E-Antropolog

SPATIUL PUBLIC

23 iunie 2013 Adrian Majuru Editorial

Aruncand o privire chiar si superficiala, putem observa cu usurinta modificarile  majore care au avut loc de-a lungul timpului in orasele din Romania.Spatiul public denumit „agora” in Grecia sau „forum” in Imperiul Roman, loc al sociabilitati, al economiei urbane, al relatiilor de circulatie si de schimb, sau loc al practicilor politice, ajunge sa devina astazi un simplu spatiu necesar tranzitului cotidian lipsit de orice fel de conotatie culturala sau ambinetala. In urma agresarii periodice a diferitelor straturi succesive de dezvoltare, spatiul public devine unul dezordonat, datorita dezordinii, fragmentarii si discontinuitatii cadrului construit dar si de abundentei  obiectelor din spatiul public, spatiul public and fi caracterizat ca o varietate de spatii ce se succed in mod independent care duc la conturarea conceptiei de „oras al contrastelor”.

Cum s-a ajuns in aceasta situatie? De ce spatiile publice sun aproate meru lipsite de personaje? Ce le lipseste spatiilor publice de astazi? Acestea sunt cateva intrebari la care voim incerca sa rapundem in cele ce urmeaza.

 

 

Conform dictionarului explicativ al limbii romane, spatiul public este spatiul care nu este privat, exterior locuintelor, spatiilor de birouri, curtilor sau a oricarei proprietati private. Spatiul public nu poate fi definit  numai in context fizic  ca o suma a cladirilor si a strazilor, acesta fiind in acelas timp suportul de interactiunie sociala, de desfasurare  a activitatilor de viata si cultura urbana, dar si spatiul pe care populatia il perepe il experinemteaza si si-l apropriaza. Acesta reflecta situatia generala a orasului si a societatii, fiind un purtator al valorilor sociale, culturale locale si valorilor civile ale comunitatii. Spatiul public poate fi totodata definit ca negativul care ordoneaza structureaza si asambleaza pozitivul reprezentat de cladiri, constituind impreuna orasul. Cu toate acestea,in lipsa unei culturi urbane dezvoltate, perceptia populatiei asupra spatiului urban este strict legata de activitatile de tranzit cotidian, ignorandu-se oportunitatile si polivalenta functionala a acestuia.

Privind inapoi putem afirma cu usurinta faptul ca orasele din Romania sunt rezultatele unor straturi, ele insele rezultate din interferentele diferitelor proiecte politice sau individuale ce si-au pus amprenta asupra spatiului. Unul dintre cele mai bune exemple este Bucurestiul,  un oras cu o dezvoltare rapida, in care post-comunismul si globalizarea au creat tensiuni specifice si juxtapuneri excentrice in arhitectura, urbanism si viata sociala, ce au generat insemnate perturbatii la nivelul structurii si morfologiei urbane.

Incercand sa intelegen modul de constituire si functionare al oraselor, putem  distinge 4 perioade esentiale in evolutia spatiilor publice prima fiind reprezentata de cea a anilor 1700 cand simbolistica spatiului public era complet diferita de cea actuala. Pietele publice erau spatii plurivalente, zone comerciale, intersectii ale unor cai de comunicatie majore si spatii de socializare. Morfologia orasului era mult mai flexibila, casele populatiei de rând fiind inconjurate de curti de flori, zarzavaturi, livezi sau vii, aceasta influentand direct configurarea spatiilor publice. Spatiile de promenada, gradinile si parcurile din incinta orasului apartineau familiilor domnesti, boierilor sau a mânastirilor si bisericilor bucurestene, iar spatiile pentru petrecerea timpului in aer liber erau amplasate in fata orasului (Câmpia Filaret, Gradina Bellu, Câmpia Colentina, etc ). Principala functie a spatiilor verzi deschise nu era aceea de odihna si recreere sau de evadare in natura, acestea constituind suportul  etalarii in societate a celor instariti, iesirile la “Sosea” si in gradinile cochet aranjate reprezentând o adevarata parada de trasuri si rochii dupa ultima moda pariziana.

Modificari majore la nivelul spatiului public s-au inregistrat in periada 1866-1945, in urma aparitiei primelor planuri de sistematizare. In acest moment apar o serie de parcuri mari (Cismigiu, Gradina Botanica, Kiseleff,Parcul Carol) si numeroase gradini de mici dimensiuni cu terase sau restaurante. Elementul reprezentativ al perioadei este reprezentat de alinierea a 9 bulevarde bucurestene importante: Universitate– Cotroceni, Marasesti, Regina Maria, Carol – Pache Protopopescu, Schitu Magureanu, Dimitrie Golescu, Axa Nord – Sud, dublarea Caii Victoriei supraaglomerata, Mihai Bravu – Obor si Dacia – Calea Grivitei.

Chiar daca aceaste succesiuni au variat extrem de mult in timp, trecand de la modele utopice dintre cele mai diferite, la unele individuale sau colective acestea au fost profund marcat in special de marile proiecte urbane din perioada comunismului si de modelele culturale care le-au determinat. Dezvoltarea rapida pe verticala si orizontala a capitalei din aceasta perioada a generat efecte negative majore in organizarea spatiului generand un caracter haotic de dezvoltare si o lipsa de control a constructiilor in intravilan si extravilan.

Astfel fizionomia orasului Bucuresti se schimba radical prin interventiile brutale la nivel structural si morfologic, aparand numeroase rupturi fizice di finctionale la nivelul intregului oras. Spatiile publice capata un nou sens prin reducerea locuintelor individuale si inghesuirea populatiei in locuinte colective, primind conotatii politice, spatiile amenajate cu suprafete ridicate fiind sustinute de constuctii iesite din scara, contrastante vechiului oras.  Aceste schimbari au avut impact direct la nivel social, conducand la transformarea interactiunilor sociale la un simplu act de co-prezenta pierzandu-se cultura sociala de pana atunci.

Tot in aceasta perioada Bucurestiul incepe un proces de transformare urbana, proces ce are ca rezultat pierderea identitatii orasului cunoscut in perioada postbelica, ca Micul Paris.

Ultima perioada esentiala pentru evolutia spatiului public este cea de dupa 1990, moment in care spatiul public inceteaza sa domine spatiul privat, fapt ce duce la acapararea publicului de catre interesele private.

In prezent spatiul public isi pierde din importanta, preferintele populatiei de petrecere a timpului liber prientandu-se spre spatii semi-publice (complexuri comerciale, centre de agrement).   In prezent spatiul public isi pierde din importanta, preferintele populatiei de petrecere a timpului liber prientandu-se spre spatii semi-publice (complexuri comerciale, centre de agrement).

Modul actual de evolutie pierde din coerenta, modelele multiple care se intersecteaza fiind neclare si in neconcordanta cu cele existente sau cele cu cele dezvoltate in marile orase occidentale.

Promovarea tot mai frecventa a culturilor straine in spatiul public a condus de-a lungul timpului la pierderea traditiilor si valorilor locale autentice.

Aceasta evolutie a culturii urbane precum si a activitatilor de loisir  si  petrecere a timpului liber, conduce la o utilizare a spatiului si peisajului strict ca obiect de consum.

Invadarea acestuia de catre automobil, chiar si acolo unde spatiul public a fost special proiectat in favoarea pietonilor este cel mai des invocat fenomen; lipsa proiectelor de reabilitare, creare sau regenerare a unor spatii publice variate, de calitate arhitecturala ridicata si generatoare de interactiune sociala diversa si toleranta este deopotriva pregnant vizibila, mai ales din cauza prezentei degradante a publicitatii neadecvat pozitionate, ori a improvizatiilor neprofesionist proiectate si realizate. In unele cazuri, aceste interventii realizate cu bune intentii, fie suprasolicita locul, ca in multe parcuri importante, fie instaureaza o imagine straina de caracterul acestuia.

Evaluand spatiul public din punct de vedere al accesibilitatii, calitatii amenajarii si utilizarii de catre populatie se pot constata numeroase disfunctionalitati printre care se numara accesibilitatea vizuala limitata cu repercursiuni asupra frecventarii  dimanismului si economiei zonale; invadarea spatiilor de catre autovehicule, si amenajari care favorieaza mobilitatea auto si nu pe cea pietonala, acestea devendind adevarate obstacole fizice si viuzuale ce obliga pietonul sa utilizeze partea caorsabila a unei strazi, conducand la fenomenul de separare mentala a spatiului public; spatii publice nedefinite cu un “aer” parasit si nesigur ce creaza un sentiment de nesiguranta; suprafete pietonale prost amenajate si inadecvat reparate ce creaza o imagine neatractiva si inestetica dand impresia de  neingrijire, dizarmonie si saracie; contrast intre investitiile centrale si cele de cartier ce impart orsul in doua areale distincte; execsul de mobilier urban ce transforma pietonalele in spatii nepracticabile si creaza o imagine urbana incarcata si imbacsita; si neimplicarea populatiei locale.

Iamginea spatiilor urbane bucurestene  in mare proportie descrie un colaj vernacular: o terasa in fata unui restaurant, 3 trepte in fata unui magazian, trotuare vopsite cu treasee de biciclisti imposibil de utilizat, stalpisori de plastic, banere publicitare, copaci toatletati, mobilier urban din abundenta, parcari pe trotuare si pietoni pe carosabil, si mult praf…

Principalul aspect care a condus catre aceasta situatie este acela de dificulate de apropriere a spatiului de catre utilizatori, acesta devenind din spatiu comun un spatiu al nimanui, abandonat si neatractiv. Locuitorii nu si l-au insusit si nu il considera al lor, asteptand ca altcineva sa se ocupe de el, chiar si in cazul spatiilor foarte apropiate de locuinta lor.

Datorita tendintei de abordare nu ca support a intercatiunii sociale ci a unui simplu act de coprezenta, spatiul public, nu mai reprezinta un loc de intalnire si de dezbatere, un spatiu al tuturor situat mai presus de proprietatea fiecaruia, lipsa intelegerii acestui rol conducand in timp la scaderea si evitarea contactelor sociale si la un fenomen de izolare a indivizilor.

In zilele de astazi importanta este pusa pe proprietatea private a fiecaruia, dincolo de usa apartamentului fiind scara blocului si gradina blocului care chiar daca sunt definite ca spatii comune, s-au transformat, din spatii ce faciliteaza socializarea in spatii abandonate, spatii ale nimanui. Totodata conceptul de imobil de locuinte colective nu mai reprezinta o entitate complexa ci doar o suprapunere de proprietati , unde casa scarii a devenit, din spatiu comun un spatiu strict de acces.

Un bloc nu mai reprezinta o entitate ci o suprapunere de proprietati , unde casa scarii a devenit, din spatiu comun un spatiu strict de acces.

Acelas fenomen se poate observa si in cazul locuintelor individuale unde delimitarea intre spatiul public si cel privat a devenit un gard inalt, masiv si opac, ca un fel de mascare si aparare a identitatii proprii, ce impiedica comunicarea si posibilitatea de a privi mai departe. Gardul a devenit astfel simbolul izolarii si a abandonarii spatiului public.

autor: Balan Cristina Andreea

Bibliografie:

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign