(auto)Decapitarea piramidei nevoilor în democraţia românească

Acestea sunt replicile reprezentantului suprem al democraţiei, pseudo-ales o dată la 5 ani. Cui se adresesază? În primul rând cvorumul actual şi viitor activ ca forţă de muncă, tinerilor şi, indirect, viitorilor copiilor ai căror părinţi chestionează perspectivele acestora. Ele reflectă drama unui popor fărâmiţat, lipsit de lider, reprezentant, aşteptări şi ţel comun, care nu îşi găseşte locul – atât fizic cât şi spiritual. Să fie oare neputinţa care se manifestă în încercările de adaptare / răspuns la provocările noii ordini modiale, după o perioadă de „protectorat totalitar” în interiorul graniţelor?

În istoria recentă (secolele XIX – XX) a poporului român, etapele parcurse au avut influenţe cu caracter sinusoidal asupra coeziunii sociale. Acest efect, conştientizat retrospectiv, se răsfrânge în complexitatea sa în structura relaţiilor actuale din mediile intern şi extern.

În prima jumătate a secolului XIX, tineri cu iniţiativă, viziune şi studii universitare absolvite în occident, au exercitat o mare influenţă în dezvoltarea educaţională, profesională şi culturală a ţărilor române. Nume ca Alecsandri, Bălcescu, Ghica, Brătianu, Kogălniceanu, Rosseti (majoritatea aveau vârsta sub 30 de ani în 1848) au devenit sonore în istoria  României, creând premizele solide ale Marii Uniri şi dezvoltării statului modern. Ulterior, după modele întâlnite în state mai dezvoltate, producţia industrială şi urbanizarea au venit ca etape complementare, fireşti în direcţia pozitivă, ascendentă autohtonă.

Arhitectura şi urbanismul sunt, din punct de vedere social, cultural, economic, politic, exponenţi ai momentului în care se constituie.

În perioada premergătoare industrializării, ocupaţia populaţiei localizate majoritar în mediul rural era agricultura. Arhitectura vernaculară reflectă prin dimensiuni, ornamente şi mod de ocupare a terenului, bunul simţ al unui popor simplu, veritabil, natural, cu educaţie minimă, dar deschis spre comunitate, sincer. Valoarea vocabularului şi sintaxei surclasează logica constructivă, fiind oglinda tradiţiilor solid sedimentate şi însuşite în cursul veacurilor. În mediul urban, organizat încă după criterii rurale, îşi fac simţită prezenţa prin contrast clădiri elaborate, reprezentative, care importă influenţe de limbaj. Acestea adăpostesc în principal funcţiuni oficiale sau programe de locuire mai elaborate ale unei clase emancipate, de provenienţă boierească, cu posibilităţi materiale şi studii superioare absolvite peste graniţe.

În Bucureşti, secolul XIX aduce investiţii publice cu destinaţie educaţională, medicală, economică şi de sporire a siguranţei şi confortului: iluminat electric. Acestea constituie preambulul dezvoltării moderne, relativ rapidă, care clasează ulterior oraşul în rândul capitalelor europene. Construcţiile noi ale primei jumătăţi de secol XX sunt semnate în proporţie covârşitoare de arhitecţi autohtoni care sincronizează limbajul urban local cu cel occidental. Autorii români sunt preocupaţi constant de tendinţele avangardiste în artă şi arhitectură (stilul internaţional), unii chiar implicându-se activ în diverse curente (Marcel Iancu – iniţiază împreună cu Tristan Tzara Dadaism-ul). Arhitectura industrială comandată de antreprenori particulari reprezintă un câmp fertil de experimente (Horia Creangă – hala Obor, Malaxa).

Educarea populaţiei a creat permeabilitate activă, asimilând cult aceste noi direcţii. Societatea este motorul activ în desfăşurare prin educaţie, cultură, ţinută – îmbrăcăminte şi morală, atitudine, prezente la nivel de individ şi, implicit, masă. Imaginile din spaţiul bucureştean până la al doilea război mondial relevă indivizi activi, dezinhibaţi, emancipaţi, care folosesc interfaţa urbană pentru a comunica.

Datorită urbanizării puternice a Bucuretiului ca pol de interes major, programul de locuire în arhitectura modernă a căpătat amploare în vederea acomodării noilor riveranilor. Acesta reflectă preocupările, statutul social şi profesia ocupanţilor chiar şi în imobilele colective (apartamente cu birou, bucătării cu oficii, acces dublu – principal şi de serviciu).

A doua jumătate a secolului XX are puternice influenţe asupra societăţii româneşti. Dominată de regimul politic totalitar, noile direcţii de dezvoltare (economic, social, cultural) erau hotărâte la nivel centralizat şi impuse ca atare. Sub promovarea bunelor intenţii ca potrivite fiecărui individ se ascunde interesul avid pentru putere supremă, control; putere asupra societăţii şi poziţie de afirmare în relaţiile pe plan extern. Celulă a societăţii, individul este depersonalizat, supus şi înrolat spre un ţel comun: competitivitate. Potenţiaul acestuia se limitează la contribuţia prin forţa de muncă şi întemeierea unei familii ca motor al regenerării şi augmentării acesteia (procreere). Al cui ţel? Prosperitatea este prezentă în rândul maselor doar în cifre prin intermediul rapoartelor anuale. Asemănător productivităţii pe hârtie, individul devine o cifră de raport.

Încartiruirea psihologică este atent implementată la toate nivelurile prin intermediul sistemul de învăţământ dezvoltat odată cu reforma din secolul XIX şi ulterior. Inocularea în masă a noii ideologii are loc de la vârsta care nu presupune discernământ.

–          Manipularea regimului communist prin intermediul locuinţelor, serviciilor asigurate pe bază de studii şi întemeierea familiei – supraveghere panopticon

–          Democraţia mult dorită, dar de care nu ştim să profităm în folosul nostrum

–          Imposibilitatea descătuşării de regimul communist după 20 de ani – repercusiuni asupra mentalităţii actuale

–          Noi provocări – media, specializarea profesională, supraindustrializarea – un nou mod de trasare a hărţii lumii şi cum ne conectăm, relaţii

–          Escaladăm piramida nevoilor sau ne mulţumim cu un platou intermediar?

BIBLIOGRAFIE

1. Georgescu, Călin, Pentru un ideal comun, Ed. Compania, Bucureşti, 2012
2. Gheorghiu, Petru, Un specific de locuire bucureştean, Ed. Universitară Ion Mincu, Bucureşti, 2003
3. Russel, Bertrand, În căutarea fericirii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011
4. Toffler, Alvin, Şocul Viitorului, Ed. Politică, Bucureşti, 1973
5. Virilio, Paul, Speed and politics, Ed. Semiotext(e), Los Angeles, 2007

WEBOGRAFIE

1. Maslow, Abraham, Piramida nevoilor,

• http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow
• http://en.wikipedia.org/wiki/Maslow%27s_hierarchy_of_needs

1. Virilio, Paul,

• http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Virilio

autor: arh Andrei Iacob