Spatiul rezidual din inima oraşului
Cu campuri si garduri ne intalnim peste tot, campuri verzi si garduri de beton.
Nici Bucurestiul nu face exceptie. Doar la noi ” simbolurile” sunt departe de oameni, inconjurate de campuri, imprejmuite cu garduri.
Un camp de cateva ha, lasat in paragina in inima Bucurestiului si un gard deplorabil de cativa kilometri cu putine intrari, fac ca un spatiu cu potential socio-urban, cultural si ecologic, sa iti lase un gust amar la gandul ca nu poate fi exploatat.
Capat de perspectiva de pe Calea 13 Septembrie, cu un acces blocat din Piata Arsenalului, campul din spatele Casei Poporului se doreste a fi integrat un tesutul urban. Este atat de vast, incat doar o functiune de parc poate concura cu scara megalomana a Casei Poporului.
O amenajare peisagistica cu fantani mari – in care vara sa iti racoresti picioarele, cu zone de stat pe iarba – pentru ca mai obosesti din cand in cand, cu teatre in aer liber pentru micile trupe de teatru autohtone, care mai scot capul la soare, sa se afirme intr-ale actoricismelor, si de ce nu cu sculpturie gigantice in aer liber ale artistilor prea timizi sa le expuna in spatii inchise.
In afara se poate, de ce sa nu se poata si la noi.
O boschetareala elevata cum se face la Paris in fata Turnului Effel, in Amsterdam in fata Universitatii, in Barcelona in pietele publice, in Budapesta pe malul Dunarii.
O educatie primita in aer liber nu inseamna gratare la iarba verde sau manele de la casetofon sau urme de caine cu un stapan fara bun simt. Gratarele sunt admise la terase, pentru ca nimic nu se compara cu micii mancati la botul calului. O melodie cantat la chitara live de elevii de la liceul de muzica va fi oricand apreciata. Si cainii sunt bine veniti impreuna cu stapanii lor detinatorii de pungi.
Se poate si la noi, asa cum se poate peste tot.
autori: Magda Baescu Ioana Streza Cristi Savlovschi Ionut Alexandru Turcu
Universitatea „Spiru Haret”
