Diaspora

Sankt-Petersburg – oraşul în proiect şi oraşul realizat

La sfârştul sec. XVII, ţarul Petru I al Rusiei, în componenţa Marii Solii s-a deplasat în Europa. Această călătorie de durată l-a impresionat foarte mult pe tânărul ţar: Rusia în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţei, tehnicii, a legislaţiei sale şi a evoluţiei instituţiilor de stat se poziţiona catastrofal în urma ţărilor europene. O astfel de situaţie devenea periculoasă pentru însăşi existenţa statului rus. Se simţea nevoia unor reforme în toate sferele de activitate a ţării.

Pentru a stabili relaţii de afaceri şi a dezvolta comerţul cu statele europene, Rusia avea nevoie de ieşire la mare, pe care, pentru moment nu o deţinea. Această situaţie trebuia soluţionată. La început, Petru a declanşat acţiuni militare în sud, însă lupta pentru litoralul Mării Negre nu a adus rezultatele aşteptate, astfel încât ţarul şi-a îndreptat atenţia către litoralul Mării Baltice, unde la începutul sec. XVIII domina puternica flotă a regelui suedez Karol al XII-lea. Era necesar ca Rusia sa-şi reia teritoriile nordice, pe care le-a cedat Suediei în urma Înţelegerii de la Stolbov în anul 1617.

În anul 1700, Rusia a început un război, care a durat 21 de ani şi s-a numit – Războiul Nordic. Rusia a avut drept aliaţi în acest război Danemarca şi Saxonia.

Deja în anul 1702, armata rusă a cucerit cetatea Noteburg. Aceasta a reprezentat prima mare victorie în război, în cinstea căreia Petru a redenumit Noterburgul în Shliselburg (”oraşul-cheie”).

După un an, ruşii având succes, au cucerit încă o cetate, care era considerată de necucerit – cetatea Nieshantz. Această victorie le-a deschis calea către delta Nevei, către mare. La câţiva kilometri de de Nieshantz, pe insula Iepurilor, in luna mai a anului 1703, au început să construiască o cetate nouă, care a primit numele de Petropavlovsk. Oraşul, care s-a dezvoltat în jurul cetăţii a devenit noua capitală a Rusiei, iar ruşii au obţinut mult râvnita ieşire la mare.

Următoarele victorii, ruşii le-au obţinut în interiorul ţării, iar după victoria în bătălia de la Poltava, Petru I şi-a continuat acţiunile militare de succes în nord. Aici, la Marea Baltică, flota suedeză era considerată în continuare de neînvins, dar şi Rusia între timp deţinea nu numai o armată puternică de uscat. Corăbiile care erau construite una după alta pe şantierul naval al Amiralităţii aveau cele mai moderne dotări şi puteau participa la lupte de la egal la egal. O astfel de bătălie a avut loc în anul 1714 lângă capul Hangut, iar ultimul punct în războiul cu Suedia a fost marcat prin victoria flotei ruse la Grengam în anul 1720.

În data de 30 august 1721, în oraşul Nishtadt (actuala Finlandă) a fost semnat tratatul de pace între Rusia şi Suedia. Războiul pentru ieşirea Rusiei la Marea Baltică s-a încheiat. Victoriile Rusiei în Războiul Nordic au fost sărbătorite cu pompă în tânăra capitală. În memoria bătăliei de la Poltava, care a avut loc în ziua Sf. Samson (17 iunie 1709), la ordinul lui Petru I, în Sanct Petersburg au fost puse bazele Catedralei Sf. Samson, care la început a fost construită din lemn, iar după moartea lui Petru a fost reconstruită în piatră. Ea există şi astăzi. Imagini alegorice ale victoriilor decisive ale lui Petru în Războiul Nordic, pot fi văzute azi în Grădina de Vară şi în Peterhoff.

ÎNTEMEIEREA SANCT-PETERSBURGULUI

În data de 1 mai ale anului 1703, trupele ruseşti, au ocupat cetatea Nieshantz (la căderea în Neva a râului Ohta). Consiliul militar, în frunte cu Petru I a decis, că această cetate nu merită refortificată: Nieshantz, după cum spunea însuşi ţarul ”nu este suficient de puternică de la însăşi natura”. Pe lângă aceasta, cetatea era poziţionată suficient de departe de mare, astfel încât suedezii aveau posibilitatea de a se întări pe una dintre insulele deltei Nevei, iar ruşii oricum ar fi rămas rupţi de litoral.

Cercetând personal insulele deltei, Petru a găsit exact ceea ce îşi dorea: Insula Iepurilor, care era aşezat la despărţirea Nevei în două braţe, în imediata apropiere a mării. Din toate părţile insula era scăldată de ape, ceea ce reprezenta un element de apărare naturală în caz de asediu. Iar de pe insulă, puteau fi bombardate corăbiile duşmane din orice direcţie n-ar fi încercat ele să pătrundă pe râu.

În data de 16 (27) mai a anului 1703, de ziua Sfintei Treimi, pe insulă s-au pus bazele unei cetăţi. Anume această zi este considerată drept dată de întemeiere a Sanct-Petersburg-ului. Însă numele său, cetatea şi l-a primit în data de 29 iunie, de ziua lui Petru, când aici au fost puse temeliile bisericii cu hramul Sfinţilor Petru şi Pavel. Petru a numit cetatea ”Sanct-Piterburh”, acelaşi nume obţinându-l şi oraşul ce a început să se dezvolte în jurul Insulei Iepurilor.

Imediat după construirea cetăţii pe malurile Nevei, timp de 3 zile a fost construită o casă de lemn pentru Petru. Ţarul a vrut ca noua sa locuinţă să se asemene construcţiilor olandeze, care i-au plăcut atât de mult, fapt pentru care, cu vopsele din ulei pereţii casei de lemn au fost vopsiţi sub formă de cărămizi.

Noul oraş a început să crească alături de cetate, pe Insula Mestecenilor. Deja în noiembrie 1703, aici a fost pusă temelia primei catedrale a oraşului – în memoria faptului, că bazele cetăţii au fost puse de ziua Sfintei Treimi, această catedrală a fost numita Troitzkaya. Anume aici, în anul 1721, Petru I s-a încoronat ca împărat.

Construcţiile din oraş au apărut şi pe celălalt mal al Nevei, sub acoperirea cetăţii-şantier naval al Amiralităţii. Au început construcţiile şi pe Insula Vasilievskij, pe care Petru planifica să o transforme în centrul oraşului.

CONSTRUCŢIA AMIRALITĂŢII ŞI LANSAREA LA APĂ A PRIMELOR CORĂBII

Una dintre destinaţiile acestui oraş a fost şi ca bază de construcţii a unei puternice flote militare. De aceea, în luna noiembrie a anului 1704, vis-a-vis de insula Vasilievskij, a început construcţia unui şantier naval. Dar noul şantier, conform concepţiei lui Petru, nu trebuia să devină doar un loc în care se vor construi corăbii. La ordinul lui, aici au început să construiască o cetate-şantier naval. Primul plan al construcţiei i-a aparţinut chiar lui Petru, el urmărind permanent şi cu atenţie mersul lucrărilor.

Construcţia şantierului a mers foarte greu. Mii de muncitori lucrau acolo în condiţii grele, se îmbolnăveau şi mureau. Marea inundaţie din aul 1705 a întrerupt lucrările şi a adus pagube uriaşe cetăţii. Însă, în pofida greutăţilor, în aprilie 1706 a fost lansată la apă prima corabie cu 18 tunuri, construcţia căreia îi este atribuită lui Petru.

Aşadar, pe malurile Nevei a apărut o cetate-şantier, construită conform tuturor regulilor şi normelor vremii. Ţarul nu numai că participa la elaborarea construcţiei vaselor, însă lucra personal pe şantier, fiind considerat meşter-şef.

ÎNTEMEIEREA GRĂDINII DE VARĂ

Numai după un an de la întemeiere Petersburgului, în anul 1704, pe malul mlăştinos al Nevei,vis-a-vis de cetatea Petropavlovsk, la ordinul lui Petru au început lucrările pentru construcţia unui mare parc, care a primit denumirea romantică de ”Grădina de Vară”.

Gradina de Vară a fost proiectată în stilul ”regular”, modern pe atunci, care mai era numit şi ”franţuzesc”. Aleile în asemenea parcuri erau amplasate simetric, se despărţeau şi se reuneau, formând spaţii cu forme geometrice drepte, la intersecţiile aleilor erau amplasate sculpturi şi fântâni arteziene, din plante erau formate galerii, labirinturi de diverse forme.

În Gradina de Vară se afla şi primul palat al ţarului rus. La început au construit o casa din lemn, iar în 1712, conform proiectului arhitectului Domenico Trezini a fost construi un palat din piatră, care poate fi văzut în Grădina de Vară şi astăzi.

Grădina de Vară a devenit primul parc public şi de paradă din Rusia, în care, în manieră europeană, nu doar se relaxa lumea, dar erau organizate şi sărbători oficiale de stat şi chiar erau primite oficialităţi străine.

ÎNTEMEIEREA KUNSTKAMEREI – primul muzeu oficial din Rusia

Nu putem să omitem din această scurtă descriere ”Kunstkamera”, primul muzeu instituit în Rusia – Muzeu de Antropologie şi Etnografie ce poartă numele ”Petru cel Mare”.

Chiar dacă Rusia purta un război greu şi de lungă durată, Petru I încerca să facă tot posibilul ca educaţia să devină politică de stat.

În anul 1714, în Petersburg a luat fiinţă primul muzeu de stat, denumit în manieră nemţească – ”Kunstkamera”, adică ”cabinet de rarităţi”. Primele exponate au fost obiectele din colecţia personală a ţarului, pe care acesta le-a adus din Europa după ce s-a întors din Marea Solie. Printre acestea erau: minerale, confecţii din piatră, din fildeş, obiecte din India şi alte ţări asiatice, ca şi o colecţie de preparate anatomice ale specialistului olandez in anatomie Frederic Ruysch (1638-1731), care pot fi văzute şi astăzi. Era completată colecţia cu un glob special, un gen de mic Planetariu, în care se putea observa mişcarea stelelor.

Autor al proiectului clădirii Kustkamerei este considerat arhitectul Georg Iohann Mattarnovi (arhitect şi sculptor german, cunoscut prin lucrările sale în St.Petersburg), însă se crede că la acest proect au lucrat şi alţi arhitecţi.

În anul 1724 a fost înfiinţată Academia de Ştiinţe din Peterburg, şi Kunstcamera a intrat în componenţa acesteia.

Inaugurarea Kunstakamerei în complex cu Biblioteca, a reprezentat un foarte important eveniment pentru Rusia. Practic în acel moment în Europa nu exista nimic asemănător. Kunstkamera a devenit o perlă a noii capitale şi acolo erau invitaţi cei mai importanţi vizitatori ai oraşului.

ACADEMIA DE MARINĂ – prima instituţie de specialitate din oraş

Dată destinaţia principală a oraşului, în anul 1715, în Petersburg a fost înfiinţată prima instituţie de specialitate – Academia de Marină. Ea a fost organizată pe baza Şcolii de Matematică şi Navigaţie din Moscova, care funcţiona încă din anul 1699. Elevii acestei şcoli, pe lângă disciplinele de matematică şi discipline marine studiau geografia, geodezia etc. Printre profesorii şcolii au predat – cunoscutul matematician L.F. Magnitzkij, militarul şi astronomul Jacob Daniel Bruce etc.

Conform mărturiilor contemporanilor, în Academia de Marină studiau nu numai copii nobililor, ci şi copii din stările inferioare. Statele elevilor academiei erau împărţite în brigăzi, comandaţi ai căror erau numiţi ofiţeri din garda imperială.

Au predat la academie atât profesori din Rusia, cât şi din străinătate.

ÎNFIINŢAREA NOILOR ORGANE ALE CONDUCERII DE STAT. CELE DOUASPREZECE COLEGII

Nu trebuie să uităm şi de reformele care au fost aplicate la nivelul instituţiilor de stat, reforme care au fost gândite şi puse în practică, în mare parte chiar în Petersburg.

Reformele pe care le-a implementat Petru I în Rusia au atins toate sferele existenţei ţării. O atenţie deosebită a acordat ţarul schimbării în cadrul organelor de stat ale Rusiei. Pricazurile boiereşti, care au funcţionat anterior în Moscova, au fost desfiinţate, iar în locul lor au fost înfiinţate în anul 1718 – Colegiile, fiecare dintre ele coordonând o ramură separată în dezvoltarea statului.

Au fost formate 12 colegii: al Afacerilor Străine, de Război, al Amiralităţii, Kamer-colegiul (care se ocupa de venituri), Shtats – colegiul (care coordona cheltuielile), Yustitz – colegiul (coordona construcţia de vase), Revizion (controlul financiar), Comerţ (comerţul), Manufactur (industria), Berg (afacerile miniere), Colegiul Votcina (agricultură), Prim Magistrat (conducerea municipalităţii).

În fruntea colegiului se aflau un Preşedinte şi un Vice-Preşedinte, fiecare colegiu având o Cancelarie, ele fiind conduse de către cele mai de vază personalităţi contemporane lui Petru I. Toate colegiile se supuneau împăratului şi Senatului. Ţarul coordona de asemenea şi biserica, instituind Sinodul.

Activitatea reală a colegiilor a început în anii 1719-1721. Construcţia clădirii guvernamentale a colegiilor a fost executată conform proiectului şi sub coordonarea arhitectului Domenico Trezini.

PRIMELE ASAMBLEI (Assemblée) – (ADUNĂRI) din St. Petergsburg

Nu sunt de ignorat nici alte aspecte ale vieţii înaltei societăţi ale Petersburgului. Unul dintre acestea le putem prezenta prin înfiinţarea asambleilor – ”adunărilor” înaltei societăţi.

În noiembrie 1718, primul general-politzmeister al Petersburgului, Anton Devier (Antonio Manuel de Vieira – portughez) a anunţat voinţa ţarului Petru privind înfiinţarea asambleilor. În ”Ukazul despre Asamblei” se spunea: ”Asamblée – este o expresie franţuzească, care nu poate fi exprimată în limba rusă printr-un singur cuvânt, însă mai clar vorbind înseamnă: o adunare liberă într-o casă, sau congres, care trebuie organizată nu numai pentru distracţie ci şi pentru afaceri; pentru că aici te poţi întâlni cu diverse persoane, poţi auzi ce şi unde se întâmplă şi mai ai parte în plus şi de distracţie”.

Conform ideii lui Petru, la aceste adunări trebuia să domnească o atmosferă relaxată. Fiecare dintre oaspeţi putea să se ocupe cu ceea ce doreşte: să danseze, să discute, de multe ori afaceri, să joace şah (Petru era un foarte bun jucător de şah).

Cei drept, contemporanii menţionau că această relaxare a apărut nu chiar de la început. Mulţi ajungeau la asamblei pentru prima dată şi nu ştiau cum să se poarte. Femeile stăteau separat de bărbaţi şi dansau parcă ar fi fost obligate. Rigiditatea era accentuată şi de prezenţa ţarului, care participa permanent şi multora le era frică să nu-i provoace furia.

Dar, peste ceva timp, oaspeţii străini menţionau, referindu-se in special la dame, că ele ”s-au schimbat mult spre bine, încât nu cedează nici măcar în faţa nemţoaicelor sau franţuzoaicelor în fineţurile conversaţiilor şi laicităţii, iar uneori, în anumite privinţe chiar le depăşesc”.

Organizarea asembleilor a devenit, conform ideii ţarului, o adevărată şcoală a aleselor maniere, chiar şi pentru viaţa înaltei societăţi. Ele au fost predecesoarele extraordinarelor baluri, prin care era celebră capitala rusă în secolele 18 şi 19.

PROCLAMAREA LUI PETRU DREPT ÎMPĂRAT. CELEBRAREA VICTORIEI DIN RĂZBOIUL NORDIC

Tratatul de Pace de la Nishtadt, care a pus punct Războiului Nordic a fost semnat în data de 30 august 1721. Petru a primit această veste în data de 3 septembrie. Era în drum spre Vyborg şi s-a întors de urgenţă în capitală. Peste câteva zile, capitala sărbătorea victoria. A fost organizată o mascaradă, care a durat câteva zile. Însuşi ţarul, în costum de toboşar de marină mergea în faţa coloanei carnavalului, nu-şi ascundea fericirea, cânta, dansa şi a spus cu această ocazie: ”Această bucurie depăşeşte toate bucuriile mele pe pământ”.

În octombrie, sărbătorile din capitală au fost încheiate prin acte oficiale. Petru I a amnistiat toţi inculpaţii şi a iertat datoriile debitorilor către stat. În data de 22 octombrie în Catedrala ”Troitzkij Sobor” s-a desfăşurat ceremonia solemnă prin care i s-a conferit ţarului titlul – ”Petru cel Mare, părinte al Patriei şi împărat al Întregii Rusii.”

Satul rus şi-a proclamat titlul de imperiu, iar Petru de ”Împărat al Întregii Rusii.” Statele europene, chiar dacă nu imediat au fost nevoite să recunoască noul statul şi noul rol al Rusiei în relaţiile internaţionale.

ÎNFIINŢAREA ACADEMIEI DE ŞTIINŢE DIN SANCT PETERSBURG

Petersburgul, conform preceptelor lui Petru I trebuia să devină o adevărată capitală europeană şi centru cultural al Rusiei. După Academia de Marină aici au fost înfiinţate şi alte instituţii de învăţământ: Şcoala de Chirurgie pe lângă Spitalul Militar, Şcoala de Inginerie, de Arhitectură etc. Un centru de ştiinţă a devenit şi Kunstkamera cu Biblioteca. Iar către sfârşitul domniei lui Petru, în capitală a fost înfiinţată Academia de Ştiinţe din Petersburg, organizarea căreia ţarul o visa de mai mult timp. El însuşi a fost desemnat membru al Academiei din Paris în anul 1717.

Analiza problemei legate de înfiinţarea Academiei a avut loc în luna ianuarie a anului 1724 la şedinţa Senatului, în prezenţa lui Petru.

Încă de la început Academia a fost încadrată în sistemul de finanţare a statului. 25000 ruble.

Petru a cerut ca la Academie să fie invitaţi să colaboreze cei mai prestigioşi savanţi ai Europei. Tratativele cu candidaţii au început încă din anul 1724 – ultimul an din viaţa lui. Însă multor savanţi din Europa le era frică să meargă în Rusia semi-sălbatică, unde nu existau nici măcar şcoli. Primii academicieni au fost primiţi deja de către succesoarea lui Petru – Ecaterina I-a. Savanţii care au venit de peste hotare erau foarte tineri: viitorul mathematician de geniu – Leonard Euler (Elveţia) avea doar 20 de ani, istoricul şi etnograful de origine germană Gerhard Friedrich Müller – la fel 20 de ani, matematicianul Nicolas Bernoulli – 30, fratele lui Daniel, tot matematician – 25, iar naturalistul Johan Georg Gmelin avea doar 18 ani.

Totuşi, după menţiunile străinilor, Academia de Ştiinţe din Petersburg, deja peste câţiva ani, conform dotărilor sale şi lucrărilor ştiinţifice, nu ceda altor instituţii similare din Europa.

MOARTEA LUI PETRU I. PROCLAMAREA DREPT ÎMPĂRĂTEASĂ A ECATERINEI I-A

În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1725, la ora 5 dimineaţa, în Palatul de Iarnă a murit Petru cel Mare. Soţia sa – Ecaterina I-a Alecseievna a fost declarată împărăteasă.

Până la Petru, Rusia nu avea o lege oficial adoptată privind succesiunea la tron. De secole tradiţia presupunea transferul succesiunii pe linie masculină: de la tată la fiu, de la fiu la nepot. Către anul 1725, Petru nu avea fii: fiul mai mare Alexei, născut din căsătoria cu Evdokia Lopuhina a fost învinut de conspiraţie împotriva tatălui, condamnat şi a murit în anul 1718 în închisoare în condiţii neelucidate. Din căsătoria cu Ecaterina Alexeevna (Marta Skavronskaya) în anul 1715 s-a născut fiul său Petru, însă acesta a murit la vârsta de 4 ani. Către momentul morţii lui Petru nu exista un testament oficial scris şi nici măcar o indicaţie verbală despre succesiunea la tron din partea ţarului.

Toată luna februarie şi în primele zile ale lunii martie, sicriul cu corpul lui Petru I a fost păstrat în sala mare a Palatului de Iarnă, iar pe 10 martie 1725, acesta a fost transferat în încă nefinalizata Catedrală Petropavlovsk, unde s-a decis să fie înmormântat împăratul. În ziua înmormântării, Arhiepiscopul Teofan Prokopovici a pronunţat un discurs prin care spunea: ”Ce fel se zile am ajuns să trăim, locuitori ai Rusiei? Ce vedem? Ce facem? Îl înmormântăm pe Petru cel Mare! … Vinovatul celor mai mari bunăstări şi bucurii ale noastre, care a renăscut ca din morţi Rusia, … tatăl direct al acestei Patrii, căruia, conform demnităţilor sale bunii fii ai Rusiei nemurirea ar trebui să i-o dorească … împotriva voinţei şi doleanţelor viaţa şi-a sfârsit-o!”

După sfârşitul ceremoniei de doliu, în memoria lui Petri cel Mare, din toate armele mici, ca şi din toate tunurile cetăţii şi din Amiralitae s-a auzit de trei ori un mare zgomot. Sankt-Petersburgul işi lua rămas bun de la marele său întemeietor.

Abstract

Stankt Petersburg – „Venice of the North”, as some say, was born more from a necessity. Necessity to get so-called „window to Europe”.

Russia in XVII-th century face with an acute need of landlocked, for easier development of trade relations, diplomatic relations, but also in terms of cultural, institutional development etc., by interaction with the European countries. Because of failures in creating a breach for exit to the Black Sea, only way to get closer to Europe remained the Baltic Sea coastline, the fact that Peter’s dream will be fulfilled through a portion of its conquered, but also by building a new capital of the Russian state, a city of European class – Sankt Petersburg. City who fulfill mission, and has contributed to the Russia development, and raising it to the rank of world power.

Bibliografie:

  1. Pavlenko N.I., Piotr Velikij – Moskva, 1994

  2. Mavrodin V.V., Osnovanie Peterburga, Leningrad, 1983
  3. Anisimov E.V. Yunij grad. Peterburg vremion Petra Velikogo, Sankt Petersburg, 2003
  4. Keller E. E., Keller A.E., Peterburg – morskaya stolitsa Rossii, Moskva, 2003
  5. Bolotova G., Letnij sad, Moskva, 1981
  6. Pukinskii B.K., Sankt-Peterburg. 1000 voprosov I otvetov, Sankt-Petersburg, 1999
  7. Anisimov E.V., Rossija bez Petra, Sankt-Petersburg, 1999

autor: Iurie Moldoveanu

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button