E-Antropolog

Apa în simboluri și reprezentări

19 noiembrie 2012 Adrian Majuru Moldova

Apa este un lichid inodor,insipid,incolor de cele mai multe ori sau uneori albastrui sau in chiar verzui in straturi groaseApa este o substantă absolut indispensabilă vietii, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solventi. Apa este un compus chimic al hidrogenului si al oxigenului, având formula chimică brutăH2O .Apa este una din substantele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelisurile acesteia, hidrosfera.

În mitologie, apa este un element primordial, simbol al vietii, al regenerării si al puritătii. Lumea apelor, a mărilor este diferită de cea a uscatului, a oamenilor, având tărâmuri si adâncimi necunoscute si mistice. Asa se explică multimea creaturilor fabuloase, considerate a trăi în ape: Lumea apelor era protejată de aceste fiinte si guvernată de zeii apelor. Oamenii trebuiau să aducă ofrande acestor zei înainte de a porni pe mare pentru a nu atrage asupra lor mânia apelor. În aproape toate mitologiile, lumea oamenilor se întindea până la marele ocean ce o înconjura. Dincolo de acest ocean urma capătul lumii. În mitologia nordica în adâncul oceanelor exista o lume a mortilor condusă de Ran, dar unde mergeau doar cei înecati.

 

În mitologie, apa este văzută în foarte multe ipostaze:

1. Apa, ca element al genezei; În conceptia multor popoare, dar si în Biblie, se sustine că omul a fost făurit din lut, adică din apă si pământ, elemente ce făuresc lumea însăsi. Astfel omul devine o miniatură a lumii prin armonizarea apei cu pământul. Un alt mit al apei ca element al genezei este nasterea Afroditei, din mitologia greacă. Se spune că această zeită s-a născut din spuma mării si sângele luiUranus. Această geneză spectaculoasă pune în evidentă caracterul pur, sublim al elementului apă, Afrodita, zeită a iubirii, fiind un ideal al frumusetii. Chiar numele îi provine de la cuvântul grec „afros” însemnând „spuma mării”.

2. Apa, ca element al vitalitătii, al regenerării si al învierii. Această caracteristică este foarte bine evidentiată de basmele românesti, în mitologia românească unde întâlnim termenul „apă vie”. „Apa vie” este apa pe care eroii de basm o beau pentru a-si recăpăta energia si forta, necesară în luptele epuizante contra dusmanilor. În „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, personajul Harap-Alb este înviat cu apă vie si apă moartă.

3. Apa, ca element al nemuririi, al tineretii vesnice si al invincibilitătii; un mit ilustrând această proprietate a apei este cel al scăldării eroului din mitologia greacă, Ahile în apele Stixului de către mitologii „fântâni ale tineretii”, a căror apă oferă celui care o bea tinerete vesnică.

4. Apa, ca element al distrugerii; În foarte multe mitologii se întâlneste mitul unui potop urias, care scufundă sub apele sale întreaga lume, mai putin piscurile muntilor si în urma căruia reusesc să se salveze un număr mic de oameni si animale. Cel mai reprezentativ este Potopul lui Noe, în care Noe reuseste să salveze câte o pereche din fiecare specie de animal. În toate mitologiile în care se întâlneste potopul, acesta este trimis de forta divină, ca pedeapsă pentru neascultarea muritorilor. Apa poate avea si rol apocaliptic. În mitologia nordică, în ziua deRagnarok, sarpele Jormungand se va ridica din ocean, miscările sale îngropând sub ape lumea oamenilor, Midgard.

5. Apa, ca element al metamorfozei; De această proprietate a apei este legat mitul lui Narcis, erou al mitologiei grecesti. Acesta a rămas îndrăgostit de chipul său, privindu-l în unda unui lac si vrând să se apropie de el, a căzut în apă si s-a înecat. Trupul său s-a metamorfozat sub proprietatea magică a apei, într-o narcisă. 6.Apa, ca element transcedental Luntrasul Charon, personaj apartinând mitologiei grecesti, era singurul navigator al râului Styx. Acest râu reprezenta singura cale de trecere către tărâmul mortilor. Acest mit este cauzatorul unui obicei păstrat si în zilele noastre, acela de a pune doi bani pe ochii defunctului. Acesti bani aveau sa fie oferiti luntrasului în schimbul traversării râului.

 

Apa este principala noastră sursă de viaţă. Este la fel de importantă pentru cadrul natural sau evenimente ecologice cât şi pentru structuri sociale şi economice. Mirosul mării, sunetul unui pârâu învolburat şi infinitatea liniştită a oceanului sunt numai câteva aspecte care fac locurile din apropierea apelor atât de extraordinare.

Apa, ca element natural sau artificial, aduce miscare sau imobilitate momentană într-un ansamblu architectural. Pe suprafaţa calmă, liniştită, a unei oglinzi de apă apar imagini reflectate ale clădirilor din apropiere, cu jocuri de lumină şi umbră. În mişcare lentă sau violent, cu debit mare sau în cădere, zgomotoasă, animă ansamblurile care o însoţesc, defineşte direcţia spre un element, conduce spre un anumit centru de interes.Factori estetici ai unui râu sunt: Peisajul (vederea, panorame, diversitatea florei şi a elementelor geologice, colorit, forme şi contraste); Stimularea senzorială (regim de temperatură, vânt şi alte elemente aeriene, sunete, mirosuri, matrici vizuale); Interese intelectuale (oportunităţi pentru procese cognitive, ecologie, geologie, floră şi faună sălbatică, diversitatea subiectelor disponibile pentru observare şi studiu); Interese emoţionale oameni, accesibilitatea, factori climatici); Obstacole şi disconforturi (floră şi faună periculoasă sau deranjantă, accesibilitatea, factorii climatici); Factori culturali (tradiţiile de utilizare a teritoriului şi principiile de management urbanistic, poluarea peisagistică, influenţe istorice, mentalităţi…)La aprecierea estetică subiectivă a unui râu, cei mai importanţi factori dintre cei enumeraţi sunt: vederea, coloritul, vegetaţia (cantitate, varietate), spaţiozitatea / vastitatea, serenitatea, naturaleţea, valurile, turbiditatea, absenţa poluării. Trebuie înţeles însă impactul de ansamblu, pe toate liniile şi pe termen lung. Trebuie înţeles că apa e factor limitant al dezvoltării, iar în caz de criză poate distruge civilizaţiile sau genera grave conflicte, find nu doar o problemă pentru manageri, conservaţionişti şi specialişti, ci şi o importantă chestiune politică de nivel înalt

 

Factorii ce pot influenţa modul în care percepem şi interacţionăm cu apa sunt:

­poziţionarea – apa poate să apară in diferite forme in funcţie de poziţionare, de décor; alta este imaginea unei oaze de apă din mijlocul deşertului, faţă de cea dintr-o pădure deasă si răcoroasă, alta este imaginea unei pete de apă sus pe stâncile munţilor, aproape de cer, şi altfel arată o fântână într-un oraş aglomerat, înconjurată de cladiri înalte; ­conţinutul – efectele variază în funcţie de conţinutul apei: arată altfel pe o plajă nisipoasă, între rocile unui râu montan, într-o mlaştină, pe o frunză fină, sau pur si simplu o suprafată umedă pe un paviment. ­mişcarea – apa nu este niciodată mai frumoasă decât atunci când este limpede. Încremenirea, fie că este un mic lac sau un vast ocean, iţi oferă un strop de linişte, oferită oricui se opreşte să o admire. Unduirile râurilor sau ale canalelor sau curenţii mărilor formează unduierile suprafeţii, care au şi ele puterea de a influenţa modul în care simţim. -iluminarea – în întuneric, prezenţa apei este simţită fie prin sunet, fie prin miros. Chiar şi atunci când nu poate fi văzută, prezenţa sa este simţită; uneori cea mai fină lumină a lunii îi accentuează misticismul; efectul iluminării slabe a unui cer de iarnă pe o întindere de apă te pot face să te simţi mai întristat si rece. Lumina soarelui apare ca o scânteie pe suprafată reflectantă a apei, iluminează fiecare curbură şi penetrează apa clară pentru a ne dezvalui conţinutul. Mişcarea soarelui de la răsărit la apus aduce cu ea şi modificări în imaginea peliculei de apă, arătându-ne cât de complexă este aceasta.

anume tipar dacă nu sunt tulburate de mişcări terestre majore, însă vântul se schimbă dramatic de la anotimp la anotimp, de la zi la zi şi de la o clipă la alta. ­sunetul – sunetul este felul în care natura vesteşte prezenţa apei cel mai plăcut; huruitul moale al oceanului, dincolo de dunele de nisip sau murmurul blând al unui pârâu din pădure ne arată că sunetele apei au toate caracteristicile muzicii: variaţia volumului, blândeţe, ritm, claritate şi, cel mai important, armonie. ­culoarea – apa în natură este rareori “un lichid incolor”, asa cum ne spune dicţionarul. Adesea apa este nuanţată cu pete vegetative sau colorată de argilă. În general, culoarea pe care o vedem pe apă este dată de împrejurimile reflectate. ­adâncimea – cu cât apa este mai adâncă cu atât culoarea sa este mai intensă.

Capitolul 2 – Prezenţa în oraşe Este bine ştiut că specificul natural influenţează structura şi orientarea ansamblurilor. Trei dintre laturile Pieţii Concordia de la Paris sunt definite de elemente naturale, iar axa longitudinală de compoziţie este orientată spre Sena. Piaţa principală din Cardiff capitala Ţării Galilor, este realizată prin îmbinarea elementului construit cu cel natural, reprezentat de un masiv plantat, parţial defrişat. Pentru oraş, apa poate fi mai mult decat o modalitate de simplificare a ritualurilor noastre zilnice. Deşi multă vreme ignorata, prezenţa sa in oraş, ca parte a acestuia si ca element important in viaţa comunităţilor, devine tot mai mult discutată şi căutată.

Ca prezentă majoră în spatiul urban, ca element natural definitoriu al orasului respectiv, poate fi atat un element dinamic – apă curgătoare (râu, pârâu, fluviu) cât si element static – apă stătătoare (lac, mare, ocean). În functie de gradul de interventie umană, frontul la apă poate fi: ­Limită naturală – grad redus de interventie umană, aspect natural, organic ­Limită geometrică – grad major de interven?ie umană, malurile sunt precise, bine definite, este

locul în care orasul îsi expune arhitectura – este des întâlnită în toate ora?ele cu deschidere către o apă incepând cu secolul al XVII-lea ­Limita intermediară – interventia umană încearcă să imite forme naturale pentru a crea o impresie de comunicare cu formele initiale.

importante constructii ingineresti în faze incipiente ale istoriei. Astăzi, arhitectii preferă siturile lângă apă datorită calitătiilor sale recreative, însă, tehnic vorbind, văd apa ca pe o fortă ostilă care dăunează clădirilor. Inginerii au tendinta de a găsi solutii pur tehnice la întrebarile legate de apă si adesea caută să se convingă pe sine, dar si pe altii că aceste solutii sunt indispensabile

Incă de la construirea Babilonului acum 2500 de ani, prin mijlocul căruia curgea legendarul fluviu Eufrat şi de la primele aşezări cu character urban realizate pe văile marilor fluvii ( Nil, Gange, Tigru, Fluviul Galben) a fost evidentă relaţia apă -oraş, al cărei rezultat a fost un salt uriaţ al societăţii omeneşti. Mai târziu, apa a continuat să se afirme ca un element apreciat în oraş şi pentru valorile sale decorative în diferite ipostaze. Agrippa, în perioada cât a fost edil al Romei, a construit nu mai puţin de 105 fântâni arteziene şi 700 de piscine de diferite dimensiuni. Artiştii Renaşterii au reluat tradiţia romană, împodobind cu fântâni nu numai oraşele Italiei, ci şi pe cele ale întregului Occident European. Frumuseţea unor oraşe străbătute de canale, cum ar fi Amsterdam sau Veneţia se datorează îmbinării perfecte dintre arhitectură si apă, existenţa unei căi maritime pentru transport de bunuri sau persoane, facilitatea de a asigura apă potabilă sau canalizare erau decisive in alegerea unei locaşii şi ajutau la formarea tramei stradale. În timpul perioadei industriale, malurile apelor erau ocupate de fabrici, în mare parte datorită posibilitătii de folosire a apei ca mijloc de transport, cât şi aceluia de deversare a deşeurilor. Fenomenul abandonării fâşiilor fluviale a început în anii `50 în Statele Unite şi s-a extins apoi în restul lumii industrializate în anii `60 şi `70, când motive de natură economică, dar mai ales tehnologică, au dus la inutilitatea şi declinul activităţilor industriale situate pe malul apei.

În urma abandonării malurilor apelor s-au căutat modalităţi de renovare si transformare urbană a acestor zone părăsite.

După revoluţia industrială a început un proces intens de regularizare a cursurilor de apă, fiind aduse din ce în ce mai mult sub control. Erau îndreptate, canalizate, se construite peste, îngropate sau completate. Încrederea că toate acestea vor fi în întregime susţinute de tehnologia existentă a fost spulberată de inundaţii, care apăreau din ce în ce mai des şi cu mai multă intensitate.Un caz deosebit este cel al oraşului Valencia: In 1957, “Ciutat Vella”, zona istorică a oraşului a fost grav inundată de râul Turia, în unele locuri nivelul apei atingând până la 2 metri înalţime.Pentru a evita asemenea inundaţii catrastrofale, edilii oraşului au decis devierea cursului râului la câţiva kilometri mai sud de oraş. Albia lui secată a devenit atracţia oraşului: un fluviu de verdeaţă cum nu are nici un Stiintei. Kilometri de atractii separate intre ele de podurile mai vechi sau mai noi ale orasului.

Omul priveşte apa prin prisme economice, o preţuieşte pe baza debitului sau calităţii sau a valorii de utilizare (navigaţie, pescuit etc.). Ea are însă o valoare mare intrinsecă şi subiectivă prin faptul că vederea ei ne face plăcere, ne merge la suflet. Un peisaj marin sau cu un râu sau un lac este o mare valoare, dar greu de preţuit în bani. În schimb putem să înţelegem mai bine valoarea sentimentală aplecându-ne puţin asupra evaluării estetice a apelor. Omul modern s-a lăsat prins de febra „luptei cu natura” şi de o necugetată cursă a transformării şi amenajării râurilor, văzute prea mult sub aspect de simplu canal pe care se scurge un fluid a cărui energie şi alte valori materiale pot şi trebuie valorificate. Acum omul reevaluează această abordare şi dă tot mai multă atenţie nu doar aspectelor ecologice ci şi celor estetice, deoarece râurile sunt un element de bază în peisajul natural de care psihicul uman are nevoie.

Unde nu e destulă apă sau nu de calitate suficientă, consecinţele asupra societăţii sunt deosebit de complexe. Afectarea sănătăţii vine din patologia hidrică, dar şi indirect prin hrana neadecvată generată de secetă şi sărăcie, provocată şi ea de lipsa apei. Unde oamenii şi mai ales copii stau ore întregi la coadă şi cară apă mulţi kilometri, se reduce timpul disponibil pentru alte activităţi şi în cazul copiilor pentru educaţie, ceea ce la rândul ei reduce şansele ieşirii din acel cerc vicios de subdezvoltare.De aceea, apa este considerată un element strategic şi o resursă tot mai disputată. În China sau California, metrul cub de apă folosit în industrie aduce de zeci de ori venit mai mare decât dacă e folosit în agricultură, ceea ce produce importante dileme şi tensiuni sociale şi economice. Oraşe americane cumpără imense terenuri agricole la mari distanţe numai pentru a dobândi drepturi asupra apelor subterane… În interiorul multor ţări, apar tensiuni între comunităţile de unde se prelevează multe ape pentru folosinţele altora şi guverne sau beneficiari…

CONCLUZII:Natura trebuie ocrotită nu împotriva omului, ci împreună cu el. Omul primitiv a dus o luptă acerbă pentru supravieţuire, dar nu „contra naturii” cum adesea se spune de către omul modern, ci în cadrul ei. Marea greşeală a fost proclamarea naturii ca adversar, închipuirea oceanelor, munţilor, codrilor sau peşterilor ca sălaş al diavolului şi demonilor, ideea de a „îmblânzi” natura. Probabil cea mai relevantă sinteză a spiritului acestei iresponsabile atitudini este afirmaţia lui Miciurin cum că „Nu putem aştepta ca natura să ne dea picătură cu picătură; ceea ce vrem, nu o putem distruge ci doar modifica prin perturbarea actualului echilibru natural. Natura va supravieţui, se va readapta noii situaţii, nu însă şi specia noastră. Ocrotirea naturii este o activitate interdisciplinară, unde se întâlnesc ştiinţele biologice şi cele nebiologice. Este o activitate de gestionare, care are ca scop menţinerea diverselor valori naturale (specii, populaţii, habitate, comunităţi, peisaje etc.). Ea are ca sarcini evaluarea, menţinerea şi refacerea stării naturale. Şi în cadrul ideii de „ocrotirea naturii” concepţiile au evoluat pe măsura mai bunei cunoaşteri şi înţelegeri a ei. Astfel, de la ocrotirea speciilor s-a trecut la ocrotirea habitatelor (locurilor de viaţă) apoi la ocrotirea comunităţilor naturale şi în fine la ocrotirea biodiversităţii.Paradigma ecologică clasică afirma că în natură există echilibru, că totul e să reducem intervenţia umană şi atunci prin autoreglare evoluţia va fi spre un echilibru prognozabil. Pe baza acestei paradigme s-a promovat ocrotirea naturii prin îngrădirea şi păzirea unor zone. Această concepţie s-a dovedit falsă. Natura este de fapt într-un echilibru dinamic, în continuă transformare, modificare influenţată de factori întâmplători, ce direcţionează evoluţia în direcţii diferite. Sistemele naturale sunt sisteme deschise, cu o reglare externă, în care au un rol important şi „catastrofele” naturale. Dacă zona naturală e suficient de mare, pe ansamblu putem vorbi de un echilibru, deşi în orice subzonă luată individual nu este echilibru, dar sunt în schimb cicluri evolutive. De aceea, ocrotirea naturii nu se poate face prin câteva „arii protejate” oricât de bine le „ocrotim” -mai ales dacă au dimensiuni mici -ci e nevoie de o reţea de arii protejate şi coridoare ecologice, de abordare globală. Din păcate ocrotirea naturii este în continuare influenţată de factori subiectivi emoţionali. Astfel, omul este mai tentat să ocrotească nu speciile cele mai periclitate, ci cele mai „charismatice” -mari, „frumoase”, de care e ataşat sentimental. Asemenea categorisiri sunt adânc înrădăcinate în cultură şi mentalităţi şi nu va fi uşor ca oamenii să renunţe.

APA ARE MEMORIE:

Un documentar impresionat il reprezinta”Apa are memorie”

Din ceea ce cunoastem, apa e substanta ce mai raspandita de pe pamant, se presupune ca viata biologica de pe pamant a aparut si apoi evoluat din apa si orice fiinta biologica (micro-organisme, plante, animale, …) e compusa in cea mai mare parte din apa. Spre deosebire de alte substante cunoscute, apa are proprietati deosebite si unice, documentarul arata cateva din aceste proprietati si incearca sa demonstreze din perspectiva stiintifica si religioasa ca apa e mai mult decat o

substanta chimica. De exemplu, apa, spre deosebire de alte substante, la frig (inghet) se dilata si apoi la cald se contracta, sau alt exemplu, apa isi schimba structura moleculara in functie de ambientul si undele din jur, moleculele cristalizate au forme diferite si chiar sugestive: armonioase sau degradate, daca apa este expusa la o muzica clasica sau una haotica. Ceea ce incearca sa arate mintii omului acest documentar, prin demonstratiile si ideile prezentate, este faptul ca apa are memorie, se comporta ca un element care inregistreaza informatia, orice eveniment (chiar si gandul omului), si isi schimba structura moleculara sub influenta acestora si poate transmite (comunica) informatia stocata. Aspecte care fac astfel sa fie intelese multe lucruri catalogate ca inexplicabile, minuni sau fenomene supranaturale, deoarece toate au in diferite feluri legatura cu apa.

Omul este compus peste 70% din apa, apa este peste tot in natura, putem spune ca natura ese in general din apa si rezultate ale apei sub diferite forme. Faptul ca apa poate comunica, cea din om cu cea din natura sau alta fiinta, si ca reactioneaza la gandul omului, care are o influenta mai puternica cu cat omul are o credinta curata si puternica, face sa para ceva posibil si poate chiar normal schimbarea apei in vin, aparitia ploii prin credinta sau vindecarea trupului tot prin puterea gandului, a credintei. Nu conteaza rasa, religia sau ideologia, ci important e credinta din sufletul nostru si cum gandim.

Daca vizionati cu interes acest documentar si cugetati cu gand bun, lipsit de prejudecati, la cele prezentate, veti intelege mai bine si mai clar aceasta legatura intre apa, om, gand si credinta.Un lucru care spre final mi-a atras atentia in mod deosebit este forma perceputa a structurii cristalizate a apei.La cuvantul care exprima sentimentul iubirii, cristalele apei au forma unei coronite de flori, a unui inel; iar cristalele formate la cuvantul pentru suflet au forma unui inel impartit in 3 parti separate. Astfel, treimea unita e (formeaza) iubirea si se poate spune ca implinirea sufletului reprezinta iubire. Mai multe exemple din religie, natura si experimente stiintfice in care elementul principal e Apa poti descoperi in film, din care puteti intelege o parte din cat de important este gandul bun.

VOICU IOANA CORINA-MASTER MOC AN II 

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign