Chelnerul de servici achită nota !

La restaurantul „România pitorească”, unde ultima vocală este acoperită de o frunză verde, la o masa îmbelşugată, se aflau patru belferi: un pitic, o stripteuză, un cocoşat cu ochelari şi Zeus.

Văzându-i cum înfulecau şi câte sticle mari şi colorate se tolăneau pe masă, chelnerul îşi râdea în barbă: Mamă, ce şpagă-mi iese de aici!! De umflat nota, o umflu, dar ce vine peste va fi mortal!!

Şi în timp ce chelnerul de servici se bucura facând aceste calcule, stripteuza vorbi sorbind dintr-o licoare verde precum frunza de pe reclama resturantului: „Piticule, tu rămâi la urmă. Primul pleacă Zeus şi ochelaristul de la transporturi, să nu care cumva sa încurce trenurile şi în loc să ajungă la Palat, să nu se trezească voluntar la Bumbeşti-Livezeni”. Piticul înghiţi în sec în timp ce Zeus, se scuză chelnerului că tocmai a încurcat beţisorul de urcehe cu o scobitoare iar şoferul trebuie să-l ducă la spital. „Desigur, rămân cei doi” conchise Zeus şi plecă râgăîind satisfăcut.

Piticul o credea pe stripteuză o persoană onorabilă din lumea afacerilor. Dar ea de fapt trăia ca animatoare într-un club din Regie. Stripteuza se apropie de urechea piticului: „dacă eşti cuminte şi rămâi ultimul vei beneficia de un program cu tot tacâmul în particular. Piticul se înroşi până în vârful urechilor. Îşi spuse în sinea lui: „mamă, am dat lovitura! Dar să nu afle Zeus că mă rupe!”

Zâmbind stripteuza se ridică elegant şi dispăru spre staţia de taximetre, aprinzându-şi o ţigară ca o boarfă de doi bani. Piticul văzându-se singur la masă, ameţit de parfumul animatoarei, mai comandă o friptură şi două baterii de vin. Ostentativ îşi scoase din buzunar portofelul doldora de bani. Chelnerul prinse a zâmbi: „ce lovitură dau! Probabil că piticu’ e unul dintre marii nababi ai României!

Piticul se gândi cum să-l trimită pe chelner la bucătărie, ca s-o şteargă, pentru că rămăseseră foarte puţini oameni în „România Pitorească”. Era un moment prielnic s-o şteargă. „Te rog să-mi aduci ceva specific românesc!” Chelnerul iar zâmbi satisfăcut gândind: „cu nota de plată umflată şi cu şpaga pe care o s-o primesc, asta înseamnă 7 zile pe litoralul bulgăresc!” Se îndreptă repejor spre bucătărie.

În acest timp piticul observă că are cale liberă si din două salturi ajunse în primul boschet. De acolo până la staţia metroului mai avea puţin. Şi chiar avu noroc, prinse ultimul tren.

Când chelnerul se întoarse cu „specificul pitoresc” constată stupefiat absenţa piticului de la masă. Întrebă ultimii meseni dacă îl văzură pe pitic. Toţi ridicară din umeri. Se uită disperat pe sub mese. Nici urmă de pitic. Apoi îşi spuse complet dezamăgit: „se pare că am luat ţeapă!”

Nu trecură nici 2 minute când simţi mâna păroasă a şefului pe umeri. „Dragă Gigi, am impresia că ai luat ţeapă. Ştii care e regulamentul restaurantului: chelnerul de servici achită nota!”

Şi iată cum un vis frumos se transformă în coşmar. Obosit, Gigi, ajunse acasă cu un taxi. N-avea somn. Dând drumul la televizor să vadă ştirile în reluare, stupefacţie totală: pe micul ecran îl văzu încadrat de sute de microfoane, chiar pe pitic.

Piticul, râzând spuse: „dragă Gigi, de mîine ai 25 la sută în minus la salariu. Dacă nu eşti mulţumit de măsurile luate de mine, ai toate şansele sa te răzbuni la viitoarele alegeri: alege-l pe Nea Nicu’, că e mai bun!”

adrian majuru