La marginea civilizaţiei (Schiţe din peninsula Balcanică) – CG Wrangel (7)

Despre Constituţie şi despre aplicarea legilor

Pentru că veni vorba de legea fundamentală, nu mă pot abţine să nu-mi exprim convingerea că aceasta trebuie socotită ca una dintre cele mai liberale din lume. Dacă românii nu sunt multumiţi cu ea apoi nici naiba nu le poate însăila una mai bună. Judecaţi şi domniile voastre (am documentul în faţă); iată cum sună de pildă Legea presei:

Art. 24. Constituţia garantează tuturor libertatea deplină în exprimarea gândurilor şi a opiniilor personale verbal ori în formă scrisă ori tipărită . Fiecare persoană e răspunzătoare în faţa legii pentru eventuale abuzuri în exercitarea acestor libertăţi.

Nu se admite nici o excepţie de la aceste prevederi.

Editarea de tipărituri nu necesită nici un fel de aprobare oficială.

Jurnaliştii, autorii, editorii, tipografii şi litografii nu au nevoie să prezinte nici un fel de cauţiune.

Presa nu e supusă în nici un fel vreunui regim de avertisment.

Nici un ziar sau altă publicaţie nu pot fi suspendate sau retrase din circulaţie.

Autorul răspunde personal pentru exprimarea opiniilor sale. În cazul că acesta nu poate fi identificat, răspunderea o poartă editorul.

Fiecare jurnal trebuie să aibă un editor responsabil, cu drepturi civile şi politice.

Încălcările Legii presei sunt judecate de Curtea cu juri. Excepţii de la aceasta sunt cele comise împotriva suveranilor altor state. Aceste încălcări sunt judecate de tribunale civile conform legii.

Arestarea preventivă este interzisă în cazul încălcărilor Legii presei.

Prevederi destul de frumoase, în special paragraful care prevede că încălcările Legii presei comise împotriva regelui nu vor fi judecate de Curtea cu juri, ci de prima instanţă. Pe lîngă cele de mai sus, Constituţia mai prevede că nu există nici un fel de privilegii moştenite, că pedeapsa cu moartea poate fi aplicată doar pe timp de război, că proprietatea privată este inalienabilă, că libertatea religiei este absolută în toată ţara, că şcolarizarea este gratuită, că refugiaţii politici nu pot fi expulzati, că întrunirile publice nu necesită nici un fel de aprobare ş.a.m.d.

Da, legile sunt bune. Poate chiar prea generoase pentru un popor cu un scăzut nivel de educaţie, asuprit timp de sute de ani, puţin conştient de libertatea abia câştigată. Din păcate la români încă mai este valabilă zicala: „vor să fie liberi, dar nu ştiu să fie cinstiţi”. În aceste condiţii litera legii nu atârnă prea greu. Aici fiecare este stăpân în ograda lui, timpul nu are nici o valoare iar simţul datoriei este o vorbă goală în urechile românilor. Nici nu e de mirare, de vreme ce putregaiul lăsat în urmă de secole de stăpânire orientală nu poate fi îndepărtat, ca şi cum l-ai şterge cu buretele.

Situaţia prezentată mai sus poate fi ilustrată cu două exemple sugestive. Un funcţionar superior al guvernului face o călătorie de agrement la Konstantinopol. Înainte de a pune piciorul pe puntea vasului, cetăţeanul respectiv este oprit de un soldat care, conform regulamentului, cere să i se prezinte paşaportul. În oricare altă ţară, unei astfel de cereri prevăzute de lege i se dă curs fără proteste. Aici însă nu. Funcţionarul român, păzitorul legii, îi arde ostaşului două palme zdravene după care, fără nici o altă explicaţie, se îndreaptă aţă spre cabina sa. Un alt exemplu. Un colonel român, comandant de regiment îşi ia zece zile de permisie pentru un sejur în Orient. Omul lipseşte o lună întreagă şi nimeni din unitatea militară pe care cu onoare o comandă nu ştie cînd are de gând să se întoarcă. Eu cred că domnilor menţionaţi aici nu le-ar fi stricat dacă, la întoarcere, ar fi fost puşi să scrie de o mie de ori sentinţa lui Seneca: „Lungă e calea regulilor, scurtă şi anevoiasă cea a exemplului personal”.

Dar iată că stau aici şi scriu depre violenţa orientală şi lenea meridională fără să bag de seamă că am isprăvit a treia scrisoare şi nu mi-am ţinut făgăduinţa. N-am pomenit nici măcar un singur cuvânt despre serbarea populară la care am asistat, despre spectacolul de teatru văzut, cum nici despre starea literaturii ori despre organizarea oştirii române. Să nu credeţi însă că delăsătoarea mentalitate „laissez-aller”, de care mă izbesc aici la tot pasul, şi-a pus pecetea şi asupra mea. Înainte de a mă îndrepta spre Sofia pe ruta Constanţa – Konstantinopol – Adrianopol îmi voi da silinţa să desărvârşesc schiţa despre România cu toata conştinciozitatea de care sunt în stare. Pe urmă voi zvârli în Marea Neagră paleta folosită şi îmi voi muia penelul în alte culori.

traducere din limba suedeza: Daniel Onaca