FENOMENUL GRAFFITI

Fiecare dintre noi are nevoie să aibă o anumită identitate , indiferent de modul prin care o exprimăm. Deseori, obiectele exprimă cum suntem, sau cum am vrea să fim priviţi, care este grupul sau cultura locală căreia vrem să-i aparţinem. Sensul adevărat al obiectelor va diferi în funcţie de cultură, poziţii şi clase sociale , care se pot schimba de-a lungul timpului. Dar ceea ce este constant este nevoia de a exprima identitatea prin intermediul obiectelor şi a mediului. Cultura de zi cu zi este dată de exprimarea concretă cu ajutorul lucrurilor.

În cercetarea mea, am ales să analizez una din noile forme de exprimare prezente pretutindeni în spaţiul public al oraşelor, şi anume- GRAFFITI.

Simbolistica graffiti

În artă, Graffiti este un termen general referitor la inscripţii caligrafiate, imagini pictate sau gravate pe pereţi sau alte suprafeţe publice sau private, care nu sunt destinate iniţial acestui scop. Sensul cuvântului a evoluat, desemnând acum orice decoraţie inscripţionată pe orice suprafaţă, imagini sau scriituri plasate de obicei pe pereţi externi, trotuare, parapete, scări si uneori pereţi ai obiectelor de arhitectură sau obiecte în mişcare (trenuri, avioane, metrou, etc.).

( Fig.1.Graffiti pe terasamentul fluviului Tibru în Roma, Italia.)      

Sensul etimologic al cuvântului „graffiti” provine din grecescul γραφειν („graphein”)[1], care înseamnă „a scrie„, transformat in graffito, termen provenit din italiană, cel mai probabil de la „graffiato„, participiul trecut al verbului „graffiare” (a zgâria). Graffiti care desemnează  inscripţiile sau desenele de pe monumentele antice, în general inscripţii sau desene executate prin zgâriere pe pereţi, de cele mai multe ori de culoare roşie, care exprimau şi comunicau mesaje sociale şi politice, de cele mai multe ori protestatare.

Coincidenţa cuvintelor şi imaginilor în graffiti necesită o analiză ce cuprinde atât partea lingvistică, cât şi expresia grafică.Un graffiti nu poate fi considerat doar din punct de vedere al imaginilor, fiind de asemenea scrierea unui semn nonlingistic.

Luând în considerare suprafaţa materială a semnelor graffiti, printr-o analiză amănunţită, se poate observa specificitatea contextului urban şi nuanţa locală. Dacă luăm în calcul limbajul şi variantele sale forme de articulare şi manifestare, pot sublinia semnificaţia termenului “scriere” şi forma plurală “graffiti” (folosit ca şi substantiv colectiv).

În anii 50, Brassai a pus în evienţă acest paradox al termenului graffiti. Astfel, chiar dacă “semnul”(graffito) denotă un gest personal şi singular, termenul “graffiti” omogenizează expresia într-o caracteristică plurală (Brassai,2002).

Apariţia Tehnicii de Artă Graffiti modernă[2]

În perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, fraza ‘Kilroy was here’ a devenit un graffito celebru, o ilustrare a trupelor armatei americane, expresia intrând în cultura populară americană. Acesta se presupune a fi începutul artei graffiti moderne, împreună cu Mr. Chad, ce reprezintă o faţă doar cu ochii şi un nas, rezemat de perete, în timpul naţionalizării. Din istoria socială a anilor 1950 a supravieţuit un avion desenat pe parapetul podului rutier din staţia de cale ferată Cunninghamhead.

Tehnica de luptă a secolului XX a fost urmată de apariţia multor tehnologii aviatice noi, urmate îndeaproape de arta „airplane graffiti„, inclusiv „nose art„, devenită faimoasă în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Dupa moartea lui Charlie Parker cunoscut sub numele de „Yardbird” sau „Bird”, graffiti a început sa apară şi în jurul orasului New York prin cuvintele „Bird Lives„.

Fig.2.Kilroy, inscripţie pe WWII Memorial in Washington DC; exemplu de graffiti „tag” (semnătură stilizată a unui writer graffer); Graffiti de Antck – UFG, THC – Chicago, Illinois, SUA.

O serie de cuvinte şi expresii au ajuns să descrie diferite stiluri şi aspecte legate de graffiti. Ca toţi termenii argotici, expresiile variază de la zonă la zonă, cei mai folosiţi termeni în limba engleză fiind: tag, throw-up sau bomb, piece, burner, bombing, slash, going over, buffing, toy, king. Aceşti termeni desemnează un limbaj specific grupărilor existente, precum si nişte reguli specifice nescrise care sunt aplicate de grafferi în comunitatea lor cu scop de comunicare şi socializare comunitară, reprezentând un aspect socio-psihologic şi un element de studiu pentru sociologii urbani.

Astfel, termenul tag desemnează o semnătură stilizată a unui writer, iar  termenul tagger face referire la o persoană care face tag-uri.

Cuvântul Throw-up sau bomb reprezintă un tag mai elaborat, care de obicei are o culoare pentru contur (de cele mai multe ori negru), una pentru umplere (roşu, argintiu, etc.) şi litere de obicei de forme rotunjite, uşor de executat.

Termenul definit prin Piece (de la masterpiece – capodoperă) – este o imagine mare, adesea cu efecte 3D, cu săgeţi care dau fluiditate (flow) şi direcţie, compoziţia având mai multe culori şi tranziţii cromatice, precum şi alte efecte diverse. Realizarea unui piece necesită mai mult timp si mai multă îndemânare, decât un throw-up. Cu cât locaţia este mai importantă si mai vizibilă, iar lucrarea este mai bine executată, cu atât creşte respectul pentru writer.

Lucrarea de tip Burner este un piece mai amplu şi mai elaborat decât un piece normal, aceste lucrări fiind realizate de obicei legal, datorită timpului şi efortului depus pentru executarea lor, deşi primii writeri din New York făceau burner ilegal, pe trenuri.

Bombing descrie pictarea cat mai multor suprafeţe, pentru care se folosesc de obicei throw-ups (sau bomb-uri), deoarece nu necesită mult timp pentru execuţie. To slash’ a tag desemnează acţiunea prin care se taie sau se scrie peste tag-ul cuiva, şi este socotită o insultă gravă adusă persoanei care a făcut tag-ul tăiat.

Termenul Going over, exprimă dacă un writer merge peste opera altuia, este analog cu o declaraţie de război writer-ului. Majoritatea grafferilor respectă operele altora, iar regula de bază pentru înlocuirea creaţiilor anterioare este următoarea: tag – bomb – piece. Se poate picta peste lucrările „tăiate” deja, dacă cineva încalcă aceste reguli, este considerat un „toy„.

Buffing, de la verbul to buff – a îndepărta, reprezintă tehnica de a îndeparta graffiti folosind substanţe chimice şi alte instrumente. Termenul toy desemnează un graffer fără experienţă sau fără talent, writeri versaţi folosind acest cuvânt ca un termen derizoriu pentru grafferii nou apăruţi. De obicei writer-ii fără experienţă se alătură într-un grup cu experienţă, ca să vadă cum decurge un graffiti. Termenul king, se refera la un writer cu experienţă şi cu un nume respectat printre alţi grafferi. A deţine interiorul (to own the inside) înseamnă să ai majoritatea tag-urilor în interiorul trenurilor care sunt inscripţionate, iar a deţine exteriorul înseamnă că majoritatea lucrărilor sunt pe exteriorul trenurilor.

Fenomenul artistic, comunitar şi social graffiti

Articolul din anul 1973 al revistei New York, intitulat „Parada graffiti”, semnat de Richard Goldstein, a fost o recunoaştere publică a potenţialului acestor „artişti ai străzii”.

Începând cu anul 1974 s-a încetăţenit stilul caracterizat prin realizarea de peisaje întregi de jur-împrejurul tag-urilor, toate acestea pe suprafaţa întreagă a trenurilor de metrou sau alte mijloace de transport în comun.(Fig.3.Lucrări graffiti realizate pe vagoane de tren sau metrou, Leipzig.)

Graffiti ca metodă de exprimare a fost utilizată şi de generaţia muzicii rap, originară din sudul Bronxului, New York, apărută la mijlocul anilor ’70, iniţial asociată curentului muzical denumit hip-hop.

Această mişcare a inclus şi alte forme de manifestare, precum break dance-ul şi arta graffiti. Importarea culturii hip-hop de către ţările europene a dus şi la acapararea valorilor acestei culturi muzicale, printre care şi fenomenul graffiti.

Interpretată în această lumină, graffiti-ului poate fi văzut ca o formă de comunicare. Această calitate de artă a graffiti-ului, ca o convenţie de comunicare, este o trăsătură comună a „subculturii” explorată de către unii autori, în primul rând, Hebdige (1979). Aceşti autori împărtăşesc o înţelegere similară că metodele utilizate de către o „subcultură” în a  comunica oferă oportunitatea pentru antropologi de a obţine o perspectivă asupra graffiti-ului ca o subcultură născută din cultura contemporană.

Graffiti, ca orice alta formă de artă, poate fi un instrument estetic folosit de antropolog să înţeleagă mai bine atitudinile sociale, politice, culturale şi de adânc înrădăcinate în cadrul unui anumit grup. Pentru mine graffiti este o reprezentare vizuală a credinţelor şi atitudinilor speciale, si destul de sigur, este o manifestare materială care, prin natura lor, are capacitatea de a contribui la cultură.

Graffiti-a mi-a oferit o fereastră specială în vieţile oamenilor. Această fereastră mi-a permis pentru a vedea pozitiv în ceea ce este de obicei văzută ca negativ, pentru a găsi moralitate în ceea ce este adesea considerat depravare, şi de a descoperi o creativitate şi adâncime ale istoriei.

Antropologia se bazează în naraţiune, obiectivul principal al antropologului este de a intelege un mod de viaţă prin observare participantă. Acest instrument permite critic antropologul să stabilească o relaţie cu oamenii care sunt o parte integrantă a sistemului cultural, şi, prin urmare, să înveţe de la vizionari, precum şi chestionarea lor într-un mediu onest şi sincer.

Dacă vom înţelege diversitatea  graffiti-ului în formă, conţinut, şi de construcţie, este posibil a vedea că graffiti este o metodă unică de expresie folosiţă, care este  multe ori trecută cu vederea în societatea noastră globală. Prin urmare, eu va oferi o scurtă descriere a modului în care graffiti-ului este clasificat în societate; aceste categorii indică faptul că limitele distinge un tip a graffiti-ului de la un alt, şi aşa mai departe, atrage, de asemenea, liniile de demarcaţie dintre artistic  al subculturi în cadrul comunităţii graffiti

Arta Graffiti în Lume[3].

            Astăzi se explorează noi forme de exprimare în arta graffiti, începând să prolifereze caractere, simboluri şi forme abstracte.Câmpul de expresie al artiştilor s-a îmbogăţit şi lărgit.

Artiştii şi-au dezvoltat un stil tot mai personal, de cele mai multe ori în legătură cu propriile pasiuni, stil dezvoltat liber, fără constrângeri. Se folosesc astăzi diferite tehnici şi materiale, de la cele tradiţionale precum vopseaua şi aerograful, la tehnici eliberate de restricţii precum poster, stencil, creta cerată sau sculpturi ce sunt integrate în lucrare.

Acestea devin importante accente în peisaj şi adevărate semnale, markere în spaţiul public urban.

Se face referire astăzi la o mişcare post-graffiti, cu noi abordări inovatoare ale formei şi ale tehnicii[4] care merg dincolo de percepţiile tradiţionale asupra stilului clasic de graffiti.

În SUA, modelul new yorkez de arta graffiti a fost centrat iniţial pe deformări ale literelor cunoscute sub numele de blockletter (scris lizibil), wildstyle (litere deformate şi contorsionate), bubble style şi 3D, astăzi graniţa culturii grafitti fiind mult extinsă. (fig.4.)

Grupul 3A este format în anul 1995 la New York, din stilistul de litere Ges, împreună cu Kem 5, Totem 2, desenând litere în wildstyle, abstracte, cu umpluturi colorate în interiorul literelor şi cu caractere inovative inspirate de artele marţiale japoneze.(fig.5.)

Artistul Besok, graffiti şi ilustrator se exprimă într-o tehnică combinată de spray cu markere şi acrilice, inspirat de vise, călătorii şi de viaţa de zi cu zi, intenţionând să interacţioneze şi să provoace la comunicare toţi actorii urbani din spaţiul public peisagistic.(fig.6)

Absolvent al şcolii de arhitectură Ecole des Beaux-Arts din Paris, artistul cunoscut sub numele de BLEK LE RAT, şi-a dezvoltat o tehnică stencil, cu personaje provenite uneori din mitologie, sculptură sau arhitectură, care interacţionează cu spaţiul peisagistic şi cu volumul arhitectural.

Mai apropiate de pictura murală, lucrările grupului BOGSIDE ARTISTS, îi reuneşte pe Tom şi William Kelly, Kevon Mason, cunoscuţi pentru lucrările murale de dimensiuni mari în care folosesc exclusiv pensula.(fig.7)

Lucrările lor se găsesc în zona cunoscuta ca Free Derry Corner şi folosesc în general ca „pânza”- substrat şi suport al lucrării, zidurile şi calcanele construcţiilor rezidenţiale.

Artist german ce iniţial folosea ceara şi spray-uri cu aerosoli, artistul EL KITSCH TASSO foloseşte o tehnică fotorealistă, pictând faţade şi pânze cu figuri, animale, peisaje şi portrete, de multe ori realizând peisaje artificiale inspirate din natură, integrate în spaţiul peisagistic.(fig.8)

ROK 2 este un artist austriac, care experimentează noi formate de litere, combinând elemente abstracte şi 3D, iar ROCKGROUP este format din artiştii englezi She 1, Otwo si David S in 1999, încercând să comunice prin modificarea creativă a peisajului urban.(fig.9.)

Tehnica graffiti s-a extins şi în design-ul interior, WALL DESIGN, fiind un studio format din doi artişti (Slobodan Diesel si Thomas Sate), care realizează design de faţade şi computer design, sub motto-ul „Declarăm război pereţilor albi”.(fig.10)

Ei sunt fondatorii unei şcoli de graffiti în Suedia, la Norrkoping, optând pentru compoziţii clare, simple şi o abordare cromatică inspirată din modă şi design.

Fiecare artist de graffiti are un stil unic, la fel ca Van Gogh, Vermeer, Rembrandt, Escher, şi chiar Michelangelo, toţi artiştii preferă diferite suprafeţe şi materiale cu care să creeze.

Graffiti este predispus la diferite presiuni sociale din partea formelor de artă recunoscute prin popularitate, deoarece apare pe ziduri, clădiri, trenuri,vagoane sau orice alte suprafeţe accesibile, care nu sunt proprietatea celui care face graffiti.

Spray-ul cu vopsea şi markerele permanente sunt folosite foarte des, iar structura lucrărilor este uneori influenţată de nevoia de a o executa rapid, înainte să fie remarcată de autorităţi.

Oraşele au desemnat ziduri sau zone exclusiv pentru folosul artiştilor de graffiti, dorind să se încurajeze artiştii, să producă artă deosebită, fără încălcarea proprietăţii private.

Arta Graffiti în România

Primele expresii ale unor culturi alternative şi subculturi au început sa înflorească după 1989, graffiti fiind una dintre ele. Ca şi în America, cei care au dat primele tag-uri în anii 1991-1992, nu erau constienţi că ceea ce realizează înseamnă graffiti. Nici temele pe care le abordau nu faceau referire la viaţa de cartier, erau simple nume de formaţii. Aceştia ar putea constitui primul val de writeri despre care se ştiu extrem de puţine detalii. SIMS, FLOK şi SEK sunt writerii care au facut primele piece-uri în Bucureşti şi crew-ul PG&Pongo  a dat primele tag-uri cu markerul la metrou.

Al doilea val de writeri a aparut în anii 1998 – 1999 şi printre figurile marcante ale acestei perioade se numară SAGE şi OGE, SHAOLIN, SCIENCE, MYST, STEK, RATPOISON,  HOMEBOY din Braşov, CBU Posse Sibiu, Hieroglipha din Arad etc.

Primele  crew-uri care s-au format în Bucureşti au fost UCB(United Criminals of Bucharest): GUERILLA, GARFIELD SI ZOSTER şi NPA(Next Phase Alliance): NEAR, SHAO, ERPS, SCIENCE, BROKE.

In 1999 a aparut compilaţia „Murale” şi casa de productie A&A Records a organizat cu aceasta ocazie primul  concurs de graffiti. Piece-urile au fost date pe niste rulote ale circului de stat. La acel eveniment au participat AGA, UCB Crew, RATPOISON din Brasov, ERPS, SHAO, un crew de fete numit Dark Angels.

În anii 2000 – 2001 apar primele graff-uri facute de străini la metroul din Bucureşti. Primul whole car în România a fost dat în anul 2002, iar în anul 2004 a fost executat primul whole car de tren personal.

Între timp, componenta crew-urilor s-a schimbat. Vechea scoală de graffiti a fost reprezentata de NPA, OPC (Ophicial Paint Club): CAGE, RAIN, MIRC, ZEKE si UCB. Astazi, crew-ul UCB este format din ERPS, COLOR (SCIENCE), STER SI SERM.

Dintre acestia, figura proeminentă a graffiti-ului românesc este ERPS, the king (primele graff-uri din Romania facute de ERPS dateaza din 1996–1997).

Fenomenul graffiti a fost încurajat de concursurile dedicate artei urbane. În 2003, în Herăstrău, Mountain Dew a organizat un eveniment în care au fost implicaţi creatorii de graffiti. Câştigătorii de atunci au fost ERPS şi STER. În 2004, concursul Mountain Dew s-a desfaŞurat În parcul Tineretului Şi a fost dominat de NEON. În 2005, writerii români au participat la concursul internaţional de graffiti „Write 4 Gold”. S-au remarcat HOME, SUFLO, ZW, SERM, KERO. În 2005, magazinul Hip-Hop USA şi Plaza Romania au dedicat un alt concurs writer-ilor, câştigat de ZW şi SUFLO. În acelaşi an, Mountain Dew şi-a continuat tradiţia şi parcul Tineretului a fost gazda unui alt eveniment cu graffiti, dominat de NEON.(fig.12- Graffiti în Drumul Taberei)

În România, percepţia asupra graffiti-ului nu s-a schimbat, este văzut în continuare ca formă de vandalism, şi nu ca o expresie a artei. Şi asta se întamplă pentru ca e mai uşor să judeci decat să înţelegi. Pentru writeri, graffiti reprezintă o formă de comunicare, de exteriorizare a sentimentelor, a trăirilor. Preferă ca pereţii şi metrourile să vorbească pentru ei prin culoare. Sunt modalităţi prin care mesajele lor pot fi receptionate fără  efort şi trec pe lângă noi în fiecare zi.

Ca şi arta digitală, graffiti este considerat un fenomen tipic al vremurilor contemporane. Se publică aşadar intens studii interdisciplinare de istoria artei, antropologie urbană, geografie socială, evoluţia societăţilor, mentalităţilor şi gusturilor estetice al căror scop este recuperarea, integrarea şi oficializarea acestui gen artistic. Iar cea din urmă ţintă a acestor texte nu este propaganda drepturilor grafferilor: legalizarea intervenţiilorin spaţiul urban, protecţia operelor şi nu în cele din urmă a persoanei prin colectarea, furnizarea, cladirea şi argumentarea teoriilor pro-graffiti şi înlăturarea etichetei de „art crimes”

Bucureşti Mall a invitat grafferii, amatori sau profesionişti, să participe la o serie de evenimente desfăşurate sub conceptul „Artă urbană”, concretizate printr-o serie de panouri graffiti tematice ce vor fi expuse în perioada verii în centrul comercial.(fig.13)

Astăzi fenomenul graffiti a evoluat, existând proiecte artistice precum Puzzle Project, prin care s-a decorat un perete de pe terasa Teatrului Naţional Bucureşti, care a ajuns la a doua ediţie sub forma de festival. Puzzle Project Art Festival va reuni ar­tişti plastici, precum şi trupe muzicale sau DJ din nouă ţări.

Un alt exemplu, este primul graffiti realizat legal in România, pe calcanul unei case din strada Pictor Arthur Verona, eveniment ce a făcut parte din proiectul „Art Delivery” organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, precum şi cel realizat în timpul workshop-ului de la Librăria Cărtureşti, pe tema “Graffiti între artă şi controversă”, unde s-a organizat şi o dezbatere despre acest fenomen.(Fig.14.Graffiti pe str. Verona, Bucureşti)

În ultima vreme, graffiti s-a transformat şi şi-a pierdut componenta contestatară, putând fi privit ca o modalitate de interacţiune cu spaţiul public urban şi peisagistic, precum şi ca o metodă de ridicare a calitaţii vieţii, sociologii considerând că prezenţa graffiti-ului contribuie la o stare generală care promovează un mediu de liberă exprimare în spaţiul comunitar[5].

Se poate spune că graffiti-ului, prin urmare, este o reflecţie asupra relaţiei dintre artă şi societate, şi, în consecinţă, se pune întrebarea cu privire la autenticitatea artei din lumea publică. Societatea are capacitatea de a schimba şi modifica limitele şi „zidurile”, care definesc ceea ce este arta. Deşi graffiti-ului nu poate fi clasificată în prezent ca un tip de artă, ea trebuie, totuşi, să fie apreciată ca un mediu prin care este posibil să se ajungă la anumite persoane. Antropologul ar afirma că această capacitate de a servi umanitatea face acest mediu lingvistic o parte critică a culturii noastre.

În explorarea aspectelor legate de „marginalizaree”, Armando Silva[6] indică faptul că graffiti-ului transforma scrierea admisibilă în inadmisibilă. Un mesaj poate fi moral sau social, dar este incompatibil cu normele sociale, datorită formei sale. Ce este acceptabil într-un anunţ de ziar devine ilicită atunci când se află în graffiti, chiar dacă mesajele sunt identice. Mai mult, faptul că mediul ales este marginal şi ilegal de multe ori se corelează cu tipul de oameni care produc graffiti – oameni care sunt ei însăşi marginalizaţi, chiar dacă numai prin modul în care aleg să se exprime.

Abilitatea de a crea imagini în spaţiul public este o putere care nu trebuie trecută cu vederea.

Prin urmare, aş dori să sugerez că graffiti-ului, deşi privit ca vandalism şi o utilizare ilegală a spaţiului public, este mai degrabă un tip de rezistenţă care se opune controlul elitist de imagini şi mesaje. Ferrell[7] defineşte cel mai bine acest mesaj :

„Scrisul Graffiti supravieţuieşte ca un răspuns creativ, jucăus la o cultură prefabricată ….. există ca o artă publică în afara controlului a funcţionărilor publici, un stil alternativ în afara cercului de stil de firma si de consum”

În această lucrare am încercat să surprind schimbările pe care graffiti-ul le-a experimentat de la naşterea sa în cultura populară contemporană. În trecutul recent, graffiti a fost folosit ca simbol vizual de rezistenţă, o imagine orientativă a identităţii de grup, şi, în sfârşit, privit ca o imagine care promovează o identitate individuală şi în afară de galerie de artă. Această formă actuală a graffiti-ului, creat în primul rând de artişti, este una, care este înrădăcinată în „provocarea” de a construi o piesa artistică şi estetică în mediul public.

Artiştii împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru arta graffiti, şi, prin urmare, au creat căi prin care să integreze această pasiune în viaţa lor de zi cu zi. Pentru ei, graffiti, este un stil de viaţă care oferă mijloacele necesare prin care să se solidifice o identitate.

Această identitate a graffiti-ului este doar sporită printr-o combinaţie a ambelor expunerii publice şi private pentru graffiti ca o formă de artă, precum şi recunoaşterea ulterioară a graffiti-ului ca imagine de identitate este ceea ce menţine puterea şi scopul în cultura contemporană.

În literatura pro-graffiti abundă teoriile şi speculaţiile în jurul autorului. „Qu’est qu’un auteur?“, celebra întrebare a lui Michel Foucault din 1979, este şi astăzi de actualitate, căci constituie centrul de greutate al textelor despre grafitti. Este autorul un artist, un scriitor, un artizan sau doar un cetatean anonim care încearcă să comunice cu spatiul public?! întrebările îşi găsesc greu răspunsul, în mare parte pentru că nu există documente referitoare la autor (cu excepţia cazierului), şi de cele mai multe ori nu există nici măcar numele autorului, ci doar incriptată porecla lui (cum este Artist 6 din Berlin).

Grafferii evoluează în underground şi practică o profesie riscantă: intervenţiile lor sunt ilegale, practica graffiti este incognito şi nocturnă, pulverizările spray-urilor sunt toxice.

Cu toate acestea, arta urbana are deja 30 de ani: o istorie de continua scriitură ce a declanşat cele mai diverse reacţii, de la curiozitate şi provocare, la pasiuni şi ură. Oriunde însă, chiar şi în ţările unde arta urbană a aparut ca un virus de import „made in USA“, s-au iscat discuţii în jurul imaginilor parietale neconvenţionale. Dialogurile purtate în sinul instituţiilor guvernamentale au fost mai mult sau mai puţin isterice, imaginile caracterizate ca insultante şi ilegale, grafferii etichetaţi drept huligani. În acelaşi timp, s-au facut auzite şi vocile organizaţiilor pentru cultură şi libertate care au pledat în favoarea caligrafiilor din zonele publice.

Instituţiile culturale, chiar şi unele dintre cele aflate sub tutele guvernamentale, au început să colaboreze constructiv cu grafferii. Ducând o politică culturală open minded & open eyed de comunicare cu mediul social proxim, astfel de centre comisionează intervenţii parietale în spaţiul pe care îl deţin. Franţa, de exemplu, care pînă în 2000 afişa o atitudine agresivă faţă de graffiti, este astăzi printre ţările care comandă intens aerosol-art. Este un ecou al noii legi privind patrimoniul cultural şi muzeele, ce formulează ca prima misiune de specialitate a institutiilor culturale comunicarea eficientă cu societatea şi democratizarea accesului la cultură. Muzeul Orsay nu mai incriminează autorii intervenţiilor spray-ate pe statuile esplanadei sale, ci le fotografiază, le curaţă şi le arhivează într-o bază de date ce înregistrează feed-back-urile vizitatorilor şi ale vecinatăţii; primăriile oraşelor comandă imagini pentru decorarea şi armonizarea în peisajul urban a calcanurilor clădirilor.

autor: Hromei Cristina Nicoleta, UAUIM „Ion Mincu”, Master Peisaj si Teritoriu, Facultatea de Urbanism

Bibliografie

1. Oxford Advanced Learner’s Dictionary, Editura Oxford University Press, 1989.
2. Abel, Ernest L., Buckley, Barbara E., The Handwriting on the Wall: Toward Sociology and Psychology of Graffiti,Westport,Conn.:Greenwood Press, 1977.
3. Nicholas Ganz, Graffiti. Arta Străzii pe cinci continente, Ed. Vallant, Bucureşti, 2008
4. Cerasella  Craciun – coordonator , Arta în spaţiul peisagistic-elemete de coziune a vieţii comunitare, Ed.Universitară Ion Mincu, Bucureşti, 2009
5. Armando Silva Téllez , „Una ciudad imaginada.  Graffiti, expresión urbana”, Universidad Nacional de Colombia, Bogotá, 1986
6. Jeff Ferrell „Crimes of style: urban graffiti and the politics of criminality”, Northeastern University Press, 1993

Site-uri .

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Graffiti.