E-Antropolog

Grecii din România, cu precădere din peisajul bucureștean de-a lungul timpului

17 februarie 2013 Adrian Majuru Minoritati

Curiozitatea m-a împins să cercetez originile relațiilor dintre România și Grecia dintre
români și greci, încercând să fac legături între asemănările acestor două
popoare diferite ca evoluție a evenimentelor istorice. Interesante sunt
împrejurările prin care grupuri de greci ajung să locuiască pe teritoriu
țărilor noastre în special Țara Românească și Moldova, există pe celaltă parte
și grupuri de români care s-au stabilit în Grecia mai ales în partea de nord.
Apariția grecilor pe teritoriul țări noastre (astăzi fiind pe teritoriul
județului Constanța) poate fi datat din secolul VII î.Hr. odată cu înfințarea
cetățiilor Histria, Calatis și în secolul V  î.Hr a cetăți
Tomis de profil comercial aflate la malul Mări Negre în directă comunicare cu
țările din jurul Mării Mediterane. Acceste coloni (apoikiaki) erau vulnerabile
la diferitele conflicte cu dacii conduși de Burebista dar cu toate astea sau
s-au dezvoltat până în perioada imperilui roman când drepurile acestor coloni
de tip comercial au fost desfințate. (Nicoară, 2005, p.34)

Odată cu căderea Constantinopolului conducători celor două state românești (Țara Românească și
Moldova) au ajutat bisericile și complexele religoase din Grecia privind
contextul religios de aceași natură în care se aflau cele două țări. Astfel un
număr notabil de membri ai pături superioare grecești ba chiar și oameni de
rând au emigrat către Țara Românescă și Moldova pentru o mai amplă autonomie
(Istoria grecilor din România http://ro.wikipedia.org). Pătrunzănd în înalte
pături ale boierimi de atunci, s-au creeat situații disconfortabile în partea
boierimi de origine română datorită ocupării posturilor de domni uneori.

Ceea ce este interesant și un fapt unic privind această minoritate
elenă, este faptul că în decursul perioadelor istorice raportul dintre
majoritate și minoritate se inversează, minoritatea elenă devine majoritară în
luarea de decizi la nivel de conducere a Țărilor Române odată cu instaurarea regimului
fanario
în sec. XVIII-lea. Sub ce context se întâmplă această inversiune
von dezvolta în rândurile de mai jos.

Nicolae Mavrogheni  un așa zis nebun fanarito din regiunea
Munteniei călătorind prin București într-o trăsură trasă de cerbi (exagerările
aduse fanarioțiilor)

               Veacul fanarioților (1711-1821)
sau “epoca fanariotă” (Djuvara, 2010, pp. 162,163) nu foarte bine văzută în
veacurile următoare. Tările Române au als să colaboreze cu imperiul Otomn, în
schimbul cu cel Austriac sau cel al Rusiei (Neagu Djuvara spune că această
alegere a fost un mic rău din rele posibile) am avut de ales să devenim pașalâc
sau să primi guvernatori greci de la Constantinopol, cea de-a doua alegere
fiind mai logică. Primi domni au fost Mavrocordați care aveau os de domn,
urmați de alte famili înrudite cu aceștia cum ar fi Ghiculești, Racoviță și
Callimachi, nume cunoscute și în trecut prin familile de boieri. (Djuvara,
2010, p. 163).

Numele de fanariți provine de la
numele Fanar (Djuvara, 2010, p. 164) cartierului marginaș din
Constantiopol, numele provenind din franțuzescul “fanal”=far. În acest cartier
turci au permis ca grecilor să se stabilească pentru a repopula
Constantinopolul. La început au lăsat țărani să vină pentru a comercializa
produsele în cetate, dar erau întrebați la poartă unde merg, accești greci
răspundeau pe limba lor că merg în oraș (IS TIN POLIS) de unde numele actual
Istambul. Din acest cartier pleacă și Cantacuzini, Nottara, Ralli, famili care
se ocupă cu comerțul cunoscând limbile apusene printre care și româna. Moştenitori
ai patrimoniului spiritual bizantin, cultivaţi şi bogaţi, fanarioţii vor juca
un rol important – adesea contradictoriu – în istoria ţărilor române. Mulţi
istorici văd în fanarioţi nişte
„agenţi activi ai civilizaţiei” (pentru toleranţa religioasă
manifestată,  promovarea ideilor
iluministe, modernizare legislativă). (Nicoară, 2005, p.34)

Odată cu instaurarea regimului
fanariot, manifestarea culturi se schimbă devenind cu specifc grecesc,
instituțiile primind sub conducere persoane de origine elenă cu ar fi : dascăli

 

“Iubite amice,

 

Îţi mai aduci aminte, amice, de:

 

…vremea cea frumosa.

Chind un dascalos grecos

Inarmat c-o varga grosa

Paradosa faneros

Aritmetichi

Ke gramatichi

Ke istorichi

Ap’ edo’p echi?

 

Cu domniile fanarioţilor se întrodusese în ţară o mulţime de dascaleci
(loghiotati), ca institutori prin casele boiereşti. Ei învăţau pe coconaşi să
vorbească limba Fanarului cu vodă şi cu marele postelnic, când s-or face mari.

 

N-am apucat pe dascălii cei ilustri: pe Lambru Fotiadi, pe Vardalah, pe
Comita, cari purtau işlic şi ceacşiri, dar am cunoscut pe vestitul Kirkireu de
soioasă memorie, care crescuse pe banul Manolache Băleanu şi l-a dădăcit până
la moarte; am văzut pe elegantul Mitilineu, cu un ochi la făină şi cu altul la
slănină, cu pălăria în forma tingirii, largă în fund de două ori cât diametrul
capului şi pusă pe o ureche; el, după ce isprăvise pe Niculache şi pe Ştefan
Golescu
, feciorii lui Dinicu Golescu, trecuse la Creţuleşti şi
la urma urmei se făcuse neguţitor de ciorbă, hrănind cu o deopotrivă îngrijire
şi stomacul, şi spiritul tinerimii care îi încăpea în mână. Am cunoscut pe
crudul Coriţa, care bătea pe verii mei de-i zvânta. Am parastisit pe Fiii lui
Brutus cu epicul Aristia şi am trăit un an întreg la Paris cu blajinul
Likeardopolu, care cânta din Norma pe psaltichie.”           
(Dascăli greci şi dascăli români autor : Ion Ghica – http://biblior.net)

După 1821, în urma mişcării de eliberare
naţională a grecilor din  Imperiul Otoman
fanarioţii sunt înlăturaţi de la conducere şi înlocuiţi cu domni pământeni. Dezvoltarea
naționalismului grec a deschis celor două principate posibilitățile pentru
revoluție, în condițiile în care la est de frontierelor apăruse o nouă putere
politică și militară, Imperiul Rus ortodox. Faza muntenească a războiului
pentru independența Greciei s-a consumat în conflictul dintre pandurii lui
Tudor Vladimirescu răsculați împotriva otomanilor , inițial favorabili
revoluționarilor greci, și Filiki Eteria. Asasinarea de către eteriști a lui
Tudor Vladimirescu și creșterea animozităților româno-grecești nu a fost
favorabilă decât otomanilor care au înfrânt Eteria. În 1822 Înalta Poartă punea
capăt domniilor fanariote. Dar grecii din Ţările Române nu au fost reprezentaţi
doar de fanarioţi, istoricii pomenind  şi
de tendinţele unor greci din Principate, anume levantinii, ajunşi aici de-a lungul
vremii cu diverse rosturi şi avându-l în frunte pe mitropolitul Dosithei
Filitti. Ei doreau o confederaţie balcanică multinaţională sub suzeranitatea
turceasca, o modalitate de apărare a  fiecărei
naţiuni. În România Mare, dupa 1918, comunităţile elene erau extrem de
puternice. Grecii aveau şcolile lor, bisericile, cinematografele, lăcaşele de
ocrotire socială, băncile lor. Toleranţa autorităţilor  şi a românilor simpli era maximă, între
români şi greci nefiind cunoscute în istorie conflicte de nici un fel. Un numar
mare de greci sosesc în România imediat dupa al doilea război mondial, plecaţi
fiind din ţara lor  de origine din cauza
persecuţiilor politice. Dacă la început se bucură de sprijin din partea
autorităţilor române, la scurt timp, la începutul anilor ’50, multor greci români
li s-a  confiscat totul – averi
personale  şi comunitare – sute dintre ei
fiind deportaţi la Canal, unde nu puţini au şi murit. (Nicoară, 2005, p.34)

autor: Tiberiu Calinescu

 

Bibliografie & webografie :


Neagu Djuvara,  O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, București, ed.
Humanitas 2010


Teodor Nicoară, Istoria şi tradiţiile
minorităţilor din România
, București, ed. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2005


Ion Ghica, Dascăli greci şi dascăli
români


http://ro.wikipedia.org


http://www.crestinortodox.ro


http://www.observatorcultural.ro


http://biblior.net


http://www.arhivelenationale.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign