Opera raineriană într-un nou proiect editorial

Readucerea în memorie a personalităţii profesorului
Rainer, membru de onoare al Academiei Române, se constituie într-o datorie de
omagiu şi recunoştinţă faţă de figura de referinţă a antropologiei româneşti.

Şcoala antropologică pe care a creat-o poartă pecetea
gândirii sale originale, novatoare şi interdisciplinară în cunoaşterea fiinţei
umane în integritatea sa bio-culturală şi în dinamica ce o realizează cu mediul
înconjurător. Această viziune integrantă despre om, conturată în lumea ştiinţifică
europeană la sfîrşitul sec XIX, a fost introdusă la noi în ţară de profesorul
Rainer.

Tot lui îi datorăm şi înfiinţarea unicului institut de
antropologie pe care l-a conceput de la detalii de construcţie până la
direcţiile de cercetare care rămân moderne în continuare şi care au plasat
antropologia românească între cele mai moderne şcoli pe plan internaţional.

În acelaşi timp este un ilustru anatomist şi embriolog
care a reorientat şi modernizat şcoala de anatomie din România.

Formarea sa intelectuală cu deschideri largi filozofice,
istorice, artistice, pe lângă pregătirea ştiinţifică, îi dau posibilitatea
înţelegerii „fenomenului om” în complexitatea lui biologică şi spirituală.

Aprecierea de care se bucură din partea elitelor
culturale şi ştiinţifice ale vremii este deosebită.

Astfel Mircea Vulcănescu îl caracteriza drept „omul care
a avut una din minţile cele mai alese şi deosebit înzestrate din câte le-a fost
dat să vadă oamenilor din generaţia mea. Evoc (astfel) profilul intelectual al
unui tip în care mulţi din cei ce ostenesc azi în ţara noastră pe tărâmurile
culturii, obişnuiau să vadă unul din cele 10 capete a căror existenţă ne făcea
să ne mândrim a fi români şi să ne bucurăm că suntem oameni”.

Iar Victor Papilian, fondatorul şcolii antropologice
clujene îl considera „mai mult decât un cărturar şi mai mult un creator,
„Rainer a fost o unitate constructivă. El cu adevărat intră în categoria
oamenilor universali al cărui prototip a fost Leonardo şi Goethe”.

Memoriile profesorului Rainer ne iniţiază asupra drumului
parcurs de autor în formarea intelectuală şi profesională de excepţie.

Născut într-o
familie de intelectuali austrieci din Bucovina, în 1874, ca cetăţean austriac,
cere şi obţine certificatul de naturalizare ca român în 1904.

Şcoala şi-o face
la Iaşi şi Bucureşti unde ulterior se înscrie la Facultatea de Medicină (1892).
Documentele dovedesc calitatea lui de elev şi student foarte dotat,
impresionându-şi profesorii, personalităţi ilustre, cu erudiţia sa. Încă din
facultate este primit de Prof. Al. Obregia ca preparator în laboratorul
Catedrei de histologie (1894).

Din acest moment
evoluţia marelui savant poate fi împărţită în trei etape importante, dispariţia
lui (4 august 1944) în plină perioadă de creaţie frângând brusc acest destin.

Prima etapă (1894-1913),
este perioada de formare ştiinţifică. Lucrează mult, cu o disciplină şi o
nevoie de perfecţionare cu totul excepţionale. Din 1896 devine prospector la
Spitalul Colţea, sub conducerea Prof. G. Stoicescu.

Paralel continuă
studiile de biologie generală. Se specializează în Elveţia, Germania, Anglia,
Grecia. Îşi susţine teza de doctorat în medicină în 1903, primind
distincţia  Cum laude. În 1900
înfiinţează împreună cu I. Brukner „Societatea Academică” din Bucureşti şi
participă la întemeierea revistei „Annales de biologie”. Începe strângerea de
materiale pentru colecţiile de anatomie, embriologie şi celebra sa colecţie de
cranii pentru antropologie.

A doua etapă
începe în 1913, când este numit profesor de anatomie descriptivă la Facultatea
de Medicină Iaşi. Este perioada din viaţa lui dedicată în special preocupărilor
didactice şi formative. Rainer considera că îi revine misiunea spirituală de a
face înţeleasă alcătuirea omenească în complexitatea sa bio-socio-culturală.
Rainer este convins că doar studiul biologic al omului îl plasează pe acesta
într-o condiţie subumană, iar studierea lui doar din punct de vedere spiritual,
incompletă, evidenţiind astfel necesitatea unui studiu complex,
interdisciplinar bio-cultural. Este convins de importanţa geneticii în
înţelegerea formelor şi funcţiilor organismului şi care explică diversitatea
speciei umane.

În 1920 este
transferat în calitate de profesor, apoi şef de catedră de anatomie şi
embriologie la Facultatea de Medicină Bucureşti. Din 1921 introduce un curs de
antropologie artistică, practic de antropologie, la Şcoala Superioară de
Belle-Arte Bucureşti, iar în 1931 reorganizează Institutul Naţional de Educaţie
Fizică şi Sport, unde introduce un curs de antropologie şi anatomie.

În cursurile sale
reuşeşte performanţa de a integra învăţământul anatomic cu cel de cultură
generală. Viziunea sa despre anatomie este cu totul diferită de cea clasică.
Revoluţionează şi modernizează anatomia prin studierea ei în legătură cu
fiziologia realizând astfel legătura dintre formă şi funcţie, considerând că
forma şi funcţia constituie o unitate. Această nouă abordare a unei ramuri
ştiinţifice medicale, considerată descriptivă printr-o metodă fenomenologică,
îl face pe Rainer să fie unic în pleiada de mari profesori şi savanţi ai
începutului de secol XX în România, care au entuziasmat şi au fost veneraţi de
studenţi şi oameni de cultură. Anatomia, dintr-o ştiinţă pe cadavre, devine o
ştiinţă a organismului viu prin formularea dată de Rainer şi atât de cunoscută
astăzi: „anatomia este ştiinţa formei vii” plasată la intrarea în sălile de
disecţii ale Facultăţii de Medicină din Bucureşti.

Preocuparea lui
Rainer pentru înţelegerea omului în complexitatea bio-socio-culturală l-a făcut
pe alt savant de renume şi creator de şcoală, Prof. D. Gusti, să-i solicite
colaborarea în studiul complex al populaţiilor din România. Acesta este
momentul care deschide o altă etapă a vieţii profesorului: preocupările sale de
antropologie modernă propriu-zisă. Pentru aceasta nouă abordare, Rainer era
foarte bine pregătit datorită cunoştinţelor vaste de anatomie şi embriologie
ce-i fundamentau şi susţineau abordări ontogenetice şi filogenetice ale evoluţiei
biologice umane. Iar formarea sa de intelectuală, cu deschideri largi
filozofice, istorice, artistice îi dădeau posibilitatea înţelegerii laturii
spirituale umane pentru care din tinereţe manifestă un interes deosebit.

Rainer defineşte
antropologia ca ştiinţa fenomenului Om.

Cea de-a treia
etapă este concretizată prin colaborarea dintre Rainer şi Gusti (campaniile
socio-antropologice din 1927-1930) şi prin instituţionalizarea antropologiei
româneşti. Au loc campaniile complexe de cercetare ale populaţiei româneşti din
zona montană şi tipărirea monografiei „Anchete antropologice în trei sate
româneşti din Carpaţi”, lucrare fundamentală în antropologia românească.
Concomitent Rainer demarează studii de antropologie auxologică urbană şi de
antropologie bio-medicală prin tezele de doctorat  ale Dr. Valentina Roşca şi Acad. Ştefan Milcu,
ce sunt lucrări de referinţă în aceste domenii.

Rainer a fost un
creator de şcoală şi de instituţii pe care le-a construit, înzestrat şi condus
metodic. Operele scrise sunt relativ puţin, însă a lăsat o şcoală antropologică
instituţionalizată şi a format o pleiadă de oameni de ştiinţă şi intelectuali
care i-au urmat ideile. Modul în care a fost perceput de elevii şi discipolii
săi îi conturează elocvent personalitatea şi unicitatea sa în viaţa ştiinţifică
şi culturală românească.

Prin Acad. Ştefan Milcu, discipolul său care i-a
continuat opera, şcoala raineriană de antropologie se  dezvoltă în continuare. Proiecte schiţate de
Rainer şi începute de Milcu, cum este „Atlasul Antropologic al României” sunt
pe cale a fi finalizate în 2012. În Institutul înfiinţat în 1937 lucrează acum
cea de a treia şi a patra generaţie formată în spirit rainerian, iar direcţiile
de cercetare trasate de Rainer îşi păstrează actualitatea şi importanţa,
înscriindu-se în preocupările internaţionale privind studiul fiinţei umane.

autor: Dr.Cristiana Glavce

Francisc Josif Rainer

Însemnări zilnice. Conferințe. Jurnale de călătorie

editție îngrijită și studiu introductiv de Adrian Majuru

prefata: dr.Cristiana Glavce

Editura Oscar Print, colecția Antropologia urbana, București, pp. 368.