E-Antropolog

ATITUDINI IN CEEA CE PRIVESTE IMAGINEA URBANA ESTETIC-AFECTIVA CONTEMPORANA

01 septembrie 2012 Adrian Majuru Minoritati

Lucrarea de fata abordeaza ca tema principala influenta confruntarii dintre tesutul traditional si cel functionalist asupra imaginii urbane romanesti si impactul sau in mediul social si cultural. In structurarea lucrarii a fost considerata importanta atingerea si dezvoltarea urmatoarelor subiecte : definirea conceptelor de peisaj, oras, patrimoniu cultural urban si imagine urbana, expunerea istoricului problematicii impunerii limbajului arhitectural modern peste cel traditional,si propunerea unei atitudini fata de situatia din prezent.

Conform Conventiei Europene a Peisajului[1], peisajul desemneaza o parte de teritoriu perceput ca atare de catre populatie, al carui caracter este rezultatul actiunii si interactiunii factorilor naturali si/sau umani. Totodata acesta este implicat in formarea culturilor locale si reprezinta o componenta de baza a patrimoniului cultural ce contribuie in mod decisiv la conturarea identitatii individuale si a comunitatilor.

Orasul este in primul rand o comunitate umana. Este un sistem complex determinat de cultura, spiritualitate si societate ce se transforma permanent sub presiunea satisfacerii nevoilor comunitatii in schimbare, care isi pastreaza insa pe tot parcursul existentei sale urme ale perioadelor anterioare.

Astfel patrimoniul cultural urban nu trebuie considerat un simplu cumul al monumentelor si obiectelor sale cu valoare istorica si arhitecturala. Se evidentiaza ca element realmente valoros si definitoriu in ceea ce priveste determinarea identitatii orasului, tocmai aspectul acestuia de radiografie vie in cadrul careia este vizibil intregul ansamblu de straturi evolutive ale orasului.

Acest ansamblu ce contureaza in fapt imaginea urbana caracteristica si diferita pentru fiecare oras in parte se compune atat din diferitele tipuri de tesuturi suprapuse( de la cel traditonal la cel modern) cu plastica arhitecturala aferenta, cat si din amprenta stilurilor de viata caracteristice fiecarei perioade.

Imaginea urbana se compune pe mai multe paliere, inglobeaza atat aspectele pozitive cat si pe cele considerate negative , si reprezinta o experienta diferita pentru fiecare  individ expus in parte.

 

 

 

 

Istoria contextului

Desi de actualitate, polemica bazata pe aparenta antiteza intre traditional si modern in ceea ce priveste imaginea urbana isi are unele din primele radacini documentate inca de la inceputul secolului XIX.

Odata cu expansiunea urbana generata de revolutia industriala, avand in vedere noile cerinte generate de cresterea numarului de locuitori si de progresul tehnic precum si aspectele legate de igiena, in marile metropole s-a pus problema modernizarii.

Aceasta a determinat aparitia a doua curente : primul care promova ca necesara si benefica interventia asupra tesutului traditional in sensul imbunatatirii conditiilor de viata si cel de al doilea care afirma ca prioritara protejarea si conservarea tesutului traditional si a valorilor acestuia.

Sub o forma sau alta aceasta polemica s-a transmis pana astazi, fapt explicabil prin presiunea constanta de schimbare spre adaptarea la noi necesitati caracteristice diferitelor perioade evolutive, precum si prin capacitatea individuala specifica a oamenilor de a percepe in mod subiectiv si, astfel diferit, ceea ce ii inconjoara.

Una din cele mai importante consecinte ale acestei ciocniri de ideologii a fost aparatia notiunii de patrimoniu urban. Fie ca urbanismul se angajeaza in distrugerea ansamblurilor urbane vechi sau ca incearca sa le conserve, formatiunile vechi si-au dobandit identitatea conceptuala datorita faptului ca au devenit un obstacol in calea liberei desfasurari a noilor modalitati de organizare a spatiului urban. Notiunea de patrimoniu urban istoric s-a constituit in contra-curentul procesului de urbanizare dominant. « Ea este rezultatul unei dialectici a istoriei si istoricitatii »[2].

Studiile istorice si de arta au inceput sa se intereseze despre oras, cel putin pana in a doua jumatate a secolului XX, numai din punct de vedere al institutiilor sale juridice, politice si religioase, al structurilor economice si sociale : spatiul orasului fiind marele absent.

Intre al doilea razboi mondial si anii 80 incepe sa se faca simtit timid studiul spatiului urban. Astazi asistam la o inflorire a lucrarilor despre morfologia oraselor pre-industriale si cea a aglomerarilor din era industriala. Aceasta miscare a fost impulsionata de studiile urbane al caror rol jucat in geneza unei veritabile istorii a spatiului urban trebuie reamintit.

« Conversia orasului material in obiect al cunoasterii istorice a fost provocata de transformarea spatiului urban ca urmare a revolutiei industriale : ravasirea traumatica a mediului traditional, apartia altor scari pentru drumuri si parcelari. Abia atunci, prin efectul de diferenta si prin contrast vechiul oras devine obiect al investigatiei»[3].

 

            Fenomenul in Romania

In Romania modernismul arhitectural s-a manifestat incepand inca dinainte de 1930,  dar s-a impus cu precadere din cauza presiunii politice, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

In ceea ce priveste arhitectura si urbanismul dinaintea celui de-al doilea razboi mondial se fac remarcate anumite aspecte. Din punct de vedere arhitectural stilurile predominante ce se regasesc in cadrul plasticii tesutului traditional sunt, in ponderi diferite, neoclasicul, eclecticul, neoromanescul si modernismul interbelic. Din punct de vedere al practicii urbanistice se evidentiaza ca si aspect nefast lipsa planurilor de sistematizare ce a condus la augumentarea rupturii dintre tesutul traditional si cel modern prin faptul ca « inceputul distrugerii/ modernizarii oraselor s-a facut prin interventii izolate, fara a se putea stabili o corelare intre ele. »[4]

Tema asupra careia se vor concentra ideile ce urmeza sa curga isi are originea tocmai in aceasta intalnire realizata sub auspicii mai putin favorabile, intre tesutul traditional si cel modern functionalist in mediul urban romanesc.

Influenta acestei confruntarii, asupra imaginii urbane la nivel de ansamblu si impactul sau cultural, psihologic si social fac obiectul acestei lucrari.

Incepand din anul 1959 se intensifica preocuparile pentru asa numita « sistematizare a teritoriului national » . Aceasta tendinta va deveni prioritara in reformularea mediului autohton, din ce in ce mai ampla si mai radicala pana in 1989.

In perioada de dupa 1959 si cu precadere de dupa 1970, in Romania s-a manifestat o puternica explozie functionalista ( concretizata in construirea cartierelor de locuit si a centrelor civice si de dotari) ce relua pe de o parte experienta interbelica, iar pe de alta parte incerca relationarea cu momentul corbusierian tarziu ( Ronchamp- Chandigarh) iar mai apoi aborda brutalismul ( in acceptiunea locala transpus intr-o volumetrie inspirata din vocabularul formelor traditionale amplificate) ; asemanarile cu stilurile internationale putand fi realizate strict din punct de vedere formal.

Din punct de vedere al sistematizarii s-au produs putine abateri de la functionalism in sensul rezolvariiurbanistice , acestea fiind predominant legate deindesirea cartierelor existente, neavand substanta contestatara fata de principiile stilistice.

Totodata, poate atat din cauza vitezei si a lipsei fondurilor cat si din lipsa unei regularitati a tesutului traditional, nu s-au facut remarcate eforturi de adaptare la situatia existenta, de conciliere a celor doua limbaje.

 

Impact

Acest aspect s-a intiparit in mod traumatic in constiinta generala pe mai multe paliere :

din punct de vedere al plasticii arhitecturale, al coerentei ansamblurilorurbane si din punct de vedere psihologic si social, pentru ca a produs pe langa dezechilibrul la nivelul imaginiiurbane si dezafectarea unor comunitatii.

In ceea ce priveste insa imagineaurbanaactuala, fenomenul sistematizarii din perioada socialista a generat un nou set de caracteristici definitorii. Astfel imaginea oraselor romanesti moderne este determinata de relationarea conflictuala intre cele doua tipuri de tesut, conflict manifestat cel mai intens in zonele de contact.

Aceste zone de confluenta se regasesc si participa la conturarea noii identitati la nivel de imagine in majoritatea mediilorurbane dinRomania. Ele sunt caracterizate de sectionarea si fragmentarea tesutului traditional prin trasarea axelor infrastructurii functionaliste.

 

Concluzii

Aspectele negative pe care el au in comun in majoritatea cazurilor sunt: ruperea vizibila a continuitatii zonelor vechi, alaturarea de plastici arhitecturale si volumetrii ce nu pot comunica corespunzator din pricina diferentelor de limbaj si de scara, lipsa de functionalitate a tramei stradale interioare, degradarea zonei vechi precum si a spatiilor publice si nu in ultimul rand problemele de ordin social. Pe un plan paralel aceste ciocniri au adus schimbari si in ceea ce priveste aspecte mai delicate cum ar fi acceptiunea asupra frumosului si aderarea la anumite seturi de valori estetice si nu numai.

Pe langa aspectele negative, asemenea zone de alaturare au devenit in timp parte integranta din imagineaurbanade ansamblu ce contribuie la particularizarea acesteia.

Astfel, atat din punct de vedere al necesitatii ameliorarii punctuale a problemelor, cat si al consolidarii unei individualitati necesare si benefice, se impune ca relevanta abordarea, in primul rand, a unei atitudini corespunzatoare fata de « mostenirea » primita. Intelegere si interiorizare sunt  cuvintele cheie in sensul abordarii acestei situatii  cu scopul de a dobandi o noua imagineurbana in special la nivel psihologic.

In contextul unei asemenea situatii trebuie cautata definirea “cu ajutorul numarului cel mai mare posibil de sectoare ale realitatii; aceste sectoare fiind si ele private in dimensiunea lor istorica, legate intre ele printr-o temporalitate concreta si creatoare.”[5]

Intelegerea in sensul promovarii unei noi identitati a imaginii urbane prin explorarea tuturor valorilor culturale impreuna cu descoperirea potentialului dat de particularitatea fenomenului si impresionanta sa incaractura istorica, culturala si afectiva pot genera un important  factor motivational.

Imaginea urbana contemporana ce inglobeaza atat plastica veche, cat si pe cea moderna si post moderna reprezinta atat martorul cat si unul din actorii piesei evolutiei noastre.

Astfel, pentru a nu repeta greselile din trecut, ce, prin inlaturarea brutala a unei bune parti din comoara bine sedimentata a societatii romanesti, au condus la « fracturarea » identitatii noastre culturale, trebuie sa nu renegam din nou ceea ce contribuie la cine suntem.

 

autor: Petra Suler

 

Bibliografie

 

Francoise Choay – « Urbanismul, utopii si realitati », Editurile Paideia si Simetria, Bucuresti 2002

 

Francoise Choay – « Alegoria patrimoniului », Editura Simetria,

Bucuresti 1998

 

Nicolae Lascu – « Studiu de restaurare / reabilitare a patrimoniului arhitectural din rezervaţia de arhitectură nr. 1 a Municipiului Bucureşti», Catedra de istoria si teoria arhitecturii, Bucuresti 1995- 1996

 

Tiberiu Florescu – « Forma si trans- formare urbana », Editura universitara «Ion Mincu », Bucuresti 2009

 

Gheorghe Curinschi- Vorona – « Istoria arhitecturii in Romania », Editura Tehnica, Bucuresti 1981

 


[1] Conventia Europeana a Peisajului – a avut loc in Florenta, adoptata la 20 octombrie 2000 si intrata in vigoare la 1 martie 2004)

([2])(3)  Francoise Choay –  « Alegoria Patrimoniului » Cap 5 – Inventarea patrimoniului urban

 

[4]  Nicolae Lascu- ” Studiu de restaurare / reabilitare a patrimoniului arhitectural din rezervaţia de arhitectură nr. 1 a Municipiului Bucureşti”

[5] Francoise Choay – “Urbanismul, utopii si realitati

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign