Din Viena pentru Bucuresti
Constantean fiind si rac dependent de mare, soare, nisip si pescarusi, m-am mutat de vreo doua luni in Viena (nu tu deschidere la mare), dupa patru ani in Bucuresti (nu tu deschidere la mare), acolo unde imi petrecusem anii de studii sub regimul infernalei decade 80.
As dori ca prietenii mei toti si de toate varstele sa stie ce dor imi e de ei. Sa te indepartezi de cei dragi este deopotrva sinucidere si renastere, lasitate si curaj, dragoste si indiferenta, egoism si altruism, aventura si renuntare.
Dar nu despre ei si relatia mea afectiva cu ei vreau sa scriu, Vreau sa scriu despre relatia mea cu acest oras bulversant si imposibil, Bucurestiul. Vreau sa scriu despre ce mi-a oferit el in acesti ultimi patru ani din existenta mea.
Cu ce sa incep ? Poate cu drumul zilnic spre servici, prin cartierul cu strazi cu nume de capitale si tari. Linistea atipica, trecatorii putini si discreti, minunatele bijuterii arhitectonice (acele case ce adopostesc povesti cu ambasadori si sotii de ambasadori, cu activisti & securisti, cu boieri de vita veche). Tot pe acolo treceam in diminetile cu jogging, salutand zambind micul Fiat 500 cu numar generic (XXS) si tot acolo ma opream in fata avizierului de la ICR cu speranta ca apare HRP, cel pe care avusesem sansa sa-l cunosc odata, la un Bookarest..
Hai sa merg mai departe, prin templurile jazz-ului live, prin catedralele subterane pline de fum ale atator nopti de auditii fericite, sa-mi amintesc cum am ajuns sa il cunosc pe Adi Andries si ArtJazz-ul lui de la Orizont si noptile de chibiteala in jurul cantarii, coborand scara ingusta catre acordurile rasturnate, tablourile de pe pereti si bauturile servite de Miki si Nico.
Desi alerg aici in Schonbrunn si Prater, mi-e dor de tura mea de lac Herastrau, lasand masina cu botul inspre lac si strecurand un pol batranului sarac ce aducea la trasaturi cu tatal meu in anii finali.
Cat despre Carturesti, ar trebui scris un roman, o serie de zece romane, o monografie. Cate ceaiuri fine, cate muzici prea fine ! Cate carti ultra fine amusinate, rasfoite in ceainarie, cumparate in cele din urma si duse pretios acasa ca pe trofee de portelan.
Diminetile de vineri, iesind bine dispus din bloc direct in Calea Dorobantilor, in forfota unei noi agitate zi, cumparand « Dilema Veche » si alte eventuale publicatii precum revista « Photo » sau filme de la « Cotidianul » sau « Dilemateca » sau « Idei in dialog ».
Serile live la Coyote Ugly si Music Club, zilele de nastere ale lui Danteotax la Coyote si prima auditie in direct cu « Zece » by Chilian, cluburile in general si placerea de a trai intens si eliberat de stres, inconjurat de prieteni si de necunoscute dar seducatoare frumoase femei. Chit ca acasa intrai direct la dus si aruncai totul la spalat, uf atat de fumacios popor !
Nu in ultimul rand, tihneala la TV, cu emisiuni de vis precum « Altfel », « Garantat 100% » ; « Idei in dialog », « Inapoi la argument », « Cronica carcotasilor », etc. Plus filme nedublate ! (ei bine da, mare chestie, sa stiti). O sa ziceti ca asta nu e doar in Bucuresti. De acord si atunci teatrele si actorii si regizorii cei buni, hai ca nu mai termin niciodata. Radio Guerilla, na !
Dincolo de imperfectiuni si nereguli o mie, dincolo de cat de frant si fara speranta e acest Bucuresti si fauna lui complexa, eu am locuit in el ca intr-o mansarda plina cu detalii irepetabile, luminata din lumanari jucause, imbibata de jazz, de arome si parfumuri, scaldata intr-un soi de clandestinitate complice, intr-o forma de provizorat ce avea mirosul acela ce se declanseaza cand cu degetul mare rasfoiesti o carte promitatoare. Aroma unei cafele la timp si a unui suras pentru totdeauna..
Sorin Petrescu
Viena, 25 martie 2008
