E-Antropolog

ILUMINISM ȘI FRANCMASONERIE LA BRAȘOV. LOJA „LA CELE TREI COLOANE”1

08 septembrie 2012 Adrian Majuru Transilvania

Francmasoneria secolului al XVIII-lea nu poate fi înțeleasã fãrã includerea influenței iluminismului și a idealului umanitãții asupra epocii. În ciuda importanței pe care secolul al XVIII-lea l-a avut pentru revoluționarea gândirii și dezvoltarea cunoștințelor științifice la scarã europeanã, societatea și viața cotidianã erau încã puternic ancorate în tradiția medievalã. Stãrile în calitatea lor de corporațiuni sociale, politice, în Transilvania nu în ultimul rând și etnice, divizau societatea. Chiar și la nivelul elitelor stãrilor-națiune din Transilvania, granițele existente între acestea erau practic de nepãtruns pânã la mijlocul secolului al XVIII-lea.2

În aceste circumstanțe francmasoneria dezvoltã un simbolism, un vocabular alegoric al iluminismului. Prin crearea unui spațiu secret – istoricul Reinhardt Koselleck îl numește „Arcanum”– oferã posibilitatea de dezvoltare a unei noi ordini sociale în cadrul lojelor, bazate pe idealul frãției.În combinație cu atitudinea elitistã a membrilor se contureazã un spațiu social important pentru cultivarea unor atitudini moderne, iluministe, ce treptat câștigã influențã în domeniul public.3

Încã moștenitor de tron, Frederic al II-lea de Prusia a fost primit în 1738 la Braunschweig într-o lojã francmasonã, la numai un an de la întemeierea primei loje în cadrul teritoriilor germane, anume a lojei Absalom din Hamburg (1737). Intrarea lui Frederic în ordinul francmason a contribuit mult la rãspândirea ideii francmasone în cadrul teritoriilor germane, fapt ce se remarcã și prin creșterea substanțialã a numãrului de loje, chiar și în teritoriile habsburgice. În acest context, lojei „Zu den Drei Weltkugeln” (Loja celor Trei Globuri) din Berlin, înființatã în 1740, îi revine o importanțã supraregionalã.4

Perioada domniei Mariei Tereza (1740-1780) este marcatã de conflictul pruso-austriac. În acest context capãtã importanțã o posibilã concurențã pentru Frederic în domeniul francmason reprezentat de Francisc Stefan de Lothringen, soțul Mariei Tereza. Acesta intrã în legãturã cu francmasoneria deja în 1731. Prima lojã din Viena, „Aux trois Canon” (1742-1743) era conceputã ca mare lojã naționalã însã a fost desființatã înainte ca Francisc Stefan sã ocupe postul de Mare Maestru rezervatului. Acest eșec marcheazã sfârșitul unei atitudini protectoare a reprezentanților casei de Habsburg fațã de francmasonerie. Comportamentul lor pânã la interzicerea tuturor asociațiilor secrete în 1796 este unul pasiv, care acceptã în cele din urmã francmasoneria ca formã de socializare a elitei iluministe cu condiția întreruperii dependențelor externe impuse cu vehemențã de Josif al II-lea în 1782.5 Rãmâne de reținut faptul cã primii ardeleni francmasoni atestați documentar fãceau parte din

numita lojã „Aux trois Canon” din Viena. Din lista numelor cunoscute se remarcã de exemplu Cancelarul Aulic Gabriel Bethlen sau Samuel von Brukenthal.6

Atestarea documentarã a primei loje francmasone în Brașov în anul 1749 relevã valabilitateacondi˛iilor cadru a istoriei francmasone a epocii: brașoveanul Martin Gottlieb Seuler von Seulen(1730-1772), sas și de confesiune evanghelicã devenise, în 1749, în timpul studiilor universitare la Jena, membrul unei loje. În același an îl gãsim în rândurile lojei „Zu den Drei Weltkugeln” din Berlin, de unde obține permisiunea de a înființa o lojã simbolicã (Zu den Drei Säulen/La cele Trei Coloane) și una scoțianã (Zu den Vier Monden/La cele patru Luni). Conform informațiilor existente loja brașoveanã a fost prima înființatã în Transilvania.7

Nu dispunem de dovezi documentare din care ar reieși cã Martin Seuler, conform permisiunii obținute la Berlin, a înființat cu certitudine o lojã în anul 1749 sau în urmãtorii ani. Cele mai consistente informații legate de loja brașoveanã se gãsesc în volumul trei al istoriei francmasoneriei din Austro-Ungaria scrisã în cinci volume de Lajos Abafi/Ludwig Aigner – o lucrare foarte detaliatã dar nefinalizatã.8 Având în vedere schimbãrile uneori radicale în peisajul arhivistic sibian și brașovean dupã 23 august 19449, nu este de mirare cã din documentele de arhivã referitoare la loja brașoveanã folosite de Abafi am putut identifica doar unul singur în cadrul numeroaselor documente referitoare la loja din Sibiu, care fac parte din colecția Brukenthal la Arhivele Naționale din Sibiu. Totuși, douã diplome emise de loja brașoveanã în 1782 pentru Samuel Joseph von Seulen,10 fiul întemeietorului lojei, par sã nu fi stat la dispoziție lui Abafi. Din convorbirile pe care le-am avut în 2004 cu Alfred Prox, ultimul custode al Muzeului Sãsesc al Țãrii Bârsei, am re˛inut faptul cã muzeul de˛inea în jurul anului 1940 o ladã cu documente și obiecte provenite de la loja „Zu den drei Säulen” reînființatã în 1875.11 Nu deținem informații dacã aceastã ladã și mai ales conținutul ei fac parte din patrimoniul moștenit de vechiul Muzeu Regional Brașov/Stalin.

Istoria lojei brașovene bazatã pe documente începe cu venirea lui Joseph Franz Sulzer la Brașov. Elvețian de origine și de religie catolicã Sulzer demisionase în 1773 din funcția de auditor și colonel din Regimentul de Infanterie Lattermann.12 Cãsãtorit probabil din 1766 cu Johanna von Drauth, fiica senatorului brașovean Joseph von Drauth,13 Sulzer este chemat în 1776 de cãtre domnitorul Alexandru Ipsilanti la București, cu scopul de a întemeia o Școalã de Drept.14 Proiectul, ca și visul lui Sulzer de a întemeia o universitate la București, a fost abandonat din motive neclare. Un oarecare rol se pare cã a jucat și faptul cã soția lui Sulzer o deranja pe soția domnitorului.15 În ciuda eșecului, Sulzer publicã în 1781-1782 la Viena în trei volume, însumând 1.716 pagini, opera sa principalã:„Istoria Daciei transalpine, referitoare la fiara Româneascã, Moldova și Basarabia”.16 Existã un

manuscris needitat de 440 de pagini, referitor la ce istorie inițial urma sã facã parte din volumele publicate pânã în 1782.17

În 1777 îl gãsim pe Sulzer la Brașov preocupat de reorganizarea lojei „Zu den Drei Säulen”. În 1778, dupã consolidarea lojei, Sulzer ocupând func˛ia de maistru de scaun începe tratative cu loja sibianã „St. Andreas zu den drei Seeblättern” pentru a intra în obediența acesteia.18 Tratativele au fost încheiate în 24 iunie 1778.19 În ciuda renunțãrii la taxe regulare și periodice care le reveneau sibienilor din superioritatea lor ca lojã fațã de brașoveni, plata unicã a unei contribuții a rãmas inevitabilã: 20 de ducați imperiali trebuiau sã fie achitați – o sumã substanțialã. Probabil concomitent cu primirea tânãrului Seuler în lojã aceasta și-a amintit de întâietatea ei fațã de loja sibianã, înființatã abia în 1767. S-a aprins aici o disputã care a ținut pânã în 1779 și a cãrei sfârșit nu este documentatã în mod satisfãcãtor, însã indiciile existente contureazã o înțelegere pe cale amiabilã, ce însemna un câștig de prestigiu pentru loja brașoveanã. De altfel cele douã diplome emise în 1782 pentru Joseph von Seulen fac referire și la funcționarea lojei la Brașov încã din jurul anului 1750.

Loja din Brașov participã la ridicarea lojei provinciale transilvane în 1782, se unificã cu loja din Miercurea Ciuc, respectiv Târgu Secuiesc în 1784 și se dizolvã în urma patentului represiv fațã de francmasonerie emis de Josif al II-lea în 1786.20

În baza mai multor surse am întocmit un tabel al membrilor lojei „Zu den Drei Säulen” ce cuprinde un numãr total de 35-37 persoane.21 8-10 persoane pot fi identificate ca foști membrii ai lojei din Târgu Secuiesc, care foarte probabil au participat mai rar la ședințele lojei din Brașov. În ce privește creșterea numãrului de membri, loja din Brașov poate fi comparatã doar pentru perioada 1777-1779 cu cea din Sibiu. Funcția de capitalã administrativã a Transilvaniei,22 pe care Sibiul o îndeplinea în acea perioadã, și prin aceasta numãrul mult mai mare de funcționari publici și militari dar și de reprezentanți ai elitei nobile maghiare existenți la Sibiu, a accelerat începând din 1780 cu mult creșterea numericã a lojei sibiene fațã de cea din Brașov.23 La Sibiu se consemneazã pânã în1790 un numãr total de 278 de membri – fapt ce este consemnat de istoriografie pe bunã dreptate ca cea mai puternicã manifestare numericã a curentului iluminist din Transilvania.24

Fãcând abstracție de membrii militari staționați în Secuime, încercãm o caracterizare socialã a lojei. Din punct de vedere etnic predominã elementul german, chiar cel sãsesc. Spiritul toleranței specific epocii se remarcã prin apartenența a cinci preoți: doi evanghelici, unul ortodox, doi catolici. Ponderea militarilor este cu cinci persoane mai scãzutã fațã de situația existentã la Sibiu. În schimb este de remarcat dominația reprezentanților din administrația orãșeneascã, nouã persoane, din care nu mai puțin de șapte senatori! Meritã consemnatã și apartenența a doi simpli cetãțeni, deoarece acest lucru nu este întâlnit la Sibiu. Prezența a trei medici în rândurile lojei evidențiazã rãspândirea accentuatã a francmasoneriei la reprezentanții acestei meserii. Printre ei se numãrã doctorul brașovean Joseph Benjamin Barbenius, medicul oficial din Trei Scaune, care a contribuit prin lucrãrile sale la descoperirea izvoarelor de apã mineralã din regiune pentru tratarea medicalã.25

De interes pentru istoriografia românã sunt urmãtoarele nume: Dimitrie Eustatievici și Constantin Ipsilanti. Eustatievici a fost unul dintre cei mai importanți intelectuali ai epocii nãscuți în

Scheii Brașovului. Format la Kiev și la Halle intrã în contact cu ideile iluministe ce explicã și apartenența sa la loja din Brașov. Școala de piatrã din incinta Bisericii Sf. Nicolae se construiește datoritã inițiativei sale pentru strângerea de fonduri. Ca secretar episcopal în perioada 1762-1786 și din 1788 ca inspector pentru Școlile ortodoxe din Transilvania, Eustatievici se angajeazã timp de o viațã pentru îmbunãtãțirea educației școlare.26

Mențiunea de beizade în cazul lui Ipsilanti îl identificã ca fiul domnitorului din Țara Româneascã, Alexandru Ipsilanti (1774-1782). Apartenența la loja brașoveanã contribuie la explicarea tendințelor iluministe din domniile lui Constantin Ipsilanti în Moldova și Țara Româneascã la începutul secolului al XIX-lea.27

În cetatea Brașovului exista în secolul al XVIII-lea o granițã invizibilã, ce delimita taberele aproape egale la numãr a catolicilor și a evanghelicilor.28 Recatolicizarea promovatã de Habsburgi mai întâi cu forța, mai mult sau mai puțin ascunsã, și apoi cu metode mai rafinate, a schimbat Cetatea Brașovului dintr-un bastion evanghelic într-o societate preponderent germanã divizatã însã din punct de vedere confesional.29 Impunerea proporției geometrice, adicã a paritãții confesionale în conducerea orașului între catolici și acatolici (evanghelici) a sporit înclinația la oportunism confesional mai ales în rândul funcționarilor mai puțin calificați, fapt din care s-au nãscut numeroase probleme, dupã cum relateazã Herrman referitor la celebrul caz de corupție a fraților convertiți Cloos von Cronenthal.30 Pentru stabilirea legãturii între lojã și sfera politicã a orașului ar fi necesar cunoașterea apartenenței confesionale a funcționarilor, ce este mult prea rar menționatã în documentele francmasone. Tentativa lui Sulzer, conducãtorul lojei, de a deveni în 1782 jude-primar al Brașovului ridicã întrebarea în ce mãsurã loja era un for al susținerii reciproce a neobrașovenilor catolici cu ambiții de carierã. Consemnarea confesiunii evanghelice la trei senatori relativizeazã aceastã interpretare și evidențiazã totodatã necesitatea aprofundãrii cercetãrii.

Pentru istoria localã nu au fost atât de importante bãnuirea de conspiraționism a francmasoneriei, nici ritualurile lor ample în parte ezoterice, ci faptul cã s-a reușit înființarea unui for de întâlnire a unor reprezentanți de vârf a tuturor etniilor regiunii. Baza acestui fenomen, iluminismul și idealul umanitãții, era capabilã sã gãseascã valorile comune dincolo de segregarea societãții în stãri politice, etnice și sociale. Totodatã experiența de autoorganizare cetãțeneascã prin aplicarea metodei birocratice într-un cadru privat dã naștere mutatis mutandi la multitudinea de asociațiuni civile din secolul al XIX-lea – în cazul Sibiului am putut elucida rolul francmasoneriei în acest sens prin exemple concrete mai ales din domeniul societãților științifice.31 Iar la Brașov aceste impulsuri sunt concretizate deja în 1789 de Societatea germanã de lecturã (Lese-Kabinett), ce la rândul ei reprezintã un fenomen tipic european al recepției evenimentelor revoluționare din Franța. Societatea de lecturã a existat la Brașov pânã la 3 august 1798, când a fost interzisã în contextul reacțiunii intensificate de administrația împãratului Francisc al II-lea.32 

 

autor: Thomas ȘINDILARIU

Aufklärung und Freimaurerei in Kronstadt. Die Loge „Zu den drei säulen”

Zusammenfassung

Der Beitrag ordnet zunächst die Existenz einer Freimaurerloge in Kronstadt in zweierleiHinsicht ein: im Rahmen der freimaurerischen Entwicklungsgeschichte und der prägenden RolleFriedrich II. von Preußen darin, schließlich in gesellschaftlicher Hinsicht, wo dem „Arkanum” derLogen nicht nur die Rolle der Überwindung sozialer sondern auch ethnischer Verschiedenheit inSiebenbürgen zukam.

Martin Gottlieb Seuler von Seulen erhielt 1749 von der Berliner Loge „Zu den Drei Weltkugeln” die Erlaubnis, in Kronstadt eine Loge zu gründen. In welchem Maße dem Taten folgten,lässt sich bis 1777 quellenmäßig nicht nachvollziehen. Prägend für die Logengeschichte als Meistervom Stuhl ist ab 1777 der katholische Neukronstädter Schweizer Herkunft, Franz Joseph Sulzer, derals Historiker überregionale Bedeutung erreichte. Unter seiner Führung gelang es der KronstädterLoge auf Grund ihres Alters sich aus der Unterordnung der erst 1767 gegründeten Loge vonHermannstadt zu lösen und eine gleichrangige Position einzunehmen, ehe sie aufgrund kaiserlicherVerordnung 1786 ihre Tätigkeit einstellte.

Die Mitgliederstruktur weist eine feste Verankerung in der deutschen und siebenbürgisch-sächsischen Führungselite der Stadt mit etwa gleicher Anzahl von evangelischen und Katholischen Vertretern auf. Darüber hinaus ist die Loge auch für den rumänischen Kontext wichtig,da ihr der orthodoxe bischöfliche Sekretär und spätere Schulinspektor Dimitrie Eustativici und derspätere Herrscher in der Moldau und der Walachei, Constantin Ipsilanti angehörten.

 

Articol publicat cu acordul Muzeului Casa Muresenilor din Brasov si cu amabilitatea redactiei revistei Tara Barsei.

 

1 Aspect aprofundat din monografia: Thomas ªindilariu, Freimaurer in Siebenbürgen. 1749-1790. Die Loge „St. Andreas

zu den drei Seeblättern” in Hermannstadt (1767-1790). Ihre Rolle in Gesellschaft, Kultur und Politik Siebenbürgens,

Kronstadt, Heidelberg, 2011 (= Veröffentlichungen von Studium Transylvanicum vol. 7).

2 Thomas ªindilariu: O încercare de a depãºi segregarea pe stãri a societã˛ii ºi un impuls pentru istoriografia criticã a

Transilvaniei. Loja francmasonicã „St. Andreas zu den drei Seeblättern” din Sibiu, în: Marius Eppel, Tudor Sãlãgean

(coord.), „Masoneria în Transilvania. Repere istorice, edi˛ia a 2-a, amplificatã ºi revizuitã”, Cluj, 2009, pp. 32-46.

3 Reinhart Koselleck, Kritik und Krise. Ein Beitrag zur Pathogenese der bürgerlichen Welt, Freiburg, 1959, pp. 55ff.

4 Helmut Reinalter, Die Freimaurer, München, 2000, p. 12f.

5 Thomas ªindilariu, Freimaurer in Siebenbürgen, pp. 51-70.

6 Thomas Șindilariu, Rolul francmasoneriei în începuturile carierei lui Samuel von Brukenthal. O necunoscutã în biografia

sa, în: Daniel Nazare, Ruxandra Nazare, Bogdan Popovici (coord.), „In honorem Gernot Nussbächer”, Braºov, 2004, pp.

309-312.

7Thomas Șindilariu, Freimaurer in Siebenbürgen, pp. 100-105.

8Lajos Abafi, Geschichte der Freimaurerei in Österreich-Ungarn, 5 vol., Budapesta, 1890-1899, vol. 3, pp. 259-266, vol.

5, pp. 342-344.

9 Thomas ªindilariu, Kriegsverluste, Wiederaufbau und Enteignung. Zur Archivgeschichte der Honterusgemeinde in

Kronstadt ab 1944, în „Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde” 28 (2005), pp. 40-56.

10 Arhivele Na˛ionale Sibiu: Colec˛ia Brukenthal A (6-8), nr. 81, din 1782.

11 Nestorescu-Bãlcești, Horia, Ordinul masonic român, Bucureºti, 1993, p. 10.

12Joseph Franz Trausch; Friedrich Schuller; Hermann A. Hienz (coord.), Schriftsteller-Lexikon der Siebenbürger Deutschen, 9 vol., Kronstadt, Hermannstadt, Köln, Weimar, Wien, 1868-2004, vol. 3, p. 342.

13Ibidem.

14 Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc oameni ºi înfãptuiri. Edi˛ie anastaticã,

Bucureºti 1999, p. 825.

15 Franz Joseph Sulzer, Geschichte des Transalpinischen Daciens, das ist: der Walachei, Moldau und Bessarabiens, 3 vol.

Wien 1781-1782, vol. 3, pp. 79-81.

16 Ibidem.

17 Trausch, vol. 3, p. 343.

18Abafi, vol. 3, p. 261.

19 Arhivele Na˛ionale Sibiu: Colec˛ia Brukenthal A (6-8), nr. 30, din 1778.

20 Thomas ªindilariu, Freimaurer in Siebenbürgen, pp. 81-119.

21Ibidem, anexa IX.

22 Angelika, Schaser, Reformele iosefine în Transilvania ºi urmãrile lor în via˛a socialã. Importan˛a edictului de

concivilitate pentru oraºul Sibiu, Sibiu, 2000, pp. 173-198.

23 Thomas ªindilariu, Freimaurer in Siebenbürgen, pp. 159-179.

24 Zsolt Trócsányi, Felvilágodás és ferenci reakció (1771-1830), în Béla Köpeczi (coord.), „Erdély története”, 3 vol.,

Budapesta, 1986, pp. 1039-1193, p. 1068.

25 Arnold Huttmann, Medizin im alten Siebenbürgen. Beiträge zur Geschichte der Medizin in Siebenbürgen, Hermannstadt,

2000, p. 75.

26 Lucian Predescu, p. 311; Vasile Șelaru, Istoria literaturii din Țara Bârsei de la origini pânã în prezent, Brașov, 2010, pp.

410-412.

27 Vlad Georgescu, Ideile politice și iluminismul în Principatele Române 1750-1831, București, 1972, p. 74f., 104.

28Pentru 1839 existã date conform cãrora în Cetatea Brașovului locuiau 3.822 evanghelici ºi 2.337 catolici. Vezi: Harald Roth, Kronstadt in Siebenbürgen. Eine kleine Stadtgeschichte, Köln, Weimar, Wien, 2010, p. 173.

29 Silvia Popa, Sachsen und „Teutsche”. Kronstadt und seine „unsichtbare Grenze” im 18. Jahrhundert, în Bernhard Heigl;

Thomas Șindilariu (coord.): „Kronstadt und das Burzenland. Beiträge von Studium Transylvanicum zur Geschichte und Kultur Siebenbürgens”, Kronstadt, Heidelberg, 2011, pp. 9-22.

30 Thomas Șindilariu, Einführung, în: Bernhard Heigl, Thomas ªindilariu (coord.): „George Michael Gottlieb von Herrmann,

Das alte Kronstadt. Eine siebenbürgische Stadt- und Landesgeschichte bis 1800”, Köln, Weimar, Wien, 2010, pp. VII-VIII.

31 Thomas Șindilariu, Freimaurer in Siebenbürgen, pp. 132-144.

32 Heinrich Polonyi, Das „Deutsche Kasino” in Kronstadt. Zur Geschichte des Kronstädter Lese- und Geselligkeitsvereins

kurz „Deutsches Kasino” genannt, în „Siebenbürgisch-sächsischer Hauskalender. Jahrbuch”, 16 (1971), pp. 97-110.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign