E-Antropolog

Locul – concept geografic

24 ianuarie 2017 Eantropolog Mentalitati

de

 

Nu mulţi se întreabă sau s-au întrebat vreodată ce este locul. Nu au făcut asta pentru că locul este considerat ca fiind „de la sine înţeles”. Nimeni nu-şi pune problema explicării locului pentru că, nu-i aşa, un loc este un loc. De ce trebuie explicat? Cu ce te ajută să ştii ce-i un loc? De parcă dac-ai ştii ce-i locul ţi-ar îmbunătăţii viaţa?

La unul dintre seminariile mele am făcut un mic experiment. Observând că studenţii se aşerzau de fiecare dată pe aceleaşi scaune, am încercat să mut pe unul dintre ei pe un scaun separat. Şi l-am întrebat apoi cum se simte. Mi-a spus că se simte diferit, ciudat şi marginalizat. Prin faptul că-i schimbasem locul, am acţionat de fapt asupra stării lui de spirit în general. Nu numai că nu se mai simţea la fel de confortabil ca înainte, dar începuse chiar să se considere diferit… marginalizat. Iată deci că locul contează şi încă foarte mult.

Cunoaşterea locului şi locurilor în general este utilă în luarea unor decizii corecte. Atunci când locurile nu sunt plasate corect în spaţiu apar erori. Atunci când eu am mutat un student, nu am făcut altceva decât să-i distorsionez propria lui geografie mentală, adică acea imagine pe care el şi-o crease despre modul în care va activa la seminarul în cauză. Cu alte cuvinte, fiecare are o geografie proprie ce-l ajută să se orienteze în spaţiu şi să-şi organizeze acţiunile şi interacţiunile funcţie de locurile şi obiectele stocate în memorie. Această geografie este îndelung construită, încă din primele luni de viaţă.

Cel care a abordat astfel conceptul de loc este geograful chinez Yi-Fu Tuan în de-acum celebra şi de referinţă lucrare Space and Place. The Perspective of Experience, publicată pentru prima dată în 1977. În fapt, autorul analizează conceptul de loc în strânsă legătură (şi comparaţie) cu cel de spaţiu. Pentru geografie aceste două concepte, loc şi spaţiu, sunt de o maximă importanţă. Geografia, pentru o mai bună înţelegere a domeniului ei de studiu, mai este numită şi ştiinţa spaţiului.

Tuan a privit locul în strânsă legătură cu acţiunile umane şi nu ca pe un element distinctiv, o simplă denumire dată unui punct geografic. El porneşte cu evidenţierea locului încă de la naştere, atunci când locul nu există ca element spaţial pentru nou-născut. Locul, spune autorul, se creează, se stochează şi prin experimentare, experienţă şi cunoaştere ajunge să se stocheze în geografia mentală a copilului. Interacţiunea dintre el şi mediul ambiant dă naştere locului. Locul este creat, nu „de la sine înţeles”. Dacă definim locul, spune Tuan, ca fiind focalizat în sens larg pe valoare, natură şi suport, atunci mama este primul loc al copilului. Mama este cea care îl poartă pe copil în pântec, îl linişteşte şi îl hrăneşte în primii ani de viaţă. Mama este adăpost, protecţie şi hrană. Ea este, din acest punct de vedere, primul loc pe care îi recunoaşte ca adăpost esenţial şi sursă de confort fizic şi psihic. Cel mai probabil ea este primul „obiect” care-şi lasă amprenta asupra lumii copilului prin intermediul senzaţiilor şi impresiilor.

La fel cum individul îşi părăseşte casa sau oraşul pentru a explora lumea, tot astfel, odată cu creşterea (învăţatul mersului şi al vorbirii, de exemplu), copilul îşi părăseşte mama pentru a descoperii lucruri. De fapt, şi copilul se dezlipeşte de mamă tot pentru a explora lumea, acea lume mică ce creşte pe măsură ce el creşte, descoperă şi conştientizează elementele din jur. Locurile încep să se adune spune, foarte plastic, geograful chinez, şi îi creează copilului imaginea de stabilitate şi permanenţă. Copilul începe să facă diferenţa între mamă, care este mobilă, deci nu este un obiect aşa cum este percepută iniţial, şi lucruri. Cu toate acestea, pentru copil mama rămâne o componentă a stabilităţii şi permanenţei. Ea va fi mereu alături când el va avea nevoie. Lumea pe care o descoperă îi generează o senzaţie de teamă şi tocmai de aceea are nevoie de mamă. Sintetizând, copilul se deplasează de-a lungul vieţii sale de la nonlocuri către conştientizarea cât mai multor locuri.

Când este capabil să vorbească cât de cât fluent, copilul începe să rostească nume de lucruri. Mai mult, chiar el doreşte să cunoască tot mai multe nume de lucruri. Lucrurile nu sunt tocmai reale până nu capătă un nume pentru a putea fi clasificate în categorii. Curiozitatea în privinţa locurilor se înscrie în curiozitatea generală privind lucrurile, privind experimentarea în ansamblu. După studiile de profil privind evoluţia biologică şi anatomică a copilului, la doi ani şi jumătate copilul începe să înţeleagă ce înseamnă „unde”. Pentru copil, „unde” poate să însemne „afară” sau „în casă”, „în grădină” sau „în cameră”. Pentru că „unde” este pentru el locul în care se joacă sau poate să se joace, sau locul în care se află jucăriile lui. Între „aici” şi „acolo” pentru copilul de doi ani jumătate nu există nimic. El nu are simţul spaţiului şi nu poate spune ce se află între „aici” şi „acolo”. Cu timpul însă, începe să înţeleagă şi să-şi ia repere spaţiale. Începe să asocieze oamenii cu locurile şi tot aşa. Locul începe să capete din ce în ce mai multă importanţă şi să construiască nu numai geografia sa mentală, ci şi pe cea reală. Locul devine sinonim cu ceea ce se întreprinde acolo în viaţa de zi cu zi, în sensul că anumite practici se desfăşoară în locuri specifice.

În privinţa domeniului geografic, dicţionarele sunt foarte seci în definirea locului şi de aceea a fost necesar un excurs în lumea evoluţiei copiilor în raport cu experimentarea spaţiului. Locul este, înainte de toate, un construct social transformat în realitate geografică. Poate fi privit, simplu, drept un punct oarecare de pe suprafaţa pământului; un centru identificabil produs de interacţiunile sociale şi înzestrat cu semnificaţii. Pe măsură ce oamenii atribuie noi semnificaţii spaţiului, ei creează, uneori construiesc spaţii, locuri, peisaje, regiuni şi medii geografice noi.

Locurile sunt puncte ale prezenţei umane. Ele există în spaţiul geografic, iar fiecare loc are o localizare. Cunoaşterea lor capătă importanţă şi dintr-o altă perspectivă, anume aceea a responsabilităţii locului. Dacă există o astfel de responsabilitate, şi cu sigurană există din moment ce anumite societăţi sunt mai dezvoltate şi mai bine organizate decât altele, atunci locul este acel areal unde oamenii învaţă să negocieze unii cu alţii pentru a forma ceea ce noi numim societate. Oamenii activi sunt responsabili de crearea locurilor pentru dezvoltarea societăţii.

Rolul geografiei este crucial în cunoaşterea locurilor, întrucât încearcă să le descrie cât mai exact. Localizarea locului (unde este?) are rolul de a determina caracteristicile pe care acesta le implică, în timp ce descrierea locului (cum arată?) este parte integrantă a „artei” geografice. Localizarea şi descrierea locurilor determină poziţionarea acestora în reţeaua cauzală a relaţiilor ce se stabilesc la nivel spaţial.

Extras din cartea: Resurse geostrategice: Geografia economica in arena politicii globale.

Mergi pe prima pagina
E-antropolog © 2017 . Designed by: Livedesign