Despre arhitect, profesie și oraș

Proiectarea de arhitectură din România trece printr-un moment dificil.

Un moment de criză economică, teoretică şi practică.

Un moment de transformare și
adaptare la condițiile actuale și locale, dar și la cele europene/internaționale.

Totuși, un moment favorabil ce
obligă la analize și critici, la definire și (re)poziționare, la (re)educare și
(re)inventare.

Începând cu a doua jumătate a anului
2008, contextul industriei construcțiilor din România, la o  primă vedere, nu este unul favorabil. Cererea
a scăzut dramatic, sprijinul pentru finanțare a devenit fragil și strict, iar
multe dintre companiile care oferă servicii în acest domeniu și-au oprit
activitatea (în 2010, numărul companiilor active a scăzut cu 16%, iar cifra de
afaceri cu 21%[1]).
Până în acest moment, arhitectura a fost utilizată în principal ca mijloc de
îmbogățire și mai puțin ca modalitate de asigurare a unei calități urbane, la nivel general,
constituind mai degrabă un agent de marketing și un instrument al speculației
imobiliare.[2]

Astfel, strategia firmelor de
proiectare, în perioada boomului imobiliar, s-a concentrat pe a construi mult,
rapid și într-o manieră cât mai vizibilă. [3]
Doar pentru profit și mai puțin sau chiar deloc pentru calitate[4],
indiferent de scara investițiilor, fie la nivel macro sau micro, fie publice
sau private (spre exemplu, în domeniul locuințelor, nu numai prezentarea, dar
și concepția spațiilor și materialelor nu prezintă un plus real față de modul
de locuire realizat în perioada regimului comunist). În plus, ceea ce
diferențiază aceste companii nu se referă la calitatea proiectelor, detaliilor
și a produsului final (construcția în sine) sau la modul particular în care
sunt abordate acestea sau propunerile și necesitățile clienților, ci la oferta
care privește partea birocratică a proiectării de arhitectură. Spre exemplu,
duratele obținerii certificatului de urbanism, a autorizației de construire și
a avizelor, influențate de multe ori de dimensiunea proiectului sau de amplasamentul
acestuia, sau atingerea cerințelor minime de calitate, conform legislației în
vigoare, ca parametri optimi ai investiției. În general, birourile
care prestează acest tip de servicii nu au o identitate sau o direcție care să descrie clar practicile proprii
și care să îi deosebească la fel de clar de competitori. Toate acestea ajung să
se reflecte în compromisuri pe seama fondului construit, generat nu pe baza
calității pe termen lung, ci luând în considerare profituri pe termen scurt.[5]

Așadar, recesiunea, în ciuda
numeroaselor neajunsuri, se transformă într-un răgaz util pentru arhitecți și
birourile de proiectare, în identificarea propriilor insuficiențe. Pe de-o
parte, în regândirea și reorientarea practicilor curente,  iar pe de alta, în (re)definirea unor
strategii de afaceri, ce țin cont de noile necesități, tehnologii și tipuri de
clienți/ grupuri țintă, apăruți ca urmare a situației actuale. Este nevoie de
crearea unor instrumente reale de intervenție, adaptate local, nu doar de forme
și imagini, oricând fezabile din punctul de vedere a programelor informatice
specifice proiectării, existente pe piață.

 

 

Oportunităţile proiectării de arhitectură

Dimensiunea culturală

 

În sprijinul acestui nou demers de
redefinire a practicii vin, într-o primă fază, politicile Ordinului
Arhitecților din România (OAR) și ale Uniunii Arhitecților din România (UAR),
pe de-o parte, de a promova profesia prin proiecte culturale, finanțate din
taxa de timbru de arhitectură, iar pe de alta, de a asigura formarea continuă a
competențelor profesioniștilor din această breaslă.[6]
Numărul proiectelor culturale, conferințelor, workshopurilor și concursurilor
este în creștere în ultimii ani și vizează diferite zone de interes de la
arhitectură, urbanism și patrimoniu cultural, la educație în domeniul
arhitecturii, dezvoltare urbană durabilă și promovare publică a
arhitecturii.

În ceea ce privește concursurile,
acest tip de practică profesională este încă la început, într-adevăr.
Participanți puțini, transparentă redusă în organizare și jurizare, miză
insuficientă, de multe ori redusă la beneficii reputationale, modificări ale
soluției câștigatoare, cerute după contractarea lucrării, ce alterează profund
conceptul inițial. Dar, soluția nu este abandonarea acestui tip de practici.
Din contră, este necesară promovarea lor mai agresivă și crearea unei culturi a
concursurilor bine argumentate, bine organizate, bine jurizate.[7]
Cu un pas înainte se află proiectele culturale și sociale de arhitectură, care,
reușesc să sensibilizeze și să implice publicul larg în identificarea
problemelor, disfuncționalităților și inițiativelor care apar sau există în
mediul urban.

Acest tip de evenimente contribuie
la o necesară repoziționare a arhitecților în contextul crizei economice, prin
(re)definirea viziunii și misiunii. În loc de o abordare generală, monotonă, în
care orice temă de proiectare este rezolvabilă oricum, mai bine să se
delimiteze categoria în care fiecare poate aduce maximul de valoare. Fiecare să
își definească modul în care dorește să abordeze această profesie , cui se
adresează și ce aspecte ale orașelor românești își propune să îmbunătățească.

Nu în ultimul rând, arhitecții
trebuie să își pună într-un mod foarte serios problema de marketing și
comunicare, să aleagă metodele și media preferate prin care să își facă publice
lucrările.[8]
În acest sens, multe birouri au investit în realizarea unor pagini web de
prezentare ale companiei, exclusiv din dorința de nu a rămâne în urmă „cu
moda” și nu din convingerea că acestea ar putea fi un sprijin real în
lărgirea audienței, identificarea unor necesități noi ale clienților (social
media) prin testarea unor diferite idei sau în stabilirea unor noi legături
profesionale, dezvoltate în mediul online („networking”).

 

Dimensiunea sustenabilă

 

Un al doilea de factor ce vine în
sprijinul (re)gândirii unei strategii de afaceri în arhitectură este  dezvoltarea sustenabilă/ durabilă. Însă, este
nevoie ca acest concept să fie abordat într-un mod holistic.

Nu este vorba DOAR despre eficiență energetică.

Sau DOAR de utilizarea corectă și
rațională a resurselor.

Sau DOAR de reducerea consumului sau
a impactului asupra mediului natural.

Înțelegerea completă a conceptului
de sustenabilitate este posibilă și la îndemână într-o piață, în care, cursurile
post-universitare, workshopurile și conferințele pe această temă sunt în plină
dezvoltare. Deși în momentul de față, industria construcțiilor din România
percepe sustenabilitatea clădirilor sau urbană ca un mic accesoriu, opțional,
aceast tip de abordare se transformă pas cu pas datorită crizei, într-o soluție
ce trebuie integrată propunerilor din aceste domenii (arhitectură, urbansim),
concretizându-se astfel, într-o necesitate a utilizatorilor.

Sustenabilitatea construcțiilor
reprezintă capacitatea practicii de arhitectură de a salva mediul și
societatea. De ce? Pentru că 50% din materiile prime care există sunt utilizate
pentru construcții, pentru că acestea din urmă consumă aproximativ 30-40% din
energia totală la nivel mondial și pentru că ele sunt responsabile de circa 50%
din totalul deșeurilor produse.[9]  Așadar, integrarea particularităților climei
locale, utilizarea materialelor adecvate, a tehnicilor tradiționale de
construire și a tehnologiilor verzi, reducerea consumului de energie și de apă,
prioritizarea confortului uman, proiectarea la scară umană (nu doar auto),
precum și căutarea unor estetici contemporane (arhitectură low-tech, hi-tech)
în cadrul procesului de proiectare sunt doar câteva dintre posibilele direcții
de intervenție. Direcții care permit adaptarea proiectării de arhitectură la
nevoile locale ale comunității și care asigură continuitatea acestui tip de
servicii, în condiții de criză, prin oportunități reprezentate de refuncţionalizare, reutilizare,
reciclare.

Strategia comună a afacerilor din
construcții până în 2008-2009 – procese de proiectare/construire
„scurtate”, proiecte tip indiferente la amplasamentul particular,
soluțiile unice, dar totuși comune ale furnizorilor serviciilor din  această industrie[10]
– își pierde potențialul începând cu perioada de criză  întrucât menține statutul clădirilor ca mari
consumatori de resurse și materiale. Constrângerile crizei indică un punct
necesar de redefinire a practicilor oportuniste de scurtă durată[11]
și îndrumă spre o planificare urbană și rurală durabilă, care reutilizeaza și
reciclează resursele.

O arhitectură și un urbanism ușor
adaptabile, interrelaționate și vizionare.

Dacă până acum, competiția consta în
oferte de prețuri cât mai avantajoase (servicii de proiectare, materiale,
execuție), astăzi, calitatea serviciului și a produsului finit, fie proiect ,
fie materiale, fie construcția propriu-zisă, primează în discuțiile acestei
industrii. Astăzi regulile jocului se schimbă. Se menționează tot mai des
calitatatea fondului construit, iar clienții, utilizatorii și consumatorii
spațiilor private și/sau publice, sunt tot mai conștienți, preocupați și
exigenți cu standardele de calitate a vieții, aceasta fiind direct influențată
de industria construcțiilor. Pe termen mediu și lung, este nevoie de produse de
calitate urbană și arhitecturală, soluții sustenabile, la un preț rezonabil
care să permită o creștere financiară firească, atât a investitorilor, cât și a
clienților acestora.[12]

Cunoştinţele de proiectare integrată, arhitectură
verde/sustenabilă/durabilă, materiale cu adevărat eco, nu doar pe etichetă, se
pot transformă rapid într-un avantaj competitiv, pe măsură ce atât publicul
larg, cât și specialiștii se familiarizează și aprofundează această temă.
Adoptarea unei asemenea direcții reprezintă un element esențial în retrasarea
strategiei afacerilor din construcții.

 

Noi orizonturi

 

Criză a reorientat atenția
industriei construcțiilor din România spre alte programe, nu doar locuințe
individuale sau colective și spații de birouri (direcții suprasaturate până în
2008-2009). Se generalizează investițiile la nivel macro – de la parcări
subterane la piste de biciclete, de la spații publice pietonale la mobilier
urban, de la dezvoltări industriale la cele agroturistice.

Însă, acestea se realizează într-o
cultură a prețului cel mai mic[13],
care pe termen mediu și lung nu rezolvă problemele localităților românești, din
contra, riscă să le multiplice, iar licitațiile prin care aceste lucrări sunt
atribuite nu insistă asupra standardelor de calitate pe care firmele ofertante
ar trebui să le aibă deja însușite, ca practică curentă.

Deși, calitatea medie a acestor
demersuri este mai degrabă o excepție[14],
investițiile începute în această perioadă au făcut ca interesul utilizatorilor
față de anumite teme/ subiecte și cel al cerințelor să crească.

Spre exemplu, anumite spații de
birouri au fost concepute și îmbunătățite conform standardelor impuse de
sistemele de certificare a
clădirilor verzi, precum LEED (standardul american) sau BREEAM (cel
britanic): Swan Office &Technology
Park, Bucureşti; Willbrook
Platinum Business & Convention center, Bucureşti
(revenim la direcţia
sustenabilă de mai devreme ce
constituie un avantaj competitiv clar).

Sau concursurile de arhitectură, ce
au ca subiect planificarea unor spații publice reprezentative pentru orașul din
care fac parte (București – 2011-2012, Râmnicu Vâlcea – 2012, Baia Mare – 2012
și altele), sugerează căutarea unei identități urbane (la nivel național am
putea spune), poate într-un mod superficial, dar care totuși are ca element
definitoriu al planificării nu automobilul, ci omul/ pietonul.

Așadar, toate aceste noi preocupări
ale proiectării apărute în timpul crizei, fie programe noi, fie atribute noi,
inedite ale procesului și produselor, angrenează modificări cruciale la atât la
nivelul firmelor ce activează în industria construcțiilor, cât și la nivelul
cetățenilor, adică beneficiari – clienți – utilizatori – consumatori sau al orașului. În ceea ce
privește furnizorii de servicii din domeniu, aceste transformări se
concretizează în poziții unice și valoroase pe piață, întrucât permit
identificarea unor necesități existențe,
dar nesemnalate sau doar ignorate până în momentul actual.

 

Concluzii

 

Ca o prima concluzie, devine tot mai clar că perioada de recesiune
obligă la o analiză severă a industriei de construcții de până acum și mai ales
a strategiilor utilizate. Iar termenele de predare, mereu iminente, trebuie să
înceapă să facă loc transformării și adaptării unor practici inovative,
actuale, ce vin ca răspuns la noile întrebări și necesități urbane, nu doar că răspuns la trendurile
pieței. Este nevoie să  apăra tot mai
multe studii de caz valabile și convingătoare, atât din mediul universitar
(spre exemplu, casa PRISPA), cât și din cel profesional, adică elemente ce
servesc în mod real la diferențierea companiilor din domeniu.

autor: Alin Țițirigă

4.
Bibliografie

***
| Living Building Challenge 2.1 | accesibil la
https://ilbi.org/lbc/LBC%20Documents/lbc-2.1,   accesat
în 10.09.2012;

***
| Rien ne va plus | accesibil la
http://pavilioncenter.ro/old_site/arhiva/rnvp.html, accesat în        13.09.2012;

***
| Rien ne va plus | accesibil la http://vimeo.com/7061305, accesat în 13.09.2012;

***
| Regulament de organizare şi funcţionare
a Ordinului Arhitecţilor
din România | accesibil la    http://www.oar-bucuresti.ro/documente/cn2011/aprobate/REGULAMENT_OAR.pdf,
accesat în   10.09.2012;

de
Lange, Michiel | Crisis & chances for the enterprising architect – a
report | accesibil la             http://www.themobilecity.nl/2011/03/12/crisis-chances-for-the-enterprising-architect-a-report/,
accesat în 13.09.2012;

Glancey,
Jonathan | The architecture of recession| accesibil la             http://www.guardian.co.uk/artanddesign/2009/mar/06/architecture-rogers-foster-recession,
accesat în 13.09.2012;

Ioan,
Augustin | Real estate | accesibil la
http://www.arhiforum.ro/agora/real-estate, accesat în        13.09.2012;

Kolleeny,
Jane, Linn, Charles | Marketing: Lessons form America’s best architectural
firms | accesibil la             http://archrecord.construction.com/practice/pdfs/02marketing.pdf, accesat în 10.09.2012;

Lambrache,
Silviu | Efectele crizei economice asupra sectorului de construcţii, Urbanism. Arhitectură.      Construcţii,
vol. 3, nr. 4, 2012 | accesibil la http://uac.incerc.ro/, accesat în 10.09.2012;

Petrea,
Sergiu, Moleavin, Adrian | Proiectarea de arhitectură în timp de criză, Urbanism. Arhitectură.       Construcţii,
vol. 3, nr. 4, 2012 | accesibil la http://uac.incerc.ro/, accesat în 11.09.2012;

Porter,
Michael | What is strategy?, Harvard Business Review, 1996 | accesibil
la             http://www.ipocongress.ru/download/guide/article/what_is_strategy.pdf,
accesat în 10.09.2012;

Ţigănaş, Şerban | Sustenabilitatea, afacere cu
binefacere?, prezentat în
cadrul EURO-Constructii, ediţia
15 mai 2012;

Ţigănaş, Şerban | Vrem arhitectură, vrem concursuri | accesibil
la http://www.arhiforum.ro/node/138,        accesat
în 10.09.2012;

Vrabie,
Patrick | De ce sectorul construcţiilor
este într-o fază critică | accesibil la http://www.wall-            street.ro/articol/Companii/115628/de-ce-sectorul-constructiilor-este-intr-o-faza-critica.html
accesat în 10.09.2012.