Minoritati

COMUNITATEA AMISH

ORIGINI. Cultura
Amish nu a început in SUA. Aceştia sunt de origine europeană, provenind, în
majoritate, din Germania şi Elvetia. Descendenţi ai anabaptiştilor, o mişcare
protestantă din secolul XVII, membrii comunităţii Amish sunt cunoscuţi ca un
grup religios cu o identitate puternic marcată de doctrina simplităţii. Pe vremea
când locuia în Europa, Amish a fost persecutată pentru credinţa sa. De multe
ori, oamenii au fost arşi, ori înnecaţi, sau chiar omorâţi. Populaţia Amish nu
avea voie să deţină pământul/fermele la care lucra. Şi astfel, singura lor
soluţie a rămas emigrarea către locul unde vor putea trăi liber şi duce mai
departe tradiţiile lor.

La începutul secolului XVIII
au sosit primii Amishi în America, în Pennsylvania, Ohio, Indiana, Michigan,
Minnesota, Iowa, New York, Kentucky, Virginia, Maryland, Arkansas, Oklahoma,
Kansas, Wisconsin, Tennessee, şi Delaware.

Astăzi, în lume, există aproximativ 230.000 de persoane aparținând
acestei grupări în cea mai mare parte trăind în 22 localități din SUA si Ontario(Canada).

Numele de Amish le-a fost
dat de Episcopul elveţia Jacob, atunci când acesta hotărât reformarea şi
purificarea protestantismului, introducând cu această ocazie şi reguli mai
severe, printre care şi excluderea tuturor celor care nu se conformau
disciplinei religioase şi eticii comunităţii.

 

STIL
DE VIAŢĂ.
  Astăzi, cei din
comunitatea Amish trăiesc ca strămoşii lor din secolul XVIII. Aproape nimic nu
s-a schimbat.

Resping concepul de
Gesselschaft (societate), deoarece se caracterizează prin solitudine şi
individualism, şi îşi mentin credinţa în Gemeinschaft (comunitate), deoarece întretine
o legatură stransă între membrii şi se caracterizează prin solidaritate.

Stilul de viață al populației amish este dictat de un
regulament numit Ordnung. Regulamentele diferă de la comunitate la comunitate,
ceea ce într-o comunitate poate fi oprit în alte comunități poate fi permis și
de aceea nu se poate defini un stil de viață general acceptat pentru toate
comunitățile amish. Regulamentul bisericesc (Ordnung) privește pe toți
cetățenii comunității și acoperă toate aspectele vieții de zi cu zi, inclusiv
îngrădiri și limitări în ceea ce privește folosința curentului electric,
telefoane, autovehicule, vestimentație. Majoritatea populației amish nu
efectuează stagiul militar.

Electricitatea înseamnă o
uşă deschisă între ei şi lumea moderna. Legătura cu exteriorul ar duce la dispariția tradițiilor și renunțarea la
stilul de viață simplu prin adoptarea electrocasnicelor. În unele comunități ea
este acceptată , însă, fără a se lega de rețelele naționale de energie
electrică ci și-o produc singuri sau folosind baterii. În general nu se
folosesc baterii și rețele superioare a 12V pentru ca să nu se poată folosi
televizoare, uscătoare de păr sau mașini de spălat.

 

VESTIMENTATIE.  Bărbaţii se îmbracă în alb şi negru, cămaşă
şi vestă, iar pe cap poarta pălărie neagră pe care nu trebuie să o îndoaie. În unele comunități cei neînsurați se bărbieresc, în timp
ce cei căsătoriți își lasă barba lungă, în timp ce în altele această schimbare
se produce la botez. În general mustățile sunt interzise pentru că amintesc de
obiceiurile militarilor europeni care i-au supus la persecuție politică și
religioasă în secolele XVI și XVII.

Femeile nu au voie sa
folosească bijuterii, deodorant şi nu se tund niciodată. Poartă haine fabricate
în casă, din materiale închise la culoare, fără imprimeuri. De asemenea, nu au
voie să îmbrace rochii cu nasturi, deoarece aceştia sunt consideraţi bijuterii.
Prin urmare, ele folosesc copci pentru a-şi încheia hainele foarte simple,
peste care poartă şorţuri. O pălărie sau o bonetă pe cap este obligatorie.

 

ATITUDINE.  Ţinuta lor, atât a bărbaţilor, cât şi a
femeilor, este una dreaptă, demnă, plină de mândrie. Sunt oameni supli şi
înalţi. Nu se lasă fotografiaţi, considerând că e o dovadă a vanităţii.  Pe terenurile agricole, bărbaţii absorbiţi de
sarcinile lor, degajă o forţă, o tenacitate şi o constanţă remarcabile. Ei sunt
absorbiţi de muncǎ şi nu se lasă deranjaţi de nimic. Ară, sapă, seamănă şi
culeg cu o dârzenie de admirat.

 

CREDINŢĂ.  La Amish totul porneşte de la religie şi
întreaga viaţa şi activitate a acestora urmăreşte cultul lor religios. Religia
lor este crestină anabaptistă.

Populaţia amish nu are biserici, celebrarea ritualurilor
se ține în mod privat în propriile locuințe. Această practică derivă din Noul
Testament și din idiologia anabaptistă. Amish au biblia ca îndrumar în viață.
Izolarea față de restul lumii se bazează pe ideea că sunt rasa aleasă, adevărata comunitate creștină,
o nație sfântă, poporul lui Dumnezeu și nu se
conformează acestei lumi, evitând iubirea
acestei lumi și a lucrurilor ce există în ea și conform ideii că prietenia cu lumea este dușmănie față de
Dumnezeu.

Aceste grupari nu sunt
adepte ale botezului copiilor, considerând că este mai potrivit la maturitate,
cred în separarea bisericii de stat, propăvăduiesc nonviolenţa: cred în faptul
că oamenii nu ar trebui să poarte arme, ci să-l urmeze pe Isus Christos şi
scripturile lui.

Amish nu caută să
convertească pe nimeni. Dacă cineva vrea să treacă la religia lor, i s-ar da o
greblă şi i se va cere să întindă bălegar pe o arătură proaspăt făcută, ar
primi o ţesală şi i s-ar spune să cureţe caii, ar fi trimis la atelierul de
croitorie, la bucătărie sau la muncile câmpului. Doar muncind, fiind permanent
un exemplu pentru ceilalţi, ai reuşi să te alături comunităţii.

Viaţa lor este guvernată de reguli cărora li
se supun de la naştere şi până la moarte.

Religia este considerată
prea sacră pentru a fi abordată la şcoală, ea fiind lăsată în grija părinţilor
acasă.

 

ŞCOLARIZARE.  Majoritatea
populației amish vorbește ca limbă maternă limba Deitsch sau limba germana din Pannsylvania. Populația amish
născută după 1960, cu vederi mai progresiste, tinde de a împrumuta limba
engleză în vorbirea curentă.

Statul american le-a acordat
autonomie în a-şi educa copiii. În domeniul educaţional, tinerii Amish îşi
contruiesc cunoştiintele de bază în familie. Şcolile întăresc valorile
comunităţii Amish şi îi protejează pe copii în faţa ideilor culturii moderne.
Copilul Amish învaţă opt clase şi numai când nu e de muncă la câmp. Într-o
singură clasă, de toate vârstele, cu un sigur învăţător. După opt clase,
copilul Amish continuă „studiile” acasă. Cu ajutorul unui jurnal
notează zilnic ceea ce a învăţat: „Astăzi am făcut plăcintă cu mere, am
ajutat la adus apă şi am spălat rufe”. „Joi am înhămat caii şi-am împins
plugul, cu tata. Vineri am reparat şura”. Aceste activităţi sunt considerate
„şcoală”.

 

COMUNITATE. Amish
îşi construiesc singuri casele. Accentul este pus pe simplitate. Locuinţele sunt
mici, fără nici o urmă de confort modern. Interioarele caselor sunt foarte
colorate şi acoperite cu piei de oaie sau ţesături. Totul este din lemn, simplu,
rustic şi funcţional. Sunt permise numai materialele natuale, neuzinate,
plasticul fǎcând parte din materialele interzise. Saltele paturilor sunt
umplute cu paie, care se schimbă de 2 ori pe an.

Amish sunt grupaţi în mici
comunităţi, fiecare cuprinzând aproximativ 35 – 40 de familii, adică între 250
şi 300 de persoane, care se află sub conducerea unui patriarh. Un spaţiu
geografic de mici dimensiuni, ajută la coeziunea grupului. În fiecare fermă
trăiesc 4 sau 5 generaţii – de la sugari, până la stră-străbunici. Fiecare
cuplu are, în medie, 10 copii. Ei sunt convinşi că a trăi într-un spaţiu
geografic restrâns favorizează coeziunea grupului.

Sistemul de guvernare este
aproape de izolare economică. Amish refuză securitatea socială, considerând că
nu trebuie să fie asistaţi de către stat. Membrii comunității amish resping idea de a accepta serviciile
medicale atât pentru ei cât și pentru copii lor ceea ce duce la punerea în
pericol a vieții acestora din urmă. Ei plătesc impozite și taxe pentru servicii
și bunuri pe care refuză să le primească.

 

SUPRAVIEŢUIRE.  Sacrificiile facute pentru conservarea
tradiţiei nu sunt niciodată destule, dar se pare însă, că au ajuns la extrem.
Doar Amish cu Amish se pot căsătorii. Însă, într-o comunitate restransă, în
care nu sunt primiţi cei din afară şi care nu practică misiuni de convertire,
codul genetic s-a redus drastic. Rezultatul: copiii se nasc cu malformaţii
fizice şi psihice. Doctorii spun ca trebuie luată o decizie, urgent, în acest
sens.

 

ACTIVITĂŢI. Activităţile
lor sunt, în cea mai mare parte, agricole şi artizanale.  Uneltele arhaice, dar mânuite cu fermitate,
rigoare, curaj, obisnuinţă, răbdare le permit să obţină rezultate excelente. Duc
o viaţă aspră, cu multă muncă la câmp. În comunitatea Amish, calul este
venerat, dar şi indispensabil. Ei se deplasează în căruţe şi trasuri, iar în
loc de tractoare, folosesc plugurile. În comunitatea Amish, pământul este
tratat cu dragoste şi respect. Totul este foarte îngrijit.

 

CRĂCIUNUL.  Nu au brad, nici beculeţe sau ornamente
strălucitoare în afara casei. Moş Crăciun nu are loc în comunitatea Amish, însă
membrii ei au un fel aparte de a simţi bucuria sărbătorii. Pentru comunitatea
Amish din Statele Unite, Crăciunul este cea mai mare sărbătoare a anului, una
pe care o celebrează fără lux şi fără fast, explicând că „noi avem un fel mai
tăcut de a ţine Crăciunul.” Parcă pentru a compensa opulenţa omniprezentă
în perioada sărbătorilor, membrii Amish spun că sărbătoarea lor nu urmăreşte să
încânte privirile oamenilor şi nici „să ne slăvim pe noi înşine.”

 

„AFARǍ”.
MINUNI.
În unele comunități
li se permite tinerilor să ducă o viață modernă în lumea englezilor
pentru un an de zile, acest fapt făcându-i să-ți poată alege în cunoștință de
cauză drumul în viață. În unele comunități se rupe total și irecuperabil contactul
cu persoanele care au ales să părăsească comunitatea, iar în altele li se
permite contactul cu familia.

De asemenea, în unele
comunităţi există “afară” pentru copiii Amish.  Tinerii se adună în pizzerii, fără ştirea
părinţilor, după ce termină treburile casei. Cumpără câte o felie de pizza şi se
uită la televizor. Nu stau pe scaun, ci rezemaţi unul de altul. După jumătate
de ora ies afară, schimbă  câteva vorbe şi se întorc în casele lor, în
paturile lor cu cearceafuri albe.

O cabină telefonică, la
marginea satului, e singurul mijloc de comunicare cu lumea, în caz de urgenţă.
Singura distracţie o reprezintă reuniunea de familie. Când nu e treabă la câmp,
iau şareta şi se duc în vecinătatea unui aeroport. Stau acolo ore întregi
privind avioanele decolând şi aterizând.

 

CONCLUZII.  Comunitatea Amish nu e blocată în timp. Ea se
mişcă, dar cu viteza unui pui de melc. Dar cât vor rezista aşa? Chiar dacă ei
se ţin departe de „afară”, lumea îi ameninţă cu cotropirea. Turiştii îi
invadează în fiecare an. Orăşenii cumpară proprietăţi şi-şi construiesc o oază
de linişte alături de casa Amish. Aşa au ajuns să se învecineze secolul al
XVIII-lea cu secolul al XXI-lea.

Unii sociologi se intreabă
cât vor mai rezista. Încercând un răspuns, ar spune: 20 de ani, timp în care,
treptat, ar fi „înghiţiţi”. Alţii sunt însă de altă părere – Amish, prin
respectul faţă de lucrurile simple şi esenţiale ale vieţii, sunt, probabil, în
acest moment, în avans faţă de aşa-zisa lume modernă prin fraternitatea,
solidaritatea respectul şi întelegerea de care dau dovadă. În acest mod, nimic
nu le poate ameninţa existenţa.

autor: DUMITRESCU ANDREI-CATALIN, an.II, Master, Facultatea de Urbanism, UAUIM „Ion Mincu” – Bucuresti

Webgrafie:

http://www.jurnalul.ro

 

http://amortek.wordpress.com

 

http://www.dinstate.ro

 

http://www.semneletimpului.ro/

 

http://en.wikipedia.org

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button