avut loc in septembrie 2008 sub acoperisul unei ciuperci din beton, un spatiu comunal sub-utilizat, pozitionat intre un teren de fotbal si un ansamblu comercial ponosit. Concertul a juxtapus un cor din Paris cu artisti locali de hip-hop si s-a terminat prin artistii, cantaretii, rezidentii si adolescentii echipei de fotbal amestecandu-se la barbeque. Centrul interventiilor este producerea unei rupturi si umplerea vidului creat prin creativitate, ce reiese din interiorul Cite-ului. Aceasta energie este prezenta dar tinuta ascunsa si este considerata abundenta- literal o abundenta de energie si vigoare pe care rusinea impusa asupra La Courneuve o previne sa fie eliberata.

Cele de mai sus indica si o realizare prin care interventiile bazate pe ruptura sau contrast pot fi categorisite usor de discursul dominant al stigmatului ca exceptii ce dovedesc regula. Rezistenta nu este niciodata in pozitie exterioara intr-o relatie cu puterea, desi proiectele demonstreaza si cum stigmatul periferiilor poate fi usor intrerupt, masivitatea si esentialismul fiind un obstacol.

Totusi, media s-a concentrat din nou pe evenimentele negative, in cazul La Courneuve/Les 4000 preferandu-se asocierea cu spectacolul familiar al violentei urbane.

Concluzii

Au fost examinate nu numai stigmatul locului atasat Quatre Mille in La Courneuve dar si felurile in care rezidentii incearca sa scape din aceasta digratie a vietii lor zilnice, prin intermediul a doua categorii de cercetare, contra naratiunile si interventiile urbane. Au fost revazute tacticile discursive ale rezidentilor, cu precadere felul in care o identitate courneuvieana, bazata pe o apartenenta cosmopolita si diasporica zilnica, este practicata.

Greutatea stigmatului atrage dupa sine faptul ca existenta incercarilor de a evada din realitate, desi trecatoare, poate fi vazuta in termeni de necesitate. Se crede ca o evidenta a formelor iregulate luate de rezistenta este relevant asupra fortelor si curentilor reali ce explica viata sociala si istoria.

In timp ce stigmatul pe care Quatre Mille restrictioneaza accesul la oportunitati pentru cei ce locuiesc acolo, paradoxul este ca marginalizarea extrema imbogateste cite-ul cu capital simbolic, cultural si politic, pe care cei care au deja capital si sunt legitimati in domenii particulare il pot extrage pentru a-si mari pozitia sociala proprie.

Se poate vorbi despre o dezvoltare dezechilibrata prin care spatiul geografic este din ce in ce  mai diferentiat, necesitand imobilizarea capitalului in peisaj. Este vorba de obicei de capital economic, dar in acest caz se poate extinde formularea pentru a include si alte forme de capital. De interes este munca teoreticienilor dezvoltarilor post coloniste, precum Samir Amin, ce spune ca centrul dezvoltarii se invarte in jurul incurajarii consumului de masa, pe cand in periferie, producerea pentru export este cea care formeaza baza economiei.

„Profitul” din munca investita in incercarile de evadare in periferia urbana nu este accesat de catre producatori, de vreme ce ei nu indeplinesc conditiile de intrare pentru a legitima media, educatia sau domeniile artistice. Nu inseamna ca ei nu castiga beneficii fenomenologice imediate, precum simtul de usurare sau evadare temporara dintr-o realitate apasatoare, totusi, capitalul rezultat din eforturile lor este insusit, prin cai necinstite si tinut „central” in domenii stabilite si legitimate.

Spre exemplu, reputatia politica a lui Nicolas Sarkozy a crescut prin postura lui „macho” in notoriosul Quatre Mille. Capitalul politic si simbolic acumulat a fost crucial pentru victoria alegerilor. Organizatiile de media franceza au intrerupt viata din cite pentru a intocmi reportaje ce exoticizeaza rezidentii. Jurnalistii ii chestioneaza promitandu-le ca expunerile lor vor aduce schimbare inaintea difuzarilor sau scriind doar acele unitati informationale care au afinitate cu discursul dominant al periferiei. Participantii la revolte fac acest lucru posibil; actiunile lor imbogatesc permanent cite-ul, demonstrand cat de vulnerabile sunt incercarile de evadare la ingradire, impachetare, invadare si exploatare chiar de catre fortele de care ei incearca sa scape. Aceasta dimensiune a politicii de rezistenta ilustreaza disjunctia experimentata de catre grupurile marginalizate intre „a vorbi” si „a se vorbi pentru”.

autor: Dordea Arina

Referinte:

 

http://sociology.berkeley.edu/faculty/wacquant/wacquant_pdf/LW-BANLIEUEGHETTO-QUIPARLEfinalproofs.pdf

http://surrey.academia.edu/DavidGARBIN/Papers/155904/Counter_narratives_of_space_and_resistance_in_a_multicultural_Parisian_banlieue

surse imagini: google

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign