Comentariu critic cu privire la Amenajarea Teritoriului şi Urbanism

Problemele cu care se confruntă oraşele actuale determină procese de schimbare majoră care afectează fie societatea in ansamblul său, fie parti importante ale acesteia, spune soliologul Anthony Giddens.

Globalizarea este un proces complex, amplu, care se desfasoară in viteze diferite, determinând procese de reaşezare şi redefinire a relaţiilor dintre structuri economice, sociale, politice şi de mediu. Acesta urmareşte un sistem de acţiuni ierarhizate in timp. Fenomenul globalizarii este caracterizat de o migraţie a activitaţilor economice, determinând astfel, la nivel mondial, o interdependentă a pieţelor financiare. Una din consecinţele migraţiei forţei de muncă este restructurarea economică, ce reprezintă un factor care determină mobilitatea activitaţilor economice. Saturarea unor pieţe de produse determină competiţia aceloraşi producători şi produse, rezultând astfel o mai mare alegere la dispoziţia producătorilor şi o mai mare frecvenţă de apariţie a noului.

De-a lungul timpului, problemele de mediu au suferit diferite modificări, luând diverse forme sub denumiri de generaţii de probleme de mediu. Conceptul de Dezvoltare Durabilă, având la bază durabilitatea ca indicator principal, urmareşte rezolvarea decalajului economic dintre diverse părti ale lumii. Una dintre primele conferinţe dedicate problemelor de mediu a fost Conferinţa de la Rio, din anul 1992. Prin planul Brundtland s-a realizat redactarea tematicii acestei conferinţe, sub denumirea de “Our common future”. În această perioadă au fost formulate două concepte esenţiale pentru evoluţia ulterioară a societaţii, conceptul de dezvoltare durabilă şi Agenda 21.

Definiţia Dezvoltării Durabile subliniază necesitatea de satisfacere a nevoilor de bază ale generaţiilor actuale ţinandu-se cont de menţinerea resurselor pentru generaţiile viitoare, pentru a le oferi posibilitatea de a-şi alege singure modul de dezoltare. Acest concept urmăreste o relaţie strânsă între planurile economic, social şi mediu, punându-se accent pe ideea sustenabilitaţii în aceste trei domenii principale.

Principiul de bază al Agendei 21 este “Think globally, act locally”, sub această sintagmă fiind enunţate obiectivele noului mileniu. Agenda 21 cuprinde o serie de direcţii strategice naţionale, teritoriale şi locale. Fiecare comunitate este datoare faţă de ea însăşi in ceea ce priveşte comunitaţile sociale şi utilizarea potenţialului de care dispune. În acest scop s-a propus formularea agendei de strategii sociale.

În anul 1996, la Istanbul s-a organizat cea de-a doua conferinţă pe probleme de mediu, denumită Habitat 2, dedicată oraşului în spiritul sustenabilitaţii. Denumirea “An Urbanizing World” defineşte imposibilitatea separării problemelor de mediu, economice şi sociale, fiind absolut necesară introducerea unor instrumente administrative la nivelul oraşului şi definirea indicatorilor (ex. Indicator sintetic- Speranta de viată). În contextul actual se pune accentul pe protejarea mediului, dezvoltarea oraşului, consumul de energie, utilizarea materialelor locale, mixitatea socială precum şi adaptabilitatea functională. Noul proces de schimbare implică energiile şi încercarea de schimbare a unor ponderi în consumul energetic al unor ţări (se pune accentul pe energia solară, energia eoliană şi microcentralele nucleare). Cel mai mare producător de energie solară la nivel European este Germania, în timp ce alte surse însemnate de energie sunt ţările nordice: Suedia şi Norvegia. Principalii furnizori de energie eoliană sunt Austria, Danemarca si Olanda.

Tendinţele majore ce influentează oraşul sunt tendinţele demografice şi schimbările apărute în stilul de viată. Globalizarea implică o mobilitate crescută a populatiei, determinând astfel fluxuri migratorii foarte mari la nivel European. In acelaşi timp, acest fenomen generează o forţă de muncă de inaltă calificare, îngloband resursele tehnologice, creativitatea şi managementul, sub forma globalizării culturale.

Legislaţia Romaniei privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismul, concretizată in legea 350 din 6 iulie 2001 cuprinde şase capitole intitulate: Dispoziţii generale, Domeniul de activitate(ce cuprinde Amenajarea teritoriului, Urbanismul precum şi strategia de dezvoltare teritorială, activitaţi de amenajare a teritoriului şi urbanism). Prin acest capitol se incearcă stabilirea unei zone comune între legislaţia ţării noastre şi dispoziţiile discutate la nivel European şi mondial prinvind noile probleme globlale şi noile tendinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea (dezvoltarea durabilă). Cel de-al treilea capitol al legii dezbate Atribuţiile administraţiei publice, făcând referire la administraţia publică centrală, administraţia publică judeteană, cea locală precum şi centrificatele de urbanism şi structura institutională. Principala problemă cu care se confruntă ţara noastră este cea de corelare a tuturor acestor instituţii, fapt ce determină o ruptură destul de pronunţată între nivelurile locale şi cel central/naţional. O posibilă remediere a acestei situaţii ar fi realizarea unui plan naţional bine definit, cuprinzând strategia de dezvoltare a Romaniei în acord cu tendinţele actuale, lăsând astfel nivelurilor locale posibilitatea de dezvoltare în acord cu propria strategie. Aceasta este o metodă de descentralizare ce are la bază principiul subsidiaritaţii, prin care fiecare problemă işi găseşte soluţionare la nivelul la care a apurut. În acest mod, o responsabilitate foarte mare este predată acestor niveluri inferioare, ceea ce duce la un control mult mai bun din partea administraţiei centrale.

Capitolul privind documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism cuprinde informaţii cu privire la diversele documentaţii in domeniu precum şi iniţierea şi finanţarea activitaţilor, avizarea şi aprobarea documentaţiilor şi participarea publicului la activitaţile de amenajare a tertoriului şi de urbanism. Din acest punct de vedere, prezenta lege nu se corelează în totalitate cu principiile Uniunii Europene, ca dovadă fiind faptul că multe din fondurile oferite de către uniune, atât ca împrumut cât şi ca investiţie nu sunt utilizate corespunzător, făcându-se astfel risipă de fonduri din cauza anumitor neclarităţi identificate la nivel legislativ. Prin clarificarea acestor articole şi corelarea acestora cu situaţia actuală, Romania ar avea mult mai mult de beneficiat de pe urma ajutorului oferit de Uniunea Europeana în privinţa investiţiilor pentru dezvoltare.

În ceea ce priveşte participarea populaţiei la activitaţile de Amenajare a teritoriului şi de Urbanism, problema apare in ceea ce priveşte motivaţia locuitorilor. Un grad ridicat de decepţie precum şi eşecurile repetate faţa de ceea ce a fost propus, dar in principal, ignorarea cu desavarsire a sociologilor, al căror rol ar fi acela de a face legătura între specialist şi populaţie a dus la realizarea unor proiecte într-o foarte mare măsură utopice, fără un fundament real, şi, in principal, fără a se ţine seama de specificul locului şi dorinţele populaţiei. Ultimele două capitole ale legii cuprind informaţii cu privire la sancţiuni şi dispoziţii finale.

Având la bază problemele prezente ale ţării noastre care afectează în foarte mare măsură calitatea vieţii locuitorilor, forţa de muncă, în principal de joasă calificare/necalificată este favorizată de deschiderea graniţelor, găsind în acest fel, in ţara în care migrează, un statut economic superior. În urma acestui fenomen, apare migraţia însoţită de familie sau migraţia doar a unuia din membrii familiei, ceea ce determină un fenomen social nemaîntalnit până în acest moment, şi anume apariţia cazurilor în care copiii sunt obligaţi să crească în absenţa unuia sau chiar a ambilor parinţi, crescuţi de bunici sau alţi membrii îndepărtaţi ai familiei. Franţa, Marea Britanie si Olanda incearcă în prezent să controleze acest flux migrator, Germania oferă multe posibilitaţi de angajare pentru imigranţii turci (se creează astfel comunităţi de turci germanizati). Aceeaşi politică este aplicată şi de Norvegia în cazul locuitorilor Bangladeshului care, în urma inundaţiilor catastrofale a suferit pierderi însemnate de locuri de muncă. În acest caz guvernul norvegian importă oameni din această ţară. Urmărind un principiu asemanator, Spania şi Italia au peste 1 milion de imigranţi români. Se remarcă o tendinţă intraeurpeană de migraţie a forţei de muncă calificate dinspre ţările mai putin dezvoltate înspre cele dezvoltate, determinând astfel fenomene de diversificare etnică şi culturală. Din această cauză apar diverse tensiuni, ducând la tendinţa pronuntată de grupare în cadrul oraşului (ex. Cartierele Chinezeşti).

În ceea ce priveşte demografia, statistica arată că pană în anul 2030, mai bine de 60% din populaţie va trăi în oraşe. La nivelul Europei se remarcă o tendinţă pronunţată de îmbătrânire a populaţiei, cauzele fiind de factură economică, în principal, care favorizează creşterea duratei/ speranţei de viaţă, datorită dezvotării şi progresului în sistemul medical. Un alt factor ce stă la baza acestui fenomen este şi scăderea sporului natal al populaţiei (se nasc mult mai puţini copii). Consecinţele acestor factori sunt că o mare parte a populaţiei a depăsit vârsta populaţiei active şi trebuie întreţinută.

Schimbările în comunitatea urbană asociază demografia cu stilul de viaţă. Datorită creşterii speranţei de viată, se remarcă tendinţa persoanelor în varstă de a locui singure sau în cupluri, fapt ce determină ca zonele centrale să fie locuite de bătrâni sau de o populaţie cu nivel economic scăzut. Consecinţa în acest caz constă în faptul că apar foarte multe gospodării formate dintr-o singură persoană.

Multiculturalitatea determină modalitaţi diverse de petrecere a timpului liber, ceea ce, în societatea actuală se traduce în moduri diferite de utilizare a banilor şi, în general, un stil diferit de viaţă. În acest moment domină în special activitaţile din sectorul cuaternar.

La nivelul ţărilor Uniunii Europene, în secolul XIX apare conceptul de stat naţional şi dezmembrarea imperiului. Uniunea Europeană a debutat în anul 1956 ca un tratat comercial între şase state, pentru armonizarea preţurilor pe piaţa oţelului. Tratatul de la Amsterdam din 1965 prefigurează pentru prima dată ideea unui “cetaţean European”, apărând ulterior ideea unei administraţii comune, la libertatea autorităţilor naţionale. În acest mod se dezvoltă ideea societaţii deschise, o societate care primeşte reactiv, se adaptează şi se modifică.   Diferenţa între state este dată de împărţirea responsabilităţilor între diversele niveluri ale societaţii (local, naţional etc), de resursele financiare, modul in care sunt definite, colectate, utilizate, precum si de cantitatea acestora. Un alt criteriu de diferenţiere este dat de gradul de dezvoltare economică şi de combinaţia între tradiţie şi orientarea politică. Statele europene au un grad apropiat de compatibilitate, din aceste puncte de vedere, spre deosebire de statele mai curând economice cum sunt SUA. Echilibrul la nivelul uniunii este influenţat de diferitele moduri de guvernare. Statele europene cotizează la nivel cu economia lor.

Principalele elemente de problematică urbană sunt dezvoltarea urbană durabilă, actorii urbani, sistemele de actori şi logica lor de intervenţie precum şi analiza stakeholderilor. La nivelul anilor 2007, majoritatea populaţiei trăia deja in oraşe. In anul 2025 se preconizează ca aproximativ 2/3 din populaţia mondială să locuiasca în mediul urban, ceea ce determină o dezvoltare a economiei în principal în această direcţie.  Potenţialul important de care dispune Uniunea Europeană este reprezentat de potenţialul uman şi social.

Provocările majore cu care se confruntă oraşele sunt schimbările climatice (dubla provocare datorită nevoii de adaptare şi ameliorare a efectelor negative), schimbările demografice (populaţia imbătrânită şi posibilul declin demografic vor avea implicaţii sociale şi economice) şi globalizarea (reducerea continuă a distanţei relative şi în mod paradoxal se acordă o importanţă crescută amplasamentului şi locului). O altă problemă actuală este combaterea excluziunii sociale în zonele urbane defavorizate. Carta de la Leipzig(2007) determină linia directoare a dezvoltării urbane durabile la nivel politico-strategic, fiind focalizată pe dezvoltarea urbană durabilă, prin intermediul unei abordări integrate. Se urmareşte astfel corelarea Agendei Urbane (Carta de la Leipzig) cu Agenda teritorială (Agenda teritorială Europeană: spre o Europa mai competitivă a diverselor regiuni). Principiile de bază sunt corelarea obiectivelor regenerării fizice, economice, sociale privind siguranţa, guvernanţa pe mai multe niveluri şi relaţionarea şi implicarea tuturor actorilor(politici, privaţi, cetăţeni/ ONG-uri).

Planurile de dezvoltare urbană integrate vizează programe multianuale integrate, analize SWOT la nivelul oraşelor, obiective de dezvoltare consistente, concentrarea teritorială a fondurilor publice şi private, consolidarea coordonarii la nivel local şi regional şi managementul bazat pe rezultate. Se doreşte corelarea “Leipzig” cu fondurile structurale şi cu legislaţia şi practicile naţionale.

Regenerarea şi dezvoltarea cartierelor prin abordarea integrată are în vizor ameliorarea mediului construit, consolidarea economiei locale şi a pieţei forţei de muncă, educaţie şi formare, transport urban eficient şi accesibil, responsabilitate naţională, implicare locală şi resurse, fonduri structurale pentru completare şi diseminarea structurată a cunoştinţelor.

Exista trei sisteme de actori: experţi (proiectanţi, servicii tehnice), factori de decizie (alegeri strategice, decizie şi validare) şi societatea civilă (informare, dialog şi exprimarea opiniilor contradictorii).  Există obiective care pot aparţine simultan mai multor categorii de actori, există o specificitate a nivelului de aşteptări şi a motivaţiilor fiecărei categorii, precum există şi conflicte între logica şi temporalitatea publică şi privată ce se traduce prin necesitatea unei medieri între interesul colectiv şi cel individual.

autor: Acasandre Andreea