Din povestirile unui poliţist inexistent

                                      Cercelul din ureche îi şedea bine nemernicului. Şi… ca nu cumva, cineva să înţeleagă altceva, şi să-i dea târcoale, îl lăsă a se propti în urechea stângă.

                                        Înţolit,  ultimul răcnet, zbanghiul conducea un automobil “the first”  de-ţi cădeau plombele.

                                 Mă îndrept spre el şi imediat mi se adresează dezinvolt cu apelativul “Şefu’ ”, pentru că ştie din instinct că dă bine şi ţine în contextual economiei  noastre de piaţă, de doi lei.

                                    Atitudinea mea profesională, serioasă până la duritate, îl descumpăneşte oarecum pe moment.

                                   Apoi începe negocierile. Că nu a ştiut, că se grăbea, că nu se face, şi în final… aruncă nada şpăgii.

                                  Familiarizat cu atitudinea, refuz respectuos amintindu-i de consecinţele legale în care se dovedeşte că s-a dat mită, dar s-a şi luat.

                                  Sesizează pericolul şi se retrage dezumflat , negând diplomatic tot ceea ce se concretiza în propunere anterior.

                                Într-un final civic îşi plăteşte neştiinţa, salută cu slugărnicie şi demarează în trombă, bolborosind printre dinţi C.B.D.-uri, adică :  Cruci, Biserici şi Dumnezei. 

                               La câteva minute după incident aflu că “boierul” nu lucrează niciunde, că face trafic de maşini şi cămătărie, că are jumătate de oraş la mâna sa, şi că în viitorul apropiat va ajunge în Parlament şi mi-o voi luat aspru în freză.

                            Râd şi replic că mi se rupe în “Gheorghe”, adică în 13-14 şi că la proxima întâlnire chiar o să-i fac o bucurie “mahărului”  şi voi demonstra că barosanu’ a vrut să dea mită.

                          Sosind acasă cu satisfacţia muncii împlinite, dorind a mă lăfăi în patul conjugal, gândind la clipele vieţii în roz, dau cu ochii de socrul meu certându-se cu televizorul: “Anafura mamelor lor de funcţionari spăgari şi corupţi, nemernici şi nesătui”.

                         Îmi trag oboanele indiferenţei peste atitudine şi intru în baie pentru a mă spăla cu vârtoşenie de păcatele mele şi ale lui.

                         Este noapte, este bine şi rece reconfortant.

                         Mă imaginez cu cercel în ureche, cu maşini “the first” şi epoleţii atârnaţi în cui !

                          E omenesc ! ?

                 autor:   Mircea Bostan, psiholog