E-Antropolog

Despre migratie,rural-urban si invers

17 februarie 2013 Adrian Majuru Balcani

„Migraţia este o expresie spaţială a mobilităţii sociale” (Miftode,
1984,154). Procesul nu este doar
unul fizic, presupunând doar o
schimbare a cadrului natural, ci unul complex, cu efecte sociale. O definiţie clasică a migraţiei este dată de
sociologul Jan Szczepanski, acesta definind mobilitatea socială prin „seria de fenomene care rezidă în deplasarea
indivizilor sau a grupurilor din loc în loc în spaţiul social” (Szczepanski, 1972, 402). De mare
actualitate sunt şi abordările care privesc migraţia ca strategie de viaţă aceasta
reprezentând „o perspectivă a raportului durabil dintre scopuri asumate şi
mijloace […].Ele sunt structuri raţionale de acţiune, relativ durabile la
nivelul agentului care le adoptă” (Sandu, 2000, 6) sau ca formă de protest „în
faţa schimbărilor şi de  abandon a unei
societăţi în care nu-şi găsesc locul pe care şi l-ar dori” (Voicu, 2004, 2).

 

In Romania, in prima etapa a comunismului, trasaturile principale ale familiei moderne se
contureaza: dimensiunea redusa, scaderea numarului de copii, iar pe plan social,
au loc rupturi de amploare: colectivizare fortata, migratia sat-oras care rupe
legaturile sociale atat de puternice in trecut in mediul rural, impunerea
anumitor ideologii, industrializarea agresiva si rapida.

Un factor de maximă importanţă pentru configuraţia trecută şi viitoare a resurselor umane
din mediul rural, migraţia (mai ales sat – oraş) a cunoscut mari oscilaţii în
ultimele patru decenii. Deplasarea populaţiei rurale către oraşe a fost un
proces socio-economic obiectiv, observat în mai toate ţările lumii şi care a
determinat creşterea gradului de urbanizare a fiecărei ţări, în  concordanţă cu nivelul de dezvoltare
generală.

Migraţia populaţiei rurale către oraşe şi consecinţele acestei migraţii asupra
structurii pe sexe şi vârste a populaţiei rămasă să trăiască şi să muncească la
sate sunt procese caracteristice spaţiului rural românesc.

Densificarea cailor de cominicatie (şosele, căi ferate, comerţul, telecomunicaţii, traficul
poştal), cresterea posibilitatilor de munca la oras datorita industrializarii
rapide duc la aparitia fenomenului de migratie, acesta luand amploare cu
rapiditate.

Migraţia masivă rural-urban a avut consecinţe atât asupra structurilor familiale şi demografice
din mediul rural şi asupra comportamentelor şi modelelor culturale ale unei
întregi populaţii – ce a fost transplantată într-un mediu social cu totul nou –
din punct de vedere ecologic, ocupaţional, cultural.

Odata cu procesele de migratie, urbanizare, industrializare si cu noul tip de viata
sociala cauzata de aceasta, apar modificari in dimensiunea familiei si in modul
de gandire. Familia se miscoreaza, copiii devenind un nucleu principal al
familiei si nu mai au o importanta ca forta de munca. Desi pus intr-un alt
mediu fata de trecut, omul nu isi poate schimba natura si nevoia de apartenenta
la un grup: de interes, social.

Oraşele s-au dezvoltat mai repede ca populaţie, ca regim edilitar, capacitate de producţie,
de schimb, capacitate de cultură, informare curentă, etc., iar acest lucru a
schimbat şi destinul satelor.

Rămânerea în urmă a satelor se explică prin faptul că dezvoltarea industrială absoarbe forţa de muncă
din rural, iar resursele naturale ale satului sunt exploatate de oraş. Migraţia
rural-urbană a slăbit vitalitatea demografică şi culturală a satului, paralel
cu cea productivă. Agricultura devine astfel puţin eficientă în a asigura
securitatea alimentară a populaţiei, armonizarea ei cu urbanul şi cu nevoia de
conservare a mediului. Tranziţia la economia de piaţă a adâncit decalajul
dintre rural şi urban ca nivel de trai şi oportunităţi de angajare, odată cu
destructurarea organizatorică şi administrativă a vechilor structuri de
producţie existente înainte de 1989.

Începând cu anul 1990, datorită şi modificării legislaţiei cu privire la schimbarea domiciliului
dintr-o localitate în alta, migraţia sat – oraş a crescut considerabil. De
exemplu, numai într-un singur an (1990) şi-au legalizat domiciliul, devenind
orăşeni, un număr de 559 mii de persoane de la sate.

 

Însa, din următori ani şi până în prezent, migraţia sat – oraş a început să scadă datorită lipsei
tot mai accentuate de locuri de muncă din oraşe. Se constată chiar un tip de migraţie
cu sens invers.

 

Statistici arata ca migraţia populaţiei către mediul rural a crescut în anii 1991 – 2000 de 3,3
ori faţă de 1990 – 1991. Cercetările au evidenţiat faptul că şocul restructurării
economice post-comuniste s-a reprezentat în principal asupra migraţiei
pendulatorii. Reducerea numărului de locuri de muncă din sectorul de stat din
urban a afectat în principal navetiştii, forţa de muncă rurală care lucra în
urban.

Dar, pierderea locurilor de muncă a afectat şi populaţia urbană cu rădăcini în rural, care, de
asemenea a contribuit la creşterea fluxului migratoriu urban – rural. O a treia
cauză poate fi considerată poluarea (mult mai mare în urban) care determină
retragerea unei părţi a populaţiei către zone mai curate, mai sănătoase.

 

  1. I.
     Cauzele migrarii in sens invers – de la oras
    la tara.

 

Șocul inițial al recesiunii de la sfârșitul anilor 1990 a fost mai mare la oraș decât la sat.
Populația rurală care migrase la oraș pentru muncă este obligată să revină la
țară fie din motive de șomaj, fie presată de costul ridicat al vieții urbane.
Satul își reia, pentru ei, funcția tradițională de mediu de asigurare a
subzistenței. Ulterior, după încetarea recesiunii, trendul se menține. Orașul
continuă să piardă populație în favoarea satului.

 

Migraţia poate fi concepută (într-un sens restrâns) ca o funcţie esenţială în schimbarea sistemelor
sociale (fenomen de reechilibrare a balanţei demografice între zone sau
localităţi). Unii cercetători susţin că migraţia este rezultatul disparităţilor
urban – rural (câştig mai bun, echiparea tehnologică superioară), dar în
acelaşi timp şi valului de disponibilizări din industrie. De aceea, pe fondul
menţinerii tendinţei generale de migraţiune rural – urban, asistăm şi la unele
oscilaţii şi temporizări. Fluxul rural – urban continuă să fie dominant în
migraţia internă, dar cel din urban în rural este în creştere.

Chiar în ani de așa-zisă creștere economică,
2007-2008, orașul pierde, în favoarea satului, în medie 42 de mii de oameni
anual. Poate fi vorba și de un efect de inerție socială, dar esențială este,
presupun, continuarea efectelor crizei pentru populația urbană vulnerabilă la
declinul economic.

Pierderile nu sunt uniform distribuite pe toate
categoriile de  populație. În perioada
recesiunii 1997- 2000, segmentul cel mai afectat de criza urbană este cel al
persoanelor de 40-44 de ani.

Acesta este grupul care pierde cel mai mult în urban, dar câștigă cel mai mult în rural ca
număr de persoane. La el, pentru aceeași perioadă de recesiune se adaugă și
segmentul familiilor cu copii mici, obligate de costul vieții urbane să revină
la sat. Ulterior, cei care revin la sat sunt din ce în ce mai în vârstă, din ce
în ce mai apropiați de vârsta de pensionare. Inspectarea datelor demografice
indică modele foarte clare ale migrației de revenire de la oraș la sat. Pentru
intervalul 2001-2003, pierderea de populație din urban pentru rural este maximă
la gruparea de  45-49 de ani, pentru ca,
din 2004 încolo, revenirile să se concentreze în gruparea de vârstă de  50-54 ani.

 

  1. II.
    Obiective si concluzii:

Obiectivul în materie de migrație de orice tip nu este reducerea, ci optimizarea acesteia. Trebuiesc
identificate instrumentele ce ar putea tempera si echilibra conceptul de
migrare, acesta nu trebuie impiedicat, insa numarul de populatie ce continua sa
migreze de la oras la sat sau invers ridica niste semne de intrebare ce
evidentiaza faptul ca atat orasul cat si satul inca nu au ajus sa ofere
suficienta siguranta si buna-stare populatiei.

autor: Alexandru Stanciu

 

  1. III.
    Bibliografie

 

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign