E-Antropolog

O noapte in Tanzania

01 septembrie 2012 Adrian Majuru Diaspora

Plecam din uzina cu doua jeepuri spre rezervatia de cafea. Terminasem treaba, auditul mersese perfect, grosul fusese livrat, a doua zi ne astepta mai mult o formalitate.

 

Strabatem ca de obicei orasul cu o singura strada asfaltata, soseaua. Imagini pe care le stiu din Uganda si Camerun defileaza si aici prin fata ochilor, Africa «citadina» multiplicata stereotip si obsesiv in toata zona subsahariana.

 

Saracia e lucie, oamenii insa zambesc si sunt in general prinsi cu treaba. Mijloacele imediate de trai precum apa si curentul electric nu sunt deloc la indemana oricui. Si totusi oamenii par fericiti, nu au priviri intunecate de disperare. Si nimeni nu cerseste, nimeni nu cere bacsis. Vor sa stie cum te cheama, de unde vii. Si mai cu seama sa se asigure ca esti bine. « How are you today ? », « And you ? » intreb. “I’m fine”. E ok tanarul pentru care viata e o simpla lupta de supravietuire, e ok tanara care nu are bani sa-si duca mama bolnava la spital in “Dar”, e ok varstnicul de 40 de ani, caci aici se moare inainte de 50.

 

Ajungem la ferma si suntem intampinati de o familie de giganti sud-africani, ea are alura lui Charlize Theron, el a unui « linia a 3-a » din pachetul de inaintare Springbocks.

Ne conduc personal la camere asigurandu-se ca totul e ok. Cheile au un breloc gigantic din lemn baituit reprezentand un bob urias de cafea, o reprezentare cu tenta usor erotica. Convenim sa ne aruncam valizele in camere si sa ne regrupam in cinci minute ca sa profitam de frumusetea locului in caderea de miere a soarelui.

 

Sunt cu doi colegi francezi, unul polonez, o colega din Romania si alta din Egipt. Locul e de vis. Comfort modern intr-un « lodge » colonial, lemn si pereti albi, dale mari de piatra neregulat dispuse, decoruri africane nestridente, miros de lemn ars in sala mare de mese iar afara acea aroma de seara ce iti spune cu certitudine ca te afli in Africa.

 

Apa e rara si ca atare managementul roaga clientela sa o rationalizeze la maxim. Niciunul dintre noi nu face dus, iar dimineata nu avem cu ce ne barbieri. Nu ne deranjeaza si totusi stim tacit ca daca starea asta ar mai dura inca o zi sau doua nu ar mai fi asa frumoasa Africa.

 

Colegii din uzina ne asteapta pe terasa, au organizat o seara impreuna. Primim cadouri, costume traditionale si cafea culeasa si procesata la ferma. Primesc patura-pelerina si cutitul faimosilor « masai », souvenir de zile mari. Seara e vesela, stau intre Lucky, inginera de Proces, si Simon, seful de Productie transferat din Camerun. In fata e Pierre, seful delegatiei noastre si Fabian, din echipa de Mentenanta. In total 20 de persoane si seara curge cu discutii si glume, cu scurte toasturi emotionante, cu povesti si amintiri, cu ochi ce exprima prietenie simpla, necontrafacuta.

 

Cand se sparge gasca, plec cu Stanislaw in sala unde se afla singurul televizor pentru semi-finala Germania-Italia, Gasim doua familii de nemti si un grup de tineri americani, doua fete fiind de origine italiana, iar atmosfera de bine continua cu asupra de masura.

 

Adorm in patul cu baldachin anti-anofel si ultimele ganduri ale zilei alearga inveselite spre chipurile dragi care m-au orientat si ma orienteaza in lume, spre inger-ingerasul meu, spre vocea mamei care atat imi lipseste in toti acesti ani fara ea, spre fiul meu drag. Si spre zicala care spune ca exista intotdeauna – dar intotdeauna – in viata ceva pentru care sa multumesti.

 

 

Sorin Petrescu

Viena, iulie 2012

 

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign