Editorial
PUTEM SĂ CONTROLĂM VIAŢA NOASTRĂ FĂRĂ SĂ LĂSĂM SUBCONŞTIENTUL SĂ RĂBUFNEASCĂ ?
Cu câţiva ani în urmă, a ajuns la mine o doamnă de 70 de ani. Dânsa a vrut să discute cu mine într-o discuţie liberă. Pe parcursul discuţiei, la întrebarea mea: ce o frământă? ce o doare? a zis că nimic, că totul este în regulă, că totul este bine şi totuşi vrea să discute cu mine personal. Am acceptat o şedinţă de psihoterapie cu dânsa, având curiozitatea de a şti de ce vrea o
persoană care îi este bine şi nu are probleme să discute cu un psiholog?
În gândurile mele ascunse nu puteam să elimin anumite bănuielli şi suspiciuni că poate are un interes, că poate vrea să mă testeze să vadă şi ea calitatea mea de psiholog, după ce a aflat despre mine atât de multe lucruri bune, că am salvat şi ajutat atât de mulţi oameni şi atunci vrea şi ea să se convingă.
Doamna arăta foarte bine pentru vârsta dânsei de 70 de ani, poate îi dădeam 65 de ani, era coerentă, cu mintea ascuţită, cu o privire puternică, parcă mă analiza ea mai mult decât o analizam eu. De la începutul discuţiei a zis: „Vreau şi eu să port o discuţie cu un psiholog şi mai ales cu dumneavoastră.”
Ca fiecare psiholog am încercat, într-o măsură mai delicată, să descopăr ce poate să o deruteze pe doamna din faţa mea. Dânsa a fost prima care a început să vorbească cu un mare patos despre copii ei, care sunt foarte bine realizaţi: unul dintre ei este profesor universitar în Canada, iar al doilea este ofiţer de navă; amândoi fraţii menţin o relaţie frumoasă cu mama lor şi comunică şi se vizitează unul pe altul şi nu au nici o neînţelegere. Sigur că sunt departe de mama lor, şi asta o afectează un pic, dar ea este fericită că i-a ajutat pe copii ei să se realizeze. După ce am constatat că nu există nici o problemă în ceea ce priveşte copii, am abordat problema soţului. Dar şi aici m-a aşteptat o surpriză plăcută : ei sunt împreună de 45 de ani, trăiesc în armonie, fiecare îi acordă celuilalt libertatea de care are nevoie, există o încredere puternică a unuia faţă de celălalt, nu mai există gelozie şi, la urma urmei, au grijă unul de celălalt.
După o jumătate de oră de la începutul discuţiei nu am reuşit să pescuiesc nici un eveniment care să mă ducă la cel mai mic indiciu ce a determinat-o pe această doamnă să vină la un psiholog şi ce vrea de la mine. Am încercat să aflu ceva din viaţa ei personală. Şi aici mi-a povestit că este foarte mulţumită de prestaţiile ei, doarme bine, se trezeşte foarte mulţumită, are poftă de mâncare şi are un program foarte bine planificat zilnic. Mi-a spus că îşi păstrează, în mod aproape obsesiv, planificarea programată, cum ar fi somnul de la prânz, mesele la orele exacte, întâlnirile. Toate sunt puse în ordine. Mi-a povestit că în trecut a fost o femeie mai sobră, din sânul familiei ei s-a chinuit pentru a-şi duce existenţa, de multe ori nici pâine nu aveau ce să mănânce, atât de mare a fost sărăcia în casa părintească. Dar după ce şi-a construit casa ei a reuşit încet-încet să aducă lucrurile la o normalitate, dar cu o mare rigiditate din partea ei. După această mărturisire am avut un început de bănuială despre care este problema ei; am hotărât să folosesc un test proiectiv, care este foarte popular în Israel şi în alte ţări. În cadrul acestui test proiectiv a trebuit să ocolesc mecanismele ei de apărare, care erau atât de bine planificate şi aranjate încât nu îi permiteau nici ei, nici altora, să descopere ce o irită, de ce a vrut totuşi să discute cu un psiholog; era clar că în interiorul ei exista ceva care o făcea să fie nemulţumită şi încerca cu orice preţ să iasă la suprafaţă. Noi, psihologii, numim aceasta – subconştient. Prin acest test proiectiv mi se permite o ocolire de introspecţie interioară, fără să simtă conştientul că este pus într-o sistemă neplăcută şi să-şi activeze mecaninsme de apărare şi mai puternice. În acest test proiectiv am folosit cărţi, care, fiecare în parte, reprezenta o poză, iar doamna să aleagă, să interpreteze şi să analizeze aceste cărţi extrase de dânsa. În prima carte care a extras-o la întâmplare erau reprezentate 8 cărţi (de joc) deschise, iar ultima era ascunsă. La întrebarea mea: „ce vedeţi?” doamna, fără să ezite prea mult, mi-a zis : „aceasta este exact cartea închisă pe care o caut şi vreu să descopăr ce ascunde, să o deschid”. Apoi doamna a extras altă carte pe care erau reprezentate mai multe grupuri de câte 4 chibrite verticale tăiate de o linie orizontală. N-am fost nevoit să o întreb nimic; am văzut atunci lacrimi în ochii dânsei şi doamna mi-a zis: „cartea asta pentru mine reprezintă două lucruri: 1) ceasul meu biologic merge în continuare şi se apropie de final şi mă întreb ce va fi? M-am întâlnit cu imaginile din această carte când am vizitat o închisoare părăsită şi pe pereţii căreia se vedeau aceste însemne, scrise de către prizonerii care au fost întemniţaţi acolo şi care astfel îşi ţineu evidenţa zilelor pe care le mai aveau până la ispăşirea pedepsei. Eu asociez acest simbol cu viaţa care mi-a mai rămas mie de trăit. 2) toată viaţă mea am fost foarte ordonată şi încă sunt , am depus tot efortul ca prin aceasta să-mi păstrez controlul asupra vieţii mele, dar îmi lipseşte acea spontanietate pe care o are un copil; eu toată viaţa mea am trecut peste aceste momente, le-am ocolit. Dar ce mă frământă este faptul că nu pot controla ce va fi cu mine în viitor. Mă rog zilnic la Dumnezeu, sunt foarte ordonată în tot ceea ce fac, dar mi-a rămas un singur lucru, acest semn de întrebare: Când o să mă ia Dumnezeu la El?”
După acest monolog atât de emoţionant şi dramatic din partea ei, am întrebat-o dacă acum ştie de ce a venit la mine? de ce şi-a dorit să discute cu un psiholog? A lăsat capul în jos, mi-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi a plecat.
De la această şedinţă inedită de psihoterapie au trecut mulţi ani. Nu m-am mai întâlnit cu această doamnă. Interesant de ştiut ar fi ce a făcut cu această dezvăluire pe care dânsa a avut-o în urma discuţiei cu mine. Mie, personal ,mi-a rămas întipărită în memorie această întălnire; am reflectat şi am înţeles că mulţi dintre noi ne străduim să arătăm prin felul nostru de a fi, la exterior, că totul este bine; dar trebuie să avem în calcul că 85% din deciziile noastre vin din profunzimea sufletului nostru, din acele sertare ascunse pe care noi le numim subconştientul nostru. Şi iată de ce nu mă mai mir când aud mai mereu aceeaşi afirmaţie din partea oamenilor: Eu sunt perfect sănătos! Pentru ce trebuuie să merg la psiholog?
Aştept sugestiile şi întrebările dumneavoastră pe adresa mea de e-mail.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Istitut Miron – Cabinet de psihologie
Piatra Neamţ, str. Mihai Eminescu, nr.3, bl.D4sc.B,ap.37,parter
Tel.: 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
E-mail: miron@ambra.ro
Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
În gândurile mele ascunse nu puteam să elimin anumite bănuielli şi suspiciuni că poate are un interes, că poate vrea să mă testeze să vadă şi ea calitatea mea de psiholog, după ce a aflat despre mine atât de multe lucruri bune, că am salvat şi ajutat atât de mulţi oameni şi atunci vrea şi ea să se convingă.
Doamna arăta foarte bine pentru vârsta dânsei de 70 de ani, poate îi dădeam 65 de ani, era coerentă, cu mintea ascuţită, cu o privire puternică, parcă mă analiza ea mai mult decât o analizam eu. De la începutul discuţiei a zis: „Vreau şi eu să port o discuţie cu un psiholog şi mai ales cu dumneavoastră.”
Ca fiecare psiholog am încercat, într-o măsură mai delicată, să descopăr ce poate să o deruteze pe doamna din faţa mea. Dânsa a fost prima care a început să vorbească cu un mare patos despre copii ei, care sunt foarte bine realizaţi: unul dintre ei este profesor universitar în Canada, iar al doilea este ofiţer de navă; amândoi fraţii menţin o relaţie frumoasă cu mama lor şi comunică şi se vizitează unul pe altul şi nu au nici o neînţelegere. Sigur că sunt departe de mama lor, şi asta o afectează un pic, dar ea este fericită că i-a ajutat pe copii ei să se realizeze. După ce am constatat că nu există nici o problemă în ceea ce priveşte copii, am abordat problema soţului. Dar şi aici m-a aşteptat o surpriză plăcută : ei sunt împreună de 45 de ani, trăiesc în armonie, fiecare îi acordă celuilalt libertatea de care are nevoie, există o încredere puternică a unuia faţă de celălalt, nu mai există gelozie şi, la urma urmei, au grijă unul de celălalt.
După o jumătate de oră de la începutul discuţiei nu am reuşit să pescuiesc nici un eveniment care să mă ducă la cel mai mic indiciu ce a determinat-o pe această doamnă să vină la un psiholog şi ce vrea de la mine. Am încercat să aflu ceva din viaţa ei personală. Şi aici mi-a povestit că este foarte mulţumită de prestaţiile ei, doarme bine, se trezeşte foarte mulţumită, are poftă de mâncare şi are un program foarte bine planificat zilnic. Mi-a spus că îşi păstrează, în mod aproape obsesiv, planificarea programată, cum ar fi somnul de la prânz, mesele la orele exacte, întâlnirile. Toate sunt puse în ordine. Mi-a povestit că în trecut a fost o femeie mai sobră, din sânul familiei ei s-a chinuit pentru a-şi duce existenţa, de multe ori nici pâine nu aveau ce să mănânce, atât de mare a fost sărăcia în casa părintească. Dar după ce şi-a construit casa ei a reuşit încet-încet să aducă lucrurile la o normalitate, dar cu o mare rigiditate din partea ei. După această mărturisire am avut un început de bănuială despre care este problema ei; am hotărât să folosesc un test proiectiv, care este foarte popular în Israel şi în alte ţări. În cadrul acestui test proiectiv a trebuit să ocolesc mecanismele ei de apărare, care erau atât de bine planificate şi aranjate încât nu îi permiteau nici ei, nici altora, să descopere ce o irită, de ce a vrut totuşi să discute cu un psiholog; era clar că în interiorul ei exista ceva care o făcea să fie nemulţumită şi încerca cu orice preţ să iasă la suprafaţă. Noi, psihologii, numim aceasta – subconştient. Prin acest test proiectiv mi se permite o ocolire de introspecţie interioară, fără să simtă conştientul că este pus într-o sistemă neplăcută şi să-şi activeze mecaninsme de apărare şi mai puternice. În acest test proiectiv am folosit cărţi, care, fiecare în parte, reprezenta o poză, iar doamna să aleagă, să interpreteze şi să analizeze aceste cărţi extrase de dânsa. În prima carte care a extras-o la întâmplare erau reprezentate 8 cărţi (de joc) deschise, iar ultima era ascunsă. La întrebarea mea: „ce vedeţi?” doamna, fără să ezite prea mult, mi-a zis : „aceasta este exact cartea închisă pe care o caut şi vreu să descopăr ce ascunde, să o deschid”. Apoi doamna a extras altă carte pe care erau reprezentate mai multe grupuri de câte 4 chibrite verticale tăiate de o linie orizontală. N-am fost nevoit să o întreb nimic; am văzut atunci lacrimi în ochii dânsei şi doamna mi-a zis: „cartea asta pentru mine reprezintă două lucruri: 1) ceasul meu biologic merge în continuare şi se apropie de final şi mă întreb ce va fi? M-am întâlnit cu imaginile din această carte când am vizitat o închisoare părăsită şi pe pereţii căreia se vedeau aceste însemne, scrise de către prizonerii care au fost întemniţaţi acolo şi care astfel îşi ţineu evidenţa zilelor pe care le mai aveau până la ispăşirea pedepsei. Eu asociez acest simbol cu viaţa care mi-a mai rămas mie de trăit. 2) toată viaţă mea am fost foarte ordonată şi încă sunt , am depus tot efortul ca prin aceasta să-mi păstrez controlul asupra vieţii mele, dar îmi lipseşte acea spontanietate pe care o are un copil; eu toată viaţa mea am trecut peste aceste momente, le-am ocolit. Dar ce mă frământă este faptul că nu pot controla ce va fi cu mine în viitor. Mă rog zilnic la Dumnezeu, sunt foarte ordonată în tot ceea ce fac, dar mi-a rămas un singur lucru, acest semn de întrebare: Când o să mă ia Dumnezeu la El?”
După acest monolog atât de emoţionant şi dramatic din partea ei, am întrebat-o dacă acum ştie de ce a venit la mine? de ce şi-a dorit să discute cu un psiholog? A lăsat capul în jos, mi-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi a plecat.
De la această şedinţă inedită de psihoterapie au trecut mulţi ani. Nu m-am mai întâlnit cu această doamnă. Interesant de ştiut ar fi ce a făcut cu această dezvăluire pe care dânsa a avut-o în urma discuţiei cu mine. Mie, personal ,mi-a rămas întipărită în memorie această întălnire; am reflectat şi am înţeles că mulţi dintre noi ne străduim să arătăm prin felul nostru de a fi, la exterior, că totul este bine; dar trebuie să avem în calcul că 85% din deciziile noastre vin din profunzimea sufletului nostru, din acele sertare ascunse pe care noi le numim subconştientul nostru. Şi iată de ce nu mă mai mir când aud mai mereu aceeaşi afirmaţie din partea oamenilor: Eu sunt perfect sănătos! Pentru ce trebuuie să merg la psiholog?
Aştept sugestiile şi întrebările dumneavoastră pe adresa mea de e-mail.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Istitut Miron – Cabinet de psihologie
Piatra Neamţ, str. Mihai Eminescu, nr.3, bl.D4sc.B,ap.37,parter
Tel.: 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
E-mail: miron@ambra.ro
Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro