Cum te poate schimba un oras?O descriere a doua zile obisnuite in doua orase diferite.

Multi se intreaba „Oare cum te poate schimba un oras?”. Ei bine, daca este vorba de un oras mare, iar aceasta lucrare va avea ca subiect orasul Bucuresti, atunci credeti-ma, ca poate sa te schimbe in moduri in care nu ti-ai inchipuit niciodata, atat la nivel fizic cat si psihic.

Acest eseu va incerca sa raspunda la aceasta intrebare intr-un mod poate prea direct, personal si detaliat.

Joi, 23 martie 2005, Slobozia

„E ora 7:20. Alarma suna nervos, iar razele soarelui care intra pe fereastra ma orbesc. Cu greu reusesc sa ma trezesc.

Urmeaza rutina de dimineata. Apoi un mic dejun delicios pregatit de mama mea. Aleg la intamplare niste haine din dulap, ma imbrac in graba, imi iau ghiozdanul si plec. E deja ora 7:44.

Ma indrept cu pasi grabiti spre liceu. Pe drum ma intalnesc cu cativa prieteni care fac acelasi lucru ca si mine, merg la scoala. Stand de vorba cu ei, mai trec inca 5 minute. E deja 7:56.

Am ajuns la fix! E ora 8:00. In acest moment incepe sa se desfasoare programul obisnuit din ziua unui licean de clasa a XII-a. Urmeaza 6 ore in care sa tot invatam despre una, despre alta. Pauzele sunt momente de relaxare in care fiecare face ce ii trece prin minte. In curtea liceului e un furnicar de copii si adolescenti care se bucura de scurtele momente de libertate.

S-a facut deja 14:00. Asta inseamna ca scoala pe ziua de azi e gata. Impreuna cu prietenele, ma indrept incet spre casa, pierzand vremea, uitandu-ne prin vitrine, intalnindu-ne cu prieteni de la alte licee si stand de vorba si cu ei, trecem si prin parc, unde mai trece inca o jumatate de ora.

Ajunsa acasa, bineinteles pornesc fascinantul televizor pe VH1 si imi pregatesc ceva de mancare. Mai trece inca o ora. Dupa ce am mancat, ma apuc sa citesc ceva. Da, sunt clasa a XII-a si am multe de citit, pentru ca vine BAC-ul imediat. Acum timpul chiar zboara. Pun cartea jos si ma uit la ceas. S-a facut deja ora 19:00. Ma schimb si ies pe afara la o plimbare prin oras impreuna cu prietenii.

Fara sa-mi dau seama, s-a facut ora 20:42. Ma indrept incet spre casa. E intuneric deja afara.

Sunt acasa iar. Dupa o masa cu parintii, ma duc la mine in camera, dau drumul la un CD cu Coldplay si ma apuc sa desenez (urmeaza admiterea la UAUIM si ar trebui sa fiu pregatita). Dupa o ora am cam obosit si ma opresc. E 22:48.

Apuc o carte de John Fowles, de data asta altceva decat bibliografia pentru BAC, si citesc pana adorm. CD-ul merge in continuare, repetandu-se pana in orele diminetii.

Maine o iau de la capat.”

Miercuri, 20 Mai 2009, Bucuresti

„6:15. Alarma de pe telefon ma anunta ca trebuie sa ma trezesc, dar apas pe snooze si mai dorm inca 10 minute. E 6:26. Asta inseamna ca m-am ridicat deja din pat, si bajbai prin semi-intuneric in camera sa gasesc usa. (Blocul de vizavi imi umbreste fereastra pe tot parcursul zilei. Mi-e dor de razele soarelui care imi invadau camera dimineata in Slobozia). Rutina de dimineata e facuta intr-o stare de somnolenta acuta. Apoi urmeaza micul dejun pe care ma chinui sa mi-l pregatesc singura la ora asta atat de brutala.

S-a facut 7:00. Ma imbrac tot in graba, ca intotdeauna, imi iau geanta, ma incalt cu conversii si am iesit pe usa.

Mergand incet spre statie, vad ca vine autobuzul, asa ca, inevitabil, alerg ca sa il prind. Ma inghesui printre batrani, mame, copii si adulti ca sa pot urca si eu in autobuz. Cineva ma impinge din spate, spunand „mai avanseaza dom’le ca mai e loc”. E 7:12.

Dupa trei statii de mers cu autobuzul cobor la Moghioros, ca sa iau tramvaiul 41. Trebuie sa merg 6 statii intr-un tramvai care e intotdeauna supra-aglomerat ca sa cobor la Crangasi. E deja 7:55. Cobor la metrou si astept 5 minute pana vine. Ma urc. E mai acceptabil decat in tramvai sau autobuz. Aici ai loc sa respiri. Dupa 3 statii, schimb la Victoriei ca sa iau metroul spre Universitate, inca 2 statii. (tot acest traseu a fost facut pentru a evita pierderea timpului in trafic. Se stie ca in Drumul Taberei e un iad dimineata si daca merg cu 90-ul care ma duce direct la facultate exista riscul sa intarzii mult prea de mult).

Dupa ce cobor la destinatie, las scarile rulante sa ma urce incet catre Bucurestiul plin de viata, zgomot, aer poluat si oameni. S-a facut 8:45. Iar am intarziat un sfert de ora.

Ajunsa la facultate, ma afund in rutina specifica ei. Cursuri, pauze in care alerg de la o sala la alta (cladirea facultatii e mare). Aflu de la colegi ca nu se face un curs, asa ca merg cu prietenii la o cafea in Edgar’s unde mai povestim una alta pana trec 2 ore. E ora 14:30.

Urmeaza inca un set de cursuri. Nici nu mi-am dat seama cand s-a facut ora 18:30. Gata cu masterul pe ziua de azi.

18:40. Ma indrept obosita spre statia de autobuz care e scaldata in aer poluat, zgomot de motor si claxoane. E ora de varf. Astept 13 minute in statie pana vine 268-ul care ma duce direct pana acasa. Nu mai am energia sa iau metroul, sa schimb cu tramvaiul si apoi cu autobuzul.

18:53. Ma urc in autobuzul invadat de oameni care vor cu totii sa ajunga acasa. E plictisitor cand nu poti citi in autobuz pentru ca ai rau de miscare. Asa ca ma uit pe geam la oamenii grabiti, la cladirile gri, la oras.

20:25. Cobor din autobuz si ma indrept spre casa. S-a inserat deja. Trec strada si o haita de caini comunitari alearga prin fata mea latrand. Ma opresc speriata si ii las sa treaca. Oare cand o sa rezolve cineva problema asta?

Ajung acasa moarta de foame, pentru ca ce am ciugulit in fuga la pranz intr-o pauza e consumat demult. Imi fac ceva de mancare si in timp ce mananc ma uit la un episod din Seinfeld pe calculator. Reuseste intotdeauna sa ma inveseleasca. E 21:25.

Apoi 20 minute apuc chitara si mai cant ceva. Nu mai am timp de nimic, 15-20 de minute pe zi de cantat la chitara nu sunt suficiente pentru o incepatoare ca mine. Intotdeauna o sa regret ca nu m-am apucat in liceu. Atunci as fi avut timp sa invat si as fi progresat mult mai repede decat acum.

E 21:59. Ma opresc din cantat si ma apuc sa mai lucrez ceva la un proiect. Am predare peste 2 zile si proiectul nu e nici pe departe gata. In fundal canta Arctic Monkeys. Muzica lor reuseste sa imi dea energie sa mai pot lucra un pic.

S-a facut deja 00:27. Gata. Nu mai pot lucra. Las muzica sa cante si ma culc, pentru ca, maine o iau de la capat.”

Iata doua zile obisnuite din viata mea de liceu si facultate. Diferentele sunt usor vizibile in ceea ce priveste drumul spre si de la scoala sau facultate, interactiunea cu prietenii, timpul liber.

E interesant cum, atunci cand m-am mutat prima oara in Bucuresti, eram innebunita dupa acest oras. Imi placea ca puteam sa ma pierd pe orice straduta, ca nu cunosteam pe nimeni, ca nu ma cunostea nimeni, ca eram libera. Insa cu timpul, am cunoscut orasul mai bine si am vazut ca nu este perfect, chiar deloc. Bineinteles depinde din ce perspectiva il privesti. Insa a trebuit sa ma adaptez si sa il accept asa cum e daca am vrut in continuare sa locuiesc aici.

Dar sunt lucruri pe care Bucurestiul le face fara ca acestea sa fie vizibile in rutina de zi cu zi. Mai jos voi descrie cateva dintre acestea, insa lista este mult mai lunga decat pare aici.

Se spune ca locuitul intr-un ansamblu de locuinte functionaliste demoralizeaza si deprima locuitorii. Acest lucru este in mare parte adevarat. Dar poate avea si alt efect asupra oamenilor. Depinde de caracterul acestora.

De aceea, tocmai din cauza ca locuiesc intr-un cartier de acest gen (Drumul Taberei) cu efecte stiute asupra psihicului si cu o imagine monotona si stearsa, incerc constant sa personalizez cat mai mult spatiul care este al meu, spatiul intim, apartamentul in care locuiesc. Astfel, cat timp sunt inauntru, uit cat de deprimant si cenusiu este totul afara (atata timp cat nu ma uit pe geam). Iar atunci cand vreau sa ies afara, ma urc intotdeauna in primul autobuz care ma duce in centru unde orasul este altul.

Bucurestiul imi mananca timpul liber. Ore intregi zilnic doar pentru a ma deplasa dintr-un loc in altul si inapoi. Unii ar zice ca acesta este riscul asumat atunci cand vrei sa traiesti intr-un oras mare, insa eu ii contrazic. Am calatorit si in alte orase mari din lume si am vazut cat timp se pierde cu deplasarea. In nici un caz cat in Bucuresti, care este un oras nefunctional din punct de vedere al mobilitatii.

Bucurestiul m-a facut sa fiu mai nepasatoare fata de ce se intampla in jurul meu. Cand sunt in autobuz, cand merg pe strada, oricand. Mai nepasatoare fata de oameni, mai necomunicativa. E ciudat cum chiar si in momentele cand esti inghesuit intr-un autobuz cu zeci de oameni te poti simti singur.

Bucurestiul comprima timpul. Face ca ore sa para minute.

Bucurestiul transforma distantele. Face metrii sa devina minute. Pentru ca intr-un oras mare, nimeni nu mai masoara distantele in metri sau kilometri, ci le masoara in minute, zeci de minute, ore.

Bucurestiul ma face sa-mi fie dor de natura. Incercarile disperate ale primariilor de a da culoare orasului prin floricele colorate plantate la fiecare colt de strada, se ofilesc dupa doua zile. Ma trezesc deseori visand la muntii unde imi petreceam vacantele de vara cand eram mica.

Insa tot Bucurestiul m-a ajutat sa inteleg urbanismul si arhitectura. M-a ajutat sa descopar straturi de istorie suprapuse si care umplu orasul, regasindu-se in fiecare cladire, in fiecare strada. Ele dau viata orasului si ne arata ca nu numai noi ne schimbam in urma influentei orasului, ci ca si orasul se schimba in urma influentei locuitorilor lui.

autor: Laura Nasui