E-Antropolog

Scrisoare din Douala – note cameruneze

01 octombrie 2012 Adrian Majuru Diaspora

Comandantul suprem al avionului anunta ca ploua puternic in Douala si ca e probabil sa se intoarcem la Yaounde. Un val liniar de nemultumire amestecata cu ingrijorare se face simtit in tubul cu aripi, plin ochi pana adineauri de zambete si buna dispozitie de vineri seara.

E atat de cald in soarele amiezii aici in nord, la pranz ne retragem din fabrica la vila de oaspeti, mancam si urcam apoi in camerele cu miros de paianjeni pentru o scurta si benefica siesta, sub baldachinele albe, de plasa.

Echipa de doctori din Yaounde e vesela si seful spune ca viata e prea scurta ca sa iti faci griji, cineva e ocupat cu asta si e cazul ca fiecare sa isi vada de jobul lui. Murmura continuu cate o melodie dedicata dansului, se misca natural la cei 50 de ani, fara gram de grasime. Sunt veniti in fabrica sa formeze personal in acordarea de prim ajutor. Echipa de doctori parca danseaza din orice, micul grup de patru persoane se tine de coregrafii. Din laptopuri sau smart-phone-nuri asezate la indemana curge non-stop muzica Africii, acel ritm colorat ce celebreaza viata, soarele, bucuria simpla, imediatul intamplarii de a fi viu.

La escala in Yaounde coboara echipa de fotbalisti din Garoua, orasul din nord in care ne imbarcasem. Tineri simplificand viata, fibrosi, nu inalti, sunt galagiosi si ploua cu poante. Si la final unul zice altuia in timp ce dispareau in sir indian : « Toi, tu vies dans l’hombre,. Toi, tu vies comme Desperado. ». Intre mine si un doctor tanar si cam pretios statuse portarul echipei, iar doctorul un pic cam pretios i-a tinut o lectie de coaching pe paine, caci tanarul parea destabilizat in ale mentalului, inselat de increderea in fortele proprii. Apoi, din Yaounde in Douala, doctorul mi-a povestit pasionat mica poveste a portarului de fotbal din Garoua devastat de neincrederea de sine, in timp ce avionul facea salturi precise prin noaptea umeda de afara.

Din prima zi a trebuit sa anulez in apartamentul din vila de oaspeti o camera cu fotolii si televizor, asta imediat dupa ce am deschis usa sifonierului masiv si o soparloaie de vreo 15 cm (pe bune !) mi-a zambit ostentativ, tipand cu voce susurata soptit : « Ce cauti tu in debaraua universului meu nepereche ? ». A disparut instantaneu, vector-laser catre micro-falii umbroase numai de ea inventate. Le vazusem peste zi peste tot in fabrica, de dimensiuni pana la 30 cm (pe bune !) si coloraturi nebune, cautand umbra si racoarea. Fusesem asigurat ca sunt pasnice si ca iubesc europenii (ce mai, au umor camerunezii). Se deplaseaza cu viteze din alt spectru si lasa in deplasare o dara fina de zgomot surd si nelinistitor pe care nu il pot compara – si pace – cu nimic.

Camerunul pare a fi un model social reusit, caci iata cum convietuiesc pasnic crestini si muslmani, fara insomnii inutile.

Vorbim mult de Eto, legenda aici, pe buzele tuturor. Lasa ca si Hagi si Dan Petrescu ma scot cateodata de la controale minutioase de vama. Ce sa mai zic de meciurile din Liga Campionilor, patos nepatat, gustam fiecare faza, comentam, sarim din scaune cand e cazul.

Gasesti peste tot in Africa un spiritul dulce-amarui al celui care contempla viata de pe malul celalalt al adevartei intalniri cu fericirea. Il numesc dulce-amarui pentru ca asa simt eu pe buze aceasta semnatura indecisa a destinului, dar probabil ca prin satele fara apa, fara curent, fara solutie si fara speranta, el nu e nimeni altul decat micul demon-vraci ce stie ca viata e o doar surasul unei reflexii. Sa simti Africa este despre a deslusi un vis cu cheie, despre a accepta o iubire tegumentoasa ce te tatonaneaza fara incetare.

In lobby-ul hotelului din Douala un barbat alb emite jazz din pianul negru. Lume se agita, lumea se invarte, aici e aer conditionat, afara e umed si cald, aproape de nesuportat (« bietul meu prieten umed de imposibil »). Sunt ca in secventa din « Pacientul englez » unde cercetatorii si spionii desertului se intretin si danseaza in costume impecabile in holul unui hotel de lux din Cairo. Lipseste insa K (« K is for Katherine »).

Ma initiez in salutul mainilor, caci si aici oamenii sunt de fapt pielea lor, caci si aici nimeni nu sta fata in fata fara sa se atinga, fara sa schimbe pe gratis chimie. Daca in Uganda ritualul unei strangeri cordiale de mana intre prieteni se compune din patru miscari, aici e mai simplificat, dar mai spectaculos, mai rombic. Dupa o strangere clasica de mana, degetele mari si mijlocii se apropie unele de celelalte in timp ce mainile incep sa se retraga, iar in final fiecare pereche de degete mari si mijlocii plezneste sticlos prin frecare scurta inainte ca mainile sa se desparta complet, asa cum facem si noi cand, de exemplu, gasim o solutie la o problema sau suntem aproape de gasirea ei. Acest ritual, finalizat cu un zgomot zglobiu din burice de piele, marcheaza in general bucuria simpla a intalnirii intre cunoscuti sau valideaza o gluma la care partile adera spontan si total.

Aterizam totusi pe o pista batuta de ploaie tropicala in rafale, aplaudam isprava, e dupa miezul-noptii. In casele mici si sarace, peste care tocmai am trecut boeingi si neinfricati, cu capitanul in frunte, oamenii dorm decupandu-si in detaliu vise greu de atins.

 

Sorin Petrescu

Viena, 31 martie 2012

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign