Elemente de ruralizare a urbanului

Abordarea acestei teme are ca scop evidenţierea efectelor multiculturalităţii şi multietnicităţii prin intermediul world music-ului. Accentul este pus pe nevoia individului de a comunica, de a cunoaşte, de a se exprima prin cultură şi de a-şi forma o identitate culturală. Muzica lumii conturează gradul de acceptare şi pe cel de accesibilitate către celălalt. Este un gen de larg consum, destinat tuturor categoriilor, indiferent de vârstă, sex, culoare politică, etnie, etc., uşor de adaptat numeroaselor tipuri de personalităţi psiho-sociale. Capacitatea de a jongla cu diversele stiluri, ritmuri, melodii, motive muzicale marchează şi caracterul improvizatoric al muzicii lumii. Este un cod cultural care se poate exprima gestual, vestimentar, sonor, olfactiv, etc şi care a stârnit nenumărate controverse de-a lungul timpului, tocmai datorită acestui sincretism.

S-a ajuns la o viziune rurală asupra lucrurilor, îmbinată cu practicile tehnologice strict necesare, evitând comportamentul unei societăţi de larg consum, cu accentul pus pe îmbunătăţirea calităţii vieţii: o ruralizare a urbanizării. De ce este atât de promovat modelul de viaţă al fermierului, spre exemplu? De ce s-a abordat o perspectivă rurală? În primul rând pentru că este un model uşor de înţeles şi de recunoscut de către ţările dezvoltate. În al doilea rând, pentru o viaţă mai sănătoasă, în condiţiile în care susţine şi promovează, ori de câte ori are ocazia, principii ecologice. Spre exemplu, Camilla Cancantata[1], compozitoare din Marea Britanie, utilizează fragmente muzicale din folclorul ţărilor pe care le vizitează şi realizează cu ele lucrări ample, pentru pian şi orchestră, în colaborare cu artişti autohtoni; cu aceste compoziţii ea încearcă să atragă atenţia asupra pericolului poluării prin exploatarea excesivă a resurselor naturale[2].

Numeroşi artişti aleg să locuiască în spaţii rurale pentru o mai profundă linişte şi stimulare a inspiraţiei. Aceştia, intrând în contact cu obiceiurile şi tradiţiile locului, au creat noi forme de expresii culturale prin asocierea intermitentă a tiparelor culte cu cele tradiţionale, produsul finit fiind comercializat (cu succes!) în mediile urbane. De ce cu succes?! Este vorba despre saturaţia provocată de industrializarea, tehnologizarea, birocratizarea în exces a vieţii de zi cu zi în societăţile consumeriste. Deschiderea către un nou mod de viaţă, cu trăsături rustice, este cu atât mai mare cu cât conştientizarea celor enumerate anterior este mai puternică. Paradoxul face ca, pentru asimilarea acestor noi informaţii, să fie folosită chiar tehnologia modernă. Expresia „noi informaţii” este valabilă pentru generaţiile recente sau occidentale, pentru care contactul cu tradiţiile şi obiceiurile a fost întrerupt o dată cu focalizarea atenţiei către industrializarea în exces. Este posibil ca aceşti hibrizi culturali rezultaţi să constituie, în acelaşi timp sau izolat, o expresie a unei defulări, o revoltă împotriva unui sistem, o curiozitate de a afla cine e celălalt sau un hobby.

Muzica lumii a fost atribuită „of any culture that are created and played by indigenous musicians”[3]. Ea conţine o gamă largă de manifestări, denumirea în sine stimulând imaginaţia către sonorităţi variate, colorate, cu rădăcini înfipte adânc în timp. Iată părerea etnomuzicologului Laurent Aubert: «Trebuie să remarcăm totuşi că definiţia acestui termen este vagă şi înglobează, în principiu, orice “muzică a lumii” (fr. Musique du monde), inclusiv expresiile tradiţionale ale civilizaţiilor neoccidentale»[4].

World music-ul este pus în strânsă legătură cu termeni precum social, multicultural, multietnic, mondializare, cultura în toate manifestările ei[5]. Factorii economici actuali contribuie la dezvoltarea fenomenului world-music, dintre care amintesc: turismul cultural, emigrarea, calitatea vieţii, mijloacele de comunicare interne şi internaţionale, tehnologia modernă, etc. Ori de câte ori aceştia din urmă au suferit în plan real modificări, s-au resimţit imediat la nivel de teoretizare a conceptului. Necesitatea individului de a se exprima prin sărbătoresc a determinat acest nou model să îşi creeze propriul său stil de viaţă culturală. Homo situs[6] cumulează informaţia apelând la diferite surse: de la celălalt, din cărţi sau, prin cea mai rapidă (dar nu şi cea mai credibilă) manieră de căutare, internetul. Astfel, societăţile dezvoltate în plan spiritual, apar ca parazitate (uneori) de „capsule comunitare” ce conţin hibrizi culturali.

Ceea ce prezintă world music-ul este un colaj de acţiuni. Însumează varii informaţii cu specific tradiţional, pe care le procesează prin diverse metode de ordin estetic – sonore, vizuale, palpabile, olfactive – (instrumentale, vocale, tehnologice, de regie, vestimentare), astfel încât mesajul să-şi atingă scopul, care poate fi unul: tradiţional, cultural, spiritual, politic, social, de orientare sexuală, economic, ecologic, etc. Generozitatea oferită de această nişă sonoră provine, pe de o parte, din amplitudinea atinsă la nivel mondial, datorată tehnologiei moderne; iar pe de altă parte, este vorba despre multitudinea, poate chiar şi infinitatea, posibilităţilor de joncţionare ale trecutului cu prezentul, prin toate reprezentările sale culturale. Conceptul se încadrează în domeniul antropologiei culturale, reprezentând un obiect de studiu al etnomuzicologiei.

Sintagma world music propune numeroase perspective datorate varietăţii domeniilor cu care colaborează. Este clar că fenomenul mondializării reflectat în cultură nu presupune o uniformizare în masă, ci un amplu schimb interactiv de informaţii şi un „joc de oglinzi” continuu a sinelui cu celălalt[7]. Evident, este imposibil ca acest joc să rămână fără consecinţe asupra acestor două entităţi care, la rândul lor vor replica, creând o mişcare ciclică. Gradul de receptivitate, deschiderea către celălalt, dorinţa şi nevoia de a cunoaşte cât mai multe, de a comunica, au un rol deosebit de important în acest act de creaţie şi de redimensionare a creaţiei.

Expresie arhifolosită în zilele noastre, mai ales în comerţ şi în limbajul internaţional, world music este atribuită mai multor tipuri de mişcări muzicale. Spre exemplu, nume consacrate precum Goran Bregovic, Ravi Shankar, Oliver Shanti, Kitaro, Lorena McKenith, Gheorghe Zamfir sunt reprezentanţi ai acestei specii muzicale. Ei prelucrează fragmente, piese cu specific tradiţional sau realizează compoziţii proprii în spiritul unei anumite culturi, cumulându-le unui gen comercial sau folosind o astfel de structură muzicală. Aceştia sunt asociaţi vedetelor de film, de televiziune, iar publicul lor este unul stabil, permanent. Muzica acestor interpreţi a ajuns pe marile scene ale lumii, mai ales datorită folosirii ei ca şi coloane sonore în filme celebre (Arizona Dream 1993, Gandhi 1982, Heaven and Earth 1993, Preku Ezeroto 1997, Kill Bill 2003, ş.a.[8]), fiind premiată în festivaluri importante precum Cannes, Palme d’Or, Oscar, etc. Pe de altă parte, vorbim despre muzicile celor care cântă pe străzi, în metrouri, la festivaluri (spaţii publice circulate intens); repertoriile cerşetorilor care prelucrează, sub un aspect melodico-ritmic cunoscut lor, cântece internaţionale, naţionale sau religioase[9].

Este bine să avem în vedere caracterul dual al acestui concept. Pe cât de modernă este această muzică – folosindu-se, pentru prelucrarea sunetului, de instrumente electronice, computere, mixere – , ea îşi face numărul folosindu-se de tehnica citării unui text muzical tradiţional, adăugându-i-se şi instrumente specifice unor culturi diferite. Manifestarea în sine prezintă o notă de ambivalenţă: interpreţii consacraţi deja (la noi: Taraful din Clejani, Damian Drăghici, Gheorghe Zamfir, Harry Tavitian) – granzii, se opresc mai mult asupra trăsăturilor estetice ale spectacolului aflat în promovare. La pol opus sunt grupurile periferice acestui gen muzical, cei ce tind spre celebritate, însă a căror prioritate este comercialul, estetica rămânând în plan secund.

Perspectiva world music-ului este una globalizatoare, la care intrarea se face prin spaţiul local. Într-adevăr, poate constitui o replică şi la exagerarea instituţionalizării oricăror date, manifestându-se chiar prin instituţionalizarea conceptului de world music. Orice material muzical construit pe structura acestui gen, oriunde va ajunge va fi transformat, adaptat locului şi personalităţii individuale sau colective. Este o formă de vertij din toate punctele de vedere, menită să acumuleze cât mai multă informaţie pentru o comunicare cât mai deschisă cu celălalt. Subiectul îşi poate exprima deziluziile şi frustrările provocate de noile modele sociale, culturale, politice, capitaliste, consumeriste, de industrializare, tehnologizare, etc. Dimensiunile world music-ului oferă maselor o gamă largă de exprimare a nemulţumirilor faţă de sistemul de valori indus de către autorităţi. Aici îşi poate susţine cauzele orice fel de comunitate, excluderea discriminării fiind unul dintre obiectivele de bază. Astfel, acest concept încearcă, din toate punctele de vedere, o recunoaştere şi acceptare a celuilalt şi a intimităţii lui, totodată.

Mulţi dintre adepţii acestui gen au abordat culturi ale trecutului sau ale altor civilizaţii contemporane, materializate prin prezenţa unor instrumente vechi, tehnici de cântare, versuri, vestimentaţii, combinându-le cu efecte ale tehnologiei moderne. p. 9 Pentru a putea fi „comestibile” timpanului, muzica tradiţională a fost cosmetizată, primind botezul tehnologiei moderne. Numeroase înregistrări au fost trecute prin mixerele electronice, sintetizatoare, eventual fragmentate, din ele folosindu-se doar refrenul, iar restul melodiei aparţinând unui alt gen muzical; alte piese au fost preluate în întregime şi însuşite de către „culegători”. Fascinaţia culturilor extatice a determinat marketingul occidental al industriei muzicale şi filmului, să absoarbă toate manifestările culturale ce pot prezenta interes în a deveni un bun produs de larg consum: vestimentaţiile, accesoriile, intrumentele muzicale, onomatopeele, mimica, obiectele de cult, actanţii, cântecele, textele rituale, expresiile verbale, contextele cu încărcături simbolice, etc. Toate sunt oferite „pe sticlă” (şi nu numai) într-un „pachet promoţional”, oricărui consumator conectat la lumea modernă.

Dincolo de mesajul sonor, se implică şi cel gestual, melodic, vestimentar, manifestându-se un intens act de comunicare, determinat şi de confluenţa mai multor culturi, etnii, stiluri muzicale, etc. Ceea ce părea a se pierde definitiv, este omogenizat astăzi în world music. În cazul acestui gen muzical, actul de comunicare reclamă o interacţiune permanentă cu celălalt, acesta din urmă perceput sub toate accepţiunile sale: seamănul, rivalul, străinul, oaspetele, dominantul, dominatul[10]. Sub influenţa acestei muzici pot apărea decupaje sociale care să manifeste anumite comportamente individuale şi/sau colective. Atât publicul, cât şi individul îşi pot atribui, astfel, un sentiment de apartenenţă sau îşi pot dezvolta o identitate multiplă. „Accesarea” celuilalt angajează cunoaşterea lui, a culturii, societăţii, locului din care provine, indiferent de scopul interacţiunii.

Descoperim un cocteil maratonal de asocieri care, mergând pe linii “clasice”, nu ar fi acceptat sau promovat cu prea multă înţelegere de către culturile „înalte”. Este un fel de-a spune „world music”, lăsând loc de interpretări, incertitudini, ambivalenţe, exprimarea omogenităţii prin heterogenitate, a „unităţii prin diversitate” (idee arhipromovată de instituţiile Uniunii Europene). Nu este „curăţată” muzica pentru a scoate în faţă o sonoritate pură, unică; ci flexibilitatea, capacitatea de absorbţie, interacţiunea a cât mai multe straturi sociale şi istorice este scopul urmărit de acest gen.

Tschernokoshewa menţionează, de altfel, că dincolo de toate acestea nu se poate să nu existe o formă de cultură dominantă; în cazul de faţă, dominanţa o constituie amploarea fenomenului şi gradul lui de absorbţie. Aceste caracteristici – „they can be of a social kind, such as ethnicity, gender, age, occupation or socio-economic status, and can be renerd in distinction such as us/them, insider/outsider, male/female, young/old, or rich/poor”[11] – rezultate din mixarea convergenţelor culturale, nu sunt reprezentate de o reţetă care să fie sortită neapărat succesului. Ele îşi asumă calitatea de a corela diferenţele culturale de orice natură, ceea ce „does not mean that differences disappear; it merely suggest that boundaries become more permeable”[12]. Aceste componente şi-au propus, mai mult ca oricând, să creeze căi de acces între lumi paralele, determinând un context în care să convieţuiască fără pierderea trăsăturilor definitorii. Simultan, sunt scoase la lumină intersectări ale înţelesurilor tradiţiei cu evuluţia constantă a tehnologiei. Celălalt nu mai aparţine necunoscutului intangibil sau nu mai suportă aceleaşi grade de interdicţie.

Aici apare problema autenticităţii actului artistic, termen adus des în discuţie când se vorbeşte despre muzica tradiţională. „What is considered authentic today was probably some kind of bastard fusion a few years ago”[13], notează David Byrne luând apărarea muzicii Western. Cu toate că muzica Western face referire la nume sonore precum Beatles, Bach, Brahms, asta nu înseamnă că elementul tradiţional lipseşte cu desăvârşire din compoziţiile lor. Dimpotrivă, cultura occidentală s-a înfruptat cu poftă, de-a lungul timpului, din mitologiile şi muzicile lumii[14].

De cele mai multe ori vorbim despre o formă de afirmare a sincretismului cultural. O asociere imediată cu fenomenul scenic şi cel comercial. Vom întâlni muzica ţărilor latine cântată de grupuri de muzicieni de origine incaşă, în concerte date pe străzi. Melodii cu specific popular, împrumutate din alte ţări, au ajuns consacrate, fiind atribuite unor etnii (după cum este şi cazul celebrei piese ceremoniale Hava Nagila, ale cărei origini se află în repertoriul ucranienilor din Bucovina[15]). Pe de altă parte, numeroase formaţii de rock, pop, hip-hop, etc. folosesc fragmente din folclorul altor popoare sau al propriului popor, în compoziţia unor piese ce pot avea ca subiecte o poveste de dragoste orientală, conflictul dintre două religii sau popoare, încercarea de a reda momente dintr-un anumit ritual, consecinţele unui experiment devastator (Hiroşima şi Nagasaki) sau pur şi simplu nevoia de a reînvia vechile melodii.

Muzicii lumii i s-a adăugat elementele specifice momentelor festive, de data aceasta, pentru lumea nouă – care pot fi recunoscute cu uşurinţă de către civilizaţiile surprinse de febra occidentalizării şi cu ajutorul cărora publicul poate primi cu mai puţină strângere de inimă produsul: în secţiunea instrumentală s-au păstrat ustensile precum chitara electrică, setul de percuţie specific formaţiilor rock, orga electronică, fiind introduse, rareori, instrumente din ţara de provenienţă a cântecului; melodia este pliată pe o armonie digerabilă pentru cel ce o ascultă; sunt păstrate obiecte din vestimentaţiile altor popoare, minorităţi, comunităţi. De această dată muzica western este acceptată datorită asocierii ei cu motivele sonore tradiţionale ale lumii a treia, şi nu numai. Se înţelege că world music-ul astfel „aranjat” nu se poate manifesta decât cu public, scopul în sine al acestor „mutaţii genetice” muzicale fiind unul strict comercial. Sunt cunoscute – mai ales în capitalele lumii, în centrele universitare unde se găsesc numeroase minorităţi – spactacolele-pachet promoţional cu tradiţii şi obiceiuri de acasă, oferite la discreţie oricărui trecător, eventual folosite strategic în campaniile electorale. Este adevărat că, uneori, world music încorporează o serie de manifestări ce sunt asociate, deseori, cu noţiuni din sfera planului politic. Câtă vreme există nenumărate tipuri de culturi, comunităţi, indivizi, fiecare cu un profil cultural şi temperamental, acest gen va îmbrăca noi şi noi nuanţe, însă sub acelaşi tipar.

Ceea ce au putut observa unii cercetători interesaţi de acest fenomen este că există o tendinţă acută de schimb şi împrumut de repertorii, tradiţii şi obiceiuri la nivel mondial, între comunităţile industrializate excesiv şi cele mai puţin „afectate”, având la bază însuşiri definitorii pentru ideea de folclor. Vizează o structură multietnică şi multiculturală, evadînd de după gratiile conservatorismului tradiţional[16], şi subliniind vitalitatea creată de combinarea canonului cu ceea ce aparţine celuilalt, cu alt-ceva. Este o industrie culturală a urbanului, care se manifestă la toate nivelurile claselor sociale. La baza identificării world music-ului se află tehnica citării unui text folcloric muzical şi literar. Nu este exclusă posibilitatea regăsirii unui dans românesc la popoarele asiatice, care au început exploatarea culturală a teritoriilor sud-est europene. Uşurinţa de a călători în alte ţări, apărută în urma mondializării – în cazul nostru şi europenizarea – oferă în primul rând impactul frecvent cu o nouă cultură.

Cum ajunge muzica tradiţională să fie muzica lumii? Tradiţionalul îşi pierde din atributele sale, se resemantizează şi capătă noi funcţionalităţi. Momentul declinului apare atunci când vine vorba despre comerţ. Din perspectiva aceasta, da, putem vorbi despre o formă de desacralizare. Însă nu şi atunci când totul porneşte din dorinţa interpretului de a se manifesta în acest sens, iar de dragul spectacolului, transformă sacrul în profan. De altfel, percepţia publicului este alta: „asemenea muzică, care te-nalţă la cer” „e pentru toată lumea”[17]. De dragul spectacularului, grupul de peruani din America de Sud pe care i-am cunoscut anul acesta în parcul Herăstrău din Bucureşti, aderă la o serie de combinaţii între culturi, la prima vedere, opozante. Pe cap purtau o coroană de pene, specifică indienilor nord-americani; erau acoperiţi de o haină din piele, franjurată la terminaţii sau de materiale multicolore de satin; pantalonii pot fi blugi sau de trening, iar în picioare adidaşi. În ceea ce priveşte muzica, au folosit multe efecte sonore (ploaie, mare, şoim, etc.); orchestraţia include chitară, orgă, percuţie şi instrumente de suflat specific peruane (zampoňa, quena); acompaniamentul este înregistrat într-un studio, iar în spectacolele stradale completează melodia cu instrumentele de suflat sau cu vocea; melodiile, în general, sunt preluate din folclorul tradiţional peruan, însă prelucrate în stilul muzicii ambientale occidentale. Mişcările coreologice indică un amestec de paşi specifici hip hop-ului, cu salturi circulare în jurul…coşului în care cei din public puteau pune bani, dacă vroiau.

În primele faze ale existenţei world music-ului se vorbea doar despre muzicile orientale. S-a constatat că ceea ce noi numim „lumea a treia” este o populaţie în care predomină ruralul. În accepţiunea world music-ului (fenomen cu manifestare preponderentă în urban), este frecvent întâlnită influenţa muzicilor tradiţionale provenite din lumea a treia, dar acum şi din toate culturile tradiţionale din întreaga lume. Înţeleg, pe de o parte, că are loc un proces de desacralizare. Însă, în ce măsură vorbim despre o desacralizare categorică sau despre o redimensionare a sacrului, adaptat contextual la nevoile unei societăţi, alta decât cea de provenienţă? Omul, pentru setea lui de cunoaştere, aplică şi la descoperirea altor grade de civilizaţie, din nevoia de a-şi completa întregul său profil psiho-socio-cultural.

autor: Elena Şulea

Material bibliografic

1. Aubert, Laurent. Muzica celuilalt. Premier, Ploieşti: 2007.
2. BFE British Forum For Ethnomusicology
3. Bohlman, Philip V. World music – A very short introduction. Oxford: 2002.
4. Bonte, Pierre şi Izard Michell. Dicţionar de etnologie şi antropologie. Polirom, Bucureşti: 2007.
5. Ferréol, Gilles şi Jucquois, Guy. Dicţionarul alterităţii şi al relaţiilor interculturale. Polirom, Bucureşti: 2005.
6. http://en.wikipedia.org/wiki/World_music
7. http://mondomix.com/
8. http://worldmusic.about.com/od/festivals/Festivals_and_Venues_That_Feature_World_Music.htm
9. http://www.rootsworld.com/rw/
10. http://www.uk.sagepub.com/home.nav
11. http://www.worldmusic.net/wmn/
12. Nidel, Richard. World music: the basics. Routledge: 2005.
13. The Human World and Musical Diversity: Proceedings from the Fourth Meeting of the ICTM Study Group „Music and Minorities” in Varna, Bulgaria 2006. Institute of Art Studies, Sofia: 2008.
14. The World of Music. Nr. 1/1969, 3/1969.
15. Whiteoak, John and Scot-Maxwell, Aline. Currency Companion to Music and Dance in Australia. Sydney: 2003.

---

[1] Elena Şulea, World music – formă de comunicare multietnică şi multiculturală, coord. Conf. Dr. Narcisa Ştiucă, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, p. 35: 2009.

[2] http://40freedownloads.com/album/Neela-Bhagwat-Camilla-Cancantata-Meeting-Point-Music-For-The-New-Millennium-MP3-Download/10818952.html

[3] http://en.wikipedia.org/wiki/World_music

[4] Aubert, Laurent. Muzica celuilalt. Premier, Ploieşti 2007: 90.

[5] Aubert, Laurent. Muzica celuilalt. Premier, Ploieşti: 2007: 9.

[6] Ferréol, Gilles şi Jucquois, Guy. Dicţionarul alterităţii şi al relaţiilor interculturale. Polirom, Bucureşti: 2005, p. 43-55

[7] Idem: 90.

[8] http://www.imdb.com/

[9]http://www.youtube.com/watch?v=ne95ftf0_m0&feature=PlayList&p=71CD68B4C7D2C4E0&playnext=1&playnext_from=PL&index=15

[10] G. Ferreol şi G. Jucquois, Dicţionarul alterităţii şi al relaţiilor interculturale, Polirom 2005: 14-20.

[11] The Human World and Musical Diversity. Hybridity as a Musical Concept: Theses and Avenues of Research – Elka Tschernokoshewa apud Skylines, 05.2006. Sofia 2008: 15.

[12] The Human World and Musical Diversity. Hybridity as a Musical Concept: Theses and Avenues of Research – Elka Tschernokoshewa apud Skylines, 05.2006. Sofia 2008: 15.

[13] http://209.85.129.132/search?q=cache:xULVzqwx4nUJ:www.talking-heads.nl/index.php/talking-heads-archive/161-i-hate-world-music+I+Hate+World+Music&cd=8&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a

[14]http://209.85.129.132/search?q=cache:prMNplxIA8gJ:cnx.org/content/m11421/latest/+non+western+music&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a

[15] http://en.wikipedia.org/wiki/Hava_nagila

[16] http://online.sagepub.com/, Clarifying the Terms „Multicultural”, „Multiethnic” and „World Music Education” through a Review of Literature – Yiannis Miralis 2006.

[17] Elena Şulea, World music – formă de comunicare multietnică şi multiculturală, coord. Conf. Dr. Narcisa Ştiucă, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere, p. 28, 32: 2009.