E-Antropolog

Spațiile publice periferice

19 noiembrie 2012 Adrian Majuru Antropologie urbana

Cuvântul periferie îşî are originea în limba greacă, substantiv format din două cuvinte greceşti : „peri” care înseamnă „în jurul” şi „pherein” care înseamnă „a purta”. Astfel, cuvântul periferie înseamna „acţiunea de a purta în jur/pe lânga/(pe)aproape/în apropiere”. 1.2.Referinţe istorice si sensuri din trecut si înţelesuri prezente în ceea ce priveşte utilizarea cuvantului periferie. Circumferinţă. Rădacinile acestui cuvânt latinesc provin din circus, rădăcina cuvântului cerc, împreună cu ferre care înseamnă astfel „a purta”, deci „a purta in jur (sau cu/la tine)”. Cuvântul latinesc provine defapt din grecescul  periphereia, având aceeaşi însemnătate. Acest cuvânt a fost folosit înca de pe vremea de dinaintea lui Euclid si se pare ca era des întalnit in ştiinţele matematice.  Cuvântul periferie a fost utilizat de asemenea de Heraclitus, care a scris „Începutul şi sfârşitul se întâlnesc pe circumferinţa cercului (periferiile kuklou) ”. Atestat încă din secolul al 13-lea, cuvântul periferie provine din  cuvântul ban  (din franceză banlieue), termen utilizat în perioada feudală atribuit teritoriilor aflate în jurisdicţia unui senior, acolo unde deciziile acestuia faceau obiectul proclamaţiilor. Aplicând acest lucru în cazul unui oraş, termenul de periferie vrea să desemneze măsura în care un oraş, printr-unul sau mai multe mijloace – iar acestea variază de la o regiune la alta – se supune puterii de conducere a unui lord, şi, de cele mai multe ori unei municipalităţi. De asemenea un alt derivat al cuvântului ban, bannissement (surghiun, deportare, exilare, expulzare, situaţie de proscris, gonit, izgonit, pribeag ş.a.m.d. )ne îndreaptă către expresii precum  „a fi alungat de la”, „sau a fi în conflict cu cineva”, cuvinte care nu sunt derivate deloc din cuvantul banlieueu (aici tradus în limba română cu semnificaţia de periferie). Interdicţia a fost deasemenea o măsură bună în general; de asemenea se poate citi în Dicţionarul Universal al lui Antoine Furetière (t.1, 1960) : „El a fost izgonit din oraş şi suburbiile sale, adică din împrejurimile sale.” Mai apoi termenul de „banlieusard” (navetist)  a apărut în jurul anului 1890  cu ocazia apariţiei unei polemici de natură politică între aleşii din Paris şi cei din suburbii, cei dintâi acuzând-i pe cei din urmă ca fiind din rural, din urmă şi reacţionari, adică navetişti. Acest cuvânt şi-a pierdut repede din sensul său iniţial, de încărcătura peiorativă, pentru a desemna mai apoi  acea populaţie activă- lucrători şi angajaţi mai ales –  ce locuia în zona de periferie şi care veneau să lucreze în Paris folosind ca mijloc de transport în comun serviciile ferate, traseele navigabile ale vapoarelor sau tramvaiele. Înainte de 1914, erau deja folosite destul de frecvent cuvinte precum „navetişti” sau „migrari alternative”. Astfel, sensul cuvântului de „navetist” şi-a păstrat şi în ziua de azi aceeaşi semnificaţie. În teza sa, Fernand Braudel, face referire la periferie prin atingerea subiectului Economia mondiala, vrând să indice prin această formulă faptul că marea secolului al XVI-lea era o lume aparte, un singur univers economic, o lume în sine care depăşea limitele, mergea mult dincolo de graniţele sale , în toate direcţiile nesfârşitelor linii ale ţărmurilor în interiorul Europei, Asiei si al Africii. Abordarea sa tipologică specifica trei regiuni : 1.Zona centrală; 2.Regiunile intermediare; 3.Marginile/Periferiile.


Adjectiv cu întelesul de a se relaţiona la, a afecta, a fi implicat în ceva. Conform dicţionarului Merriam prima utilizare a acestui cuvânt in acest sens a avut loc in anul 1808.

În 1896 este folosit adesea in limbajul medical în cadrul sistemului nervos, pentru a explica acea parte a sistemului nervos din afara sistemului central. În 1938 este folosit tot în cadrul medicinei pentru a explica un tip de boală sau o stare degenerativă cauzată de către nervii periferici în care fibrele nervoase motorii, senzotiale sau vasomotorii sunt afectate. Periferia, cuvânt ce a evoluat în timp, schimbându-şi înţelesul, este azi utilizat de către presa pariziană pentru a  desemna francezii de origine  străină  sau în eşec. În momentul în care în cadrul presei se vorbeşte despre „problemele din cadrul zonelor periferice”, atunci este cu înţelesul de problemele de integrare  a unei categorii  de persoane  de origine străină  în cadrul societăţii franceze (care pot trăi deasemenea în marile oraşe precum Paris.). Sub această formă iniţială juridică, ideea de periferie este altcumva spus locul în care autoritatea se exercită şi în definitiv, un loc integrat. Această accepţiune îşi are locul încă în secolul al 18-lea. Cuvântul îşi schimbă contaţia însă la începutul  secolului al 19-lea. Spaţiile periferice ale marilor aglomeraţii urbane  sunt astfel văzute ca un loc în care trăieşte o populaţie învecinată din punct de vedere geografic (al locului) dar care prezintă o serie de atitudini provinciale, văzute ca nişte comportamente ce nu se încadrează unui anumit tipar, care nu vibrează conform ritmului oraşului în sine. Astfel observăm, aşa cum scria Victor Hugo în opera sa initulată Mizerabilii, cântecul de dispreţ exprimat de Gavroce atunci când autorităţile erau emise de către garda naţională împotriva răsculaţilor din suburbii, în anul 1832. În anul 1968, Filozoful Henri Lefebre, în cadrul articolului său „Dreptul la oraş”, critică suburbiile productiviste, loc unde iau naştere fabricile, explicând în detaliu  ce face diferenţa dintre  oraş şi periferie. Azi , în media,  cuvântul de „periferii”sunt atribuite în mod eronat anumitor oraşe  sau alte mari ansambluri sensibile caracterizate printr-un deficit  de integrare socială, cu o rată a şomajului mai mare decât media, ezistenţa unei economii paralele, sau de fenomene de violenţă urbană. Aceste oraşe sau mari ansambluri fac obiectul politicilor publice importante şi sunt mai ales intens studiate  de catre sociologi. Ele pot fi caracterizate în egală măsură pentru dinamismul lor, prezenţa unei vieţi comune şi a legăturilor de solidaritate mult mia strânse decât în restul periferiilor. Existenţa  periferiilor este rezultatul unui tip de abordare a oraşului vis-a-vis de limitele sale şi dincolo de limitele acestuia, (de multe ori inerente în existenşa acestor limite) ori poate o extindere, o etalonare urbană, dacă aceasta nu se referă al punerea în aplicare a unei retrogadări sociale voluntare sau a alegerii de a trăi într-un context  diferit faţă de cea a unui oraş. 1.3.Definiţie. Cuvântul periferie, sau periferic prezintă întotdeauna un aspect cantitativ, în sensul în care acesta se raportează întotdeauna la un alt element de referinţă şi este caracterizat printr-o creştere sau lărgire a ceva, ori extensia acestuia. Într-adevăr, conform Dicţionarului de antonime , periferie nu înseamnă centru, însa putem pretinde faptul că a fi periferic, sau a acţiona precum o prelungire a ceva, nu înseamnă neapărat raportarea la centrul unui element. Cu toate acestea periferia poate să pună accent, ceea ce şi face, pe relaţia cu obiectul de referinţă, şi faţă de centrul acestuia, centru care nu trebuie înteles neapărat ca spaţiu aflat la distanţe egale faţă de zonele cele mai îndepărtate. În esenţă există un nucleu, mai de grabă decât un centru,  care acţionează asupra ariei sale de influenţă şi exercită diferite forme de relaţii cu elementele mai apropiate sau mai îndepărtate din cadrul sistemului din care face parte.


Conform Dicţionarului explicativ român, cuvântul periferie (substantiv, feminin) înseamnă (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie. Din Noul Dicţionar  explicativ al limbii române : Parte situată la margine. ◊ De la ~ a) din provincie; provincial; b) de mică importanță. [G.-D. periferiei] /<lat. péripheria, fr. périphérie, germ. Peripherie Dicţionarul de neologisme : PERIFERÍE s.f. Cartierele mărginașe ale unui oraș; (p. ext.) ținuturile de la marginea unei țări. ♦ Suprafața exterioară a unui corp solid. ♦ Contur al unei figuri curbilinii; circumferință. [Gen. -iei. / cf. fr. périphérie, it. periferia < lat., gr. peripheria – circumferință < peri – împrejur, pherein – a purta]. Marele dicţionar de neologisme : PERIFERÍE s. f. 1. cartier mărginaș al unui oraș; (p. ext.) ținuturile de la marginea unei țări. 2. suprafața exterioară a unui corp solid. ◊ contur al unei figuri curbilinii; circumferință. (< fr. périphérie, lat., gr. peripheria) Dicţionarul de sinonime : PERIFERÍE s. 1. mahala, suburbie, (livr.) foburg, (Transilv.) oștează. (O ~ a unui oraș.) 2. v. margine.  Sau, PERIFERÍE s. v. cerc, circumferintă, provincie. Toate aceste definiţii au un lucru în comun. Acela este că de obicei  cuvantul periferie se traduce facând referinţă la un alt obiect. Obiectului principal i se ataşează un element  care de obicei are un rol secundar si este caracterizat ca fiind un apendice al acestuia. Este un element purtat de catre obiectul principal, împreună formând şi funcţionând ca un sistem cu relaţii caracteristice.   2.Generalităţi.

2.2.Periferia şi zona periferică urbanizată în jurul marilor oraşe. 2.2.1.Particularităţile Periferiei Franceze Zona Suburbiilor desemnează în acest caz o zonă rezidenţială  situată în jurul centrului oraşului, acest lucru incluzând atât zonele suburbane cât şi cele mai populare cartiere. Noţiunea este deci din punct de vedere social neutră  şi corespunde unei realităţi fizice. Astfel, în cadrul aglomerării parisiene, Neuillz-sur-Seine ca de exemplu, aparţine zonei periferice având aceeaşi referinţă cu cea a La Courneuve. Pentru a le distinge, se vorbeşte aici de suburbii cu venituri medii şi cele defavorizate, cu venituri mici.  2.2.2.Fenomene  echivalente la nivel internaţional Utilizat într-un mod generic pentru a se referi la periferia urbană, termenul de „suburbie” se referă la „singularităţi franceze” mai de grabă decât la  „realităţi globale”. Dar este în cele din urmă imposibil de tradus perfect termenul de „periferie” . Realităţi spaţiale comparabile , dar care fac distincţia periferiilor faţă de marile aglomerări mondiale.

2.2.3.Germania

Avănd în vedere densitatea populaţiei, realitate pe care găsim în cele mai multe regiuni ale Germaniei, graniţele multor oraşe se ating între ele  fără a crea un centru intr-adevăr. Acesta este cazul Ruhr-ului, care este o conurbaţie.  2.2.4.Italia Periferiile Romei posedă o formă tip arhipelag care sunt parte a municipiului central al oraşului, facând astfel posibilă trecerea unor zone naturale de mari dimensiuni în oraş. 2.2.5.Ţările de jos Randstad sau Randstad Holland, (literalmente „oraşul de frontieră al Olandei” în limba olandeză) este o conurbaţie, împreună cu oraşele Utrecht, Amsterdam, Haga şi Rotterdam în Ţările de Jos. Ea singură reprezintă 7,5 milioane de locuitori , sau 2/5 din populaţie. 2.3.Periferiile aparent bogate În ultimii ani, apar suburbiile bogate în ţările în curs de dezvoltare. Într-adevăr, familiile bogate doresc să se abată de la centrul oraşului pentru a preveni poluarea, dar sunt mai aproape de zonele mai sărace. Aceste zone, prin urmare, conduc  la segregarea socială: minorităţilor şi sunt uşor de ignorat în totalitate le alte secţiuni mai sărace. Unele cartiere rezidenţiale sunt ciudat de asemănătoare cu clasa de mijloc americană: suburbii. Într-adevăr, există un număr mare de case identice, cu arhitectura de Vest şi de petrecere a timpului liber se practică cea vestică. Unii milionari chiar aleg să trăiască în ghetouri. Această izolare voluntară îşi propune să apere averea lor ca insecuritate în aceste ţări ce necesită oameni cu bani mai mult decât media pentru a se proteja. Cu toate acestea, aceştia profită de această izolare pentru a se bucura de luxul şi spaţiu cartierelor. Pentru acest spaţiu disponibil, cei săraci sunt condusi mai departe de oraş şi, astfel oamenii de afaceri mai înstăriţi pot construi vile pe suprafete foarte mari.Administraţia oraşului preferă sdeci ă folosească o mulţime de spaţiu dedicat unui număr mia mic de persoane înstărite cu câteva arii de influenţă la nivel naţional sau internaţional, decât  pentru o majoritate a celor săraci. 2.4.Periferiile industriale Este foarte dificil să se generalizeze situaţia de dezvoltare a ţărilor în suburbiile industriale, deoarece există o mare variabilitate între diferitele ţări şi între oraşe în cadrul unui singur stat.  Cu toate acestea, ţările în curs de dezvoltare se încearcă, în majoritatea cazurilor, pentru a încuraja industria, să se întreprindă acţiuni de transfer de populaţie prin mutarea din  ţările dezvoltate prin oferirea de tarife vamale favorabile de investiţii, preferenţial, o politică fiscal favorabil, de un număr de mai mulţi lucrători calificaţi decât înainte şi de dezvoltarea infrastructurii.  Mai mult decât atât, am remarcat că activitatea industrială poate avea un impact direct asupra populaţiei: poluarea, lipsa de apă , şi asupra alegerii modului de trăire, precum în cadrul cartierelor sarace      


3.Studiu de caz

3.1.Bucureşti, România

În sensul locuirii urbane, periferia  se referă la acel teritoriu ce înconjoara aria centrală a unui oraş.  Termenul poate fi înţeles şi în sensul cartierelor – dormitor a căror funcţiune principală este cea de locuire, însa zona periferică găzduieşte în general diferite activităţi  şi posedă elemente de centralitate proprii. De cele mai multe ori

Ţinând cont de definiţia periferiei  nu este greu de închipuit de ce în cele mai multe cazuri, spaţiile publice din cadrul zonelor mărginaşe ale oraşelor sunt mai puţin atrăgătoare.  Spaţiile publice există atât timp cât lor le sunt atribuite o anumită valoare, un anumit sens. Dacă un spaţiu public nu este valorificat acesta îşi pierde însemnătatea în cele din urmă şi devine un spaţiu aleator, loc în care pot să aibă loc evenimente la întâmplare, fără ca acel loc să găzduiască anumite activităţi de pe urma cărora comunităţile care locuiesc să se poată bucura.  Având în vedere faptul că prin definiţie înţelegem că periferia joaca de obicei un rol secundar, luând în calcul aici dimensiunea spaţială şi deci distanţa faţă de nucleu, se poate sugera şi faptul că necesităţile şi nevoile de locuire au fost minimalizate în funcţie de locaţia acesteia , care în cazul de faţă este la periferie, deci la o distanţă considerabilă faţă de nucleu, iar unele nevoi fie sunt diminuate, fie nu sunt luate în considerare. O anumită zonă dintr-un oraş, şi implicit şi spaţiile sale publice, este trată în mod diferit în funcţie de importanţa acesteia pentru oraş ca întreg, dar şi în funcţie de percepţia oamenilor care o amenajează.

 

 

..

 

Spaţiile publice sunt amenajate la un moment dat pentru a satisface anumite nevoi ale momentului respectiv. Însă spaţiile publice trebuie în acelaşi timp să dea dovadă de flexibilitate pentru a acomoda şi nevoile viitoare în funcţie de schimbările care vor avea loc. Un exemplu bun în acest caz ar putea fi crearea marilor artere şi bulevarde, împreună cu traseele pietonale generoase. La început însă acest lucru nu a atras atenţia deoarece numărul şi deci fluxul autovehiculelor încă nu era ridicat. Odată cu schimabările care au venit, spaţiile publice, fie ele trasee pietonale, spaţii verzi, pieţe publice, încep sa fie acaparate de maşini , pentru care nu a mai fost gândită o soluţie. Acest lucru ţine din urmă şi de atitudinea oamenilor şi de modul în care aceştia utilizează spaţiul sau ceea ce cred ei din urmă ca poate fi utilizat, sau la ce este bun spaţiul rămas disponibil.

Pentru Bucureşti1, zonele periferice sunt caracterizate prin locuinţe construite în mod sistemic,în perioada socialistă, ale căror tronsoane nu exprimă vreun stil arhitectonic, precum majoritatea clădirilor  construite în anii 1980, impreună cu un spaţiu pietonal al cărui scop în ziua de azi este acela de a acomoda pe cât posibil automobilele, care din lipsă de spaţiu sugrumă cât mai mult din spaţiul pietonal şi din spaţiile verzi deja rar întălnite şi neamenajate. Mai mult de atat spaţiile verzi rămase sunt îngrădite şi în general spaţiul public este astfel împărţit încât totul dă impresia de dezordine  si utilizare  necorespunzatoare a spaţiului, o ineficienţă atunci când vine vorba de a profita cât se poate de mult de spaţiul pus la dispoziţie.   5.Referinţe 5.1.Webografie http://www.techno-science.net/?onglet=glossaire&definition=7006 http://www.merriam-webster.com/dictionary/peripheral http://fr.wikipedia.org http://lettres.tice.ac-orleans-tours.fr/php5/coin_eleve/etymon/geo/peripherie.ht www.dexonline.ro http://www.pballew.net/arithme8.html 5.2.Bibliografie DEX 98, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Autor: Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editură: Editura Univers Enciclopedic, Anul apariției: 1998 NODEX, Noul dicționar explicativ al limbii române Noul dicționar explicativ al limbii române, Autor: Litera Internațional, Editură: Editura Litera Internațional, Anul apariției: 2002 DN, Dicționar de neologisme Dicționar de neologisme, Autor: Florin Marcu și Constant Maneca, Editură: Editura Academiei, București, Anul apariției: 1986 MDN, Marele dicționar de neologisme Marele dicționar de neologisme, Autor: Florin Marcu, Editură: Editura Saeculum, Anul apariției: 2000 Sinonime, Dicționar de sinonime Dicționar de sinonime, Autor: Mircea și Luiza Seche, Editură: Editura Litera Internațional, Anul apariției: 2002 Dicționar de antonime Dicționar de antonime, Autor: Mircea și Luiza Seche, Editură: Editura Litera Internațional, Anul apariției: 2002.

1 Cele trei imagini, sunt reprezentative pentru zona periferica din Bucureşti. Imaginile sunt loate în mod arbitrar, din cadrul unor cartiere periferice precum Pantelion sau Rahova.

autor: Popescu Raluca Irina

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign