E-Antropolog

Viena si Praga si dezvoltarea lor urbană in ultima jumatate a secolului al XX-lea – (modernitate și postmodernitate)(I)

23 martie 2013 Adrian Majuru Diaspora

 

1. Justificarea alegerii cazului

Orasele mari sunt fenomene
singulare ale societatii umane . Orașele oferă o locație bogată pentru a examina expresii de creativitate,
dezvoltare, si schimbare, sau de a examina problemele cele mai importante  în relația dintre cultura europeană, istoria, și politica europeană.  Ca un punct de tranzit, orașul devine un site pentru schimbul și fertilizarea
popoarelor si ideilor lor. Orașele sunt noduri într-o rețea, care se extind dincolo de granițele lor și
care duc hrană intelectuala și
fizica în zonele înconjurătoare. Viena și
Praga au fost mult timp orașe
ale puterii culturale și
politice care au produs oameni de cultura, de stiinta si mari personalitati
politice. Atractia fata de aceste medii urbane, cosmopolite care au marcat
istoria europeana si istoria Imperiului Habsburgic a fost mare pentru personalitati
din diverse domenii. Aceste spatii sociale si culturale au fertilizat opera lui
Robert Musil, Franz Kafka, Karl Kraus, Adolf Loos, Oskar Kokoschka, Arnold
Schonberg, Václav Havel, Milan Kundera, Ludwig
Wittgenstein.

O cercetare comparativă între
două oraşe care au un model de calitate se poate face mai usor  observând diferenţele lor, în loc de a le
găsi caracteristici comune.

Viena şi Praga, sunt oraşe reprezentative pentru
cultura urbană a Europei Centrale şi au fost modelate decisiv de funcţia de
rezidenţă a nobilimii imperiului, din care au făcut parte. În timpul imperiului
Austro-Ungar cele două oraşe au avut o dezvoltare comuna pentru câteva secole
cu o diferenţă constând în ordinea ierarhică din cadrul imperiului. Viena a
fost capitala Imperiului, Praga doar capitala unui stat membru al imperiului.
La sfarşitul primului război mondial această diferentă a dispărut, amândouă oraşele
au devenit capitalele unor ţări mici.

În perioada interbelică, Praga a atins poziţia de oraş important a noii
Cehoslovacii. Viena, metropola unui mare imperiu, s-a transformat intr-un fel
de „hidrocefal” al unei ţări mici.

Din anii 1946,când Europa a fost împărţită în două mari sfere de influenţă,
cea americană (în Vest) şi sovietică(în Est), diferenţele dintre cele două oraşe
s-au facut simţite mai mult.

Cehoslovacia a devenit ţara cea mai de Vest din blocul de Est, iar Austria
statul cel mai de Est din blocul de Vest. Dezvoltarea celor doua oraşe, din acest acest moment a
avut abordări politico economice diferite. S-ar putea folosi sintagma “capitalismul
municipal” pentru Viena, contra “comunismului regional” în Praga, pentru direcţiile
de dezvoltare ale  celor două oraşe in
perioada celor patru decenii de la apariţia Cortinei de Fier pâna la Revoluţia
de Catifea.

2. „Capitalism municipal”si “planificarea  socialista”

2.1 Introducere

Termenul de
„capitalism municipal” a fost folosit pentru a defini politicile economice ale
guvernului municipal al Vienei. Viena reprezintă tot ceea ce prevede ordinea
constituțională
și
administrativă pe plan local și federal în Austria, dar deține, în plus, un statut special.

2.2 „Capitalism municipal”la Viena

Cu o densitate
de 4.002 locuitori/km, Viena este  una
dintre cele mai scumpe capitale ale Europei, iar în ultimii ani, capitala
Austriei a fost constant în topul oraşelor cu cel mai ridicat nivel de trai din lume, conform analizelor companiei Mercer Consulting.

Viena se întinde pe o suprafață de 414 km2, are 1,73 milioane de locuitori, este unul dintre
cele nouă landuri ale federatiei, pe departe cea mai mare localitate a țării și,
în același
timp, este capitala Austriei.

Având acest statut special, Viena îndeplinește conform ordinii constituționale și administrative austriece o funcție dublă: este oraș
cu statut propriu și
land federal. Austria are o suprafață de 83.871 km2  și 8,36 milioane de locuitori. Cel care conduce Primăria Vienei se află în
fruntea executivului orășenesc,
dar primarul Vienei este în plus reprezentantul suprem al landului, adică
guvernatorul landului.

Primarul este șeful
administrației
orașului,
al Municipalității.
Lui i se subordonează consilierii executivi în calitate de conducători ai unor
resorturi/grupe constituite din mai multe departamente ale Municipalității, cei 23 de șefi/primari de districte cât și toți
angajații
serviciilor comunale. Primarul
reprezintă de asemenea orașul
Viena în plan extern.

Istoria a modelat caracterul specific al Vienei. Pe parcursul secolelor,
amprenta urbanistică a fost rezultatul unor decizii fundamentale de dezvoltare
a oraşului. Planificarea zonei Ring Strasse între centrul orasului (Innere
Stadt) şi periferie începând cu anul 1856, a reprezentat o schimbare estetică
si politică in percepţia peisajului urban.

Regularizarea Dunarii 1869-1875, conceptul  urbanistic pentru perimetrul aflat între
canalul Dunării si vechea Dunare prin care s-au regularizat albiile de râu de
pe teritoriul oraşelor.

Adoptarea planului zonelor construibile ale Vienei in 1893 si transpunerea
consecventa a acestora in Planul General de Regulamente
(Generalregulierungsplan) din care rezultă categoriile de inalţime tipice
pentru Viena.

Decizia din 1905 a consiliului comunal vienez de a realiza centura verde a
orasului.

Pentru mai multe decade Viena a fost un membru activ al  sectorului imobiliar din Europa Centrală. Din
anii 1970 au început apariţia parteneriatelor public-privat care au fost create
pentru dezvoltarea noilor zone industriale ale oraşului ,pentru reînoirea
urbană si realizarea  planurilor de
dezvoltare urbană.

Cu excepţia zonelor de construcţie industrială tema „cladirii inalte” nu a
existat in Viena anilor ”50. Planul Zonelor Construibile, cu caracterul său
monocentric si omogen a fost conceput ca o stare finală statica. Odata
finalizat, oraşul nu mai are resurse de dezvoltare. Dar în anii 1960-1970 deja
se constată  încalcarea deliberată a
regulilor care determină înalţimea construcţiilor in zonele urbane periferice
ale oraşului, dar fară o baza conceptuală definită (Alt Erla, Grossfeld,
Mitterhofgasse, Quadenstrasse). Aceste fracturi de scară urbană punctuale nu
sunt integrate în cadrul urban în care se inserează, iar lipsa regulilor
urbanistice este pregnant percepută şi astăzi. În plus, Legea protecţiei şi
conservării centrului oraşului din 1972, a creat o bază legală de definire a
zonelor de protecţie pentru ansamblurile  istorice valoroase. Planul de dezvoltare urbană elaborate, in 1884. a
formulat un concept de dezvoltare a oraşului, actualizat in 1994 si 2005. Cele
mai importante prevederi se refera la:

Realizarea unei structuri urbane relativ compacte, a cărei densitate de
construcţii este dependentă de accesul la transport public.

Dezvoltarea urbană prioritară in intraurban si limitarea expansiunii
urbane.

O structură urbană policentrică.

Concepţia unui oraş al distanţelor scurte în care destinaţiile pot fi
atinse mergand pe jos.

Promovarea expansiunii urbane pe axe de dezvoltare deservite de linii de
transport public de inaltă eficienţă.

Definirea zonelor de dezvoltare axială si a zonelor verzi intermediare.

În ceea ce priveşte,Viena, din cele 160.000 de clădiri ale sale, doar 100
sunt mai înalte de 40m, deci nu corespund Regulamentului de Constructie.

Programul de locuinţe sociale este coordonat de primaria din Viena.
Municipalitatea austriacă este cel mai mare proprietar de locuinţe din Europa,
cu peste 200.000 de locuinţe construite şi închiriate populaţiei din Viena.
Departamentul de Locuinţe din cadrul Primăriei vieneze a fost înfiinţat în
perioada dintre cele două războaie mondiale. Scopul iniţial, păstrat şi acum, este acela de a
acoperi nevoia de locuinţe a valului de emigranţi. De asemenea, motivul politic
a fost unul de greutate pentru că în acea perioadă vorbim despre Viena Roşie,
condusă de socialişti. Astfel, printre cele mai cunoscute astfel de complexe de
case sociale este  Karl Marx. Astăzi,
autoritatea locală se pregăteşte pentru un nou flux de emigranţi în Viena. Se
estimează că în 2020 populaţia Vienei va creşte de la 1,8 milioane de locuitori
la 2 milioane, astfel că există planuri de
extindere a complexelor de locuinţe atât prin construcţia unora noi, cât
şi prin mansardarea celor deja existente. Acest fond de locuinţe este o
organizaţie privată sub directa coordonare a municipalităţii austriece, ceea ce
înseamnă că poate să achiziţioneze terenul, să construiască şi să distribuie
casele solicitanţilor. Programele primăriei nu sunt dedicate unei anumite
pături sociale. Oricine obţine cetăţenia austriacă poate aplica, iar
primaria  le ofera o locuinţă mai ieftină
decât cele existente pe piaţă. Karl Marx este cel mai cunoscut cartier de
locuinţe sociale din Viena, situat în sectorul 19 dintre cele 23 ale capitalei
Austriei. A fost construit între anii 1927 şi 1930 de către conducerea
social-democrată a Primăriei Viena cu o finanţare ce a venit în totalitate de
la bugetul municipalităţii.Potrivit informaţiilor furnizate de către Fondul de
Locuinţe al Primăriei Viena, banii s-au strâns dintr-o taxă special înfiinţată
pentru acest proiect imobiliar.

Complexul de case nu a fost construit pe principiul „cutii de
chibrituri“ sau „cartiere dormitor” aplicat la ridicarea cartierelor
muncitoreşti din Praga în perioada comunistă, ci a fost coordonat direct de
celebrul urbanist Karl Ehn, urmaşul lui Otto Wagner.Astfel, întins pe aproape
un kilometru, cartierul Karl Marx are o arhitectură impresionantă, cuprinde
locuinţe spaţioase şi dotate cu cele necesare funcţionalităţii, precum şi săli
de spălat rufe, grădiniţe, cabinete medicale, birouri şi o bibliotecă. Alături
de „Karl Marx“, municipalitatea Vienei mai deţine locuinţe sociale în
majoritatea sectoarelor capitalei, chiar şi în centru, unde a desfăşurat un
amplu program de mansardare.

2.3 Praga si “
planificarea socialista”

Rolul Pragăi în dezvoltarea
culturii medievale din Europa Centrală a fost deosebit, datorită
importanţei  politice a oraşului în Evul
Mediu târziu, iar dezvoltarea lui s-a făcut şi cu  arhitecţi şi artişti din întreagă Europa.
Centrul istoric din Praga este un ansamblu de arhitectură urbană de calitate
atât în ceea ce priveşte monumentele individuale cât şi ansamblul acestora. Centrul istoric al Pragai ilustreaza admirabil
procesul continuu de crestere urbana din Evul Mediu si pana in prezent. Rolurile sale politice, economice, sociale si culturale
importante incepand din secolul al XIV lea, precum si bogatia arhitecturală şi
artistică au determinat rolul de model principal pentru dezvoltarea urbană a
mai multor oraşe din Europa Centrala si de Est.

La 28 octombrie 1918 la Praga a devenit capitala noului stat independent
Cehoslovacia.

Dezvoltarea capitala Cehiei a fost întreruptă de al Doilea Război Mondial și ocupația nazistă urmata de
opresiunea comunista care a însemnat cincizeci de ani dominati de
„realismul socialist”.

După cel de al doilea razboi mondial, Praga s-a dezvoltat prin aplicarea planificării
economiei centralizate, locuinţele au fost naţionalizate şi propietatea privată
a fost eliminată ca în întreg Blocul de Est. Dar totuşi Praga nu se suprapune peste un model
prefabricat  de oraş socialist. Datorită
faptului că în timpul celui de al doilea razboi mondial, oraşul  istoric nu a fost bombardat, nu au existat
spaţii deschise in care urbanismul socialist să fie implementat.
Începând din anul
1922, 37 de municipalitaţi au fost
încorporate în oraş crescând populaţia la 676.000 de locuitori.

În tabelul de mai
jos este vizibilă creşterea populaţiei pe parcursul unei perioade de 80 de ani.

Anul 1925 1950 1980 1991 2004
Populaţia 718.300 931.500 1.182.800 1.214.174 1.170.571

 

Praga este acum imparţită in 57 de districte municipale grupate in 22 de
districte administrative.   Dupa un
sistem mai vechi, folosit pâna in 1990, acestea au fost grupate in 10 districte
majore: Praga 1, Praga 2 s.a.m.d. Numerotarea celor zece districte este
folosită şi acum în sistemul de transport pentru a indica o zonă a oraşului.

De asemenea, pe indicatoarele stradale, în general praghezii folosesc zonele
cadastrale cum ar fi Praha 16 – Radotín sau Praha 19 – Kbely. Noile încorporări
au mărit zona periferica a oraşului, astfel că în perioada comunistă, aceasta a
fost dedicată industriilor, cartierelor „dormitor” si unor noi zone de
agrement. Sistemul integrat de transport este constituit dintr-un sistem
integrat de metrou cu 3 linii si 54 de staţii, la care se adaugă zeci de linii
de tramvai, un funicular şi un telescaun. Praga are si doua gări internaţionale
şi este accesibilă cu trenul din toata Europa. Dupa cel de al doilea razboi
mondial, largi suprafeţe ale oraşului au fost alocate industriilor şi „noilor
cartiere”de tip nou. Ansamblurile de locuinţe Panelak sunt
una dintre cele mai vizibile moşteniri ale comunismului. Chiar dacă unele
clădiri similare arhitectural au fost construite chiar înainte de război, boom-ul
construirii locuinţelor Panelak  a
început în anii 1960 şi 1970 şi acestea au continuat să existe în programul de
dezvoltare a oraşului, în număr mare, până la sfârşitul comunismului.

Scopul principal al construirii acestor Panelak a fost de
a oferi locuinţe la un preţ acceptabil pentru un număr mare de cetăţeni.
Blocurile Panelak ar putea fi considerate un simbol al unei ideologii care a
subliniat egalitatea materială şi un stil de viaţă colectivist şi ele pot fi
văzute în cele mai multe state post-comuniste.

Proiectarea Panelaks a fost inspirată din funcţionalismul
anilor ’20 şi ’30, dar standardele nu s-au menţinut, marimea apartamentelor a
scăzut treptat conform unui principiu de minimizare a întregului spaţiu privat.

Dar în situaţia unei o economii stagnante, în cazul în
care cererea de locuinţe depăşea cu mult oferta, cei mai mulţi oameni au fost
recunoscători,  pentru standardele de
locuire mediocre oferite de panelaks. Cei mai
mulţi locuitori de panelaks şi-au dovedit creativitatea în transformarea
interioarelor apartamentelor lor. Nevoia de
zone verzi a fost rezolvată prin refugierea în weekend la cabane sau
vile, cele mai multe familii având proprietăţi în mediul rural. Dar căderea
comunismului a schimbat foarte mult
viaţa acestor comunităţi. Zone  mari
de locuinţe, care utilizau doar un singur supermarket sunt acum echipate cu
mall-uri uriaşe, inclusiv o varietate de servicii, precum şi complexe de
divertisment. Clădirile vechi din beton gri monotone îşi schimbă culoarea şi,
în multe cazuri, pereţii lor sunt chiar împodobiti cu opere de artă.

În momentul de faţă, există o dezbatere publică cu privire
la ce este de facut cu aceste clădiri îmbătrânite. Spre deosebire de  alte ţări, Republica Cehă a respins
alternativele de demolare care se dovedesc costisitoare şi a decis să le
renoveze pentru a fi utilizate în viitoarele decenii. Faptul că aceste locuinţe
sunt locuite de oameni din diferite medii sociale pare a fi un mare avantaj in
acest caz – deoarece le  împiedică să
devină ghetouri sociale.

Dar zonele acestea nu vor scăpa de  caracterul anonim, locuitorii din panelaks nu
reuşesc să-şi cunoască vecinii. Uneori este o mare provocare de  a găsi o persoană pe care doresc să o
viziteze, dacă locuieşte într-un astfel de labirint de beton. Chiar dacă
înfaţişarea blocurilor s-a îmbunatatit, zonele locuinţelor Panelak vor ramane
un memento pentru  aroganţa cu care
comunismul  a înlocuit vechile cartiere
mici şi satele care au fost încorporate în oraş.

3.Conceptualizari ale oraselor si ale vietii urbane

3.1 – Modele de dezvoltare urbană

Regula de separare a funcţiunilor urbane în conformitate cu Carta de la
Atena care se aplică masterplanurilor a permis un model internaţional acceptat
pentru planificarea urbană care nu se limitează la sistemele politice specifice
şi de aceea a declanşat efecte convergente.In ambele orase eforturile de
„dezvoltare urbană sociala” la Viena si ”dezvoltare socialistă” în Praga au
fost concentrate la periferia oraşelor. Politica totalitară din Cehoslovacia a
realizat anumite modele de dezvoltare urbană
în Praga, în timp ce în Viena conceptele de planificare urbană  ale autorităţilor au putut fi dezvoltate pe
zone mici si au fost restricţionate de propietatea privată.

3.2 – Extensia urbană în zonele de periferie

În Praga s-a dezvoltat un model de planificare zonală sectorială
,delimitat de districtele create in 1960 care
au stat la baza măsurilor de politică urbană. Încorporările  de noi zone în interiorul oraşului, constînd
din fostele moşii rezidenţiale de mari dimensiuni, au format structuri de bază
pentru crearea periurbanului socialist
care a fost conectat cu restul oraşului prin construirea liniilor de
metrou şi a liniilor de cale ferată.

 

 

La Praga în perioada comunistă a existat o masivă industrializare, astfel
s-au delimitat mari zone industriale incluse mai ales in cel de al doilea inel
al oraşului  care a fost conectat cu
traseele liniilor de metrou, cu autostrazi, linii de cale ferată. În afara graniţelor oraşului vechi au fost construite
chiar facilităţi colective de agrement şi au fost tolerate, în unele zone, mici
cartiere de case.

După 1968 politica urbană în Praga a trebuit să se adapteze la modelul
impus de Moscova. O elita politică a fost înlocuită de una nouă şi au fost
înlocuiţi chiar şi toţi exponenţii planificării urbane.

Încorporarile în oraş au fost create în trei etape:

În anul 1960 oraşul a depăşit pragul de un milion de locuitori.

În perioada 1968 -1974 –zona oraşului a crescut de la 296,3 kmp la 496,4 kmp,
depăşind Viena. Moscova
cu „micro-districtele”sale de 1500 de apartamente a oferit un model.

Între anii 1974 -1990, în scopul de a lega „noile oraşe” de oraşul vechi au
fost construite trei linii de metrou principale cu sprijinul experţilor de la
Moscova. Frecvenţa
trenurilor si numărul de pasageri sunt de trei ori mai mari ca în Viena.

La Viena, înca din 1960 socialismul municipalităţii ţintea către o
dezvoltare urbană socială.

Aici dezvoltarea urbană s-a facut ţinându-se cont de  existenţa propietăţilor rezidenţiale şi de
noile zone industriale care sunt amplasate în Sudul şi Estul oraşului, acolo
unde Consiliul Local avea terenurile necesare.Aceste zone ale oraşului au
beneficiat de reţelele de conducte şi de sistemele districtuale de termoficare.

Când UNO –City a fost construit la Nord de Dunăre, el a devenit un simbol
atât pentru pentru rolul statului în cadrul oraşului cât si pentru noile zone
urbane. Terenul (situat în cel de al  22 distric) pe care s-a construit, nu a  putut fi utilizat în mod corespunzător mult
timp , deoarece era un sol aluvionar, astfel încât era folosit  doar ca
o groapă de gunoi a oraşului. Începând din 1970 s-a rezolvat această problemă .
Mai întâi aici a fost o expoziţie de grădinărit şi mai târziu a fost amenajat
Donaupark . În zonă a mai fost construit
Donauturn cu un restaurant rotativ. Vienna International Centre (VIC) a
fost construit între 1973-1979 după planurile arhitectului austriac J. Staber .
Odata cu finalizarea VIC, Viena a devenit al 3-lea sediul ONU alături de New
York şi Geneva. Un centru de conferinţe (Austria Center Vienna, de asemenea,
construit de Staber) a fost adăugat în 1983-1987. VIC, proiectat de acelasi arhitect austriac.Sase turnuri
în formă de Y sunt cladiri de birouri .Ele
înconjoară o clădire de conferinţe cilindrica si ocupa  o suprafaţă totală de 230.000 de metri
patrati.  Cel mai inalt turn are 28 de
etaje si o înălţime de  127 metri
înălţime, anexând 28 etaje. Aproximativ 5.000 de oameni lucrează la VIC, care,
de asemenea, oferă facilităţi de catering şi de cumpărături, un oficiu
poştal,două bănci, agentii de voiaj şi alte servicii comerciale. Aproape de zona de la Centrul International din Viena s-a
construit si un cartier de locuinte sociale „Kaisermühlen”.Dar cartierele
din periurbanul vienez sunt mult mai mici in comparatie cu cele dezvoltate in
Praga.

Deşi  în Viena, în
perioada interbelică, cartierele bastion erau în plină dezvoltare , în perioada
postbelică nu au mai avut un rol deosebit în creşterea oraşului.Un singur
cartier rezidenţial  periurban a reuşit
să capteze interesul pieţei imobiliare internaţionale ( Parcul  Residential
Alt-Erlaa) aflat  în districtul 23
al Vienei. Întregul complex a fost
construit între 1973
şi 1985 şi
este considerat un
exemplu de manual de planificare rezidenţiala in Austria .Este un complex de locuinţe
sociale cu blocuri înalte de 100 de metri.
Fiecare clădire are 27 de etaje şi adăposteşte  cam 10.000 de locuitori cu venituri
mici.Fiecare bloc are la ultimul nivel piscină şi grădină .

Complexul mai are piscine acoperite, săli de sport, spa-uri, terenuri de
tenis, şcoli, două centre medicale, Biserică, moll, restaurante, 3400 de locuri
de parcare în subteran, staţie de metrou în vecinatate şi o televiziune
proprie.

În Viena, în afară de câteva excepţii cum ar fi „Grossfeldsiedlung” în
districtul XXII, marile ansambluri de locuinţe nu s-au construit pe terenuri
eliberate prin demolari ca în cazul Pragăi.

În schimb ce în Praga proiectele integrate de urbanism cu încorporari şi
construcţii de „cartiere dormitor” şi a liniilor de metrou au fost realizate
după anii 1968, in anii 1970-1980, în Viena proiectele de locuinţe sociale din
periurban au fost în planurile municipalitaţii în anii 1960.

La diferenţă de un deceniu a venit rândul Pragăi ca reînnoirea urbană să
fie pe ordinea de zi a edililor.

3.3 Reînnoirea urbană  

În ambele oraşe a apărut dupa cel de al doilea razboi mondial un fenomen
comun: deteriorarea orasului vechi. Aceasta s-a datorat lipsei de investiţii
marcante în fondul de clădiri.Naţionalizarea propietăţii private de la Praga şi
sindromul cauzat de chiriile reduse şi protecţia juridică a chiriaşilor în
Viena ,au dus la deteriorarea centrelor istorice. La Praga,în oraşul vechi
există 100.000 de apartamente, la Viena de trei ori mai mult.Numarul de
locuitori a crescut ,dupa razboi, semnificativ în Praga, în timp ce la Viena a
scăzut. Fondul de clădiri ale oraşului vechi al Vienei este de 40.000 de
clădiri, iar până in 1990,  25% din el a
fost reînnoit.

Spre deosebire de Viena, la Praga există diferenţe marcante în stadiul de
reparare al fondului construit, in funcţie de cartiere si districte. În
Praga a apărut după cel de al doilea război mondial fenomenul deteriorării
oraşului vechi care are 100.000 de apartamente,iar numărul de locuitori a
crescut semnificativ, după război.

La Praga exista o corelaţie între originea socială a locuitorilor şi starea
diverselor cartiere. De exemplu
Vinohrady este o zona rezidenţială cu vile din secolul al 19 lea care au
fost refacute dupa ce foştii propietari (înainte de 1948)  şi-au recuperat propietaţile. Statutul socio-
economic al cartierului Zizkov este  al
clasei muncitoare , aici se găsesc
blocurile  turn ale epocii
sovietice “panelaks” şi străzi periferice cu aspect rural. În Vinohrady, unde era sectorul burghez, aspectul general
al străzilor şi al cladirilor este bun. Spre deosebire de Viena, la Praga
exista diferenţe marcante în ceea ce priveşte stadiul de reparare a fondului
construit la nivel de cartiere şi districte. Strategiile primăriilor de sector
şi reforma administrativa se lasă aşteptate.

(va urma)

 

autor: Ioana Daria Ţoghe

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign