Urbanismul oraşelor si satelor aromâne

Aşezările aromânilor erau foarte modeste.Această stare primitivă a aşezărilor aromânesti este datorată faptului că, la începutul îndeletnicindu-se cu păstoritul, au dus o viaţă de transhumanţă sezonieră sau chiar semi-nomadă,cu obişnuitele pendulări intre munte şi campie.Ca păstori,ei aveau nevoie de ţinuturi cât mai întinse si bogate în păşuni.În astfel de împrejurari, ei nu s-au stabilit nici pe vîrfuri de munte si nici de-a lungul văilor, ci pe povârnişul munţilor, departe de marile artere de comunicaţie.L-a aceasta s-a mai adăugat desigur şi nesiguranţa care ameninţa pe cei mai înstariţi dintre ei,în felul acesta prin stabilirea pe înalţimi puţin accesibile, se reducea posibilitatea atacurilor din exterior.Zona montană atrăgea realizarea caselor şi prin configuraţia naturală a terenurilor.

La început, zonele se alcătuiau din simple „călive” (colibe), de sub conducerea unui celnic, grupate de cele mai multe ori în mai multe cătune, aşezate aproape unele de altele.Aceste cătune prin munţi se făceau numai pentru siguranţa femeilor si a copiilor.În felul acesta, aşezările lor, iniţial alcătuite numai din câteva colibe, cu timpul se transformau in sate mai mari, unele dintre ele, devenind chiar centre comerciale importante ce se transformau in oraşe.

O serie de evenimente politice a dus la migrarea populaţiei de aromâni către zonele mai sigure, acest aspect avand o influenţă directa asupra dezvoltării aşezărilor aromâneşti.Năvalirile popoarelor barbare din sec III si XIII au împiedicat agregarea comunitătilor in aşezări complexe, de tipul oraşelor, aceasta fiind perioada apariţiei primelor aşezări aromânesti.Cucerirea Peninsulei Balcanice de către Imperiul Otoman a adus dupa sine mai mulţi factori ce au influenţat organizarea oraşelor şi satelor aromâneşti, prin zonificarea în unităţi teritoriale, politice şi social economice.Fiecare provincie avea terenuri cu resurse imperiale, în care oraşele erau centre de coordonare.Oraşele nu aveau o administraţie autonomă, ci erau subordonate administraţiei centrale imperiale.De asemenea, datorită faptului că imperiul a permis doar existența asociaților de meseriași cu activitate reglementată și supravegheată centralizat, sistemul de bresle puternice și independente ca în occident nu a functionat.

Deoarece pana in secolul al XVIII-lea, cand imperiul incepe sa slăbească arhitectura,locuitorii nu au evoluat, atat datorita saraciei cat si a masurilor restrictive imperiale, construcţiile reprezentative se construiau doar in oraşele aflate pe rutele principale spre Constantinopol.E de amintit faptul ca in secolele XV si XVI nu era permisa construirea bisericilor.Numai in secolul XVIII s-a permis construirea unor biserici joase care nu ar fi putut contura cu silueta moscheelor.

Oraşele aromâneşti nu aveau mijloace de aparare sub forma de fortificatii, aşa cum erau prevazute alte oraşe din occident.Ele se aflau pe terenuri de mari înalţimi şi greu accesibile,ceea ce le oferea un grad de siguranţa prin folosirea terenului.De aceea,fiind intr-o situaţie de semi-independenţă faţa de Imperiul Otoman, ele nu indeplineau cerinţele unui oraş, asa cum era perceput in Occident.Majoritatea oraşelor balcanice nu aveau un adevărat centru de localitate care să cuprindă instituții publice și spatii de tip „agora” (In Romania,ca exemplu,unde palatul domnesc sau boieresc cu biserica,târgul şi maidanul adiacent, reprezentau de fapt, inima aşezării). În cazul orașelor aromânești exista un spațiu public gen „plateea” de obicei rotundă, ce reprezintă centrul, vatra orașului sau satului amenjată pentru întâlnirea localnicilor, în apropierea căreia se afla biserica.Inima era in relaţie cu cartierele rezidenţiale, dezvoltate spontan, cu un ţesut organic.Cartierele se răspândeau in cercuri concentrice in jurul inimii, cu un ţesut din ce in ce mai rarefiat catre periferie.Coordonarea social-administrativă a cartierelor cat si recunoaşterea se facea numai prin biserica din cartier.

Centrele aromânesti cele mai importante, izvoare nesecate de cultura şi tradiţie aromânească precum Moscopole, Metzovo, Crushova, Gramostea, Samarina, Kavalla, aveau cartiere dezvoltate, cu multe străzi şi clădiri pe diferite niveluri,destul de ingrijite,cu pieţe si bazaruri.

Sub împaraţii bizantini,aromânii işi câştiga autonomia locala si importante privilegii, ceea ce determina deplasarea acestora în mai multe regiuni Balcanice, determinând dezvoltarea comerţului.Aceste libertaţi sunt menţinute si în primele secole de existenţa a Imperiului Otoman preocupat de puterea militară, in timp ce aromânii dezvoltă drumuri comerciale si întemeiaya noi localitaţi sau contribuie la marirea celor existente cu o mare influenţă asupra zonelor respective.Adevărate centre economico-culturale aromâneşti se infiinţează şi se dezvoltă în perioada Evului Mediu.Printre ele sunt localităţile: Gramostea, Călareţi, Metzovo, Clisura, Moscopole, etc.Un rol important il are coasta Epirului care in secolul XVI devine o noua poarta a Veneţiei dupa ce pierduse coasta Dalmată[1].

Dezvoltarea legăturilor economice cu vechile centre determină revigorarea acestora datorită comertului veneţian si francez, iar către sfârşitul secolului al XVII-lea si începutul secolului al XVIII-lea, au actiune economica proprie.

 

Kleisoura/Vlaho-Clisura: o așezare locuită exclusiv de aromâni în Grecia, așa cum arăta în anii 1920′

 

 Trăsaturi caracteristice esenţiale ale oraşelor aromaneşti:

 

• Modelul de inima specifica locului,alcătuita dintr-o reţea de stradute de târg,”plateea”(vatra satului) si biserica.  

• Cartierele erau constituite încă de la început în jurul unor biserici ortodoxe.Construite și reconstruite în sec.XIV-XVI,când în restul orașelor imperiului era interzis să sa se construiească biserici urbane, continuate în sec XVII, când peste tot puteau să se constuiească biserici fără turle înalte. De exemplu într sec.XVI-XVII s-au construit in Moscopole peste 40 de biserici.

• Elementele decorative si arhitecturale difera in functie de poziţia geografică.De exemplu arhitectura casei cu etajul scos pe console de lemn, este des întâlnită pâna la începutul sec. XX în Bulgaria, Grecia, Macedonia, dar lipsește in totalitate în Albania. În cazul României stilui brâncovenesc ce îmbină elemente orientale( arcaturi in acoladă sau trilobate) cu elementele occidentale ( spații interioare simplificate, logii si pridvoare lucrate în piatră).

• Comunitățile urbane dispuneau înca de la formarea lor de terenul orașului.

• Orașele și satele erau în general constituite pe cursuri de râuri. În cazul orașelor, acestea erau prevăzute cu aducțiuni de apă, rețele de făntâni și canalizări aferente, ce foloseau direct apa râurilor din apropierea lor.

• Pe lăngă amestecul de elemente autohtone, orientale și occidentale din stilistica orașului de până la mijlocul secolului XIX, o altă notă distinctă este adusă de materialele folosite și tehnologia lor de lucru. Astfel dacă în multe din orașele și satele balcanice din Bulgaria, Macedonia s-au folosit păna in sec.XX și se văd și astăzi sisteme constructive majore din lemn, străzi cu locuinte individuale p+1 construite în intregime din lemn, în zona Greciei, Albaniei și României acestea sunt rarități. De obicei lemnul în aceste zone era folosit doar pentru structurile din lemn ce alcătuiau șarpanta acoperișului sau balcoanelor în consolă folosite în Grecia.

 

• · Locuinţă în sporlita-Macedonia

                          

 

    Plan parter           

 

                                                 

 

 

   Plan etaj

                  Legendă:

 

I. Cameră Parter ( 1. Perete din piatră, 2.

Troacă, 3 Stălpi. 4,Postament al scării din pietre plate

neregulate,5 Scară de lemn, 6. Intrare, 7 Cameră

despărțita de o impletitură.)

II. Terasă (15.Banchetă perimetrală din lemn,

16. Golul scării).

III. Hol (11. Balcon)

IV. Cameră de locuit(8.Fereastră, 9. Semineu.

10. Fereastră).

V. Cămară.

VI. Cameră de locuit ( 16. Șemineu).    

 

 Împrăştierea aromânilor şi reducerea numărului localităţilor locuite în majoritate de aromâni,au fost generate de evenimentele politice ce au avut loc,adica distrugerea Moscopolelui in 1788 si independenţa Greciei.Ca urmare majoritatea orașelor specifice aromânești, își pierd din importanță, sunt abandonate și ajung sa dispară sau se transformă în sate cum ar fii cazul Moscopolei sau Gramoștea. Populația aromâna se retrage in zone muntoase sau sate abandonate de catre populația autohtona, ce ocupa casele abandonate de aromâni.Este foarte clar motivul pentru care nu putem vorbi despre oraşe specifice aromaneşti.Oraşele,aşezările aromânilor,urmează modele urbanistice oocidentale,adaptându-se la condiţiile specifice locului.Amintesc o serie de criterii după care se dezvoltă oraşele:

• Forma suprafeţei oraşelor este asemănatoare cu cea a unui trapez.

• Dezvoltarea orașului, în totalitatea sa s-a făcut mai întăi prin îndesirea și creșterea în înăltime a orașului vechi.

• In funcţie de configuraţia naturală a terenului, cartierele au forme de triunghi, patrat, dreptunghi, cu suprafeţe mai mari şi mai mici.

• Fiecare cartier avea strazi principale si strazi secundare.Străzile principale dădeau importanţa economică-culturală a cartierelor.

• Estetica orașului a dezvoltat în continuare stilul eclectic propriu, în funcție de zona geografică în care se află, în care s-au diminuat încetul cu încetul elementele specifice tradiționale, în favoarea celor occidentale.

• Se face trecerea de la locuinţele unifamiliale la cele colective

• Funcționalizarea orașelor vechi s-a făcut prin străpungerea unui sistem de axe stradale geometrice și monumentale.

• Atat schimbarea mentalitaţilor, cât şi a nevoii de instituţii care sa serveasca oraşului,dezvoltarea viza in primul rând inima sa.

• Pentru a preveni inundaţia curţilor, locuinţelor şi a celorlalte clădiri, străzile cartierelor se realizează in pantă, apa eliminându-se in albia râurilor.

• dezvoltarea orașului s-a făcut și prin creșterea în suprafață, prin apariția noi zone periferice.

 

 autor: Stud. urb. Vasile CARAIANI

 

Bibliografie:

 

Tănase Bujduveanu, Moscopole,oraş aromânesc din Balcani, Editura Cartea Aromână-Constanţa,2006

Nicolae Iorga, Istoria românilor din peninsula balcanica, Ed. Cultura neamului românesc, București, 1919.

Haciu N. Anastase, Aromanii: Comert , industrie ,arte, expasiune, civilizație,Constanța, Ed.Cartea Armână 2003.